Desi reusesc prea rar in ultimul timp performanta unei zile intense de lucru, astazi chiar mi-a iesit miscarea. Cu toate ca am incercat sa imi induc atmosfera festiva pentru data de maine(azi e maine), n-am putut sa ma declar nici feminista nici din cale-afara de feminina. Doar pe linia aceea a frumosului pe care stiu sa il observ in cele mai mici detalii, prin intuitia pe care o afirm critic, prin pasiunea pentru shooping, preocuparea pentru look, prin plansul prematur si incapatanarea inofensiva.
Mi-am analizat cateva ticuri in mimica si gesturi, ba chiar in vorbire, fara de care as putea sa ma consider mai mult sau mai putin girlish. Vorbesc mult. Ascult putin; doar muzica, stiri si complimente discrete. In schimb, aud multe: ploaia, asfintitul, lumea din jur; criticile, cearta, razboiul din mine...si nu cu o ureche retrasa. Tocmai de aceea reactiile imi devin grimase incerte, semne de intrebare reflectate pe retina, tample arzande sub fiorul timpului greoi. Imi misc mainile fara delicatete (bine ca m-am dezobisnuit sa-mi rod unghiile) pe parcursul tuturor declamatiilor mele persuasive. Nu stiu cum ar trebui sa ma simt daca as merge cu un pas imponderabil, delicat;graba ma face sa uit de impresia artistica pe care o pot face pe strada, insa imi aduc aminte sa imi tin privirea ridicata, si sa nu ma intorc la orice replica pe care o aud in jur.
Imi place sa salut prima, macar din priviri.Imi placea sa imi fac noi prieteni, dar acum m-am dezobisnuit. Poate fiindca nu ma mai dau in vant dupa conversatiile banale cu amicii si fiindca am inceput sa-mi schimb criteriile de alegere a confidentilor. Mai ciudata, insa, e lipsa mea de curiozitate pentru problemele cotidiene (inca citesc ziarul, dar ma opresc la editoriale si la 'safety facts to know'). Nu mai sunt nostalgica, nu asa de mult, dar tot astept toamna.....nu toamna asta!
Poate ca imi sta bine si infasurata in primavara (se asorteaza cu ochii mei verzi), cu multe flori in jur, cu multe zambete si scanteieri in privire. Strang in suflet un ocean...
Mi-am analizat cateva ticuri in mimica si gesturi, ba chiar in vorbire, fara de care as putea sa ma consider mai mult sau mai putin girlish. Vorbesc mult. Ascult putin; doar muzica, stiri si complimente discrete. In schimb, aud multe: ploaia, asfintitul, lumea din jur; criticile, cearta, razboiul din mine...si nu cu o ureche retrasa. Tocmai de aceea reactiile imi devin grimase incerte, semne de intrebare reflectate pe retina, tample arzande sub fiorul timpului greoi. Imi misc mainile fara delicatete (bine ca m-am dezobisnuit sa-mi rod unghiile) pe parcursul tuturor declamatiilor mele persuasive. Nu stiu cum ar trebui sa ma simt daca as merge cu un pas imponderabil, delicat;graba ma face sa uit de impresia artistica pe care o pot face pe strada, insa imi aduc aminte sa imi tin privirea ridicata, si sa nu ma intorc la orice replica pe care o aud in jur.
Imi place sa salut prima, macar din priviri.Imi placea sa imi fac noi prieteni, dar acum m-am dezobisnuit. Poate fiindca nu ma mai dau in vant dupa conversatiile banale cu amicii si fiindca am inceput sa-mi schimb criteriile de alegere a confidentilor. Mai ciudata, insa, e lipsa mea de curiozitate pentru problemele cotidiene (inca citesc ziarul, dar ma opresc la editoriale si la 'safety facts to know'). Nu mai sunt nostalgica, nu asa de mult, dar tot astept toamna.....nu toamna asta!
Poate ca imi sta bine si infasurata in primavara (se asorteaza cu ochii mei verzi), cu multe flori in jur, cu multe zambete si scanteieri in privire. Strang in suflet un ocean...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu