Interviu cu un vampir...fan

De mult vroiam să scriu asta, mai ales că vine în continuarea celor scrise mai înainte...cu ceva timp în urmă (argumentez mai târziu absenţa îndelungată). E vorba mai degrabă despre o conversaţie cu o amică - role model în ceea ce priveşte devoratul cărţilor, dar şi în multe alte privinţe.
M. a reuşit performanţa de a citi toate cele 4(patru) volume din seria "Twilight", totalizând 2400 de pagini, în 5 zile. In addition, a văzut, în acelaşi interval de timp, ecranizarea primului volum de vreo 5 ori (asta excluzând scenele favorite, revăzute oridecâteori materia de examen nu mai parea interesting). Pomenind de examene, M. a avut în tot acest timp şi două mid-uri (aka "parţiale").
Performaţa ei mă face să privesc altfel ideea de passion for reading. Nu doar hobby, ci implicare afectivă, intrare în acţiune ca intrare în transă.
Citând o replică din film, M. spunea că "Twilight" e "her own brand of heroine" şi atunci transa se impunea. Neglijenţa la detalii primeşte o scuză - setea de acţiune("ca un vampir după his prey").
Partea tragică a cititului în ritmul asta e că scurtează durata lecturii, aşa încât cititoarea noastră tocmai trecuse printr-un moment de depresie acută, la terminarea ultimului volum - după ce în prealabil se bucurase că are 800 de pagini şi o să dureze mult. Cu, o ultimă sută de pagini "trasă de păr", Twilight a intrat, totuşi, în buclă: în momentul de faţă, M. reciteşte cărţile şi a ajuns, din nou să "break dawn" - asta se leagă oarecum şi de ritmul circadian propriu care o făcea să îşi aleagă orele de lectură chiar în zori....bine, de pe la 2 până spre dimineaţă la 8, numai bine ca să pornească la cursuri încrezătoare, şi să îl vadă pe Edward printre colegii de grupă. :P
Şi fiindcă iubirea asta platonică, chiar la alt nivel de interacţiune (cititor-personaj), cere sacrificii, M. a renunţat sau a scurtat drastic conversaţiile cu cei foarte apropiaţi, de acasă sau din preajmă, la timpul petrecut la masă şi chiar la standard procrastination.
Pot concluziona că Twilight bate Facebookul, te face mai human, şi totuşi mai thirsty of bloody reading, îţi distorsionează raportul veghe-somn mai bine decât Jacobsul, dar te lasă oricând să visezi în timpul cursurilor de BCCB.

Twilight

De mult timp nu m-a încercat o atât de mare vulnerabilitate la un film. De fapt, cred că e chiar prima de felul ăsta. De vreo săptămână încoace, de când am răspuns recomandărilor din partea publicului şi l-am vizionat, m-am ataşat ciudat de irevocabil de "Twilight". Din zvonurile de dinainte nu ştiam decât că e un "film cu vampiri,cheesy şi pentru fete". Şi totuşi...
Pe un fir narativ simpluţ şi uneori previzibil, filmul vrăjeşte, cred, nu atât prin punerea în scenă, cât prin punerea în imagini. Cu un prolog destul de 'sauvage' şi de impersonal, intrarea în acţiune e abruptă -imaginea aproape mereu vinovată a Bellei (Kristen Stewart) şi plecarea ei din Phoenix introduc o atmosferă de nesiguranţă - transpusă la nivel cinematografic printr-o lumină difuză care accentuează contrastele. Acest 'twilight', un crepuscul permanent, va însoţi acţiunea până în scena finală.
Tot clişeul- tată clumsy, nouă şcoală, noi colegi, priviri insistente, gossips - e un pretext pentru întâlnirea cu Edward Cullen (Robert Pattison) şi inevitabilul 'coup de foudre'. Vulnerabili unul la celalalt, cei doi trăiesc o iubire controlată de omenescul sau neomenescul din ei - el, nemuritor şi rece, vampir 'vegetarian', trebuie să îşi stăpânească setea de ea, gândul tânăr pe care nu îl poate citi, dar de care este înfruntat. Iubirea evoluează cu semi-happy end, cu câteva scene cheesy, şi no sexual intercourse, care o fac să se clatine între platonic şi banal.
Cred că mi-a plăcut atmosfera indusă de film, asta incluzându-l pe leading actor:D, muzica, imaginile panoramice şi ...luminaaaa. Mi-a dat o senzaţie de ... vis translucid, cu chipuri palide, cu priviri adânci, cu teama de a lăsa urme pe unde gândesc.
Mă simt cumva vinovată că toată gama de impresii post-vizionare s-a format prin asociere cu aspiraţii din viaţa reală- în primul rând, atmosfera de Bremen ploios de unde ţi-ai dori pe de o parte să scapi, pe de alta să rămâi, munţi şi pajişti ca pe acasă, lume banală într-un oraş mic şi El-ul perfect, venit ca de pe altă lume. Se mai întâmplă...

Later edit

Dau leapşa mai departe către dom' profesor Rousseau

Leapşa....depinde

....de la Lisa

"AIESEC organizează luni, 16 martie, Global Village
şi cu această ocazie lansează o leapşă: fă-ţi o ţară aşa cum vrei tu.
Alege-i un nume, o limbă, un sport naţional, o mâncare tradiţională şi
orice altceva mai vrei tu. Vrei să ai cea mai spectaculoasă ţară? Vino
luni în Piaţa Revoluţiei să îi adaugi ingrediente din 46 de ţări
diferite."

Îmi place foarte mult tema, dar tare mă tem că alegerea coordonatelor naţionale va fi influenţată de starea de moment, sau cel puţin de starea de mid-semester.
Buuuun.
Ţara mea s-ar numi Depinde ( pentru simplul motiv că e un răspuns universal, pentru orice întrebare posibilă, şi se mai poate şi traduce), cu capitala la Nuamchefazi(cu accent pe ultimul i, ca să sune a nume); steagul ar arăta cam aşa:


...iar stema -coat of arms - ar fi un emoticon de tipul:D
Imnul naţional ar fi



The Rolling Stones - Paint It Black


Parcă mi-l şi imaginez intonat la un campionat naţional de whist -sportul naţional pasiv, alternativa activă fiind înotul, în bazine cu culoare aşezate pe direcţia dungilor de pe steag.
Limba vorbită ar fi un hibrid perfect între franceză şi engleză, dar oricine vorbeşte româna "la perfecţie" ar fi înţeles de restul lumii.
Reflectând aici o mică sechelă de la cursul de politică, as spune că Depinde ar fi o monarhie consitutională parlamentară, cu scoruri de 1 la drepturi politice şi libertăţi cetăţeneşti.(adică democraţie de la mama ei).
Ar trebui să aibă o suprafaţă de vreo 300 000km patrati, formă hexagonală, relief concentric - munţi spre graniţe (înălţimea maximă în vârful Jacobs, 3000 m, să-l pot escalada şi eu la o adică) şi câmpie în centru. Evident, ape termale pe unde se poate, resurse bunicele, şi bine administrate.
Întreaga populaţie ar avea preocupări culturale care le-ar umple măcar 4 ore pe zi. În aceste condiţii, am avea câte două lansări de carte pe zi, filme premiate la Cannes în fiecare an, actori adevăraţi recunoscuţi internaţional. Oamenii ar locui toţi la case, nu prea scunde, nu prea înalte, şi ar avea în mansarde câte o bibliotecă sau un anticariat. Ar merge împreună la teatru şi la film şi şi-ar zâmbi pe stradă fără a fi falşi. Ar dormi puţin, maxim 6 ore pe zi ca să nu piardă nicio picătură de soare. Da, ziua ar fi mult mai lungă.
Ar asculta şi crea muzică bună, dar şi-ar respecta gusturile. Ar învăţa să-şi cânte şi să nu fie ipocriţi. Ar citi mult, şi ar minţi mai puţin. Nu s-ar uita la TV...prea mult. Nu ar avea nevoie de critică din afară, fiindcă ar avea o bună conştiinţă de sine,nu contează cât de diferiţi ar fi.
Ar avea o religie a iubirii şi ar avea grija ca fiecare în parte să fie fericit, pentru el însuşi şi pentru ceilalţi. DEPINDE doar de ei...

Scrisoare

Am împlinit 200 de postări pe blog şi cifra asta rotundă nu-mi aduce aminte decât că mă apropii de o altă schimbare de prefix. Dacă am început să scriu aici de prin liceu, nu mi-am uitat deloc pornirile de atunci. Legat de ce puteam face atunci, de ceea ce am şi împlinit, am găsit nişte vorbe extraordinare pe blogul lui Chirilă. Merită citite sau ascultate...

scrisoare catre liceeni

Mi-e dor să citesc şi să am timp de luptă cu mine însămi. Mi-e dor să vorbesc pentru mulţi şi să îi fac bucuroşi. Mi-e dor să ascult cum se înalţă pe fiecare fir de iarbă o nouă biruinţă.

1Martie Călător

Un început de lună pe măsură... Cu bilanţul pe februarie lăsat deoparte, am pus la cale un Mărţişor multicultural şi de-al nostru....Nu a semănat nici pe departe cu ce a fost anul trecut şi a devenit un soi de compensare pentru atunci

Faza 1: pregătirile -anunţate cu surle şi trâmbiţe prin tot Jacobs-ul - au mobilizat o echipa...cum altfel decât "de forţă şi talent". Sortimentele de turta dulce, sărăţele, doi-se-pupa au făcut deliciul bucătarilor(pentru început) - majoritatea neiniţiaţi în prealabil. Cu toate astea, partea feminină a echipei de lucru a dominat pe toate fronturile, si ma simt mandra de asta.

Faza 2: workshop - toate neamurile rasucind la mărţişoare. Sentiment înălţător. punct. Faza 3 fara un sfert : gătit, repriza a doua - mărţişor digerabil. Good to know: zahărul nemţesc nu e dulce!

Faza 3+ schimbare de plan-locaţie: la mine în acvariu, 20 oameni prin rotaţie, radio zu şi râs cât cuprinde. Prăjitura cu vişine are succes imens (sau?), mai ales de lăsata secului. Adevărul e că m-am simţit foarte high ca gazdă, pentru prima oara cu atâţia oaspeţi, cu atâtea flori şi mărţişoare în jur.