Inca o zi

Cu o zi in plus anul asta n-am simtit ca am amanat venirea oficiala a primaverii, ci chiar am simtit ca timpul ne-a facut tuturor un favor adaugand o zi in calendar, macar asa la patru ani. Daca ar fi sa ma gandesc mai intens, as realiza ca n-am valorificat-o foarte mult, incat sa o numesc o zi plina. Sfarsitul ei va aduce doar o 'sweet ecape', care sa-mi intareasca elanul pentru luna care incepe.
Mi-am pregatit martisoarele, partea cea mai importanta a bagajului meu. In rest, as avea nevoie de mai multa incredere in rucsac. Dangerous city, dangerous people!
Mi-am ales baba, ca sa pastrez ritualul, asa ca ziua de maine, 1 Martie, imi va aduce o previziune a norocului meu de peste an. Nadajduiesc intr-o zi cu soare, cu chef de shopping si cu oameni dragi aproape.

Siesta

Am facut o adevarat pasiune pentru somnul de dupa-amiaza, si o spun acum chiar din perspectiva unui proaspat-trezit din siesta. Somn de frumusete, de oboseala sau de compensare a insomniilor, ceasul acela de semiveghe ma ajuta mult sa imi revigorez si buna dispozitie. Ce imi place mai mult in ultimul timp e faptul ca reusesc sa visez si la pranz si, fiindca nu dorm foarte adanc, pot interveni constient in visele mele. Asa ca le pot modela oarecum, mai ales ca sunt foarte apropiate de viata reala; sunt ca o compensare imediata a ceea ce n-am realizat pana atunci in decursul zilei.

Uite asa, noul meu hobby e benefic pe mai multe planuri (chair am vazut ca mi se estompeaza vizibil cearcanele de sub ochi) si a capatat o functie ritualica dupa pranzul 'en famille'. Ma trezesc roz ca un bebe, cu ochii mici, asa cam in jurul orei 16 30, si activitatile derulate apres-dormir sunt facute intr-o stare de transa, din care reusesc sa ma trezesc cel devreme pe la 8 seara. Chiar blogging-ul valorifica mai multe resurse in aceasta perioada, desi risc sa preiau involuntar cateva teme cheap.

Nu explorez medical acest taram oniric, dar pot sa va spun ca e o adevarata terapie anti-stress, cel putin pentru mine, incat chiar a remarcat lumea ca am renuntat la cele mai depresive momente ale mele...am spus doar la "cele mai". Poate asta a fost un argument sa ma bucur mai mult de chestiile simple din jur, ce sa mai spun de plapumioara bleau si de pernuta. Trecand de la beneficiile personale, am incercat indirect macar sa induc o stare de buna dispozitie celor apropiati fara sa le explic cat de mult m-au inspirat in aceasta visele de dupa-amiaza.Take a nap!

Multumire

N-am crezut ca o multumire simpla pe care o primesc de la inceputul saptamanii poate sa imi faca ziua atat de energica. Daca, insa, am si o dovada a multumirilor primite, o pot pastra pentru a ma incuraja de fiecare data cand am ceva sa imi reprosez, fara sa renunt, totusi la perfectionism.

Faptul ca nu tot timpul stim sa multumim celor care ne fac un bine, un favor cred ca e un semn de nepasare fata de noi insine. Poate intr-un fel e dura aprecierea, dar cred ca ne pierdem respectul pentru ceea ce realizam cu rodul muncii noastre, daca nu multumim celorlalti care ne-au ajutat, fie macar cu o vorba. O forma de renuntare la materialism mai putin raspandita, de care am aflat mai demult, mizeaza pe faptul ca implinirea de sine vine atunci cand reusim sa spunem ca ceea ce am realizat nu ni se datoreaza noua in totalitate. Asta merge mana in mana cu fiecare "multumesc!" pe care il folosim zilnic, chiar si la cumparaturi. In mediile mai putin sofisticate e chiar mai mult apreciat; oamenii pe care ii numim "obisnuiti" sunt cei care ne raspund cu un zambet la semnul recunostintei noastre. Ai un feed-back scontat atunci cand esti sincer si nu indeplinesti doar o regula de comportament.

Incerc sa pun in fata celor pe care le-am observat adineaori nu doar un "se zice ca", ci chiar convingerea mea ca asta ar duce la cresterea respectului intre noi si pentru noi. Deocamdata caut self-esteem-ul care sa ma incurajeze sa merg mai departe, si seninatatea din privirile celor ce ma apreciaza cu sinceritate.

Va MULTUMESC ca mai aruncati cate un ochi pe blogul meu.

Mandra de mine

Fara sa intentionez a intra direct in breasla gospodinelor, am facut azi o incercare laudabila: m-am apucat sa fac cozonac, dupa doua incercari reusite de a framanta paine de casa. Sunt multumita de 'rodul muncii' mai mult decat cel al stradaniei de la olimpiada de azi. Termin ziua intr-o baie spumoasa si va las sa salivati casi cainele lui Pavlov (e un citat, dupa o amica ce mi-a vizionat deja capodopera).

Consolare

Am cautat in serile cu luna raspunsul la tacerea din jur, pana cand mi-am dat seama ca doar eu o fac sa para apasatoare. Pentru putin timp am reusit sa o vad ca pe o implinire, o compensare a vorbelor nespuse. Si am putut inlocui astfel multe din replicile cu care as fi putut rani, lasand, insa, nespuse gandurile de mangaiere. Am facut pasi marunti in a-i ajuta pe cei apropiati macar prin cuvinte, si trebuie sa recunosc ca am fost dezamagita cand vorbele mele n-au ajuns atat de departe pe cat imi propusesem.

Consolarile vandute pe mess, sau in simplele discutii de incurajare nu mi-au adus mie resemnare, ci m-au facut sa imprumput din durerea altora. Cu gandurile neimplinte ale confidentilor mi-am faurit o tristete secundara, fiindca de fiecare data m-am straduit sa le inteleg durerile. M-am hotarat sa ma indepartez de ceea ce mi-ar putea amplifica nelinishtea. De aceea, incep sa vad in singuratate o modalitate de a-mi ordona viata.

Primii pasi vor fi nesiguri, ca la orice inceput, dar atat timp cat imi castig convingerea ca fac ceva spre binele meu, si chiar al altora.

Update la nadejde

Poate ca a fost una din cele mai pline zi din viata mea...de pana acum. Bucuriile au venit, insa, tot din trecut, ca rasplata a unei munci, pe care la vremea respectiva nu am luat-o in serios. Acum, in momentul de glorie, tind sa judec altfel efortul meu de atunci, pentru a face ca rasplata sa para meritata. Oricum, emotia ce m-a incercat azi, m-a dus pana la lacrimi, si asta nu am spus-o pana acum nici celor apropiati de frica ridicolului. Am cazut putin in plasa unui orgoliu trecator, dar am ajuns a concluzia ca o diploma=hartie, pe care nici macar nu scrie numele meu, nu-mi ma face cu nimic mai inteleapta in fata celorlalti.

Am continuat in acelasi spirit voluntar (sintagma asta am auzit-o de cel putin 100 de ori azi, la prezentare), nu inainte de a ma rasfata cu o plimbare prin ger. Scopul initial al orelor de lene din weekend, a fost, spre rusinea mea, youtubing si lectura usoara. M-am mobilizat, insa, peste asteptari, uneori din motive de supravietuire(daca nu ma miscam pe gerul asta, atat timp cat am stat afara riscam sa fiu acum in stare cristalina). Spre inceputul noii zile, care vine cu o provocare de traditie, olimpiada de engleza, am inceput sa simt cum somnul imi reda senzatiile firesti, incat mi s-a parut ca toata ziua am fost in transa.

Oricum, am avut multe de invatat de la o zi de iarna cu viscol si ger, si multe nu mi-au fost de ajuns pentru a prelungii bucuria. Cu Uriah Heep's Lady in Black am pornit azi la drum si mi-a purtat noroc; ma simteam chiar eroina versurilor, cand am pornit prin ninsoare. Poate e prea mult spus, dar totusi mi-ar palcea sa fiu "without thought of love or God", doar pentru o clipa, ca sa ma pot bucura mai tarziu de stralucire.

Freamat

Si daca de obicei lumea nu si-a gasit timp sa iubeasca, s-a gandit ca macar azi sa dea o raita prin magazine dupa dovezi de dragoste mai palpabile. Nu am ramas rece la manifestele indragostitilor, dar ma pune pe ganduri ideea de sarbatori un sentiment etern intr-o singura zi din an; pe deasupra, sarbatoarea iubirii pusa sub ocrotirea unui 'sfant' pagan ma face sa cred ca traim intr-o dragoste prea ingusta. Pentru crestini, Dumnezeu e definitia perfecta a iubirii, tocmai fiindca e o traire ce se poate implini dincolo de timp si spatiu, dar nu dincolo de oameni. Suntem insine dovezi ale dragostei, datori sa o purtam mai departe...

As sarbatori mai cu sarg, daca as sti ca azi macar doi oameni au reinviat o dragoste vesteda sau ca au stiut sa invete din greseala singuratatii. Pentru cei care au reusit sa dea singuratatii un happy end, nu cred ca e nevoie de o zi speciala pentru a sarbatori. Avem nevoie cu totii de dovezi de afectiune, incepand de la emoticonurile de pe mess, la declaratii, scrisori sau poezii, pana la marile sacrficii din dragoste.

Cred s-au spus prea multe si inca nu destule despre iubire. Diversele intruchipari ce i s-au dat au aratat ca suntem in stare sa ne construim o intreaga lume pe bratele ei. Imi place sa cred mai cu seama nu in fata patetica a sentimentului, ci in exaltarea unei iubiri puternice, oarbe tocmai prin cunoasterea pe o revarsa. Vad inca iubirea sub semnul fluturilor in stomac si al obrajilor inrositi, pe buzele tremurande ale primului sarut si in ultima lacrima de la despartire.

De-a dreptul

Gata cu somnul pana "dimineata tarziu", gata si cu noptile insomniace...Vai de capul ceasului biologic. Nu il incerc sa-l conving ca incepe scoala, fiindca s-ar crispa. Oricum, incerc sa-mi intru in ritm prin alte mijloace. Printr-o doza normala de vise si de ore pe mess, prin mai multa stapanire de sine in momente de tensiune, fiindca, slava Domnului!, o sa am destule semestrul asta.

In nostalgia ultimului week-end liber, pigmentat cu o iesire petrecareata si cu multe...intentii de a face ceva util, am regretat sedentarismul, dar mi-am propus o escapada. Dupa saptamana asta , ma abtin deocamdata de la comentarii cupidoniene, probabil ca voi avea mai multa vointa pentru de a parasi plaiurile natale. N-am smuls decat o promisiune de la 'supreme authorities', dar care m-a facut sa vad foarte departe. M-am si inchipuit adormind in tren cu capul pe rucsac si cu mana pe telefon, trezita de controlor ca sa fiu atenta la hotii de buzunare. Deocamdata n-am avut premonitii legate de destiantia calatoriei mele, nici de tovarasi de drum(sau poate, totusi...).
Si uite-ma visand la sfarsit de vacanta la ceea ce ar fi trebuit sa fie saptamana asta si n-a fost; deosebirea e, fata de alte vise intarziate, ca pe asta nu-l mai aman mai mult de o luna...maxim!
Incep de-a dreptul, si cu dreptul, o alternativa creepy la vacanta.

Doar fiindca ploua

Daca nu am gasit o solutie care sa ma scoata din plictisul de vacanta, a avut grija Februarie sa imi aduca prin ploaie "efervescenta" si idei marete. Azi nu am fost cu mintea la niciunul din task-urile pe care mi le-am propus, fiindca de fiecare data cand ma impulsionam sa-mi duc "obiectivele" pana la capat intervenea ba surplusul de energie, ba lenea brusca.

Daca asa as privi si in continuare lucrurile, poate ca as trage o concluzie nefasta la sfarsitul zilei. Pot spune ca am avut, totusi, motive de a privi altfel teama de singuratate pe care am inceput sa mi-o induc(apropo, nu e o tendinta emo). Mi-a staruit mereu in minte un poem al lui Arghezi, la care visez sa imi fie dedicat macar o data in viata, si asta atunci cand voi merita. Vorbesc aici de Psalmul de taina, care a rapit ceva din mine inca de la prima lectura, acum cativa ani. Nu stiu de ce l-am asociat mereu cu ploaia, dar parca ziua de azi l-a facut sa sune mai dureros, mai real chiar. Nu am sa-l postez aici, fiindca nu ma simt vrednica sa va vad meditand la versurile astea cat sunteti pe blogul meu. Va sugerez o carte, pe care sa puteti atinge fiecare slova(incerc si eu sa ma dezvat de ebooks), cu care sa ramaneti cateva zile pe noptiera de la capul patului.

M-a bantuit chiar gandul unei alternative 'masculine' la persoana careia i se inchina psalmul. Nu am incercat sa reformulez niciun vers, m-am oprit doar asupra "neiertatorului blestem" din final.
Pe acela l-as pastra cu siguranta in replica pe care as da-o poemului. Fiindca am simtit ca orice preamarire a unei idei are nevoie si de o nota grava, am putut sa vad si ploaia ca pe o durere amaruie care sa inece trecutul - deocamdata cu acesta ma lupt.

As vrea sa nu mai pot invia nicio tacere din trecut, poate doar ploile.

Pledoarie pentru un vis

Mi-ar lua prea mult sa ajung acum catre tarmurile cu soare, dar as putea salva un vis pentru o calatorie pe care o voi face mai tarziu acolo, la varsta de azi, dar introcandu-ma in timp. Zambetul si soarele sunt pentru toti.

Retro

Ma gandeam adineaori la cat de usor ne putem preface sau mima o stare de spirit, la cat de des ne putem schimba mastile de-a lungul unei singure zile. Cred, insa, ca orice grimasa falsa ne schimba putin credibilitatea fata de noi insine. Mi-am pierdut uneori increderea in mine, din cauza unei minciuni "de expresivitate" si am recapatat-o doar dupa ce am reusit sa zambesc sincer si fara remuscari. As avea ganduri indreptatite pentru a ma preface in situatii cotidiene, mai mult sau mai putin oficiale, dar n-as face-o zambind. Mai degraba o vorba spusa pentru a ma eschiva sau pentru a salva situatia, decat un chip senin si cu dureri ascunse. As arata ca o "diva" injectata cu botox, careia nu i se mai vad pliurile fetei. Daca as ajunge in situatia de a-mi masca ridurile, as apela mai degraba la photoshop. Dar cum pozele pe care le-am postat acum sunt in stil retro, sa nu va inchipuiti ca sunt in vreun fel modificate , ca doar in anii 50 nu erau foarte raspandite asemenea tehnici. A fost foarte frumos sa ma intorc putin in timp, si cum e vacanta si am mai mult timp liber, voi mai repeta experienta in decursul saptamanii.