Paris a la Cortazar

Nu îmi mai place să scriu despre plecări; le las să treacă fără vreo consemnare, încât să le accept ca pe nişte treceri obişnuite, fără dezechilibre. Câteodată plecările astea tacite se acumulează şi îşi cer drept de apel, uneori chiar cu indiscreţie...

*La o primă privire şi Parisul e cam indiscret cu tine, te adună parcă de pe străzile cochete şi te târâie într-un nod aglomerat de priviri pierdute în gol, coborâte în pământ sau prea ridicate pentru ochii tai.*

Mi-am consolidat cu grija frica de zbor - cu avionul cel puţin - cultivând sechelele de data trecută. M-a îngrijorat mai tare, însă, faptul că nu am reuşit să îmi găsesc singură un gând care să îmi stăpânească teama. Am încercat sa reformulez statistici si probabilităţi ale incidentelor de zbor, să mă conving că două ore mai târziu voi fi inspirat aer de Paris.

**Nu ştiu cât de mult are un miros al lui, dar Parisul amesteca pentru mine mirosul cafenelelor şi al librăriilor, cu ceva din aerul de octombrie, puţin învechit. Acum îl simt ceva mai prăfos, mai dominat de asfalt şi mai îmbâcsit de turism. Chanel No. 5 aşteaptă liniştit în vitrină. Privirile unei femei uscăţive îl ating dispreţuitor şi îl domină, de dincolo de sticlă, cu fumul de ţigară împrimat în cămaşa ei gri fonce, de parcă cele două nuanţe volatile s-ar fi întâlnit în vidul aburit al geamului.**

După m-am apropiat de oamenii locului, de cei asimilaţi şi de cei importaţi (o mare diferenţă între ultimele două categorii, vizibilă şi pe un eşantion de 7 persoane din ambientul profesional), m-am ferit să intru la categorisiri şi am început stagiul, cu un elan real de muncă, venit nu ştiu de unde...Poate fiindcă e o porţie zilnică de ' a descoperi', puţin mai rutinizată decât restul.

*** La început, 'a descoperi' mi se părea sinonim cu 'a săpa', 'a dezgropa', şi mi se asocia vizual cu ziduri crescute din pământ, scoase la lumină cu multă trudă. Acum, când umblând cu camera după mine printre 'ziduri', cred că am revenit la sensul de bază al cuvântului, la cel însuşit de mine, dar uneori mă sfiesc să captez şi să iau cu mine o faţă a lucrurilor pe care nici măcar cu ochii nu o stăpânesc.
...Aşa mi-am amintit de Cortazar, mai exact de "Funigei", şi despre cultul fotografiei în Paris. Apoi mi-am adus aminte şi de Rayuela(Şotron), şi tot de Paris, dar nu mi-a ieşit săritura printre paragrafe decât formal.
...Din nou Cortazar, pe curând în Montparnasse.

Interdit

Cam aşa îmi fac eu planurile de obicei.
I need two bullets to break the interdiction.

Provizoriu

Cum s-ar zice, vacanţă...mai mult pe drumuri, mai mult printre valize, şi plecarea finală e, ca şi vara, într-o joi...
M-am întors de la Sighisoara cu bateriile încărcate binişor şi ceva mai mult chef de viaţă - păcat că îmi rămân doar câteva zile de petrecut prin preajma acas..-ei principale. Timpul atât de liber mi-ar lăsa loc de atâtea chestii frumoase de făcut...citit, scris pe tihnă, 'prins dorurile' de prin preajmă. Păcat că am revăzut doar lumea esenţială...mi-ar fi plăcut să simt din nou GH-ul din suma multor nimeni-cineva, cunoscuţi din vedere, numiţi generic 'colegi de şcoală', 'tanti', 'neni' şi toate tranzitivităţile derivate. Am ratat şi zilele oraşului, nefiind nici 'validă' pentru urcări pe scenă :P, nici capabilă să mă ataşez unei găşti de ex-colegi adunaţi la o poveste.
E greu şi cu plictiseala. De prea mult timp liber ajung să nu mă coordonez eficient şi să îmi reproşez mereu lenea generală, oarecum scuzată de faptul că va veni greul în toamnă. Parcă mi-ar prinde bine puţină activitate intelectuală a la Jacobs, doar de-aş ştii că şi restul lumii 'mele' se va alătura. Până una alta, număr cursuri, scriu orare provizorii, mă gândesc cum să îmi redecorez camera.
E tot un provizorat în mintea mea, de care încep să mă dezgust, odată cu ideea că schimb prefixul, sau cu ideea că a trecut jumate de an şi nu simt că am făcut mare lucru pentru sufleţelul meu. Nu că ar fi fost neapărat, dar totuşi.... Mi-aş fi dorit să rămână în picioare povestea(superstiţie personală şi inventată) cu "even years for mind, odd years for soul", chiar de s-ar fi răsturnat treaba. Probabil şi anii se numără altfel de acum încolo...nu mai contează ultima cifră, ci mai degrabă prima a vârstei mele.
Şi parcă toate foile de bloc, scrise până acum în pastel de o mână de copil devin mâzgălituri cu tuş negru care chinuie hârtia şi o rup pe alocuri. Cernelurile sunt prea închise şi amprentele lăsate pe colţuri miros deja a anchetă. Oricât de kafkian ar suna, ţi-e străină vina şi aştepţi ca din coridoarele înguste prin care ai fost târât să se ivească un chip cunoscut, să îţi spună că trebuie să te trezeşti ca să ajungi la timp la şcoală...