joi, 27 decembrie 2007

Eternal Sunshine

M-am pierdut putin prin atata alb si am inghetat o data cu seara, dar plimbarea de pe deal mi-a dat senzatia ca sunt din nou....atunci.
Toata stralucirea aceea, nascuta din nimic, ma afunda catre gheturile care cazusera peste mine demult, cand nu puteam vedea lumea cu ochii limpezi. Dar stiu ca timpul acela a fost, a trecut si acum pot privi tinutul inghetat de deasupra.

M-am simtit din nou copil si aproape inger pe zapada, macar prin urma lasata deasupra ei. Raman datoare cu o panorama, dar promit sa ma mai duc acolo si sa fac ceva poze.

Am simtit ca cineva "imi canta povestea", si m-am lasta dusa de val. Listen...

marți, 25 decembrie 2007

Dor de vechime

N-am sa mai caut nici impacare, nici tristete, doar gandul ca undeva pe cer o stea a rasarit pentru lume . Macar pentru putin timp am zabovit pe sub luna plina, cautand prin ceata versul colindului vechi. Am gasit neinduplecate neguri si chipuri imbatranite sub suspin, dar mult mai multe fete senine care sa ma caute printre ochii de gheata ai lumii.

Am primit un dar nepretuit de Craciun, pe langa cel de aseara. o veste care m-ar inalta spre implinirea celei mai aprige dorinte pentru anul urmator. Inca meditez la dorinta aceasta, fiindca daca ma gandesc la ea in noaptea de Craciun se va implini.

Inca sunt putin dezechilibrata de situatie si de felul in care stiu sa ma bucur atunci cand primesc o veste buna, chiar una de mult asteptata. Poate trebuie sa mai imbatranesc pentru a vedea in Craciun o adevarata sarbatoare a copilariei si a bucuriei sincere.

Ascultati cantecul asta. E putin din ceea ce simt acuum, si mi se pare ca ma face sa intru direct in atmosfera.

luni, 24 decembrie 2007

Un alt Craciun

Daca ati fost cuminti, sau daca va recunoasteti greselile, daca v-ati ajutat prietenii sau pe cei sarmani, daca macar ati plecat fruntea la durerea altora sau ati stiut sa zambiti trecand de suferinta, meritati zabava dulce a Craciunului, in belsug de bucurie.

Imi astept in tacere primii colindatori, sa le impartasesc bucuria unui nou Craciun. O sarbatoare a daruirii si a surasului, senina si cu pace pentru inimi. Am primit deja un dar de pret, de seara trecuta, pe care nu il pot impartasi decat cu gandul. Darul acela, mai mult decat toate, iertare si impacare, m-a linistit m-a facut sa uit de tacere. Am plans o lacrima amara, cateva de dor si apoi mult mai multe de bucurie.

Sper sa fiu vrednica de toate darurile care au fost randuite lumii prin Nasterea Domnului, si sa nu simt singuratate in jurul meu. Chiar de ar fi sa merg pe strada in aceste zile, din intamplare singura, nu voi vedea decat iubirea si impacare pe fetele tuturor. Imi va fi randuit si mie un vis care sa-mi aduca binecuvantare si multumire, si daca nu va fi Craciunul acesta, il voi astepta pe urmatorul cu tolba de daruri si colinde.

sâmbătă, 22 decembrie 2007

Poveste inainte de Craciun

Am gasit azi printre globuri si beteala o poveste adevarata, scrisa nu de mult pentru cineva drag. Recitind-o,am impodobit in tacere bradul si ma gandeam la cei cei ce nu cred in Mos Craciun si in darururile pe care doar el le poate face. Am zabovit ascultand noaptea in sunet de clopotel si privind pe geam...

Poveste inainte de Craciun

Copila se opri langa fereastra in care bradul isi oglindea lumanarile aprinse. Se gandea ca nu e primul brad pe care il impodobeste singura. Parintii lasasera asta in grija ei si a fratelui mai mic, insa mezinul adormise demult. Mara privea acum globul spart pe podea si miile de licariri pe care sticla colorata le facea sa miste pe podea. Nu mai putea aduna la loc nimic din ceea ce, cu cateva clipe inainte, era un glob mare albastru. Tocmai acela fusese darul Craciunului trecut, primit de la un prieten drag. Se gandi: „Oare l-am suparat atat de mult pe Karl incat darul lui, ca si prietenia noastra sa se franga atat de repede?”.

Nu putea insa sa regrete nimic din ceea ce ei petrecusera doar cu cateva luni in urma: prima intalnire pe scarile de la scoala, pasii tacuti pe aleile din parc, cantecul din iatacul verde, inainte de somn, soaptele lui printre sarutari si imbratisari. Toate le adunase parca in globul acela mare, pe care il tineau amandoi in palme, in serile cu luna rece petrecute printre mesteceni.

„Si cum am putut sa-l sparg? Stiu ca nu m-am grabit, stiu ca intr-adins l-am agatat pe ramura de sus, ca el sa-l poata vedea de pe geam, atunci cand va trece spre casa. Dar de ce l-oi fi dat jos iar si de ce l-am strans atat de tare in palme? …. L-am spart cu buna stiinta, chiar mi-am dorit asta?”

Si lacrimile incepura sa-i siroiasca pe obraji. Era nedumerire in privirea ei, caci vedea in cioburile imprastiate pe jos o sclipire din lacrimile lui de la despartire. Au plans atunci amandoi: el cu lacrimi mari, inecate de suspin, ea doar cu privirea infranta, sugrumata de regrete.

Se vazusera de atunci o singura data. Mara isi continua atunci nazuintele de a trai intr-o lume noua, iar Karl ii sprijinea pasii cu fiecare indemn si rugaciune. Fata nu stia sa-i multumeasca…nu stiuse nici acum, inainte de Craciun sa-i daruiasca o bucurie de suflet. Stia insa, sa-i ceara mosului un dar de nepretuit pentru el.

Se aseza in genunchi sub brad si pe spatele scrisorii ei catre Mos Craciun incepu sa scrie:

„Draga Mos Craciun,

Ti-am cerut deja prea multe anul acesta, dar stiu ca bucuria celorlalti e un dar si pentru tine, mosule. Karl a fost mai ascultator decat mine si mai vrednic de a fi rasplatit. Asa ca, adu-i lui ceea ce el iti cere acum…

Stiu ca el poate sta posomorat langa brad si nu stie cum sa-l impodobeasca, caci e prea singur. Trimite-i tu o copila blanda, care sa-l invete cum sa aseze globurile si sa aprinda impreuna cu el luminitele din cetina, atunci cand va bate miezul noptii.

Isi merita darul, caci a invatat sa iubeasca si sa aiba grija chiar de sufletele inrobite de tristete. Si mie mi-a deschis gandurile si inima, si m-a facut sa inteleg ca cea mai frumoasa clipa e cea de fata, pe care o traiesc sincer, in impacare de sine.

Si roaga-l sa ma ierte si sa-mi vorbeasca la ceas de taina, sa-mi dea o veste buna, cand sortii mi-au hotarat chemarea. Sa-mi inteleaga tulburarea si nelinistea, caci mi-am incalcat legamantul doar pentru a-l mai auzi cat mai curand.

Spune-i tu ca tin la el si la noi, cat sa pot ierta si pentru el tristetea.”

Indoi hartia care incepuse sa se ude cu lacrimile ei mici, ca de copil. Acum mai avea doar o dorinta: sa-i auda chemarea, inainte de a aseza ultima stea in brad. I-ar fi placut sa o aseze chiar el si sa-l vada din nou zambind.



vineri, 21 decembrie 2007

Cea mai lunga noapte

Am crezut ca doar seara va veni mai repede, nu ca si timpul se va innopta, tocmai in preajma Craciunului. Incetasem sa mai cred in depresia ipocrita de dinaintea sarbatorilor, poate fiindca am avut intotdeauna colindatori la geam, o masa plina si atmosfera de familie care sa ma mangaie.Dar...

Anul acesta am avut sentimentul unui gol sufletesc, dincolo de senzatia de provincial derutat printre standuri cu marfa ieftina de sarbatori. Am cautat mai mult sa indeplinesc mitul "se rendre utile": curatenie, decorating si cumparaturi, in limita rabdarii, dar cu toate astea mi-e greu sa cred ca am facut ceva ca sa salvez Spiritul Craciunului, asa cum se zice in American cheap movies.

In schimb, am cautat sa stric legile acestui Decemberunderground cu nadejdea de a iesi din letargie, dar uneori mi se pare inutil sa incerc sa-i mai convertesc pe altii la fericire...la fericirea pe care sa si-o caute singuri in lucrurile simple din jur.

Mai intai voi incerca sa ma deprind eu insami cu ideea fericirii simple, poate o sa inspir pe cineva. De exemplu, in ziua solstitiului de iarna de anul acesta, am reusit sa strang multumirea de a privi mai putin lumina zilei, pentru a ma putea bucura mai mult de ea.



joi, 20 decembrie 2007

In strai ales


Am incercat azi sa nu raman doar eu insami, ci sa imprumut straiului vechi pe care l-am imbracat toata podoaba gandului si a dorintelor bune pentru sarbatori. Si nu am fost singura, caci toti de-o seama si de-o minte, am purtat haina innoita pentru a ne ura profesori.

De-a fost un dar pentru ei sau un descantec inca nu stim nici noi, dar am vazut stralucind pe fetele lor o bucurie sincera. Inseamna ca le-a placut si felul in care le-am luat in raspar tarele, cat si "outfit"-ul nostru uniform. Spun si eu :cine are ceva impotriva sa spuna acum sau pe veci sa taca.

Colacutul din traista si paharul de vin fiert - rasplata clasica- mi-au dat senzatia ca traiesc acele clipe nu ca un personaj extras dintr-o lume arhaica, ci ca aveam flash-backuri dintr-o viata traita demult. Am avut dupa foarte mult timp sentimentul ca apartin unei generatii unite si am simtit ca putem duce bucuria mai departe, macar pentru timpul sarbatorilor.

Asa ca imi astept colindatorii, dar promit sa nu ii "corup" cu altceva decat cu un vin fiert, cozonac, prajituri.....si un gand bun.






miercuri, 19 decembrie 2007

Zapada cu pete de sange

Ziua a inceput tarziu, printre angoase si vagi licariri de speranta. Principala "datorie" a zilei a fost sa cumpar cadouri pentru cei dragi. Oferta nu m-a prea incantat, ce sa mai spun de serviciul de "tratare a clientilor". Printre vanzatoare crizate si mosnegei derutati, nu mai spun de valurile de "scoleri" cu plasute de cadouri, am gasit intr-un final ceva care sper sa le starneasca un zambet celor dragi. Ssst, secret!

Tot un deal si-o vale in GH, printre gramezi de zapada cu nisip (sau, mai degraba, invers) lumea se preface ca isi indeplineste misiunea academica. Scoala..."din parti". Noroc de colinde! Am facut si eu pe baba curioasa, si am ascultat pe la usi, cum toata lumea colinda la ore. Ei, cu mici exceptii, caci la "Ziua portilor deschise", sau mai bine "scoase din balamale", a participat un efectiv numeros de mesteri, maistrii si maestrii. Impresia asta de openness a picat numai bine pentru atmosfera sarbatorilor: "sa fim mai buni, mai intelegatori mai open-hearted!"

A inceput si curatenia acasuca, in sunet de colinda cu bormasina, de "Florile dalbe" si batai de covoare. Mi-a iesit si miscarea asta, mai ales ca " la mission de nettoyage" ma face sa-mi intru in drepturi pentru pregatirile de sarbatori. Trec imediat la redecorarea camerei si va spun ce a iesit.

Simt ca deja a inceput sa miroase a Craciun , "a mar si-a zori" si poate ca e chiar mirosul de iarna tanara cu ger. Prin zapada, mi se pare ca pete de sange sunt oamenii, pete de neliniste faptele, pete cenusii gandurile de singuratate. Si eu sunt o pata vie, miscatoare si lunec incet pe zapada....numai de nu s-ar topi.

marți, 18 decembrie 2007

Inceputuri


Mi-as fi dorit ca acum sa fie doar iarna afara si nici urma de lacrimi. Sa fiu doar cu mine insami si cu toti laolalta in acelasi timp. Sa pot simti ce inseamna tacerea, dar sa pot trece de ea... prin cuvinte! Poate o sa reusesc, dar nu voi chema in ajutor decat suflete deschise si voci care stiu sa tremure in vibratia trairii pure. Am prea multe aspiratii, pentru o lume care abia mai respira, pentru un timp imbatranit si pentru o ora care tinde la zero. O sa-i caut pe cei care stiu sa ma invete cum sa merg mai departe.

Am vazut azi mai mult chipuri triste si ma intrebam daca gandul lor e dus doar de grija traiului sau daca cei care le poarta s-au obisnuit sa le intunece intr-adins la fiecare pas. Si totutusi imi dau seama ca exista un proces de autosugestie si in tristetea banala a cotidianului. Ma privesc pe mine, uneori deprimandu-i pe ceilalti sau creand senzatia in jur de nesiguranta. De cate ori as fi incercat sa caut raspuns la ceva ce ma framanta, am pretins ca am un argument solid la ceea ce se intampla, fara sa cunosc insa...inceputurile.

Cred ca inceputul nedumeririi mele e undeva dincolo de concret, si inainte de a fi propri-zis. Candva, in lichidul placentar am simtit gustul amar al infinitului , ca senzatia inchiderii unui zavor in urma mea. Am pornit tarziu spre lume, doar cu dorul neimpartasit de a-mi cauta printre oameni nadejdi noi si forte noi.

Pe o parte dintre semeni i-am socotit prieteni dintru inceput, cum era si firesc cu cei apropiati, familei sau colegi. Cei dintai nu m-au dezmintit, dar am vazut ca timpul rupe usor ceea ce tot el a creat prin hazard. Am avut senzatia revenirii al golul dintai atunci cand am regretat apropiarea de o persoana sau cand am fost nevoita sa negociez principii. Ma bucur de critici "constructive", desi pe moment , recunosc, imi este foarte greu sa le accept.

Aici va fi locul unde voi avea timp sa meditez asupra schimbarilor pe care le-as putea face in atitudinea mea, in viata mea zilnica si chiar in destinul meu. Astept un gand bun si un gand aprig de la toti, aducandu-va aminte ca vorbele ne fac pe toti mai umani.