Poveste inainte de Craciun

Am gasit azi printre globuri si beteala o poveste adevarata, scrisa nu de mult pentru cineva drag. Recitind-o,am impodobit in tacere bradul si ma gandeam la cei cei ce nu cred in Mos Craciun si in darururile pe care doar el le poate face. Am zabovit ascultand noaptea in sunet de clopotel si privind pe geam...

Poveste inainte de Craciun

Copila se opri langa fereastra in care bradul isi oglindea lumanarile aprinse. Se gandea ca nu e primul brad pe care il impodobeste singura. Parintii lasasera asta in grija ei si a fratelui mai mic, insa mezinul adormise demult. Mara privea acum globul spart pe podea si miile de licariri pe care sticla colorata le facea sa miste pe podea. Nu mai putea aduna la loc nimic din ceea ce, cu cateva clipe inainte, era un glob mare albastru. Tocmai acela fusese darul Craciunului trecut, primit de la un prieten drag. Se gandi: „Oare l-am suparat atat de mult pe Karl incat darul lui, ca si prietenia noastra sa se franga atat de repede?”.

Nu putea insa sa regrete nimic din ceea ce ei petrecusera doar cu cateva luni in urma: prima intalnire pe scarile de la scoala, pasii tacuti pe aleile din parc, cantecul din iatacul verde, inainte de somn, soaptele lui printre sarutari si imbratisari. Toate le adunase parca in globul acela mare, pe care il tineau amandoi in palme, in serile cu luna rece petrecute printre mesteceni.

„Si cum am putut sa-l sparg? Stiu ca nu m-am grabit, stiu ca intr-adins l-am agatat pe ramura de sus, ca el sa-l poata vedea de pe geam, atunci cand va trece spre casa. Dar de ce l-oi fi dat jos iar si de ce l-am strans atat de tare in palme? …. L-am spart cu buna stiinta, chiar mi-am dorit asta?”

Si lacrimile incepura sa-i siroiasca pe obraji. Era nedumerire in privirea ei, caci vedea in cioburile imprastiate pe jos o sclipire din lacrimile lui de la despartire. Au plans atunci amandoi: el cu lacrimi mari, inecate de suspin, ea doar cu privirea infranta, sugrumata de regrete.

Se vazusera de atunci o singura data. Mara isi continua atunci nazuintele de a trai intr-o lume noua, iar Karl ii sprijinea pasii cu fiecare indemn si rugaciune. Fata nu stia sa-i multumeasca…nu stiuse nici acum, inainte de Craciun sa-i daruiasca o bucurie de suflet. Stia insa, sa-i ceara mosului un dar de nepretuit pentru el.

Se aseza in genunchi sub brad si pe spatele scrisorii ei catre Mos Craciun incepu sa scrie:

„Draga Mos Craciun,

Ti-am cerut deja prea multe anul acesta, dar stiu ca bucuria celorlalti e un dar si pentru tine, mosule. Karl a fost mai ascultator decat mine si mai vrednic de a fi rasplatit. Asa ca, adu-i lui ceea ce el iti cere acum…

Stiu ca el poate sta posomorat langa brad si nu stie cum sa-l impodobeasca, caci e prea singur. Trimite-i tu o copila blanda, care sa-l invete cum sa aseze globurile si sa aprinda impreuna cu el luminitele din cetina, atunci cand va bate miezul noptii.

Isi merita darul, caci a invatat sa iubeasca si sa aiba grija chiar de sufletele inrobite de tristete. Si mie mi-a deschis gandurile si inima, si m-a facut sa inteleg ca cea mai frumoasa clipa e cea de fata, pe care o traiesc sincer, in impacare de sine.

Si roaga-l sa ma ierte si sa-mi vorbeasca la ceas de taina, sa-mi dea o veste buna, cand sortii mi-au hotarat chemarea. Sa-mi inteleaga tulburarea si nelinistea, caci mi-am incalcat legamantul doar pentru a-l mai auzi cat mai curand.

Spune-i tu ca tin la el si la noi, cat sa pot ierta si pentru el tristetea.”

Indoi hartia care incepuse sa se ude cu lacrimile ei mici, ca de copil. Acum mai avea doar o dorinta: sa-i auda chemarea, inainte de a aseza ultima stea in brad. I-ar fi placut sa o aseze chiar el si sa-l vada din nou zambind.