luni, 31 martie 2008

exerciţiu

În fond, Neputinta de a iubi a fost un exerciţiu de creaţie care m-a apropiat mult de Nichita. Ştiu că de multe ori stilul e nesigur, dar nu cred ca asta contează acum. Mă leagă deja o prietenie de textul asta, ca de fiecare dată când cuvântul se cere a fi mai mult decât slovă. Deocamdată nu-l voi face rostire, ci doar ecou in minţile voastre....şi e deja destul.

Se cade, totuşi, să citim şi ceva serios...

"Iţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile
şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tau
ce cutremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre
şi mă rog de tine,
naşte-mă. "

(Către Galateea)

"Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad înainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tau senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

(Dreptul la timp)

"Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie.
Amintirea întâmplărilor mele
vine din viitor, nu din trecut.
Deci spun: se vor dărâma mari frânghii de ploaie
prin aerul umed care ne-a-nfăşurat
înserările. "

(Frunzişuri)

Şi toate acestea vor fi din nou viitor, vor fi din nou iubire şi timp, le voi retrăi ca pe un noi vise ale adolescenţei şi ale întoarcerii în mine, ale întoarcerii în noi, în amândoi.

In memoriam ...Nichita

Până la capăt – Despre neputinţa de a iubi

1. Nedumerirea :

« — A iubi până Ia capăt înseamnă a trăi mult.
Cum poţi să spui asta? am strigat; tu, dumneata, dumneavoastră, ai trăit puţin. Puţin şi chinuit. Eu cred că tu, dumneata, dumneavoastră, ai iubit până la capăt!

— A iubi până la capăt nu se măsoară cu damigeana. A trăi mult nu se măsoară cu ceasul.

Înţeleg, desigur, şi nu înţeleg.

— Nu putem înţelege decât ceea ce ţine de vorbire. Tot ceea ce nu ţine de vorbire, fa­cem, pur şi simplu.

Poate cineva trăiască mult? l-am întrebat.

In clipa aceea se trânti o uşă şi din pricina zgomotului nu am auzit răspunsul. »

M-am ridicat şi am închis fereastra. Întorcându-mă, n-am auzit că în jur tăcerea i-a topit aripile. Am rămas cu oglinda întoarsă spre tavan şi cu cioburile de pene ale arătării care a dispărut. Nu îi mai caut urma, mă întreb în A şi în U dacă totuşi vom trăi până la capăt. Până la capătul cui ?

2.Chemarea:

Şi cum doar tăcerea mi se deschisese în ochi de umbre, înainte nu mai vedeam decât timpul, ca printr-un ochean întors . Şi odaia rămânea în urmă, pe când literele strâmbe plângeau iubire timpului meu încă netrăit. Tăcea viitorul veşted în foamea gurilor ce nu se mai sărutau şi eu plângeam din spatele timpului neiubirea lunganilor cu feţe de copil. Au ajuns la capăt ? Mi-am zis: Iubirea le-a trecut pe dinainte şi n-au apucat să-i smulgă aripile, să şi le împartă într-un zbor îmbrăţişat. Au înghiţit secundele şi timpanul le-a uitat vorba de iubire: mă cheamă să le dau litera şi cuvântul săpat în piatră, să-şi poată citi iar pe buze versul.

De atunci, mi-am învăţat cuvintele să iubească, le arătam inima şi nu mă lăsam până când silabele lor nu începeau să bată

3. Deja-vu

L-am văzut ascunzându-se de privirea mea, ruşinat de greutatea cu care îşi îngrămădea cuvintele pe nota de plată de la cafenea. Literele ascuţite zgâriau ora care se îngrămădea împrejurul degetelor sale lungi aşteptând ca şi secunda să-i înţeleagă teribila seriozitate. Îşi chinuia în versuri scrise dezlânat toată iubirea faţă ea, dar fata, amuzată de patosul lui creator, se grăbea să-şi strângă lucrurile de sub privirile mele insistente. Mi-am adunat şi eu caietele, prefăcându-mă că mă pregătesc să plec, când l-am văzut pe el ridicându-se costeliv în picioare. Îi întinse mândru şi timid foaia muncită cu primele lui declaraţii în monorimă. Chipul ei nu l-am mai putut zări, căci ieşiră fulgerător din încăpere.

Înghiţeam placid jocul lor de mimă parcă neterminat. Într-o durere monosilabică de cuvânt, mi-am desfăcut şi eu nota de plată, am scris în grabă câteva rânduri pe verso şi am trântit uşa în urma mea.

Pe stradă nu mai arătau aceeaşi grabă, însă purtau aceleaşi priviri decolorate, aceleaşi buze neînroşite de sărut. Puteam ghici că gestul lui nu făcuse impresie, sau că pur şi simplu ea îi promisese că va citi după ce va ajunge acasă. Se putea mai anemic decât atât? Da, vedeam căzându-i din buzunar foia cu patimi de cerneală. I-am ridicat-o abia după ce am fost sigur că avem la îndemână catrenul terminat cu un semn de întrebare, şi i l-am dat în schimbul celui căzut. Privind ridicol de serios la obrazul meu uscat, nu mi-a mulţumit şi l-a ghiontit să se grăbească. Eu am plecat privirea pe care mi-o simţeam bătrână şi uscată.

Târziu am deschis biletul ei. Întotdeauna priveam mai întâi litera, cu forma ei străină de cuvânt şi de idee. Răbdam să văd tăcerea redusă la literă, cu suferinţa glasului pironit în scris, suferinţă pe care o trăisem de atâtea ori. Înţelesul mi se desluşea în verb şi mărturia era cea pe care o speram - că ei n-au iubit până la capăt, că abia de atunci încolo se vor lăsa. În scris, el îi mulţumea suav că nu îi strivise sărutul sub talpă … În rândurile mele o întrebasem doar dacă ar şchiopăta puţin, sub apăsarea aceleiaşi atingeri.

4. Răscumpărarea

Închidere, mustrare şi urlet de piatră, se împiedicau toate de un scris prelung. Vorba mă chinuia mai mult de când descoperisem lumina grea a timpului de umbră. Făptura iubirii îmbătrânise în ochii lor, ca o tandră arsură. Nu le mai găseam surâsul la vederea cărţii. Irisul rece, care mi se îngropase în litere, se deschidea acum anevoie la vederea tainei. Şi totuşi, de departe privirile lor păreau mustrate blând de acelaşi vers. Le voi răscumpăra eu timpul pierdut: prin netăcere, prin iubire, prin necuvânt…

sâmbătă, 29 martie 2008

Antisimbolism

Sub proaspăta impresie a olimpiadei, estompată(sau nu!) de un somnic de după-amiază, vă mărturisesc că am n-avut revelaţia rezolvării subiectului I, nici măcar după ce l-am consultat pe Bacovia însuşi. Anti-"antisimbolismul" pe care îl urzesc de când am ieşit din sala de concurs prinde acum proporţii, cu atât mai mult cu cât telefonul să încăpăţânează şi nu sună...Bine, acum, dacă o iau în mod raţional, nu ştiu de ce aştept rezultatul, dar probabil e acea formă de self-sadism, care merge mână-n-mână cu spleenul bacovian, o plăcere mentală provocată de un eşec programat.

În schimb, tot respectul pentru subiectul II, deşi...mna...compunere despre carte am avut de făcut şi într-a 5-a la locală. Fragmentul memorialistic mi-a reiterat sforţările care au zămislit recenzia pentru precedentul concurs. Evident că am rămas în sfera deşertică, şi tot aşa mi-am construit şi discursul liber....bineînţeles, cu mult patetism şi înclinaţii filosofice care să stoarcă lacrimile doamnelor corectoare sau epatarea reflexivă domnilor. Acum ce-o fi o fi...pregătesc planul de bătaie pentru săptămâna viitoare, fără a uita să(-mi) menţionez că AMR bac=85 de zile, ştiind că sunt în urmă cu fix 13 variante la fiecare materie.
Comunic ASAP rezultatul la ceea ce s-a numit olimpiada 2008.

vineri, 28 martie 2008

Dimineaţă ...de/în formă!

M-am trezit numărând orele până mâine dimineaţă, şi îmi dau seama că în mintea mea evenimentul capătă proporţii. Am primit, cu dedicaţie, un test de măsurare a 'tensiunii interne', adică a nivelului de cofeină, test care a demostrat că sunt "Productive Worker, Jittery" în dimineaţa asta. Poate încercaţi şi voi...


The Caffeine Click Test - How Caffeinated Are You?
Created by OnePlusYou

P.S. Nu pot să mă abţin să povestesc ce vis ciudat am avut azi-noapte.Parcă era 'Ziua bărbatului' şi se dădea liber la şcoală; fetele trebuiau să adune toţi băieţii din oraş pe giratorul din centru, ca mai apoi să le facă urări de bine şi sănătate şi să le cânte 'Deşteaptă-te, române' . Nu ştiu ce a ieşit , dar m-am trezit amuzată şi sper să am a funny day şi în continuare.

joi, 27 martie 2008

Lecţia de zbor

Când n-ai de la cine să împrumuţi o pereche de pantofi, ca să nu zgârii asfaltul cu tălpile, probabil că cea mai bună soluţie e să-ţi găseşti o pereche de aripi la second-hand. Se vând la kilogram, nu costă mult, că şi penele au rămas ca vai de capul lor, în schimb îţi oferă posibilitatea să vezi pământul într-un zbor plonjat, din care doar austrul te mai poate ridica....aşa doar ca să mai dai puţin cu capul de cumulus nimbus.

La înălţime, ţi se pare ok, n-ai treabă cu semaforul de la intersecţia în Y, când nu e niciodată verde pentru tine, doar că aici sus te paşte câte o viforniţă păgână tocmai când te aştepţi mai puţin. Nu ai nevoie de umbrelă, cu toate că ţi-ai menaja puţin penele dacă ai avea una la îndemână.

Ce să-ţi mai spun....la mine a fost cam ciudată prima aterizare.Nu arătam nici pe departe ca un albatros într-o cădere originală, nici ca un bungee-jumper cu pulsul stabilizat. Am dat bine cu fundul de pământ şi aşa de bine m-am înfipt în el, încât nu m-aş fi desprins de-acolo, nici să fi prins aripi la juma' de preţ. Tu, dacă ţii neapărat, încearcă, dar să ştii de la mine că tot pământul îţi stă mai bine pe sub ghiare.

marți, 25 martie 2008

Stai că trag!

Uitându-mă în Dex, am constat că cele mai multe expresii/locuţiuni în limba română conţin verbul a sta. Asta spune multe despre personalitatea românului, fiindca nu se ştie niciodată unde-i stă capul, cine-i stă în cale, dacă să stea deoparte sau dacă să se bage.

Stai sa-ţi spun mai departe...

Daca îi stă ceva pe inimă, nu stă la tocmeală şi începe să se jeluiască. Stă cu ochii mereu pe capra vecinului, stă la pândă s-o omoare. Românul stă la sfat, stă dus pe gânduri, stă în cumpănă şi nu-i stă bine niciodată printre cei prea înalţi la stat şi la purtat. Stă pe capul altora şi stă binişor la calduţ şi nu-i stă în fire să stea pavază. Mai bine să îi stă pe limbă decât să-i stea ceva în minte. Nu vede ce-i stă sub nas şi îi stă tot timpul ceva pe inimă. Stă ca pe ace, stă ţintuit sau stă cu mâna în sân, dar nu îi stă în putinţă să îndrepte cumva lucruile care nu stau la locul lor. În loc să stea la masă, stă cu dinţii la stele; stă în umbra zilei de mâine, ca şi când Dumnezeu ar sta cu mâna-n sân şi nu i-ar cunoaste statul...degeaba. I se pare, însă, că nimic nu-i stă împotrivă, şi îi stă bine când face haz de necaz.
Chiar Statul Român promovează statul ca sport naţional.

luni, 24 martie 2008

Bizarerie

Doar aripi pironite în aripă şi gânduri care nu se mai pot desprinde de mine. Nu demult aveam conştiinţa că ceea ce gândesc îmi aparţine având şi o proiecţie difuză în univers. Acum simt că toate afectele mele se leagă de doar mişcări stereotipe, de fapte cotidiene şi nu vor să se mai rupă de gândul ce le-a zămislit, de gândul dintâi. De fapt, nici pe acesta nu-l cunosc prea bine, nu ştiu cumde s-a obişnuit să mă facă de ruşine chiar în faţa mea. Măcar de n-aş roşi când îmi aduc aminte cum a început...
A pornit din sfială, din neliniştea de a trăi doar cu iluzii în jur. Gândul m-a deschis către mine şi mi-a plăsmuit un gol rotund în suflet, golul perfect între veghe şi somn. Atunci apare porunca lui, între bătăi de aripă şi tuse convulsivă, când nu ştiu dacă să accept visul sau să trăiesc în continuare cu ochii aţintiţi spre tavanul vid. Aleg visul întors cu faţa spre real şi înghit alt rânjet al nopţii de pomină. Respir...

Algoritm de căutare binară

Se împarte timpul în două, cam pe acolo unde se crede că e mijlocul* ; dacă mijlocul coincide întamplător cu numărul căutat, în cazul nostru the apogee of life, se returnează 1: 1 om fericit, 1 cap mai sus desupra celorlalţi, 1 şut în fund =1 un pas înainte . Dacă nu coincide, se aplică recursiv algoritmul, în cele două jumătăţi delimitate spre interior de mijloc(pleonastic şi ultraexplicit, ştiu!), eventual până la exasperare, până te saturi să te întrebi dacă ai ajuns la mijloc, pe culme sau pe val. Dacă vezi şi vezi că-ţi mărunţeşti viaţa până ajunge praf, singura concluzie e 'return 0', adică nu ai avut şi nu o să ai vreodată o culme a destinului, cel puţin pe aia pe care o râvneai tu(mai precis, dacă asociem o funcţie f:your life -> multeşimărunte, graficul funcţiei f(x)=XeventXinXyourXlife , sub formă de parabolă, este convex, cu punct minim în vârf şi cu punct maxim =... unknown).
If (căutare (life)) then go on,// s-ar putea să găseşti de mai multe ori această valoare maximă.
else cout<<"viaţa-i grea, dar trece!"; ...dar am uitat sa deschid funcţia principală, so...a fost doar un preview sau 'function 'cautare' must have a prototype'...

sâmbătă, 22 martie 2008

Sinestezie



Shivaree - Good night, moon!




Şi ca spectrul senzaţiilor să fie complet, am auzit câinii urlând la lună şi am simţit porniri de vârcolac...din motive obiective.

P.S.Se pare că nu toate veştile bune sunt făcute pentru mine, şi în favoarea celor rele aş prefera tăcerea, însă nici aceasta nu va dura mai mult de cateva zile. I still hope, [şi merg pe mâna ta, data viitoare]

vineri, 21 martie 2008

Importănt dei

Ziua=noaptea=> echinocţiu
Lună plină (n-am ieşit pe-afară să o văd)=> noapte agitată
Ziua Internaţională a Poeziei=> prima mea încercare de a scrie...lyrics(I know, bad choice, când aveţi ce alege... dintre toţi cei care chiar au talent)
Vestea bună aşteptată converted into veste nasoală care a făcut pui inside my head.
2 examene de admitere la vară=> doză suplimentară de tocit
Mare concurenţă mare la concursul de duminică => ...nici nu mai încerc să învăţ
4 hours left until...not another wrong answer.

Mâine...un nou început! Iertarea le spală pe cele rele de mai de sus, şi de mai demult. Watch tomorrow the regenerated me...

Răpus

Jug şi întoarcere în lut, când păcatul nu mai biruie -
zadarnică lumină înghiţită-n slavă.
O umbră se năruie .

Am întors chemarea în dureri.
"Blestemă şi mori", mi-a zis,
Dar am închis
Ochiul ce-şi purta răzbunarea pe brânci.

Şopteşte-ţi şovăirea
Şi ascultă doar glasul dintâi
la care părtaş te-ai făcut fără moarte.
Plângi deznădejdile şi roagă lumina să-ţi dea
Ultimul zbor
Mai departe.

joi, 20 martie 2008

Mica înţelegere

Gând de mov, şi zi spânzurată de clepsidră...ochi întors!
Cerşetor pe-un colţ de pod, unde gândul s-a împiedicat de milă, Sufletul s-a aşezat şi stă la taifas cu Mâine.
- Mai stai sau mai vină, dar lasă-mă să răsuflu, din tot plămânul meu de Suflet.
- Nu jucăm Bambilici, sunt doar o zi pentru tine, şi un mic spion pentru My Fair Black Lady...aştept ordine, nu primesc şpagă!
- Dacă ne înţelegem aşa... cu o doză mai mare de vise, cu o după-amiază în puf şi o seară de pomină, merge? Mă împrumut eu şi tot fac rost pentru tine, că de!...ne aşteptăm de mult.
- Eu nu înţeleg ce vrei de la mine, băi 'Flet! Eu ţi-am zis de omenie de timp, că trebuie să îţi dau semnale că eşti în întârziere. Ştiu că vrei să stai flexat, să leneveşti şi să comentezi când ţi se face observaţie, dar eu îmi pierd contractul dacă accept compromisuri dintr-astea.
Pe unul, odată l-am lăsat să huzurească 'all I long'. Bă, da' şi când a venit Şefa-n control, şi a început ăla să aibă bufeuri, cine crezi că a fost tras la răspundere? D'aia-ţi zic: nu mă mai bag în aşa ceva, că n-am chef să fiu scos din nou în careu...Vezi, dacă ţii neapărat, tratează direct cu Ea, şi atunci ne înţelegem altfel.
- Mă, nu tot tu spuneai că Ea n-are niciodată program la birou, acasă un' s-o caut? Şi drept de mine n-o să poată cosi la noapte, crezi că acceptă ia ponturi dintr-astea?! La Dânsa nu merge cu doi trandafiri şi o cutie de tămâie, trebuie ceva ca lumea, şi trebuie să mă programez din timp.
- Vezi, ai zis o chestie deşteaptă:să te programezi din timp, asta să faci! Lasă tu pile, vise şi alte marafeturi, că poţi foarte bine să te descurci şi singurel. Uite, mai stăm de vorbă, îţi zic eu când e situaţia mai albastră, dar you stay tunned! Vorbim când sunt şi eu mai fresh, că acum abia am intrat pe tură şi e nasol traficul...Baftă la ce ziceai că o să-ţi aducă văr-miu!
- Mulţam, mai dau o tură şi mă bag la vise!

Raza de noapte

Lumina mi-e înecată în ceaţa gândului că noaptea nu ar mai putea rămane în stăpânirea visului meu. Ceream partea mea de noapte, ciobul meu de lună şi o frântură de rază ca să-mi pot amăgi pleoapele închise.

Ochiul verde nu mai rabdă întuneric, pupila dilatată îi înghite din pleoape, făcând drum razei de noapte. Undeva, prin aşternuturi reci, e ascunsă vina ce nu îngăduie somnul. Mâinile o caută şi nu pot simţi în jur decât ceaţa grea şi nemişcarea; îşi întind degetele în încleştare, nu pot apuca firul de rază care să le desluşeasca vina.

Restul trupului e frământare - piele, carne şi oase înecate în visul febril al necunoştinţei. Mişcarea devine densă, apoi tensiune şi încremenire. Ochiul murind găseşte în aşternut chemarea razei. Acea scânteie îi arată locul pe unde sufletul s-a scurs în vid, lăsându-şi grămadă povara de patimi şi blesteme. A fugit către noaptea strălucită a arhanghelilor.

Noaptea visează odată cu mine.
Tu mă ai în grijă.

marți, 18 martie 2008

[Etude]

Si cetatea devenea pe zi ce trece mai ingusta in jurul trupurilor lor de piatra. In camasa iederii prelinsa pe ziduri, atarna, ramas in urma, gandul ascuns al fugii. Infinitul se agata de hainele lor de stanca, si imbratisarea le era cadere in adanc. Zidurile cresteau in jur, iar ei se afundau tot mai mult in scoarta rece a gliei. Nu se mai puteau atinge, pastrau doar amintirea pipairii dintai, cand trupurile reci le alunecau printre valuri stravezii de ceata. Fiordul ii incapea in raceala de apa si atunci sarutul le era vartej: stihiile nu le ingaduiau apropirea de muritori, nici in vorba, nici in iubire.

Blestemul incepuse cu inghetul stancii din iatac, ca o increminire de umbra printre oglinzile ei. Ocheanul cu care il zarea venind se sparse, si departarea incepea sa le fie pecetluita de mai multe astepari. Scutul lui, racit de sangele celor ucisi in lumea de sub munte, se facea tot mai greu, tragandu-l spre pamant, in roua grea a osandei. A cazut intaia oara pe stanca, band din veninul si blestemul fiordurilor. Cand s-a plecat intr-un tarziu sa o sarute, picatura scursa pe frunte incepuse sa intunece privirea tinerei Eydis.

De atunci noaptea si piatra incepura sa le picure peste trupuri, adunandu-se in sloiuri reci peste imbratisari si suspine.


Doua ganduri

Probabil ca ati simtit pana acum ca timpul v-a alungat din cale rabdarea. Eu asta simt la fiecare inceput de saptamana, dupa ce puterea de initiativa a zilei se rasufla. Dupa fiecare elan de schimbare, de mai bine, de altceva care prinde contur in mintea mea, simt cum o parte neputincioasa a fiintei ma tradeaza, incat nu mai pot sa ma conformez mie. Am avut azi multe ganduri de 'altceva', inecate in neajunsul de a fi doar eu cea care decide pentru urmatorul pas.

Am cautat tacere sub cuvant, am gasit litera si consolare in vorba scrisa a unui cantec de noapte. M-am plecat in fata cartii cu pagini de luna botzita si am rupt chipul mazgalit al fetei cu ochiul verde. I-am intrebat privirea mototolita daca se recunoaste in pacat. Nu stiu cand imi va raspunde.

duminică, 16 martie 2008

Bedlam

N-am idee de ce nu pot continua intr-un stil ordonat sirul ideilor pe blog, ma enerveaza ca nu sunt constanta nici in subiectivitatea proprie. Am avut o zi confundata in permanenta cu sambata, care a copiat isterii, a bagat in ceata, m-a ridicat in slavi si m-a trantit la pamant. Pot sa va dau vestea buna pe care o promisesem ieri, nu pot, in schimb sa spun ca sunt multumita. Am un stil de a-mi reprosa chestii foarte dubios, care ar fi in stare sa imi demoralizeze inceputul de saptamana. It hasn't happened yet, dar nici mult nu mai e. Pot spune ca de fiecare data ca se putea si mai bine, se putea sa nu fi fost deloc, sau sa fi fost degeaba(se putea sa fiu eu "degeaba", un calificativ foarte cuprinzator in argou).

Faptul ca nu pot sa ma accept asa cum sunt, mi-a inecat scurtele apogeuri, incat am ajuns sa ma simt mai bine inaintea unei competitii, atunci cand inca nu e prea tarziu, atunci cand nu e "degeaba". Fiecare succes mi-a devenit si un veritabil exercitiu de public humiliation, fiindca odata ce primesc o lauda, imi construiesc in minte diferite scenarii, ipotezii legate de improvementu' pe care il puteam aduce in timpul competitiei. Daca am ajuns cu o treapta mai sus decat marea multime, tind sa ma compar cu cei de prea sus, incat ma simt mai neinsemnata decat la inceput. E starea pe care o traiesc acum, la un sfert de ora trecut din lunea unei saptamani cat se poate de insipida.
It's only monday...

sâmbătă, 15 martie 2008

Fara tinerete

Pot sa spunca mi-am inceput ziua sub auspiciile unei vizionari mai mult decat interesante. Ar fi al 3-lea film pe care il vad singura in ultima luna ( desi pentru filmul asta facusem o promisiune de ne-singularitate in fata home-cinema-ului meu de 19"), dar sincer a meritat. Atentia nu mi-a fost pusa prea mult la incercare, si am putut intelege mai bine mesajul.(stupid sa incepi o impresie despre film, cu propriile tale stari in fata ecranului...e totusi mare lucru ca n-am pomenit de cojile de seminte de pe birou, sau de cestile cu mai-stiu-eu-ce.....asta doar fiindca nu aveam asa ceva pe birou).

Pentru cei care nu stiu, primul contact cu "Tinerete fara tinerete", a fost acum vreo 4-5 ani, cand am citit nuvela lui Eliade, pe atunci nu cred ca se gandise Coppola sa faca o ecranizare, cu atat mai putin eu. Stiu, totusi, ca m-am intrebat la un moment dat cum ar arata o pelicula cu scenariul asta, fiindca mi se parea foarte complicat sa redai salturile temporale si pastrezi coerenta. De cand am terminat de citit nuvela, a figurat printre cartile mele preferate si cel mai mult ma bucur ca am reusit sa conving pe cineva sa o citeasca.

Filmul l-am asteptat nespus de mult, nici acum nu e aparut oficial la noi, si tocmai asta e culmea, ca a fost in totalitate filmat la noi in tara.L-au avut americanii primii, la noi o sa ajunga in cinema pe 18 aprilie, din cate am citit, si promit sa il vad si la cinema.(va am drept martori).

Nu vreau sa devoalez actiunea filmului, nu ma pricep la cronici de film, nu am incercat pana acum asa ceva. Tot ce pot sa va descriu e impresia pe care o lasa un astfel de film. E senzatia aceea ce insuficienta cunoastere, de limitare in propria conditie. Cu toate astea, sensul pe care autorul a stiut sa il dea timpului, nu te face sa il vezi irecuperabil. Eroul traieste o tinerete instabila, pe fondul unui profund conflict interior- stiinta versus dragoste. Nu e pus in situatia concreta de a alege intre cele doua, dar simte ca anii pe care ii pierde din aceasta "tinerete fara tinerete" i-a dedicat unei notiuni abstracte.

M-a tentat foarte mult ideea de a stii continutul unei carti doar tinand-o pentru cateva clipe in fata ochilor, mai mult in interes pragmatic, sustinut de apropierea examenelor. In schimb, am cautat sa inteleg ca nu as dori sa inchin o eternitate doar notiunilor abstracte invatate din carti si ca e preferabila o dragoste care imbatraneste tacut, fara a-si pierde intensitatea.

P.S. Maine pe vremea asta sper sa va dau o veste buna
P.P.S. Poimaine pe vremea asta o sa va mai dau inca o veste buna(ceva mai sigura decat acea de maine)
P.P.P.S. Saptamana viitoare pe vremea asta, sper sa va dau doua-trei vesti bune.
Nu promit continut explicit, prietenii stiu de ce.

vineri, 14 martie 2008

Aritmetic

Jumatate de luna plina peste jumatate de cer instelat, vazut printr-o jumatate de geam, cu ochiul verde pe jumatate deschis. La un sfert de ora peste miezul noptii, un sfert de gand implinit imi rapeste un sfert din visul pregatit pentru sfertul de noapte in care voi mai dormi. Imi ramane 1/8 din suflet in anii ce au trecut , si un 8 rasturnat pentru mai departe.

Infinit de ganduri peste rana amara pe care zilele ce trec o fac tot mai adanca. Nemasurate patimi peste gandul firav al nadejdii, si totusi puterea e acelui plapand. Un finit mic si intors al iubirii ce o pastrez pentru mai tarziu.

Try this at home!

1. Pune Winamp-ul pe shuffle.
2. Apasă forward pentru fiecare întrebare.
3. Foloseşte titlul melodiei pentru răspuns, chiar dacă nu are sens. NU TRIŞA!
4. Scrie cu bold întrebările şi răspunsurile, apoi comentează modul în care răspunsul se potriveşte cu întrebarea.
5. Dă-l mai departe la 5 persoane.

Ia sa vedeti ce mi-a iesit:

1. Cum te simţi azi?
Telenovele - ZOB (o zi ca un episod de telenovela, in care totul se amana)

2. Vei ajunge departe în viaţă?
Ceva mai asa- Chester (eu as zice "cam asa ceva":D)

3. Cum te văd prietenii tăi?
Dr. Online - Zeromancer (adica "always available to advise", ar fi bine, desi nu prea cred)

4. Te vei căsători vreodată?
Ocean Soul - Nightwish ("My lonely soul is only filled with fear"....adica nu?)

5. Care e povestea vieţii tale?
Lights - Archive (aici e clar, m-am uitat in arhiva si am gasit lumina, cu toate astea ..."Turn my head off/Ever blind", adica nu o sa ma intorc spre trecut)

6. Cum era în liceu?
Gothic Sanctuary - Nightwish (ca in sanctuar, ce-i prea gotic strica!)

7. Cum poti avansa în viaţă?
Africanize them - Patrice (="
To place [them] under the domination of Africans or negroes", sau...pur si simplu, sa-i domini!)

8. Care e cel mai fain lucru la prietenii tăi?
Boa Sorte(good luck)- Vanessa da Mata (ca imi poarta noroc!)

9. Ce se preconizează pentru weekend?
Judith- A perfect Circle("such an inspiration for ways that i will never ever choose to be"...voi avea multa inspiratie la concursul de duminica, si rezultatul va fi pe masura)

11. Cum iţi merge în viaţă?
Welcome to the Black Parade - My Chemical Romance (atat piesa cat si trupa au ceva profund emo, dar cred totusi ca viata mea nu va fi o parada funesta)

12. Ce melodie ţi se va cânta la înmormântare?
I'll kill her - Soko (sper sa nu fie o moarte tragica, din razbunarea cuiva, ca ar suna ca o formula de umor macabru)

13. Cum te vede restul lumii?
Hey There Delilah - Plain White (o adresare de genul asta m-ar face sa ma simt mult mai cheap, dar....I'd stay plain white!)

14. Vei avea o viaţă fericită?
Ghost Love Score - Nightwish (o viata sub fantoma unei iubiri care ma va urmari prin noapte, o viata boo-hoo-hoo!)

15. Ce cred prietenii cu adevărat despre tine? :-W
Freedom of Choice - A Perfect Circle (ca pot trece peste constrangeri, ca sunt perfectionista)

16. Sunt persoane care te doresc în secret?
Sa nu crezi nimic - Iris (chiar daca ar fi, n-as crede ca au intentii bune!)

17. Cum să mă fericesc singur?
Get a Life - Urma (sa incep o viata noua "Keep myself in line/Release my perfect smile)

18. Ce ar trebui să faci cu viaţa ta?
Buze Blonde - Vama Veche
"Trebuie sa ma eliberez, Vreau fluturi in stomac, Pe strazi vreau sa plutesc, Vreau sa numar frunzele de tei, Vreau sa patesc din in nou sarutul pe alei."


Daca as fi fost fericitul initiator al acestui 'happy Winamp tag', as fi adaugat cateva intrebari in plus, cu o tema mai abstracta. Pentru voi, adaug la chestionar urmatoarele:

19. Esti multumit de tine ?
20.De ce ai fi in stare?
21.Care e cel mai mare vis al tau?
22.O sa ajungi vreodata sa regreti ceva din trecut?
24.Care ar fi ultima ta mare dorinta?
25.Care va fi motivul urmatorului tau succes?
26.Cum te consideri tu ca prieten?
27.Vei deveni idolul cuiva?
28.Ce moment va declansa o schimbare in personalitatea ta?
29.Ce surpriza ti-ar putea oferi destinul?
30.Ce impresie ti-a facut blogul meu pana acum?



joi, 13 martie 2008

Si totusi, demult...

Simteam ca imi pierd echilibrul, ma sprijineam de ultima mustrare a celorlalti ca de o dovada a nevoii mele de rascumparare, singura care ma mai tinea vie. Ajunsesem sa nu pot auzi nici sfaturi, nici chemari, ci doar sunetul mecanic al ceasului de perete. Rutina devenise o aparenta siguranta a pasilor mei. Continuand sa ascult miscarea franturilor de gand ce parca nu imi mai apartiineau, am simtit nevoia de a opri timpul pentru o noapte. Noaptea alba a asternuturilor reci si a tamplelor umede s-a scurs in van, peste dureri nealinate. Stapaneam un timp propriu, as fi putut sa-l intorc pentru a vedea trecutul, dar acolo eram tot eu, prada altor taceri.
Trebuia sa renunt la mine, la incercarea eronata de a intoarce vremurile. Pagana nadejde in stagnare si rutina nu imi mai dadea nicio siguranta. Atunci mi-am rasturnat gandurile, altfel decat intr-o umilitoare strigare catre lume. Am strigat catre mine, cu o frica de nestapanit, dar cu ochiul rece si clar, uscat de lacrimi. Mi-am auzit propria chemare, m-am intors la drumul de rascruce, la locul unde ma ratacisem si am apucat un alt drum...Pe acesta merg acum; il simt ca o vina a pasilor care au gresit a doua oara calea, cu o nestiinta mai umilitoare decat cea dintai.

Imi astept din nou chemarea.

marți, 11 martie 2008

Birocratie

Felul in care m-am atasat de lucrurile concrete din jurul meu, de cele in jurul carora am trait o schimbare, ma face le simt starns legate de existenta mea trecuta. Nu vorbesc despre lucruri de pret, despre bijuterii de familie, sipete cu argint vechi sau coliere de os, ci de obiecte care au intrat fara premeditare in arsenalul meu. O parte sunt daruri, sau dovezi concrete ale unor daruri spirituale. Nu pot sa numesc exact ceea ce face obiectul meditatiei mele, fiindca e intr-adevar o paleta vasta de simboluri si de semne care imi amintesc de trecutul ...inconjurator; pe multe le-am recuperat cu greu de sub timp, ca pe o madeleina proustiana refrigerata.

Cele mai multe repere emotionale gasite printre lucrurile mele, sunt bineinteles 80% celuloza. Randurile scrise de mine, jurnale vechi si discontinue, rare scrisori primite, bilete de tren, cartele de metrou, bilete de intrare la cine-stie-ce show sau expozitie, lucrari de control cu continut neexplicit reprezinta doar 'materialul datat', in procent destul de mare. Restul de hartoage sunt ...multe si marunte : foi cu primele mostre de semnaturi 'oficiale', ale mele si ale colegilor, incercari caligrafice plastografiate, caricaturi de la sfarsitul caietelor(pe care apare detalierea fiecarei senzatii pe care personajul o traieste, exclamatii specifice), primul meu desen oficial in creion, (si singurul, de altfel), in care incercasem sa desenez ochiul lui Nichita. Mi-ar cere si un efort de memorie sa imi amintesc fiecare piesa a colectiei, dar odata ce as revedea-o as stii exact senzatia pe care o traiam la momentul scrierii. De aceea, una din marile mele drame din timpul anilor de scoala a fost pierderea unui stilou (care, ziceam eu, are multa experienta academica); la fel de dificila a fost si investirea in functie a actualei penite.

Pe fondul unor vise pe care le povestisem in copilarie, am aflat de la altii ca cel mai frecvent scenariu pe timp de somn era la mine "o foaie alba". Nu intru in simbolistica populara a visului, dar probabil ca in alb a fost catalogata, de fapt, absenta visului, sau poate s-a crezut intr-o predestinare a mea pentru acoperit spatiile albe. Nici una din explicatii n-as vedea-o plauzibila. As spune mai degraba ca a fost un semn timpuriu al pasiunii pentru adunat hartii.

Sa nu o luati ca pe un semnal patetic de incheiere, dar "mortii se ingroapa cu pamant, si vii cu hartii"; aici s-ar referi mai mult la birocratie, dar sunt convinsa ca la mine prin noptiere exista o replica foarte fidela a sistemului birocrat.

luni, 10 martie 2008

Mai mult sau mai putin...

...lucida, incep o noua seara in blogosfera.
...inspirata, ma apuc de scris.
...eficienta, scriu si tema la mate.
...nostalgic, e cantecul pe care il ascult(Tracy Chapman - Remember the Tinman)
...utile, au fost incercarile de a incepe saptamana cu dreptul.
...timp, imi ia sa trec la urmatoarea replica.

...veseli, au fost oamenii de pe strada la orele diminetii.
...prezenti la ore, agitati, plictisiti, colegii mei la ore.
...plictisitori, amuzanti, binedispusi, profii.
...dulce somnul de dupa-amiaza, si visele lui, cu amintiri de gutui si toamna
...stanjenitoare, despartirea de plapuma si reapropierea de ea.

...apropiat, tu, cel care citesti acum.

Prea...

...Departe eu, pentru a incepe noaptea sub lumina lunii topite de umbra.
...Discontinue, tacerile noastre si varsta fericirii tale.
...Desarte, inchipurile nascute din apusul soarelui de vara.
...Distruse, cetatile fostului Infern de sub tampla ta.
...Dulci, blestemele intoarcerii in pamantul noptii.
...Dor imi e de tine, copil bland si sarut firav al inceputului.

duminică, 9 martie 2008

Iertare

Am primit de multe ori iertare ca raspuns la greseli pe care cu greu mi le-am recunoscut. De prea putine ori am stiut sa iert la timp, incat sa pot salva un gand bun pentru cineva, sau chiar o prietenie. Cu toate astea am ramas tot timpul un martor-implicat al iertarii, in primul rand al celei de sus, apoi al celei omenesti. Amandoua rasplatesc intr-un fel remuscarile si framantarile mele indelungi pe timp de restriste. De cand le-am observat mai des in viata mea, am putut spune ca remuscarile nu au niciun sens fara constiinta iertarii.

Am privit la cei nemultumiti de soarta, printre care s-a intamplat sa ma numar si eu(poate sunt chiar si acum, insa doar sub forma perfectionismului, a nemultumirii de mine insami), si le-am privit chipurile cernite sub dureri de-o clipa sau de ani de zile. Niciunul nu putea pastra bucuria clipei cand stia ca il apasa propria nemultumire, ba chiar dintre ei se alegeau unii care traiau s sub impulsul dorintei de razbunare.

Din fericire, nu am ajuns la o astfel de ardere a sinelui prin nevoia de razbunare. Poate fiindca am avut in jur exemplul unor oameni ce isi cladesc nadejdea pe iertare, si chiar intreagul destin pe dragostea pentru lumea din jur. Le datorez mult, si le cer iertare fiindca nu am fost intotdeauna cel mai bun ucenic: n-am invatat la timp si nici suficient de repede pilda iertarii, sau am avut chiar unele indoieli.

Vad in ispasire o virtute a cuvantului, fiindca e suficient un gand sincer si o vorba dreapta pentru a vindeca o rana a trecutului. Depinde, intr-adevar, de cel care e dispus sau nu sa accepte iertarea, dar am incredere ca si cel mai negru gand de dispret impotriva clementei isi are vindecare. Ar fi, practic, acceptarea iertarii, iertarea iertarii.

Nu trebuie sa ma simt vinovata direct pentru ceva ca sa imi cer iertare; o fac din credinta ca acele vorbe ma pot usura de pacatul tacut de a nu fii suficienta mie. Trebuie, insa, sa pornesc cu gandul ca, daca eu as fi si judecator si acuzat, m-as ierta sau mi-as da o sentinta indulgenta.

Un exercitiu util e sa vezi carei vine indreptata impotriva ta nu i-ai putea da iertare. Atunci ai putea vedea, in fond, o slabiciune a gandurilor tale, ai gasi o zona de memorie care te face inuman. Si e atat de simplu sa o inlaturi...ati ghicit cum!

sâmbătă, 8 martie 2008





MARTIE







Fiindca am stiut sa sarbatoresc ca o gospodina, fiindca am modelat sfintisorul cu dibacie, fiindca am fost mandra de mine. Fiindca a fost o zi lenesa, cu mai multe clipe induiosatoare, cu mai multe urari si mai putine lacrimi.


Cea dintai

Ma desprinsesem demult de la sanul ei si imi priveam fratele care ii sedea acum la piept, miscandu-si buzele prin somn. Vedeam ca pe obrajii lui incepura sa cada alte lacrimi decat siroaiele lui inabusite in scancet. Erau lacrimi grele, ce parca spalau obrazul pruncului, nascute din blandetea mahnita a mamei. Se pleca sfioasa acoperindu-si parul negru cu marama, de parca se temea ca un ochi rece sa nu o priveasca din nou descoperita. Nu intelegeam daca ceea ce vedeam pe fruntea ei era semnul tineretii infrante in nasterea de fii sau durerea pricinuita de amintirea salasului dintai.

O auzeam rugandu-se noapte de noapte cu fata la pamant. Cerea de Sus sa aiba pe masa macar doua din fructele din livada stapanului, sa ni le imparta noua. Dulcele-amar al gutuii de toamna ii staruia pe buze inca din noaptea blestemului. Vroia sa ne impartaseasca si durerea si izbavirea, viata si moartea ca ofranda. Simtisem si eu gustul dulce al fructului, atunci cand ma purta aproape de inima ei si intelegeam mai bine acum de ce isi cerseste intoarcerea.

Nu putusem sa vad stralucirea de acolo, dar o simteam pe ea zambind si hranindu-ma din seva fructelor binecuvantate. I-am cerut odata mai mult: o gura din marul cel de soi. Pentru mine, a calcat porunca, si am inghitit amandoi blestemul. Il port acum in mine, ca pecete si ca obida pentru restul zilelor.

Privesc din nou la pruncul care mi-e frate, ce creste din truda parintilor, fara a cunoaste ca nasterea lui a fost si bucurie si osanda. El a invatat-o sa-si imparta iubirea fara sa o risipeasca, sa munceasca pentru amandoi si sa ne mangaie. De la mine, intaia ei durere, n-a invatat decat plansul, lacrimi ce isi schimba gustul si ii spala marama noapte de noapte.

De atunci poarta o frumusete amara, cu mireasma de gutuie si ploi, o mireasma de frunza vesteda si un chip de ceara alba. Nu isi asteapta alinarea de la noi, o cauta in glasul de Sus; ea e singura ce urmeaza povata cea dreapta, isi spune ca a imbracat camasa rascumpararii prin cei pe care i-a nascut. Ea nu se teme de vremuri, stie intotdeauna cand vine apusul si isi inchina fiecare zi nadejdii ca lumea va cauta spre soare.

vineri, 7 martie 2008

Surtout...

Desi reusesc prea rar in ultimul timp performanta unei zile intense de lucru, astazi chiar mi-a iesit miscarea. Cu toate ca am incercat sa imi induc atmosfera festiva pentru data de maine(azi e maine), n-am putut sa ma declar nici feminista nici din cale-afara de feminina. Doar pe linia aceea a frumosului pe care stiu sa il observ in cele mai mici detalii, prin intuitia pe care o afirm critic, prin pasiunea pentru shooping, preocuparea pentru look, prin plansul prematur si incapatanarea inofensiva.

Mi-am analizat cateva ticuri in mimica si gesturi, ba chiar in vorbire, fara de care as putea sa ma consider mai mult sau mai putin girlish. Vorbesc mult. Ascult putin; doar muzica, stiri si complimente discrete. In schimb, aud multe: ploaia, asfintitul, lumea din jur; criticile, cearta, razboiul din mine...si nu cu o ureche retrasa. Tocmai de aceea reactiile imi devin grimase incerte, semne de intrebare reflectate pe retina, tample arzande sub fiorul timpului greoi. Imi misc mainile fara delicatete (bine ca m-am dezobisnuit sa-mi rod unghiile) pe parcursul tuturor declamatiilor mele persuasive. Nu stiu cum ar trebui sa ma simt daca as merge cu un pas imponderabil, delicat;graba ma face sa uit de impresia artistica pe care o pot face pe strada, insa imi aduc aminte sa imi tin privirea ridicata, si sa nu ma intorc la orice replica pe care o aud in jur.

Imi place sa salut prima, macar din priviri.Imi placea sa imi fac noi prieteni, dar acum m-am dezobisnuit. Poate fiindca nu ma mai dau in vant dupa conversatiile banale cu amicii si fiindca am inceput sa-mi schimb criteriile de alegere a confidentilor. Mai ciudata, insa, e lipsa mea de curiozitate pentru problemele cotidiene (inca citesc ziarul, dar ma opresc la editoriale si la 'safety facts to know'). Nu mai sunt nostalgica, nu asa de mult, dar tot astept toamna.....nu toamna asta!

Poate ca imi sta bine si infasurata in primavara (se asorteaza cu ochii mei verzi), cu multe flori in jur, cu multe zambete si scanteieri in privire. Strang in suflet un ocean...

joi, 6 martie 2008

Val de huma

Mi-am inabusit azi la propriu toate iesirile, si am vazut ca nici interiorul nu ma priveaza de temerile mele. Chiar la un moment dat am re-probat izolarea din camera mea, dar n-am simtit nicio clipa ca lumea se ingusteaza in jurul meu, ba chiar am simtit ca inchizandu-ma imi expun mai mult nelinistea. N-am castigat azi aproape nimic din efortul mecanic de a-mi servi portia de Bac, doar cateva ore in care mi-am analizat de zeci de ori unghiile, intr-o incercare plictisita de a spune ca ma dedic studiului.

M-am intrebat ce ar fi fost daca, prin unele circumstante, nu mi-ar fi fost permis sa am acces la carti , nici macar in ipostaza de soarece. Nu pot sa spun ca-mi vad deja viitoarea cariera, dar stiu ca va fi pe profil brain-workaholic, iar daca optiunea asta mi-ar fi lipsit, probabil ca n-as fi avut aceeasi intrebari existentiale. Poate ca as fi fost mai linistita si suficienta mie, dar as fi avut tulburarile celor care nu pot pasi dincolo de un prag impus de societate. E un argument pentru multumirea sufleteasca de acum, in incercarea de aduna in valul meu de huma mai mult decat virtuatea cu care am pornit in viata.

Imi va fi greu sa crestez lutul din mine cand stiu ca voi putea pierde la un singur pas suflul ce il incalzeste. Nu traiesc in iminenta vreunui eveniment nefast, ma pot bucura zilnic de minunile marunte ale lumii care pulseaza, dar, cu toate astea, ascult mahnita cel mai iertator blestem: de a ma intoarce in tarana.

+10*365

Am aflat ca s-au scurs cele 66 de zile care ii erau in plus anului pentru a avea o forma rotunda. Iata ca de la inceputul lui 2008 n-am consemnat in agenda decat doua date importante.(atentie, continut neexplicit , qui n'importe pas). Acum, dupa ce au trecut impresiile de moment, le pot vedea exact la antipod. Daca doua luni de zile pot sa imi schimbe radical atitudinea, ce previziuni as putea sa fac pentru sfarsitul anului? Cred ca imi e mai greu sa anticipez cum si unde voi fi atunci, decat sa ma privesc in viitor, peste vreo 10 ani.

Stiu ca de multe ori am pomenit de idealurile mele, drept concepte, dar n-am schitat nicaieri o imagine concreta a mea peste ani. Ei bine, viziunea mea s-ar putea sa va para "fumata", dar se cladeste pe o vointa puternica.

Martie 2018
"Sunt foarte multumita de cina la care invitatii mei s-au simtit minunat. A fost dincolo de aspectul culinar si dansant un prilej de a rememora clipe din timpul adolescentei. Cand ma uit la Matei, care deja doarme singur in camera lui(apropo, s-a descurcat sa tina bine tacamurile de asta data, si s-a oprit la timp cu dulciurile fara sa-i fac observatie) ma gandesc ce repede va ajunge sa cunoasca lumea prin experientele proprii; sincer mi-as dori sa-i pot vorbi cu usurinta cand va ajunge la varsta marilor intrebari. Cred ca de Teodora voi fi mai apropiata(tot ea m-a trezit si acum);pe langa somnul ei agitat, ma nelinisteste si ideea ca va trebui sa ma intorc curand la serviciu. Nu mi-a fost prea greu nici la inceput sa ma adaptez la programul plecarilor in delegatie care imi sunt deja planificate, dar acum e fireste ca mi-e mult mai greu sa ma despart de casa, avandu-i pe cei mici.

O sa incerc sa traiesc la maxim ultimele luni din concediu, alaturi de copii si de L. Surpriza serii a fost chiar darul lui, intr-un moment foarte emotionant. Am crezut la inceput ca e o simpla perna alba satinata pe care el si copii... scrisesera, fiecare cu mijloace proprii, un mesaj pentru mami. Inainte de a adormi, cand am suflat ultimele lumanari din iatacul rouge-fonce, L mi-a asezat perna sub cap. Atunci am auzit ceva fosnind prin puf...

Am gasit inauntru prima scrisoare pe care o primise el de la mine, alaturi de un al doilea raspuns al lui(nu cel original pe care il pastrez in sipet).Ii spuneam visul meu de atunci, de a sta macar o seara in Orasul Luminilor si de a cutreiera strazile inguste alaturi de el. Raspunsul lui, cu acelasi scris pedant pe care si l-a pastrat din facultate, aducea implinirea dorintei mele. Mi-a scris ca vom pleca in curand, la inceputul verii, spre Paris, cu toata gashk de pitici, adica noi patru.

Nu mai tin minte ce am visat, dar oricum nu eram la metroul parizian...mai degraba pe bateau-mouche , imbracata in rochia mea verde, alaturi de cei la care tin cel mai mult pe lumea asta."

A fost o demonstratie de vointa, de incredere in visele mele.Your turn now!

miercuri, 5 martie 2008

Nazuinta

Demarez, intr-o lupta asidua cu mine insami, cautarea in viitor a ceea ce m-ar putea face sa ma simt din nou implinita. De ce spun "din nou" cu nostalgia unui trecut firesc de insuficient mie? Pentru ca mi-am promis sa sper in ceea ce voi deveni fara sa gasesc vreo proiectie a starii mele prezente in trecut. Adica de acum inainte toate nostalgiile mele se vor ineca in gandul amorf al fericirii viitoare, o fericire care isi merita numele atat timp cat nu va veni prea tarziu.

Am fost mereu deschisa spre a-i intelege pe altii, dar nu de fiecare data dornica sa ii imit, nici macar in partile lor bune. Am ajuns uneori sa imi para rau ca nu am invatat unele lucruri la timp sau ca m-am grabit sa le descopar prea devreme, insa nu am facut-o prin intermediul experientei altora. Ceva imi spune ca exemplul care ma va motiva sa imi castig in permanenta incredere voi fi eu insami. Privesc succesul sau esecurile altora, arunc o privire in istorie, la eroi si martiri vrednici de cinste, dar toate chipurile lor raman pentru mine dovezi colaterale, ce nu s-au interpus pana acum idealurilor mele. Nu stiu in ce masura as putea urma un exemplu, cu atat mai putin a asculta sugestii cotidiene neavizate.

Mi s-a reprosat ca am neglijat puterea unor cuvinte ce ar fi putut sa ma schimbe in bine ; chiar daca imi amintesc ca la momentul indemnului am reactionat pozitiv si am vrut sa ma ridic prin sprijinul acelor vorbe, o sovaiala sau o necredinta m-a oprit. De aceea, mi se pare ca a privi la alti si a face ca tine nu e nici pe departe o initiativa eronata. Binele poate fi al tuturor, dar ni-l modelam dupa propriile nevoi, dupa propriile idealuri.

Acum cred ca binele ce mi l-as putea incropi sta in a ma cobori si mai pe Pamant si in a alege calea de mijloc, drumul mangaierii si al nadejdii. De-l voi urma macar pentru cativa pasi, voi avea multumirea de a fi fost pentru o clipa pe drumul cel bun ... si nu voi privi inapoi.

Intoarce-te cand dorm - Florin Chilian

marți, 4 martie 2008

Somn

Asa cum anticipasem, inceputul saptamanii mele a stat sub semnul unei epuizari mai mult decat fizice. Daca ar fi fost doar obstacolul asta, as fi putut avea mai multe de spus, m-as fi intors altfel catre mine. Cert este ca m-am resemnat, realizand in acelasi timp cat de mult face sa ai pe cineva caruia sa i te destainui....cine se simte merita multumiri.

Acum, intr-o stare de veghe intinsa cu mult peste miezul noptii incep sa visez la rasfatul pernutei. Tocmai adineaori, citind si ziarul de maine, am gasit un articol dragut despre felul in care te poate caracteriza pozitia in timpul somnului.

De mica ma obisnuisem sa dorm 'covrig', si stiam ca intr-adevar asta imi da siguranta; de curand, am inceput sa adorm si pe partea stanga. Iata caracterizarea pentru acestea:

"Cei care dorm ghemuiţi sau în aşa-zisa poziţie fetală sunt caracterizaţi drept persoane sensibile, care au nevoie crescută de iubire, protecţie, căldură. Somnul în poziţie ghemuită arată o stare de retragere în sine, dar nu ca în cazul procesului de introspecţie, ci apare din nevoia de autoprotejare de mediul extern.

Aceasta este una dintre cele mai frecvente poziţii de dormit, fiind însă adoptată mai degrabă de femei decât de bărbaţi. Oricum, cei care dorm astfel tânjesc după siguranţă şi intimitate. Uneori sunt timizi, însă disimulează această stare şi se prezintă celor din jur sub masca unor persoane puternice.Cei care se confruntă cu stări de deprimare, singurătate, abandon, trăite la intensităţi mari, pot începe la un moment dat să doarmă ghemuiţi(...)

Dormitul lateral este caracterizat în funcţie de partea aleasă. Cei care preferă partea stângă sunt raţionali, înclinaţi spre logică şi analiză. Sunt calmi, nu doresc să fie în centrul atenţiei, sunt generoşi, amabili şi ştiu să-şi facă prieteni. Sunt persoane de încredere şi se adaptează uşor situaţiilor noi."

Ma asteptam ca descrierea sa furnizeze generalitati particulare mie, dar de data asta chiar s-a nimerit. Merita sa imi reanalizez tendintele in materie de nani. de asta data pe viu.......ZzZzZzZ

Luna Amara -Somn






[o melodie care ma lasa intotdeauna fara cuvinte...P.S."sa stii ca totusi mi-as dori sa mai ascultam impreuna chiar pentru ultima oara cantecul asta. Somn lin!"

duminică, 2 martie 2008

Shock

De obicei nu e de dorit sa vorbesti cu o persoana aflata intr-o criza de nervi, dar nici sa-i citesti gandurile, care ar putea sa fie la fel de maladive. Va pun chiar in acest pericol, de a vedea cum scriu atunci cand in mintea mea primeaza, peste confuzie si nesiguranta, ura si dispretul. Stiu macar ca gandurile mele intunecate nu sunt generalizate, am o tinta precisa in a le adresa. Ma deranjeaza ca in astfel de momente nu mai stiu sa lupt pentru linistea sufletului meu, imi irosesc puterile intr-o disputa inutila, mai mult cu mine insami.

Nu va temeti, ranchiuna asta nu e molipsitoare. Ceea ce ajung sa invat din astfel de intamplari e rodul unor amarnice dureri care s-au stins. Tind sa cred ca germenii lor au pierit de tot, desi nesiguranta cu care pornesc mai departe ma face sa sovaiesc.

Vor fi si altfel de zile, in care voi compensa tragismul clipelor de acum; sper sa imi pot castiga in jur increderea in cei pentru care as putea face la randul meu un bine. Mi se pare foarte greu sa ajung la aceasta impacare, si totusi...

Undo

Baba mea s-a lasat adulata de pretextul escapadei, si doar vremea de afara mi-a mai dat sperante ca anul acesta va fi cu mult soare. In rest, am avut o zi destul de confuza, cu prea multe flori in jur, uneori chiar cu prea multa lume. Ziua Martisorulu' a aratat un raport de 14/10 = ore de calatorie/ore "terestre", de mers pe asfalt. Acum incerc sa imi justific prin oboseala acest fiasco emotional al zilei, fara sa ma blamez decat pe mine.As vrea sa dau "undo"!

Am invatat, totusi, ca orice surpriza isi are riscurile ei, indiferent de o reactie pozitiva pe moment a celui surprins. Aveti grija, nu va ambalati sa creati emotii prea puternice semenilor, fiindca impactul prea 'violent' cu inculpatul risca sa distruga momentul regasirii. Mai mult nu comentez, insa am invatat ceva important astazi(a se citi "ieri"), si ma bucur ca am inceput sa prind la minte inca din prima zi a lunii.

Se va lasa bruma pe sub seninul instelat de afara, iar drumul pe care l-am parcurs si cu mintea si cu sufletul se va vedea doar ca o pulbere de stea in vartejul Caii Lactee. Astept ploile din luna lui Marte, ploi de stele si de ingeri.