Cădere

Mi-e dor să simt din nou căderea...de câteva zile a încetinit. Aerul ce aluneca peste mine în gol, acum se scurge slinos peste frunte şi pleoape, smulgând din piele, curăţând ochii. De parcă gândul prăbuşirii şi-a înfipt ghearele în mine...
Neputinţa şi viaţa se sfâşie dureros, căderea în gol ar fi cicatrizat rănile, aducându-mă în trup nou până jos. Aşa îndur fiecare epiteliu smuls, fiecare rană ce îşi varsă sângele mereu înăuntru, mereu pătând acelaşi chip absorbit odată cu rana. Trupul îşi reface singur viscerele, hrănit parcă de cădere, pentru ca tot căderea să îl doară, să îl întineze. Întunericul şi fierbinţeala din jur topesc oasele de pe dinăuntru, lăsând neatins craniul şi nervii, ca durerea să se simtă, lucidă şi rece în fiecare ţesut.

Tremblement

Constat cu stupoare că hotărârile de moment, aproape decizii improvizate, pot avea chiar şi pentru mine un rezultat bun. Cam aşa a început săptămâna... Ultima zi de vacanţă oficială, dar multe altele întrezărite, doar sub pretextul unui mail răzleţ (un foarte ...curs amânat, deci liber şi de Paşti).
Nici nu-mi vine să cred câte mişcări şi tranzacţii online se pot face într-o jumate de oră, aşa încât să rezulte un bilet perfect de vacanţă: ACASĂ, cu tovarăş de drum, cu 'escală' pe Dealul Feleacului şi descindere în Timişoara-Iaşi...toate astea fără ştirea niciunei rude de sânge . deeeeci Supriză!
'Coaptă' doar 3 zile, a fost o pastilă de emoţie şi pentru mine - nesomn de vreo 3 zile, bagaj îngrămădit pe fugă (din seria iepuraşi Milka confiaţi), somn de boschetar prin aeroport şi McD, zbor, apoi gara din Cluj, bilet parţial fără loc şi gara din GH.
Reacţiile de acasă au fost foarte ...adverse, cert e că mi-a ieşit pasenţa, fără vreo bănuială din partea lor. De aceea, dorm de 2 nopţi în patul propriu şi personal, frământ cozonaci şi fac shopping în 'Casa Afacerilor' (o marcă înregistrată GH); sunt alintată şi creez contrast printre fizionomiile familiare...
Mă pregătesc de Paşti. Îmi dau seama că nu mi-am adunat destulă linişte pentru a mă bucura senin de Înviere şi că nici n-am lăsat loc de prea mult zâmbet. Zările de primăvară, chiar şi acasă, sunt destul de înceţoşate, prea uşor şterse de ceea ce îmbătrâneşte în mine - chemarea şi chipul de copil. Primăvara să vă descopere o sărbătoare tânără şi plină de nădejde, să vă întâmpine cu belşug şi binecuvântare. Hristos a înviat !

Vacanţă

Îmi rămâne doar o zi din vacanţa de primăvară - scurtă, dar exploatabilă şi teoretic plină de studiu individual intens. Acum că mă uit la ce aş fi putut face zilele astea, mai că mi-aş plânge de milă. Am renunţat la orice gând academic, începând cu prima zi ai lui Aprilie, mai ales ca am avut musafiri şi răceală. Am fost o gazdă nebună, dezamăgită de my user-friendliness, puternic decăzut, după cum se vede, după cele 6 luni de Jacobs. Fiindcă şi imunitatea mea a dat greş, am intrat în primăvară cu nasul în batistă şi cu ceai (şierbinti) la căpătâi.

Am continuat, convalescentă, cu shopping letargic ca pretext off-campus - peste tot iepuraşi de ciocolată tentanţi, născuţi prematur pe toate rafturile de mall şi de tarabă. Apoi..."Serile din catunul de lângă Dikanka" - lume bună, filme bune(Watchmen'n 300), Dungeons 'n Dragons,cola, ceai verde, nuci de acasă şi foarte multe planuri... Master, copii, maşină, nepoţi, 2028 şi impactul asteroidului, timp, moarte, Dumnezeu, acasă, note, sesiunea finală, internship, vacanţă.


Cum ar spune cineva "there is no wonder that you all ended up here"...a tunat şi ne-a adunat, tocmai de aia suntem Noi -la grămadă.
Toate minunatele seri alături de ei s-au terminat spre ziuă, când ne era prea dor de pernă. Mic dejun exclus, câte un brunch sporadic cu lume împiedicată prin cantină, înapoi la somn...= viaţa noastră fără cafea şi teme.
Amicalul "Yellow Europe" vs. "Asia"(Lemuria), a făcut deliciul zilei de ieri, mai ales că s-a soldat cu victorie 2-1 pentru echipa formată majoritar de conaţionali. Premergătoare campionatului mondial Jacobs, partida a fost o bună metodă de intimidare pentru viitorii combatanţi. Cu încredere şi suflet patriot de galerie, susţin echipa!






Azi s-au sărbătorit Paştile around, şi într-un fel mă bucur că n-am intrat în atmosferă, ca să pot trăi frumos Floriile şi să mă pregătesc în linişte de marea sărbăoare.

Surpare (partea I)

De tăceri ascunsă, de uitare gătită, cartea se trudea sub miile de tălpi ce îi treceau pe deasupra. Rândurile şi literele i se învălmăşeau în locurile unde paşii săpaseră durere, şi sânge negru lăsau să iasă de sub scoarţele de sute de gânduri. El era demult îngropat sub ceea ce zidise, dar abia acum îşi simţea oasele zdrobite de pagina veche, mai grea de vorbele lui, mai apăsătoare sub ochii şi tălpile ce se perindau deasupra.
Simţea a treia lui moarte cum se apropia, şi trupul de os măcinându-i-se. Mâna îi era deja cenuşă, chipul, lut scobit şi pecetluit cu ani de foc. Murise sub primul lui gând de a scrie, ucis de învelişul de cerneală: păianjenul venise să-i ţeasă locul literei, şi hrănindu-se din vinele mâinilor, rupse ochiul de scris şi gândul de frumos.
A doua moarte il găsea golit de epitelii, cu păianjenul crescându-i roi în viscere şi muşchi. Pânza de carte ajungea să îi înfăşoare rănile, să-i otrăvească ochii şi să îl sufoce. Bătăile inimii, rărite sau grăbite de paşii celor ce se opreau să citească, îi ajungeau pentru o agonie de-o zi. Cât s-a hrănit cu venin sau cu noroiul tălpilor de deasupra, reuşea să îşi amintească fragmentar viaţa de dinainte - prima moarte citită, primul ochi înveninat şi scris cu cenuşă pe stradă, tavanul primei camere de scris căzut sub povara bibliotecii. De fapt, asta îi era ultima amintire vie şi dureroasă. Atunci nu se sfiise de lovituri şi de povara căzută deasupra, şi nu îşi ferise decât un ochi de avalanşa care îi promitea cădere. Pe acela, îngrădit în palmele sângerânde, îl lăsa privind vertical, spre golul care se deschisese...