joi, 31 ianuarie 2008

Micile drame

Ceva din zilele de sfarsit de luna aduce a bilant, a retrospectiva. Cu toate astea, am avut prea putin chef de asemenea activitati: a fost singura zi din anul acesta pe care am petrecut-o doar in casa, fiindca n-am reusit sa trec de micile drame din cotidian pentru a "iesi in lume" Scurta perioada de letargie mi-a aratat ca pot sa-mi inec foarte repede corabiile, sa-mi dau foc la valiza, sa-mi aprind paie in cap. Poate fiindca n-am gasit un obiectiv mai nobil pe ziua de azi, decat sa imi dovedesc ce minte imprastiata am. Macar in al 11-lea ceas, voi termina de citit un volum de care ma despart cu greu, e vorba, de fapt, de intreaga trilogie "Orbitor" a lui Cartarescu. Imi aduc aminte in ce imprejurari ostile am inceput al treilea volum, cand cititul era tot o consolare pentru finalul de an.
Pe fondul durerii de dinte, in resemnare se va transforma si lectura de seara asta.
Ma gandeam la cat de stapani pe noi incercam sa parem, si cat de usor ne clatinam chiar la cel mai mic atentat asupra sanatatii. Pe mine, durerea nu ma face mai umana, ci chiar imi dezvaluie acea razvratire latenta pe care o am impotriva "evolutiei" mele. De la primele semne ale unei boli, incepe totul sa mi se para o condamnare, chiar daca de multe ori, simptomele mele m-au facut mai receptiva la suferinta altora. Ceea ce imi agraveaza tensiunea e felul in care problematizez incidentul: analizez sursa, caut motivele si imi raspund cu "de ce?". Nici macar ideea ca as putea evita printr-o durere marunta, o alta mai mare, nu ma impaca, desi ulterior, mi s-a demonstrat acest lucru. Cred ca pana la urma totul tine de rabdare. Ramane sa mai fac exercitii in acest sens.

miercuri, 30 ianuarie 2008

Razganduri

Din atatea zile in care am cautat sa percep mai realist viitorul apropiat, doar ieri am realizat cat de mult depind visurile mele de ceilalti. De fapt, am primit doar niste argumente in plus. E un fel de dependenta a mea de tot ceea ce inseamna .."mai sus". Nu cred ca m-as putea multumi vreodata sa traiesc o viata fara evenimente, fara ocazii prin care sa ma pot autodepasi. Multi nu mi-au inteles ambitiile uneori premature. Imi fixez obiective destul de indepartate de prezent, dar vad in acestea o tinta mai nobila, care sa-mi lase un ragaz pentru a-mi ordona gandurile. De multe ori mi se intampla sa ma razgandesc, sau chiar sa nu imi tin promisiunile si asta ma face sa ma clatin. Schimbarile de atmosfera, din breasla neuronilor si a celulelor gliale, nu justifica pe deplin aceste sovaieli, dar ma fac sa simt mai omeneste (nu neaparat mai rational).
Sunt unele schimbari pe care nu le regret, de care ma bucur dupa ce am trecut de "apogeul" unei anumite stari. Apoi ma intreb ce s-ar fi intamplat daca...Imi dau seama cat de aproape am fost de cadere, sau cat de mult puteam sa pierd. Sunt mandra doar de o parte din deciziile pe care le-am luat in ultimul timp, fiindca celelalte, majoritatea, m-au facut sa nu seman cu mine. Stiu ca nu spun nimic concret prin asta, dar gandurile mele de acum sunt la fel de abstracte ca si cele scrise aici.
In momentul de fata, tot ceea ce simt ca intr-adevar imi lipseste e aceea afectiune cerebrala, care sa ma avertizeze cand ma implic sentimental prea mult sau prea putin. Ar semana cu cea materna, dar cred ca ar trebui sa aiba alta sursa, si sa imi impuna altfel de restrictii. Intr-un fel, va veni atunci cand voi stii sa acord si eu mai multa incredere, si cand nu o sa ma razgandesc asa de des. Dar o sa cresc eu mare, si o sa invat toate "tehnicile" astea nescrise, incat macar altora voi fi in stare sa le acord acest fel de afectiune.

vineri, 25 ianuarie 2008

Fashion for luck

E pe cale sa se sfarseasca o noua saptamana, si azi unda de shopping mi-a dat senzatia ca va urma un weekend plin.Am vazut poate prea multe vitrine cu reflexie falsa ca sa imi pot da seama care a fost efectul plimbarii la 'mol'. Ma uimeste chiar dispozitia mea pentru cumparaturi, ca alternativa la multe alte preocupari feminine. Am observat, totusi, ca ma pasioneaza mai mult ideea in sine de a reprosa designerilor si vanzatoarelor din mall, decat cea de a contempla toalele de pe manechine, sau din gramezile de la reduceri. Poate fiindca de prea putine ori imi cumpar haine care sa nu ma plictiseasca dupa ce le port de 4-5 ori. Asta fiindca purtate se molipsesc de... mine si am impresia ca imi conserv prin ceea ce port anumite atitudini. Nu o data am zis ca bluza asta "miroase" a stres, sau ca pantalonii nu se incheie fiindca sufera de nostalgie. De cele mai multe ori, insa, am preferat sa-mi spun ca am anumite haine care imi poarta noroc. Asta se intampla cu toate hainele si accesoriile pe care le purtam mai ales la olimpiade, unde, din pura intamplare, se intampla sa fac o figura buna. Pentru, concursul de mate de maine, as alege aceeasi bluza cu care am avut bafta anul trecut, dar s-ar putea sa se fi decolorat.
In fond, doar un proces de autosugestie...
Am multe planuri pentru astea doua zile, mai ales ca miroase a vacanta. Parca ma vad deja, undeva mai departe de casa, unde sa scap de mine si de gandurile de zi cu zi.

joi, 17 ianuarie 2008

Noi tendinte Emo

...si umbre, multe umbre printre noi si printre cei pe care ne-ar fi placut sa-i facem mai sinceri . Cautand un pretex mai bun de a ma intoarce spre mine, am gasit unanima dezolare pre-prevernala pe care o zaresc pe strada. De multe ori mi-am spus ca e doar iluzia mea, ca peisajul ...cu noroi e de vina pentru ca ne intuneca mutrele. Cred ca e ceva mai mult de atat, e obisnuinta de a vedea lumea in gri, pe care am deprins-o partial de la generatiile anterioare, dar pe care o cultivam asiduu, cu fiecare zi pe care o numim "banala".

Intr-adevar, mi-e greu si mie sa fac distinctia intre senzational si banal, intr-un oras in care nu prea se intampla nimic. Fiindca aici nu mi-am propus sa critic tarele altora, ci chiar nedumeririle personale, marturisesc ca de multe ori ma intorc de la scoala fara elan, doar fiindca imi place sa spun ca as fi putut folosi altfel timpul. M-am molipsit, ce sa fac...

Acreala si greata de pe figurile concitadinilor par acum in trend, poate fiindca au preluat tendintele emo, de la "case mai mari", unde unii tineri isi cultiva personalitatea pe smiorcaieli si insigne cu mesaje pro-depresie. De fapt, daca stau mai bine si ma gandesc, aceasta ar fi o veritabila pledoarie EMO pentru adulti, care nu isi permit sa afiseze look-ul morbid in public, asa cum o fac tinerii si, in schimb, isi iau fatza de "zile negre". Functioneaza pe baza autosugestiei si e molipsitor, caci pasind pe langa oameni cu capul plecat in pamant, aproape ca nu te poti abtine sa nu cauti un motiv sa fii in blue-trend. Ca niste actori slabi, care nu stiu sa isi intre in rol, ca unii care isi forteaza lacrimile, oamenii generatiilor emo actioneaza anti-Xanax. Probabil daca si-ar da seama ca in tarile civilizate si mai putin ipocrite, lumea cauta o consiliere psihologica pentru a preveni sau vindeca depresia, ai nostri emo ar rasturna trendul in favoarea unui smiley-look. Militez pentru acesta din urma, caci ar aduce solutia la multe din prblemele noastre. Pentru aplicarea retetei va recomand filmul "the Secret", sau macar script-ul acestuia : http://www.scribd.com/doc/265558/Secretul

Totusi, ca sa pastrez tendinta actuala, o sa va arat si cea mai emo poza a mea, pe care ati mai vazut-o .

joi, 10 ianuarie 2008

Insistand amarnic

Mi-am dat seama nu demult, ca anului care abia a inceput doar noi ii putem pune coarne, sau, dimpotriva, ii putem adauga inca o pereche de aripi...pe cea veche si-a subrezit-o de cand cu incalzirea globala. In fond, mai crestem sau mai imbatranim cu un an, dar deocamdata nu realizam decat ca schimbam o cifra la data.

Recunosc, am fost speriata dupa ce am inceput sa realizez ca o sa vina un an greu, dar daca stau mai bine si ma gandesc si nu il raportez la "cariera" personala, va fi chiar unul cu multe lucruri de invatat. De ce m-am trezit tocmai acum? Fiindca de cand prevad rutina zilelor letargice de scoala, ma gandesc sa scap cumva de viciul cascatului in ore, si de aceea, mi-am propus sa mai invat si altceva din scoala....Sa zicem, ceva mai multa rabdare si bunavointa, putin echilibru si aceea doza de inconstienta, ca resursa pentru adolescenta care nu va mai fi.

Toti ne-am propus sa incepem anul cu dreptul, sau macar sa schimbam ceva in peisaj si totusi, personal, nu mi-am gasit puteri noi, dupa ce am trecut in 2008, fiindca m-am gandit sa pot pastra ceva si din invatatura anului trecut(nu de alta, dar mi-e ca se supara 2007, si cand se mai intoarce, nu o sa ma mai impac bine cu el). Mai am de platit ceva datorii din urma, datorii de impacare cu mine insami, dar cand vad anul a inceput cu pierderi printre prieteni, e intr-adevar dureros. Si nu va ganditi la un destin terminat tragic, nici la o moarte lenta, ci la oameni simpli, care odata erau ca voi, cei care nu ma cunoasteti inca. Incet au patruns in sufletul meu, iar eu am viciul asta sa nu renunt prea repede la o prietenie, chiar daca mi-a dat putine dovezi de stabilitate, incat risc sa devin ridicola insistand. Si i-am pierdut de prieteni...

Sub semnul indemnului de NU INSISTA!, primit de vreo 3 ori, in contexte diferite, am inceput eu anul si tocmai de aia nu o sa insist nici in iluzii , nici in trairi. Oare ce-ar fi daca nimeni nu ar insista sa comunice cu cei la care tine, daca n-ar insita sa afle ce isi doreste, daca n-ar insista sa cunosca macar un petec de lume ? Ganditi-va si voi...

O sa insist in a-mi impaturi visele, ca pe niste odoare de pret. Am sa le asez intr-un sipet vechi, alaturi de celelalte dorinte, fiindca incet-incet se va umple; ca sa fac loc altelor noi, va trebui sa le scot pe cele dintai. Si nu vor iesi de acolo decat implinite. Insist, IMPLINITE!

joi, 3 ianuarie 2008

Intre timpuri

Astazi, mi-am pierdut ceva timp visand si razgandind in tacere si mi-am propus sa renunt la ideea de a intoarce timpul inapoi. Desi eram mult convinsa de imposibilitatea acestei intoarceri, am continuat sa ma gandesc la efecte. Si m-am vazut din nou copil; cu toate astea , fara sa stiu ca as fi fost vreodata adolescenta, timpul a inceput sa imi treaca chiar mai repede, incat imbatraneam prematur, fara sa fii trait niciuna din experientele care, in starea actuala, m-au facut sa invat cate ceva. Si nu e vorba doar de stiinta, ci de oamenii pe care am putut sa ii intalnesc pana acum si de acea "grefa" pe constiinta pe care ei mi-au adus-o.
Mi-am propus apoi sa privesc un alt scenariu, cel al revenirii permanente in timp, de la o anumita varsta, ca si cand existenta mea ar fi trasat graficul unei parabole. Si atunci, n-am stiut care e punctul in care acum ma aflu, de unde si cand va incepe "coborarea in timp", sau daca a inceput deja.
M-am multumit sa privesc in jos spre pamantul de sub picoarele mele, care sub povara atator milenii, mai duce si povara trupurilor noastre incarcate de patimi.

miercuri, 2 ianuarie 2008

Timp si iubire

Sa fie doar anul nou cel care cauta in mine bucuria unui vis reimplinit, sau doar sperantele mele care se nasc din gandul bun al inceputului? Am avut un revelion superb, printre oameni pe care desi i-am vazut pentru prima oara, m-au facut sa cred ca ceea ce sunt in lumea asta nu e doar un ghem de vise, ci o lumina a firii celei dintai.Bucuria simpla alaturi de cei ce mi-au devenit prieteni a insemnat o nostalgica intoarcere catre timpul lui Nichita, cel care a dat locurilor de aici un dor de patima si cuvant.
Asta e doar ceea ce a fost rostit....o meditatie la iubire si timp.

Trist cantec de dragoste

Numai viaţa mea va muri pentru mine-ntr-adevăr,
cândva.
Numai iarba ştie gustul pământului.
Numai sângelui meu îi e dor, într-adevăr,
de inima mea, când o părăseşte.
Aerul e-nalt, tu eşti înaltă,
tristeţea mea e înaltă.
Vine o vreme când mor caii.
Vine o vreme când se-nvechesc maşinile.
Vine o vreme când plouă rece
şi toate femeile poartă capul tău
şi rochiile tale.
Vine şi o pasăre mare, albă.