Ceva din zilele de sfarsit de luna aduce a bilant, a retrospectiva. Cu toate astea, am avut prea putin chef de asemenea activitati: a fost singura zi din anul acesta pe care am petrecut-o doar in casa, fiindca n-am reusit sa trec de micile drame din cotidian pentru a "iesi in lume" Scurta perioada de letargie mi-a aratat ca pot sa-mi inec foarte repede corabiile, sa-mi dau foc la valiza, sa-mi aprind paie in cap. Poate fiindca n-am gasit un obiectiv mai nobil pe ziua de azi, decat sa imi dovedesc ce minte imprastiata am. Macar in al 11-lea ceas, voi termina de citit un volum de care ma despart cu greu, e vorba, de fapt, de intreaga trilogie "Orbitor" a lui Cartarescu. Imi aduc aminte in ce imprejurari ostile am inceput al treilea volum, cand cititul era tot o consolare pentru finalul de an.
Pe fondul durerii de dinte, in resemnare se va transforma si lectura de seara asta.
Ma gandeam la cat de stapani pe noi incercam sa parem, si cat de usor ne clatinam chiar la cel mai mic atentat asupra sanatatii. Pe mine, durerea nu ma face mai umana, ci chiar imi dezvaluie acea razvratire latenta pe care o am impotriva "evolutiei" mele. De la primele semne ale unei boli, incepe totul sa mi se para o condamnare, chiar daca de multe ori, simptomele mele m-au facut mai receptiva la suferinta altora. Ceea ce imi agraveaza tensiunea e felul in care problematizez incidentul: analizez sursa, caut motivele si imi raspund cu "de ce?". Nici macar ideea ca as putea evita printr-o durere marunta, o alta mai mare, nu ma impaca, desi ulterior, mi s-a demonstrat acest lucru. Cred ca pana la urma totul tine de rabdare. Ramane sa mai fac exercitii in acest sens.
Pe fondul durerii de dinte, in resemnare se va transforma si lectura de seara asta.
Ma gandeam la cat de stapani pe noi incercam sa parem, si cat de usor ne clatinam chiar la cel mai mic atentat asupra sanatatii. Pe mine, durerea nu ma face mai umana, ci chiar imi dezvaluie acea razvratire latenta pe care o am impotriva "evolutiei" mele. De la primele semne ale unei boli, incepe totul sa mi se para o condamnare, chiar daca de multe ori, simptomele mele m-au facut mai receptiva la suferinta altora. Ceea ce imi agraveaza tensiunea e felul in care problematizez incidentul: analizez sursa, caut motivele si imi raspund cu "de ce?". Nici macar ideea ca as putea evita printr-o durere marunta, o alta mai mare, nu ma impaca, desi ulterior, mi s-a demonstrat acest lucru. Cred ca pana la urma totul tine de rabdare. Ramane sa mai fac exercitii in acest sens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu