Cum te dai jos frumuşel din tren în Bremen, cobori scăricele şi o iei fix către ieşirea opusă celei către care se năpustesteşte lumea. Şi mergi vreo 200 metri drept, eventual pe stradă. Cam aşa se ajunge în Bürgerpark, cel mai mare parc de prin zonă, chipeş mai ales vara. Dar nici cu gerul nu mi-e ruşine.
Încep semestrul de primăvară peste vreo foarte patru ziulici. Lenea mi-a priit tare bine, dar mi-a fost grav năpădită în ultimele câteva zile de 'grija' orarului. Fără să intru în detalii, aştept, cel puţin din punctul de vedere al orelor, un semestru mai cu suflet...Pentru mine sună tare bine ce se vede aici,asa alambicat si incomplet:P
După cum promiteam, am devenit un al doilea imdb, dar nu prin vizionare abuzivă, ci mai degrabă prin căutare dezorganizată de ratinguri. Drept urmare, mi s-a întâmplat ce se vede mai sus (culmea,mi se sugerează să devin imedebist aus Deutschland) şi m-am gândit să share.
Nu e singura activitate compulsivă pe care o desfăşor zilele astea. Mă ocup cu succes de somn, de cautat îndârjit de stagii(nu, nu mi-au ajuns 2 luni jumate vara trecută), cu reamenajat spaţiul, cu promisiuni de explorare a downtownului, dar în principiu cu statul degeaba. Am aflat rezultatul îmbucurător al celor 10 zile traumatizante de scris, am mai primit şi un pumn masiv în freză (de la viaţă), şi am început isteric să mă preocup de ce o să fac mai departe. Totuşi, e penibil să îmi pun astfel problema, când până şi bucuria unui lucru împlinit e înecată aşa de uşor de incidente random. Irelevant.
Am aflat că o să am un semestru plin, din nou, căruia o să îi supravieţuiesc cu la fel de mare dezamăgire.
După atata timp de nescris, îmi vine greu să reiau şirul ideilor, dar dacă tot se întâmplă un început de an, am zis că nu strică să fac un bilanţ al celor petrecute până acum, şi chiar o promisiune pentru 2010...sau mai multe.
Abia ce am reuşit să îmi adun minţile zăpăcite printre teme şi eseuri - am realizat că e prima mea zi de vacanţă deplină după 23 iunie 2009. Definind ca vacanţă deplină timpul acela în care poţi să faci absolut ce vrei 24/24, fără să dai socoteală nimănui, fără să ai vreun deadline la orizont, când îţi permiţi să dormi mai mult de 12 ore din zi, când lenea bântuie fără să se ceară productivă. Eu o consider o răsplată, mai mult sau mai puţin meritată, a ceea ce am numit Examenul Mid-Jacobs. Da, am dat gata jumătate din (anii de) facultate, şi meritul mi se putea recunoaşte doar după o asceză de 10 zile, în care mi-am încercat limita răbdării pe doo eseuri (aka 40jde pagini). Mulţi dintre colegi mi-ar spune să mă opresc cu descrierea aici, fiindcă îmi cunosc deja countdown-ul de cuvinte, depresiile de 5 am, când îmi spuneam că renunţ, ambiţia stupidă de a lua notă maximă, treasure-hunting după tot ce înseamnă glucoză şi, mai ales, marele compromis de a nu pleca acasă de sărbători.
Tocmai de aia Crăciunul a fost aproape fake; partea autentică a stat doar în colindele de fundal ,în cei doi cozonaci munciţi de mine şi în zăpadă. Restul a fost ceva foarte blur - o iarnă cu cearcăne şi mult prea întunecată, care m-a ţintuit în casă cu ochii în laptop pentru cel puţin 15 ore pe zi. Well, dacă stau să mă gândesc bine, asta a fost şi atmosfera ultimului şi celui mai dureros semestru de student(cel puţin până acum). De multe ori am simţit prăbuşirea aproape, de depresie nu mai zic, şi asta a contribuit mult la calificarea lui 2009 ca fiind ...cel mai prost an de cand mă ştiu.
...Şi fiindcă am dat-o pe "cel mai"-uri, o să mai enumăr câteva superlative şi statistici (cu descriere bonus) pentru anu' ce-o trecut.
Cea mai frumoasă zi din an: 25 septembrie - Ziua mea şi petrecerea noastră... Am simţit că pentru oamenii mei chiar contez, şi chiar dacă am îmbătrânit(schimbat prefixul, chiar) şi mi-am adaugat încă o galeată de frustrări, tot o să am pe umărul cui să plâng...dacă-i musai.
Cea mai proastă zi din an: 28 iulie - un eşec în materie de socializare, şi multe acuze primite pe nedrept. Mult plâns şi ură adunată.
Cei mai buni prieteni câştigaţi sau updataţi - M.&M., piticii mei; colegi de care nu m-aş putea lipsi.(Există şi un trade-off, un alt M. pierdut de prieten)
Cea mai frumoasă călătorie: o lună la Paris
Cel mai frumos canticel descoperit: The Pixels - Lifebuoy /...şi în alt plan "Cum dederit dilectis"- Vivaldi(ajung mai încolo la cea mai mare ipocrizie:P) Cantecul care descrie cel mai bine atmosfera anului: The Doors - The End
Cea mai mare ipocrizie: lentile de contact mov
Cel mai mare challenge: eseurile sus-mentionate
Cel mai energic moment: concertul Gogol Bordello
Cea mai creativă iniţiativă: desenat vectori în PS
Cuvintele anului: osăm!, lejereanu, opulobot, platfus-mental(fără credit pe ele)
Cel mai mare regret(e mai multe): că n-am citit destul, că n-am scris nici atâta, că nu mi-am improved germana
Nu a existat un 'cel mai mare' succes, nici 'cea mai mare bucurie', nicio faptă bună de care să fiu mulţumită. Niciun moment în care să simt că m-am autodepăşit, sau că m-am maturizat(dimpotrivă!), niciun proiect/vis/gând în care să investesc energie şi să mă fi răsplătit. Poate că n-am ştiut să îmi atrag asemenea bucurii, poate că am urmărit doar superficialul, şi de aici şi chronical dissatisfaction (asta poate fi lejer'Diagnosticul Anului')
Totuşi, am reuşit să îmi rearanjez priorităţile pentru viitor, chiar să le răstorn - m-am hotărât să îmi fac un PhD sau doo, eventual încă un bachelor pe real, să las ideea de familie doar ca ipoteză abstractă. Promisiunile pentru anul asta sunt totusi foarte in ceaţa. Îmi doresc doar să citesc mai mult, să fac mai mult sport, să vizitez mai des împrejurimile(i.e. să nu mă rătăcesc în Bremen şi Hamburg), să nu dezamăgesc pe nimeni care şi-ar pune încrederea în mine, să învăţ bine germana şi ceva olandeză, să scriu mai mult, să fiu mai puţin deprimată, să râd doar când trebuie, să nu îmi mai pese de note, să fiu mai self-confident, să petrec mai mult timp acasă(nu doar 38 de zile ca anu'trecut)...şi, most important, să îmi câştig noţiunea de limită.
