High [Heels], Olimpiade, Firesc

Promiteam să revin cu detalii despre măreaţa zi. Joi a fost într-adevăr un adevărat exerciţiu pentru stăpânire de sine, de pe urma căruia am ieşit triumfătoare faţă de mine însămi, şi chiar faţă de alţii, prin ceea ce am investit sufleteşte. Continuu...

Cât sunt pe val , merită să fiu la înălţime şi la propriu. De 4 zile umblu pe tocuri(& Co.), în diferite misiuni oficiale, dintre care cea mai resource-absorbing e Jacobs Open 2009. Nu doar eticheta şi organizarea nemţească m-au attrapé în manifestul celor mai tari debateri, ci şi faptul că atmosfera aduce a olimpiadă. Probabil m-am implicat şi fiindcă anul asta îmi lipsesc sâmbetele cu peripeţii pe la "Petru", "Ştefan", "Samuil" (aka, licee din SV), cele 3 ore de concentrare maximă, răsplătite cu privare de la orice activităţi de salubrizare pentru ziua-6-a, cu răsfăţ şi somn de voie; spre seara, flash-back-urile din timpul lucrării, cu ce-aş fi putut scrie, cu inspiraţie tardivă în interpretarea lui Bacovia, apoi tresăritul la fiecare ring de telefon, apoi extaz sau ciudăăăăăăă. Cât era gimnaziu, încă ştiam să mă bucur sau să îmi manifest obşeteşte nervii; când veni liceul, începură agonia şi reacţiile degenerate. Abia spre sfârşit, mi-am dat seama că nu doar Bacovia, ci şi ierarhiile sunt interpretabile, că nu doar există doar NEcuvintele lui Stănescu, ci şi Necifrele din note, când cercul cu unghiul crăcănat al lui Arghezi devenea perfect imaginabil şi argumentabil, nu-mi rămăseseră decât puţine competiţii oficiale şi prea mai multe cu mine.

Oricât de obositoare deveneau olimpiadele la un moment dat, măcar la etapele superioare aveam show - prin atmosfera aia de plictiseala intelectuală colectivă, obsesivă în timpul somnului (când se întâmplă ca tu să dormi iepureşte şi restul lumii să rezolve probleme la geometrie, sau să recite din... whatever.
După opt ani consecutivi de olimpiadă (mai ales că mulţi ştiu varietatea contextului, spun toate astea fără nicio dare în petec) simt nevoia unei competiţii şi cred ca am găsit un surogat perfect.(tehnic şi calitativ mai bun, "surogat" fiindcă am schimbat decorul). Membrii tuturor echipelor internaţionale de debate sunt olimpici ti-pici! printre care m-am infiltrat ca să aud strategii, planuri, învăţături de minte. Îşi stăpânesc ceva mai bine lupta, nu disimulează şi sunt stăpâni pe subiect, dar parcă îi simt tulburaţi de orice pas neprevăzut în strategie. Improvizaţia, uneori atât de meritoasă la SV, e apreciată aici tot după parametrii rigizi, care vor răspunde în final doar cu DA sau NU. Merg şi ei mai departe, păcat că nu sunt calificări pe galaxie.
Apropo de galaxii, m-am întâlnit tot aici cu "Omul anului" (apud Realitatea feat. Cotidianul), absolventă la Jacobs - GeoAstro major -, cu câteva generaţii înainte. Foarte firească şi occidentalish, nu are nimic din frustrările estului sau din ipocrizie. Aşa îşi câştigă admiraţie şi oameni de încredere.

Mă gândesc că dacă, peste ani, toţi românii de la Jacobs, întorşi în ţară măcar pentru vacanţă, ar reuşi să mobilizeze lumea în felul asta, macar un judeţ din toată Românica ar fi liber. Nu discut acum şi aici chestiuni politice sau morale, dar ne dăm mulţi seama de ce se întâmplă...acolo. Tot ce îmi doresc sunt nişte decizii fireşti pentru lumea actuală, luate de Oameni.

Mi-am lăsat înadins timpul asta pentru scris, fiindcă peste puţin intru din nou în focuri. Mâine e marea finală, iar ei nu se luptă şi nu concurează decât... firesc.

Sehr wichtig

Zi importantă pentru conduita mea Jacobs. Keep in touch, cu detalii diseară. Mă pregătesc să fiu eu, chiar şi cu un kil de emoţii pe mine. Îmi măsor gândurile şi răspund mai întâi în gând fiecărei întrebări din afară, mă privesc sceptic şi încerc să-mi uit înclinaţia spre gafă. Voi fi :) ca şi când aşa aşa aş merita să fiu. Nu intimidez, nu mă substiui niciunui 'mie' din trecut, fiindcă sunt aici, acum, cu gândul înainte.
Aş vrea să cad pe gânduri şi să rămân deasupra lor până când n-or să mai aibă deloc putere asupra mea. Voi întreba atunci,' sunt gândurile cui?' şi căutând să răspund şoaptei mai întâi, voi fi uitat de unde a pornit glasul. Ale lui, ale noastre. Ale celui ce n-a şovăit să păşească peste praguri, ale celui înfrânt de celce va fi voit să ajungă. Ale tuturor care s-au întrecut în răni de vorbe şi blesteme. Ale trecutului spart în oglinzi de ceară.
Fără lumini, fără căinţă.

Unveil

Sad face

Te miri de ce-ar putea să-nsemne râsul şi jocul trist al claunilor. Le vezi umbrele triste prin cortină şi îi auzi cum suspină, cu masca pictată tot mai strident, cu ochii îmbătrâniţi. Iei parte la jocul lor mânjit cu ghips, înfăşurat în pânză de-arlechin, eşti complice la trucul cu banuţul scos de sub ureche. Te amuză aproape sadic privirile lor vinovate, atunci când cei mici îi iau în râs "Îl ţineai în mânecă!". Şi tu, de-atâtea ori, i-ai crezut, dar acum te simţi parcă răzbunat. Îi vezi întorcându-se cu capetele plecate, la menajeria stăpânilor.

proaspta achiziţie...

În urmă

Printre noi se plimbă trecutul şi ne lasă în urmă, cu gândul la ierni şi la fulgere, cu sufletul atârnat de locul vegherii. Mai am câteva ore să-mi adun în genţi căldura şi casa de aici. Mai am câteva zâmbete de schimbat, câteva vorbe şi câteva lacrimi de împraştiat. Împachetând, mi-am dat seama că au trecut, poate prea repede sau prea încet, patru săptămâni de când sunt acasă. Mi-am umplut timpul cu uitare, cu lene şi cu gânduri de 'va fi'. M-am temut să mă apropii prea mult de lucrurile care mai demult mi se aşezau firesc în preajmă. Nu am străbătut nici locurile, nu am revăzut prea mulţi oameni şi m-am închis uneori în cămara de unde mi-era drag să privesc către ei.
Cu multe tăceri, cu paşi leneşi şi cu umbre de acasă, pornesc la drum.

Surpat

Şi tu o să te topeşti încet cu ziua, cu ora care ţi-a tăiat în suflet o rază. Gândul ţi-e ars. De ce-ai privit? te întrebi. De ce ţi-a alunecat în minte chipul ei de piatră? Obrazul tău călit de gheţuri nu se va mai întoarce la adăpost. Te-a blestemat să-ţi duci tăcerile în tină şi să rabzi deasupra nisipul ei cernut. O să respiri cu greu din ceţuri şi din mâl şi cu mâna amorţită o să cauţi tăişul de rază ce ţi l-a înfipt în piept.
Să nu mai asculţi de noaptea ta cu lună.

Expediţie

Acum vei începe să uiţi... Priveşte în umbrele acelea şi nu gândi la nimic.
Te vei desprinde încet de sub umerii de stâncă şi vei vedea plutind sub tine trecutul, în forme transparente de fum. Contorsionate.
Te va uda de deasupra o roua de lut galben şi, când vei încerca să priveşti de unde cade, îţi vei izbi fruntea de ţărm. Te va durea. Sângerândă.
Îţi vei pierde echilibrul şi, căzut pe orizonat, vei urca încă vreo două mile. În lut.
Vei avea sub gene sare şi pe braţe îţi vor creşte mări. Înecate.
Te vei boteza cu ele până când pleoapele ţi se vor topi. Transparente.
Întorşi înăuntru, ochii nu vor vedea cu îţi cresc aripi. De sare.
Vei simţi lumina dinafară cum te înalţă. Topindu-te.
Când vei fi rămas un ghem de sare şi lut ars, te va lua în palme şi va sufla asupra-ţi. Cu lacrimi.
Şi atunci, vei începea din nou să vezi cum umbrele de fum se prefac în clipe. De viaţă

Anul Nou

Şi parcă nu mi-e atât de greu să recunosc că am trecut într-un nou an, când ştiu că totul s-a petrecut firesc, cu răbdarea orelor de final, cu reacţii petrecăreţe şi cu somn absolut necesar. A fost, de fapt, o plăcută aducere aminte: un revelion aproape identic cu asta nu mai avusem de vreo 6 ani, când îmbunătăţeam atmosfera de party purtând coifuri de hârtie pe cap. În rest, m-am bucurat că numărătoarea inversă nu mi-a creat aşa mari emoţii, mai ales că am repetat simbolic experienţa la ora 1, ora Jacobs. M-am mâhnit că unii nu ştiu să petreacă: o parte prea excentric, o parte prea potolit sau plictisit(somehow, my case).
Până şi camera mea e aceeaşi ca şi ieri, ca şi anul trecut, şi nu ştiu de ce aştept o schimbare vizibilă tot timpul de revelion. Probabil că ar fi trebuit să cer de la mine o schimbare.