Busy

În ultimele 3 luni de când n-am mai dat pe blog, am fost ocupată cu marea trecere...Well, nici chiar aşa, dar m-a consumat mult gândul că am schimbat prefixul. N-ar fi doar atât - mai dureros e că asta n-a adus nicio transformare care să mă ţină aware de mine însămi până la următoarea aniversare.

Ăsta a fost fundalul abstract al gândurilor vară-toamnă 2009, însă ceea ce a umplut timpul propriu-zis au fost irosiri necontrolate de energie, totuşi plănuite minuţios din timp: stagiul - o parte dezamăgire, o parte deschidere de drumuri/ochi -, întoarcerea la facultate - anul II şi aceeaşi angoasă înecată în banal -, începerea sesiunii de parţiale şi, pentru intrarea în buclă, planuri de vacanţă, stagiu şi examene pentru sfârşitul anului. Fără doar şi poate, am atins şi nişte stări extreme care mi-au dat conştiinţa slăbiciunii:

Starea A. Singură, oraş străin, trăit în provizorat şi fără vreun resort altul decât "customized countdown"

Starea B. Cu oamenii mei de la facultă, într-un oraş în care teoretic stau de un an, dar în care mă rătacesc dacă mă abat din drumul standard, trai de acvariu cu încercări de reabilitare a environmentului fizic - redecorat camera, adică - resort moral în ora 10 pm într-o marţi când voi termina prima rundă de examene. Highest peak din starea B - cea de-a 20-a zi a mea şi petrecerea -urările scăldate în plâns, depresia de mahmureală, cozynessul de after-party. Momente de fericire - poate prea dese, poate doar fake - sticlele de cola, mai ales cele de după 12am.

Acum m-am obişnuit atât de mult cu variaţiunile pe stările AB, încât iau seama de mine după labelulurile atribuite de alţii. De exemplu, sunt tagged de altii pe facebook ca fiind Miss Hyper sau avand cel mai funny laugh - chestii pe care am început să le cred, chestii care mi-au întărit sentimentul bufoneriei pe care o prestez on current basis.

Fiindcă practic de asta şi doar prin asta fac umbră...terenului; se spune că am prea mari aşteptări de la mine şi că felul în care reacţionez la dezamăgiri nu face decât furtuni într-un pahar - de aici şi bufoneria.

O să mă opresc cu introspecţia after midnight chiar aici şi o să împart cu voi un cânticel...aşa de mult ca mine...

De fapt, nu era ultimul

Cred ca m-am hotarat sa petrec marea trecere scriind, poate fiindca imi reduce din neincrederea specifica fiecarei aniversari. Ar trebui sa fie un manifest de sobrietate si self-awareness ceea ce scriu acum, dar mi-e teama ca parca ma indepartez fix de starile astea. In schimb, ma arunc singura intr-un val de frica (aproape paranoia) fara sa am radacini in...nimic.

11 : 10 -Chiar acum primesc urari de acasa, mi se canta "La multi ani!", plang putintel sa sfintesc urarile, dar imi revin ascultand asta:

Ultimul teen-post

I'm gonna miss myself young...

Prin preajmă

Paris a la Cortazar

Nu îmi mai place să scriu despre plecări; le las să treacă fără vreo consemnare, încât să le accept ca pe nişte treceri obişnuite, fără dezechilibre. Câteodată plecările astea tacite se acumulează şi îşi cer drept de apel, uneori chiar cu indiscreţie...

*La o primă privire şi Parisul e cam indiscret cu tine, te adună parcă de pe străzile cochete şi te târâie într-un nod aglomerat de priviri pierdute în gol, coborâte în pământ sau prea ridicate pentru ochii tai.*

Mi-am consolidat cu grija frica de zbor - cu avionul cel puţin - cultivând sechelele de data trecută. M-a îngrijorat mai tare, însă, faptul că nu am reuşit să îmi găsesc singură un gând care să îmi stăpânească teama. Am încercat sa reformulez statistici si probabilităţi ale incidentelor de zbor, să mă conving că două ore mai târziu voi fi inspirat aer de Paris.

**Nu ştiu cât de mult are un miros al lui, dar Parisul amesteca pentru mine mirosul cafenelelor şi al librăriilor, cu ceva din aerul de octombrie, puţin învechit. Acum îl simt ceva mai prăfos, mai dominat de asfalt şi mai îmbâcsit de turism. Chanel No. 5 aşteaptă liniştit în vitrină. Privirile unei femei uscăţive îl ating dispreţuitor şi îl domină, de dincolo de sticlă, cu fumul de ţigară împrimat în cămaşa ei gri fonce, de parcă cele două nuanţe volatile s-ar fi întâlnit în vidul aburit al geamului.**

După m-am apropiat de oamenii locului, de cei asimilaţi şi de cei importaţi (o mare diferenţă între ultimele două categorii, vizibilă şi pe un eşantion de 7 persoane din ambientul profesional), m-am ferit să intru la categorisiri şi am început stagiul, cu un elan real de muncă, venit nu ştiu de unde...Poate fiindcă e o porţie zilnică de ' a descoperi', puţin mai rutinizată decât restul.

*** La început, 'a descoperi' mi se părea sinonim cu 'a săpa', 'a dezgropa', şi mi se asocia vizual cu ziduri crescute din pământ, scoase la lumină cu multă trudă. Acum, când umblând cu camera după mine printre 'ziduri', cred că am revenit la sensul de bază al cuvântului, la cel însuşit de mine, dar uneori mă sfiesc să captez şi să iau cu mine o faţă a lucrurilor pe care nici măcar cu ochii nu o stăpânesc.
...Aşa mi-am amintit de Cortazar, mai exact de "Funigei", şi despre cultul fotografiei în Paris. Apoi mi-am adus aminte şi de Rayuela(Şotron), şi tot de Paris, dar nu mi-a ieşit săritura printre paragrafe decât formal.
...Din nou Cortazar, pe curând în Montparnasse.

Interdit

Cam aşa îmi fac eu planurile de obicei.
I need two bullets to break the interdiction.

Provizoriu

Cum s-ar zice, vacanţă...mai mult pe drumuri, mai mult printre valize, şi plecarea finală e, ca şi vara, într-o joi...
M-am întors de la Sighisoara cu bateriile încărcate binişor şi ceva mai mult chef de viaţă - păcat că îmi rămân doar câteva zile de petrecut prin preajma acas..-ei principale. Timpul atât de liber mi-ar lăsa loc de atâtea chestii frumoase de făcut...citit, scris pe tihnă, 'prins dorurile' de prin preajmă. Păcat că am revăzut doar lumea esenţială...mi-ar fi plăcut să simt din nou GH-ul din suma multor nimeni-cineva, cunoscuţi din vedere, numiţi generic 'colegi de şcoală', 'tanti', 'neni' şi toate tranzitivităţile derivate. Am ratat şi zilele oraşului, nefiind nici 'validă' pentru urcări pe scenă :P, nici capabilă să mă ataşez unei găşti de ex-colegi adunaţi la o poveste.
E greu şi cu plictiseala. De prea mult timp liber ajung să nu mă coordonez eficient şi să îmi reproşez mereu lenea generală, oarecum scuzată de faptul că va veni greul în toamnă. Parcă mi-ar prinde bine puţină activitate intelectuală a la Jacobs, doar de-aş ştii că şi restul lumii 'mele' se va alătura. Până una alta, număr cursuri, scriu orare provizorii, mă gândesc cum să îmi redecorez camera.
E tot un provizorat în mintea mea, de care încep să mă dezgust, odată cu ideea că schimb prefixul, sau cu ideea că a trecut jumate de an şi nu simt că am făcut mare lucru pentru sufleţelul meu. Nu că ar fi fost neapărat, dar totuşi.... Mi-aş fi dorit să rămână în picioare povestea(superstiţie personală şi inventată) cu "even years for mind, odd years for soul", chiar de s-ar fi răsturnat treaba. Probabil şi anii se numără altfel de acum încolo...nu mai contează ultima cifră, ci mai degrabă prima a vârstei mele.
Şi parcă toate foile de bloc, scrise până acum în pastel de o mână de copil devin mâzgălituri cu tuş negru care chinuie hârtia şi o rup pe alocuri. Cernelurile sunt prea închise şi amprentele lăsate pe colţuri miros deja a anchetă. Oricât de kafkian ar suna, ţi-e străină vina şi aştepţi ca din coridoarele înguste prin care ai fost târât să se ivească un chip cunoscut, să îţi spună că trebuie să te trezeşti ca să ajungi la timp la şcoală...

Post-weekend

Duminică am fost la Sibiu cu personalul şi am bătut străzile oraşului cu ghid autorizat şi tovarăş de poveşti. S. a fost draguţă şi m-a încadrat în atmosferă foarte bine, aşa încât plimbăreala a fost un good old times cu aromă de vacanţă de nota 10 (sau 1.0). Normal că Sibiul era de mult pe lista cu oraşe unde aş vrea să locuiesc şi n-am făcut decât să îmi adun noi argumente pentru asta.

Doar aşa ca să vă aduceţi aminte...(nu cea mai standard poză, totuşi)







Data viitoare fac poză cu băeţii ăştia


retrieved from http://www.fremderfreiheitsschacht.de/de/unterwegs/GesellenbildSibiu-1.jpg

Şi bomboana de final





Mici ciudăţeli de pe drum



Ex-uzină la Copşa Mică, pur şi simplu scary




Mersul trenurilor în Staţiunea Turistică "Băile Ocna Sibiului"




Din Sighişoara, Vlad Dracul Coca Cola....restaurant în casă de patrimoniu *straight face*



Mersul Trenurilor în Gara Mediaş


Responsabili pentru pavarea cetăţii, într-o zi obişnuită de lucru. Vedere din Turnul cu Ceas...


Ca să termin cu excursia de sfârşit de săptămână: pe ruta Sibiu-Mediaş circulă, cel puţin în varianta lui de ora 19 18, un Personal 'sub forma' unei Săgeţi Albastre - mijlocul ideal de a viziona peisajul, fără trăncănitul CFR-ist obişnuit. Pe ruta Mediaş-Sighişoara, circulă clasicul(medievalul, aş zice) tren supraetajat, cu uşi închise cu lanţuri, în cel mai fericit caz, sau imposibil de închis.
Braşov şi Târgu Mureş în curând.

Cronica săptămânală

Mi-a plăcut să plouă şi să fie soare în fiecare zi, numai bine cât să mă plimb on/off-cetate.
Mansarda mi-a dat o vedere preţioasă de sus, linişte destulă şi somn buştean. Sunt deja o parte din peisajul camerei mele - m-am obişnuit să nu stau foarte mult într-o cameră care să fie a mea pe deplin, aşa că mă ataşez şi mă de-ataşez emoţional cu uşurinţă de orice spaţiu pe care îl populez. Acum aş fi în intervalul cu labelul 'adaptat la condiţiile de mediu', cu un picior în rutină şi cu gândul vag spre plecare. Deci, rezonabil...

La scârbici, am început să îmi cunosc mai bine colegii, chipurile, şi încep să 'make THE difference'. Fără să generalizez, mi se pare că am devenit un observator lucid al atitudinii faţă de muncă în sistemul bugetar românesc. Fără detalii deocamdată, pot spune că aş ştii unde trebuie lucrat pentru improvement. Să speram că nu sunt singura care şi-a dat seama...


Cam asta s-a văzut din cetate, şi ştiu că sunt arhi-cunoscute 'panaramele', dar cine ştie când vă hotărâţi să aterizaţi în zonă. Poate chiar cât sunt aici ...

De vis-a-vis de 'casă' şi workplace



Pasajul scărilor...(unde ades pot fi văzuţi puşti de 5-6 ani în tricouri cu Iron Maiden)



De la balconul turnului spre Piaţa Cetăţii



Din turn spre 'casă'



În vitrina unui magazin de ceasuri



Panaramă cu ce se vede de la mansardă (de obicei chiar mai clar)



Singura cale de ieşire din cetate în care nu dai de utilaje+muncitori care pavează



În foarte-tarele cimitir de pe deal



Casssă Sssăssseassscă







Din cameră spre 'workplace'



Pe străzi, în cetate



Escape route...

Din cetate

De la mansardă se vede cum creşte dealul sub acoperişurile roşii. Sub geam, se zbate un nuc în ploaie. Cetatea are gustul unei veri în pârg, sub care s-au îngropat veacuri.
Tei şi corbi peste pietrele din cimitir descompun moartea în gânduri - pas, cădere, suspin -, însă toate se deschid spre linişte ca spre o cămară veche cu miros de tămâie.
Bătrânii aşteaptă liniştiţi sub castan.

Lungă zi

Cea mai scurtă noapte. Nu doar fiindcă e înaintea unei noi plecări, nu fiindcă împachetez de zor, mecanic şi fără să mă gândesc de ce şi pentru...unde. Şi-n calendar zice la fel...
Mâine în zori m-aşteaptă un drum spre miezul ţării, acolo unde şi teilor şi castanilor le şedea bine înfloriţi, sau scuturându-se. Pornesc ceva mai vestejită decât la prima vizită în cetate, cu gânduri tinere pentru alţii şi cu norocul meu în praf.
Cea mai lungă zi, de vară, într-un oraş mic şi atât de posac până să se termine sesiunea şi bacul. Aşteptam o revedere oricât de banală, cu orice faţă mai trecută cu un an, dar care să îmi amintească de oraşul-acasă, aşa cum ar trebui să arate el după o întoarcere. Ar trebui? încă nu se ştie, poate e mai bine să văd aici altceva, să trec uşor cu vederea lumea ce îmi pare aproape necunoscută, să trec şi eu mai departe.Drumul la Sighişoara, departe de scopul lui extracurricular-academic-nostalgic, vine ca o poveste pentru ziarul de Duminică - fără pretenţii de recunoaştere, totuşi neîncadrată în tiparul obişnuit, cu mulţumirea tăcută a celui care a scris - poate pentru a se destăinui şi a crea ceva, poate pentru a-şi preda articolul la timp. În orice caz e o promisiune în faţa unei foi învechite, dar încă albe. Va veni o despărţire cu un scenariu aproape frivol, cu accente de acomodare la pension, cu feţe noi şi leni resuscitate. O să stau din nou în turn, citind nu distanţele spre lumi şi ţări, ci măsurând timpul până când voi spune "verile cu mine".

Drumul şi concertul

N-am lăsat să treacă săptămâna de stat acasă fără să îmi ies din cocon, aşa că am pornit cu una bucată rudă de gradul I mai tânără decât mine pe drumul de fier către capitală: 8(opt) ore - inuman- până în urbea cu miros de asfalt, metrou, salcâm sufocat de praf şi 'provincii' adunate la un loc. Incursiunea, programată aproximativ, a avut ca punct central concertul Gogol Bordello, teatrul de vară Herăstrău, 17 iunie, orele 19...aşa cum scria pe bilete de cu mult timp înainte. Ziua 1 s-a văzut mai puţin blur după un ceai la Serendipity, uite aici, cu lume bună şi soare chill. Trebuia să mă înarmez cu mult mai multă energie pentru concert, dar a mers şi aşa... Atmosfera a crescut în awsomeness de la sine parcă, pe măsură ce tinerimea rasta-punk năpădea arena. Cele două ore de aşteptare, umplute cu concertul de deschidere şi pregătirile scenei au meritat din prea plin. Foarte energici şi cu un feed-back pe măsură din partea publicului, Hutz & Co. au scaldat mulţimea într-un sound foarte purple(vorba cântecului!) şi-ntr-un elan nebunesc, cu gust slavo-occidental.

Până spre final, aerul devenise mov, iar noi pluteam pe deasupra parcului, împiedicându-ne uşor de Arcul de Triumf şi alunecând pe brânci până sub cearşaf.

Ziua 2, iminenţa plecării ... totuşi o incursiune culturală decentă până la Bookfest ne-a purtat prin soare, la locul cu ceva mai multe cărţi decât cititori pe metru pătrat. Spun 'cărţi', excluzând maculatura şi titlurile care se găsesc mai uşor pe tarabe decât în librării...
Revenind în zone mai centrale, am revăzut lume veche ş-am cunoscut lume nouă, cu gândul înecat din nou în ceai. Bila era tot pe ASE;în gară, o diversitate culturală de teapa Jacobs, căreia i-am supravieţuit moţăind până dimineaţă.
Şi nu voi fi în Bucureşti de dragul efectului/concertului Placebo...

Întoarcerea

Mă simt ca un desktop la o rezoluţie de 1024 x 768. Culori diluate pe un fond blur, faţă ştearsă afişată peste atâta banal. Nici n-am apucat să văd cum s-a făcut vară şi cât de brusc s-a schimbat decorul. Am revenit pe tărâmuri natale după ce am recuperat prom-ul de anul trecut şi am făcut curăţenie în celula/acvariul Jacobs cât pentru două hramuri acasă. Trecerea a fost cam aşa:




Cu puţin hublou, ca să keep it real. Oricum, cu Wizz! am trăit o experienţă inedită în materie de vertij şi paranoia(nu, nu din cauza rozului). Am ajuns, în sfârşit, cu picioarele pe pământ transilvan şi apoi ...nu ştiu, acasă, cred.
Încă nu mi-am venit în fire. E ca după orice episod stresant, când trebuie să mă adaptez la un program normal, cu mult mai lejer. E atâta timp liber care mi-ar fi fost aşa de folos acum vreo lună. Sunt inadaptată la plictiseală, simt cu eman lene şi plictis, iar tot ce pot să fac e să planific. De exemplu, restul vacanţei...mda, de-abia a început, dar odată ce simt că se apropie solstiţiul mă iau fricile de toamnă.
Nu ştiu cum s-a făcut că toate wannabe-urile pentru anul asta, dar 'cerute' de anul trecut, s-au cam împlinit - mă plimb oficial prin Paris şi Sighişoara, în total vreo 2 luni jumate, cu scop de documentare, practică, şi întemeiere de viitoruri măreţe. Aici şi Aici
În schimb, tot ce mi-am dorit de la 1 Ianuarie încoace se îneacă în domeniul 'planuri provizorii', deşi mi se păreau de fiecare dată foarte justificate şi aplicabile. Tot ce a intrat în sfera "pofta-n-cui" de la începutul anului până acum începe să se transforme într-un "Mic abecedar de frustrări", de utilzat la nevoie şi dat ca exemplu tuturor nemulţumiţilor cărora nu li s-a luat încă darul.
Aseară am ajuns până la capătul pământului, de unde m-am întors urmărind un iepure. M-am simţit ca Alice în Ţara Minunilor, şi mi-aş fi dorit să ştiu că e doar un vis. Nici de atât n-am fost în stare. Încă joc cricket într-un pachet de cărţi de joc.

Un Freshman sfârşit

Slăbuţ cu blogul în ultima vreme...slăbuţ şi cu timpul de pomină şi cel de somn. S-au scuturat castanii, am crescut cu un an pentru ei, deşi nu e încă un an de când am sfârşit aici. Sunt nişte luni neterminate, acum înecate în vacanţă şi în sângele (închegat deja!) al sesiunii. De când nu m-am auzit în mod constant cu lumea pe blog, s-au întâmplat multe chestii mărunte şi neconsemnabile, dar fie...
1.Am terminat multele task-uri de sfârşit de an în ceea ce priveşte şcoala.(examene, hârtii, birocraţie de sertar). Am început cu partea asta academică, nu fiindcă ar fi cea mai semnificativă, ci tocmai, fiindcă mi-am dat seama că nu este decât o anexă la...vârsta asta.
2.Am recuperat din cultura cinematografică(aici, mai degrabă, filmologică:P) filmele cu "must" în faţă, şi am aruncat un ochi si pe chestiile noi şi de duzină.(vezi, sau mai degrabă, nu vedeţi! "Push").
3.Am mutat locaţia reuniunilor de grup în cuibul personal, astfel încât am depăşit un număr de 30 de gatheringuri cu junk, cola, baguettes francaises şi cafea. Asta a fost şi pentru că am învăţat să joc poker( şi chiar am devenit un campion debutant) sau pentru că pretindeam să studiem, chipurile, laolaltă sau fiindcă pur şi simplu trăiam cronic o depresie.
Am schimbat tactica de învăţare pentru examene( ca urmare a alineatelor 1 şi 3) şi o mărime (în plus) la haine.
4. Am trăit în semi-indecizie asupra vacanţei de vară, cât de departe mi s-ar fi părut ea acum o lună în urmă. După lupte, planuri şi algoritmi, a dat cu virgulă şi am refăcut calculul:bilet spre GH, via Dortmund, Cluj şi Trenul Foamei, săptămâni de lene, săptămâni cu şmen somewhere in Romania, concert Gogol Bordello, bagaj, plecări spre ţări şi misiuni culturale, revenire la bordul Jacobs(big sigh!)
5. Am stat exponenţial mai prost la capitolul luciditate; nopţi fake de somn, priviri galeşe către viitor(cam peste 5 ani aşa), grija internshipurilor şi a deplinătăţii facultăţilor mentale au fost doar câteva dintre motive.
6. Am învăţat să pierd, (aşa puţin) şi că e bine să fii un hibrid social ca să poţi conta pentru restul lumii. Eh, concluzii deplasate uşor, dar foarte valabile atunci când simţi că ai împărţit cu încredere în stânga şi în dreapta.

Nu e loc de alte concluzii, e doar loc de lene şi de uitat coaja de' ştiinţă' rumegată anul ăsta. Nu cred că o să îmi trebuiască prea multe efort, ci doar voinţa de a fi mai ignorantă cu un an: doar pentru că simt că trebuie să recuperez deja vârsta care a devenit un nou 'atunci'. Şi mi se face somn de gânduri şi de veghe.

Nicio sinchiseala...

Uite că nu-mi vine să cred, dar am terminat astăzi, oficial, cursurile de anul 1...deci sunt cu un picior în vacanţă. Celălalt picior, însă, rămâne, bălăngănind, deasupra sesiunii. Sesiunea, însă, nu- i numa' turma de examene pentru care înveţi de pe o zi pe alta. desi, ce-i drept, doar atât a rămas din ea.
La început au fost eseuri...şi ele erau trei la număr, şi fiecare purta în sine şi în cerinţă +/- 3000 de cuvinte. Şi cele două mai mari îl purtau pe H în spate - Herder, Humboldt - şi câte un text suport cât să citeşti o noapte. Dar eu începui, acum vreo 2 săptămâni, cu mezinul...care avea cu totul altă chemare decât cei mari - rădăcini în "Civil society in Russia", şamd, etcetera. Marea durere, pentru toţi cei 3 prunci era că valorau 50% din pământul de împărăţie pe care îl stăpâneau; dacă îi înecam în sânge, pierea faima cetăţii cu tot cu metereze.
Mai nealegoric vorbind, am scris în vreo săptămână jumate peste 10 000 de cuvinte (că nu m-am putut stăpâni să nu depăşesc limita) adica vreo 35-40 de pagini documentate straşnic. Ideea nu era să mă laud în niciun fel, ci să-mi plâng 'postum' de milă pentru nedormitele nopţi. Pentru MotherRussia am răscolit internetul până am dat de grafice verzi creditabile; la Herder, mama ei de inspiraţie m-a împins către o paralelă cu ţ+1 alte texte; la Humboldt a fost apogeul "bărbii", cunoscută la Jacobs şi sub numele de "blană". Chiar nu mă vedeam în stare să scriu într-o singură zi, aka lunea asta, 3000+ cuvinte care să aibă şi o logică. După performanţa asta, încă 2000 de cuvinte miercuri noapte nu păreau mare lucru. La deadline-ul de joi, m-am prezentat în faţa profului, între somn şi veghe, cu capodoperele în hard copy şi dublu exemplar, uluind majoritatea clasei care ceruse (mercy!!) încă vreo două zile. Ce-i drept, m-am simţit foarte tare să ştiu că eu ,cu aproape dublu de cursuri faţă de alţii ,am predat la timp hârţoagele....apoi mi-am dat seama că nu e nicio virtute în asta, că cerinţele eseurilor fuseseră anunţate din prima ziulică a semestrului. ...Până aici expunerea mea a fost o compătimire a unui bad time management, salvat eroic pe ultima sută de metri.
Ideea generală era că începuse să mi se facă dor să îmi îmbrac frumos pijamaua, să am patul întins frumos la linie şi să dorm întinsă pe salteluţă, cu Pudding alături(chiar de la o ora ciudată cum ar fi 3 sau 4 am). Multele sticle de Cola au prevenit toate acestea; zombi-ness-ul indus mă făcea să dorm vreo 2-3 ore, să mai tai de pe listă câte un curs, şi să mănânc junk peste miezul nopţii. Confuză când se făcea ziuă, îmi număram cuvintele şi făceam scăderea...
Trist, dar am supravieţuit....
Acum, restul de 5 examene în două săptămâni, la care nu cred să scriu, în total, 3000 de cuvinte, sunt doar o formalitate, una care va folosi doar RAM-ul din dotare. Nicio sinchiseala..

Maneaua Mtv

Nu suport RnB-ul. Dintr-o aversiune pentru manele şi un dram de ureche muzicală, îmi dau seamă că pussycat dolls, timberland sau mai stiu eu ce rihanna, dacă ar învăţa să cânte în română, ar vocifera prima oară un "fără număr" cu ecou. Totusi, sunt tolerantă dacă e vorba de gusturile muzicale ale Jacobs-ilor pentru petreceri, însă până la un punct. Punctul 1 ar fi asta:



pussicat dolls Jai Ho 2009



Înţeleg şi inspiraţia din cultura orientală şi includerea pe coloana sonoră a celui mai premiat film de la Hollywood, dar cea mai rudimentară înţelegere a mesajului sonor nu mă duce cu gândul mai departe de o manea.
Să zicem că e totuşi un gen muzical, produs al fanteziei creatoare, indiferent de ce rasă /etnie e ea(fantezia!) - mă refer aici la RnB/manele. Ce mă deranjează este kitchul promovat prin acestea, cel vestimentar şi de atmosferă. Nu mă încumet să embed aici material video, fiindcă ar agresa cu siguranţă retina publicului, dar un exerciţiu de rememorare al secvenţelor văzute pe Mtv de orice posesor de telecomandă confirmă ideea - nu destul că e foarte invaziv stilul, dar mai e si oferit in exclusivitate....
Asta fiindcă rockerii, sau orice muzicieni cu greutate, investesc mai mult în concerte live, decât în promovări pe sticlă cumpărate cu bani grei de fătuci cu gablonţuri.
Hai să mai dau un exemplu, să mă ţineţi minte.



Rakata-Daddy Yankee

Aproape vară

Deodată toate planurile mele de vacanţă aveau ca parametru sesiunea şi mai ales eseurile, care au şi creat un leitmotiv în cercul meu de prieteni. Nu, încă nu am terminat cu niciunele, chiar ceea ce fac acum e un motiv să mă abat de la fluxul ideilor despre "social capital in post-soviet Russia".
Printre alte scuze cu care m-aş fi putut sustrage de la scris citit - dacă tot am dezinstalat windows games, am şters quick linkul pentru facebook şi am trecut pe miniclip - au venit şi o serie mai nostalgice. De exemplu, 1 mai, Vama Veche, excursii, Sighişoara...şi invariabilul gând al internshipului. Asociindu-le pe ultimele 2, a făcut ...trrrrinc! Ce a decurs din măreaţa idee cu care mi-am început luna, nu e greu de dedus - scrisoare de intenţie cu fler, cv şi două vorbe bune.
E, şi ca să vedeţi că e "meant to be", nenea de la cetate - cavalerul, ca să se potrivească imaginii de ansamblu - mi-a raspuns foarte încântat că mă aşteaptă la Sighişoara. Aflu, mai apoi, că fics weekendul asta sunt zilele oraşului...Deci triumful talentului şi o vară cu potenţial! De fapt, încă o vară în care nu voi face şcoala de şoferi şi mă voi eschiva de la orice program prestabilit. ....daaar, toate acestea dacă voi scăpa rezonabil cu eseul 1. Pot oferi deja un preview la tratatul despre limbaj al lui Herder (eseu2) şi la o chestie despre limba kawi de-a lui Humboldt...acestea vor face obiectul nervilor tociţi cu deadline pe 13 mai. Ţineţi-mi pumnii!

P.S. au înflorit castanii, ca şi atunci

Cădere

Mi-e dor să simt din nou căderea...de câteva zile a încetinit. Aerul ce aluneca peste mine în gol, acum se scurge slinos peste frunte şi pleoape, smulgând din piele, curăţând ochii. De parcă gândul prăbuşirii şi-a înfipt ghearele în mine...
Neputinţa şi viaţa se sfâşie dureros, căderea în gol ar fi cicatrizat rănile, aducându-mă în trup nou până jos. Aşa îndur fiecare epiteliu smuls, fiecare rană ce îşi varsă sângele mereu înăuntru, mereu pătând acelaşi chip absorbit odată cu rana. Trupul îşi reface singur viscerele, hrănit parcă de cădere, pentru ca tot căderea să îl doară, să îl întineze. Întunericul şi fierbinţeala din jur topesc oasele de pe dinăuntru, lăsând neatins craniul şi nervii, ca durerea să se simtă, lucidă şi rece în fiecare ţesut.

Tremblement

Constat cu stupoare că hotărârile de moment, aproape decizii improvizate, pot avea chiar şi pentru mine un rezultat bun. Cam aşa a început săptămâna... Ultima zi de vacanţă oficială, dar multe altele întrezărite, doar sub pretextul unui mail răzleţ (un foarte ...curs amânat, deci liber şi de Paşti).
Nici nu-mi vine să cred câte mişcări şi tranzacţii online se pot face într-o jumate de oră, aşa încât să rezulte un bilet perfect de vacanţă: ACASĂ, cu tovarăş de drum, cu 'escală' pe Dealul Feleacului şi descindere în Timişoara-Iaşi...toate astea fără ştirea niciunei rude de sânge . deeeeci Supriză!
'Coaptă' doar 3 zile, a fost o pastilă de emoţie şi pentru mine - nesomn de vreo 3 zile, bagaj îngrămădit pe fugă (din seria iepuraşi Milka confiaţi), somn de boschetar prin aeroport şi McD, zbor, apoi gara din Cluj, bilet parţial fără loc şi gara din GH.
Reacţiile de acasă au fost foarte ...adverse, cert e că mi-a ieşit pasenţa, fără vreo bănuială din partea lor. De aceea, dorm de 2 nopţi în patul propriu şi personal, frământ cozonaci şi fac shopping în 'Casa Afacerilor' (o marcă înregistrată GH); sunt alintată şi creez contrast printre fizionomiile familiare...
Mă pregătesc de Paşti. Îmi dau seama că nu mi-am adunat destulă linişte pentru a mă bucura senin de Înviere şi că nici n-am lăsat loc de prea mult zâmbet. Zările de primăvară, chiar şi acasă, sunt destul de înceţoşate, prea uşor şterse de ceea ce îmbătrâneşte în mine - chemarea şi chipul de copil. Primăvara să vă descopere o sărbătoare tânără şi plină de nădejde, să vă întâmpine cu belşug şi binecuvântare. Hristos a înviat !

Vacanţă

Îmi rămâne doar o zi din vacanţa de primăvară - scurtă, dar exploatabilă şi teoretic plină de studiu individual intens. Acum că mă uit la ce aş fi putut face zilele astea, mai că mi-aş plânge de milă. Am renunţat la orice gând academic, începând cu prima zi ai lui Aprilie, mai ales ca am avut musafiri şi răceală. Am fost o gazdă nebună, dezamăgită de my user-friendliness, puternic decăzut, după cum se vede, după cele 6 luni de Jacobs. Fiindcă şi imunitatea mea a dat greş, am intrat în primăvară cu nasul în batistă şi cu ceai (şierbinti) la căpătâi.

Am continuat, convalescentă, cu shopping letargic ca pretext off-campus - peste tot iepuraşi de ciocolată tentanţi, născuţi prematur pe toate rafturile de mall şi de tarabă. Apoi..."Serile din catunul de lângă Dikanka" - lume bună, filme bune(Watchmen'n 300), Dungeons 'n Dragons,cola, ceai verde, nuci de acasă şi foarte multe planuri... Master, copii, maşină, nepoţi, 2028 şi impactul asteroidului, timp, moarte, Dumnezeu, acasă, note, sesiunea finală, internship, vacanţă.


Cum ar spune cineva "there is no wonder that you all ended up here"...a tunat şi ne-a adunat, tocmai de aia suntem Noi -la grămadă.
Toate minunatele seri alături de ei s-au terminat spre ziuă, când ne era prea dor de pernă. Mic dejun exclus, câte un brunch sporadic cu lume împiedicată prin cantină, înapoi la somn...= viaţa noastră fără cafea şi teme.
Amicalul "Yellow Europe" vs. "Asia"(Lemuria), a făcut deliciul zilei de ieri, mai ales că s-a soldat cu victorie 2-1 pentru echipa formată majoritar de conaţionali. Premergătoare campionatului mondial Jacobs, partida a fost o bună metodă de intimidare pentru viitorii combatanţi. Cu încredere şi suflet patriot de galerie, susţin echipa!






Azi s-au sărbătorit Paştile around, şi într-un fel mă bucur că n-am intrat în atmosferă, ca să pot trăi frumos Floriile şi să mă pregătesc în linişte de marea sărbăoare.

Surpare (partea I)

De tăceri ascunsă, de uitare gătită, cartea se trudea sub miile de tălpi ce îi treceau pe deasupra. Rândurile şi literele i se învălmăşeau în locurile unde paşii săpaseră durere, şi sânge negru lăsau să iasă de sub scoarţele de sute de gânduri. El era demult îngropat sub ceea ce zidise, dar abia acum îşi simţea oasele zdrobite de pagina veche, mai grea de vorbele lui, mai apăsătoare sub ochii şi tălpile ce se perindau deasupra.
Simţea a treia lui moarte cum se apropia, şi trupul de os măcinându-i-se. Mâna îi era deja cenuşă, chipul, lut scobit şi pecetluit cu ani de foc. Murise sub primul lui gând de a scrie, ucis de învelişul de cerneală: păianjenul venise să-i ţeasă locul literei, şi hrănindu-se din vinele mâinilor, rupse ochiul de scris şi gândul de frumos.
A doua moarte il găsea golit de epitelii, cu păianjenul crescându-i roi în viscere şi muşchi. Pânza de carte ajungea să îi înfăşoare rănile, să-i otrăvească ochii şi să îl sufoce. Bătăile inimii, rărite sau grăbite de paşii celor ce se opreau să citească, îi ajungeau pentru o agonie de-o zi. Cât s-a hrănit cu venin sau cu noroiul tălpilor de deasupra, reuşea să îşi amintească fragmentar viaţa de dinainte - prima moarte citită, primul ochi înveninat şi scris cu cenuşă pe stradă, tavanul primei camere de scris căzut sub povara bibliotecii. De fapt, asta îi era ultima amintire vie şi dureroasă. Atunci nu se sfiise de lovituri şi de povara căzută deasupra, şi nu îşi ferise decât un ochi de avalanşa care îi promitea cădere. Pe acela, îngrădit în palmele sângerânde, îl lăsa privind vertical, spre golul care se deschisese...

Interviu cu un vampir...fan

De mult vroiam să scriu asta, mai ales că vine în continuarea celor scrise mai înainte...cu ceva timp în urmă (argumentez mai târziu absenţa îndelungată). E vorba mai degrabă despre o conversaţie cu o amică - role model în ceea ce priveşte devoratul cărţilor, dar şi în multe alte privinţe.
M. a reuşit performanţa de a citi toate cele 4(patru) volume din seria "Twilight", totalizând 2400 de pagini, în 5 zile. In addition, a văzut, în acelaşi interval de timp, ecranizarea primului volum de vreo 5 ori (asta excluzând scenele favorite, revăzute oridecâteori materia de examen nu mai parea interesting). Pomenind de examene, M. a avut în tot acest timp şi două mid-uri (aka "parţiale").
Performaţa ei mă face să privesc altfel ideea de passion for reading. Nu doar hobby, ci implicare afectivă, intrare în acţiune ca intrare în transă.
Citând o replică din film, M. spunea că "Twilight" e "her own brand of heroine" şi atunci transa se impunea. Neglijenţa la detalii primeşte o scuză - setea de acţiune("ca un vampir după his prey").
Partea tragică a cititului în ritmul asta e că scurtează durata lecturii, aşa încât cititoarea noastră tocmai trecuse printr-un moment de depresie acută, la terminarea ultimului volum - după ce în prealabil se bucurase că are 800 de pagini şi o să dureze mult. Cu, o ultimă sută de pagini "trasă de păr", Twilight a intrat, totuşi, în buclă: în momentul de faţă, M. reciteşte cărţile şi a ajuns, din nou să "break dawn" - asta se leagă oarecum şi de ritmul circadian propriu care o făcea să îşi aleagă orele de lectură chiar în zori....bine, de pe la 2 până spre dimineaţă la 8, numai bine ca să pornească la cursuri încrezătoare, şi să îl vadă pe Edward printre colegii de grupă. :P
Şi fiindcă iubirea asta platonică, chiar la alt nivel de interacţiune (cititor-personaj), cere sacrificii, M. a renunţat sau a scurtat drastic conversaţiile cu cei foarte apropiaţi, de acasă sau din preajmă, la timpul petrecut la masă şi chiar la standard procrastination.
Pot concluziona că Twilight bate Facebookul, te face mai human, şi totuşi mai thirsty of bloody reading, îţi distorsionează raportul veghe-somn mai bine decât Jacobsul, dar te lasă oricând să visezi în timpul cursurilor de BCCB.

Twilight

De mult timp nu m-a încercat o atât de mare vulnerabilitate la un film. De fapt, cred că e chiar prima de felul ăsta. De vreo săptămână încoace, de când am răspuns recomandărilor din partea publicului şi l-am vizionat, m-am ataşat ciudat de irevocabil de "Twilight". Din zvonurile de dinainte nu ştiam decât că e un "film cu vampiri,cheesy şi pentru fete". Şi totuşi...
Pe un fir narativ simpluţ şi uneori previzibil, filmul vrăjeşte, cred, nu atât prin punerea în scenă, cât prin punerea în imagini. Cu un prolog destul de 'sauvage' şi de impersonal, intrarea în acţiune e abruptă -imaginea aproape mereu vinovată a Bellei (Kristen Stewart) şi plecarea ei din Phoenix introduc o atmosferă de nesiguranţă - transpusă la nivel cinematografic printr-o lumină difuză care accentuează contrastele. Acest 'twilight', un crepuscul permanent, va însoţi acţiunea până în scena finală.
Tot clişeul- tată clumsy, nouă şcoală, noi colegi, priviri insistente, gossips - e un pretext pentru întâlnirea cu Edward Cullen (Robert Pattison) şi inevitabilul 'coup de foudre'. Vulnerabili unul la celalalt, cei doi trăiesc o iubire controlată de omenescul sau neomenescul din ei - el, nemuritor şi rece, vampir 'vegetarian', trebuie să îşi stăpânească setea de ea, gândul tânăr pe care nu îl poate citi, dar de care este înfruntat. Iubirea evoluează cu semi-happy end, cu câteva scene cheesy, şi no sexual intercourse, care o fac să se clatine între platonic şi banal.
Cred că mi-a plăcut atmosfera indusă de film, asta incluzându-l pe leading actor:D, muzica, imaginile panoramice şi ...luminaaaa. Mi-a dat o senzaţie de ... vis translucid, cu chipuri palide, cu priviri adânci, cu teama de a lăsa urme pe unde gândesc.
Mă simt cumva vinovată că toată gama de impresii post-vizionare s-a format prin asociere cu aspiraţii din viaţa reală- în primul rând, atmosfera de Bremen ploios de unde ţi-ai dori pe de o parte să scapi, pe de alta să rămâi, munţi şi pajişti ca pe acasă, lume banală într-un oraş mic şi El-ul perfect, venit ca de pe altă lume. Se mai întâmplă...

Later edit

Dau leapşa mai departe către dom' profesor Rousseau

Leapşa....depinde

....de la Lisa

"AIESEC organizează luni, 16 martie, Global Village
şi cu această ocazie lansează o leapşă: fă-ţi o ţară aşa cum vrei tu.
Alege-i un nume, o limbă, un sport naţional, o mâncare tradiţională şi
orice altceva mai vrei tu. Vrei să ai cea mai spectaculoasă ţară? Vino
luni în Piaţa Revoluţiei să îi adaugi ingrediente din 46 de ţări
diferite."

Îmi place foarte mult tema, dar tare mă tem că alegerea coordonatelor naţionale va fi influenţată de starea de moment, sau cel puţin de starea de mid-semester.
Buuuun.
Ţara mea s-ar numi Depinde ( pentru simplul motiv că e un răspuns universal, pentru orice întrebare posibilă, şi se mai poate şi traduce), cu capitala la Nuamchefazi(cu accent pe ultimul i, ca să sune a nume); steagul ar arăta cam aşa:


...iar stema -coat of arms - ar fi un emoticon de tipul:D
Imnul naţional ar fi



The Rolling Stones - Paint It Black


Parcă mi-l şi imaginez intonat la un campionat naţional de whist -sportul naţional pasiv, alternativa activă fiind înotul, în bazine cu culoare aşezate pe direcţia dungilor de pe steag.
Limba vorbită ar fi un hibrid perfect între franceză şi engleză, dar oricine vorbeşte româna "la perfecţie" ar fi înţeles de restul lumii.
Reflectând aici o mică sechelă de la cursul de politică, as spune că Depinde ar fi o monarhie consitutională parlamentară, cu scoruri de 1 la drepturi politice şi libertăţi cetăţeneşti.(adică democraţie de la mama ei).
Ar trebui să aibă o suprafaţă de vreo 300 000km patrati, formă hexagonală, relief concentric - munţi spre graniţe (înălţimea maximă în vârful Jacobs, 3000 m, să-l pot escalada şi eu la o adică) şi câmpie în centru. Evident, ape termale pe unde se poate, resurse bunicele, şi bine administrate.
Întreaga populaţie ar avea preocupări culturale care le-ar umple măcar 4 ore pe zi. În aceste condiţii, am avea câte două lansări de carte pe zi, filme premiate la Cannes în fiecare an, actori adevăraţi recunoscuţi internaţional. Oamenii ar locui toţi la case, nu prea scunde, nu prea înalte, şi ar avea în mansarde câte o bibliotecă sau un anticariat. Ar merge împreună la teatru şi la film şi şi-ar zâmbi pe stradă fără a fi falşi. Ar dormi puţin, maxim 6 ore pe zi ca să nu piardă nicio picătură de soare. Da, ziua ar fi mult mai lungă.
Ar asculta şi crea muzică bună, dar şi-ar respecta gusturile. Ar învăţa să-şi cânte şi să nu fie ipocriţi. Ar citi mult, şi ar minţi mai puţin. Nu s-ar uita la TV...prea mult. Nu ar avea nevoie de critică din afară, fiindcă ar avea o bună conştiinţă de sine,nu contează cât de diferiţi ar fi.
Ar avea o religie a iubirii şi ar avea grija ca fiecare în parte să fie fericit, pentru el însuşi şi pentru ceilalţi. DEPINDE doar de ei...

Scrisoare

Am împlinit 200 de postări pe blog şi cifra asta rotundă nu-mi aduce aminte decât că mă apropii de o altă schimbare de prefix. Dacă am început să scriu aici de prin liceu, nu mi-am uitat deloc pornirile de atunci. Legat de ce puteam face atunci, de ceea ce am şi împlinit, am găsit nişte vorbe extraordinare pe blogul lui Chirilă. Merită citite sau ascultate...

scrisoare catre liceeni

Mi-e dor să citesc şi să am timp de luptă cu mine însămi. Mi-e dor să vorbesc pentru mulţi şi să îi fac bucuroşi. Mi-e dor să ascult cum se înalţă pe fiecare fir de iarbă o nouă biruinţă.

1Martie Călător

Un început de lună pe măsură... Cu bilanţul pe februarie lăsat deoparte, am pus la cale un Mărţişor multicultural şi de-al nostru....Nu a semănat nici pe departe cu ce a fost anul trecut şi a devenit un soi de compensare pentru atunci

Faza 1: pregătirile -anunţate cu surle şi trâmbiţe prin tot Jacobs-ul - au mobilizat o echipa...cum altfel decât "de forţă şi talent". Sortimentele de turta dulce, sărăţele, doi-se-pupa au făcut deliciul bucătarilor(pentru început) - majoritatea neiniţiaţi în prealabil. Cu toate astea, partea feminină a echipei de lucru a dominat pe toate fronturile, si ma simt mandra de asta.

Faza 2: workshop - toate neamurile rasucind la mărţişoare. Sentiment înălţător. punct. Faza 3 fara un sfert : gătit, repriza a doua - mărţişor digerabil. Good to know: zahărul nemţesc nu e dulce!

Faza 3+ schimbare de plan-locaţie: la mine în acvariu, 20 oameni prin rotaţie, radio zu şi râs cât cuprinde. Prăjitura cu vişine are succes imens (sau?), mai ales de lăsata secului. Adevărul e că m-am simţit foarte high ca gazdă, pentru prima oara cu atâţia oaspeţi, cu atâtea flori şi mărţişoare în jur.