Mi-e dor să simt din nou căderea...de câteva zile a încetinit. Aerul ce aluneca peste mine în gol, acum se scurge slinos peste frunte şi pleoape, smulgând din piele, curăţând ochii. De parcă gândul prăbuşirii şi-a înfipt ghearele în mine...
Neputinţa şi viaţa se sfâşie dureros, căderea în gol ar fi cicatrizat rănile, aducându-mă în trup nou până jos. Aşa îndur fiecare epiteliu smuls, fiecare rană ce îşi varsă sângele mereu înăuntru, mereu pătând acelaşi chip absorbit odată cu rana. Trupul îşi reface singur viscerele, hrănit parcă de cădere, pentru ca tot căderea să îl doară, să îl întineze. Întunericul şi fierbinţeala din jur topesc oasele de pe dinăuntru, lăsând neatins craniul şi nervii, ca durerea să se simtă, lucidă şi rece în fiecare ţesut.
Neputinţa şi viaţa se sfâşie dureros, căderea în gol ar fi cicatrizat rănile, aducându-mă în trup nou până jos. Aşa îndur fiecare epiteliu smuls, fiecare rană ce îşi varsă sângele mereu înăuntru, mereu pătând acelaşi chip absorbit odată cu rana. Trupul îşi reface singur viscerele, hrănit parcă de cădere, pentru ca tot căderea să îl doară, să îl întineze. Întunericul şi fierbinţeala din jur topesc oasele de pe dinăuntru, lăsând neatins craniul şi nervii, ca durerea să se simtă, lucidă şi rece în fiecare ţesut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu