Demarez, intr-o lupta asidua cu mine insami, cautarea in viitor a ceea ce m-ar putea face sa ma simt din nou implinita. De ce spun "din nou" cu nostalgia unui trecut firesc de insuficient mie? Pentru ca mi-am promis sa sper in ceea ce voi deveni fara sa gasesc vreo proiectie a starii mele prezente in trecut. Adica de acum inainte toate nostalgiile mele se vor ineca in gandul amorf al fericirii viitoare, o fericire care isi merita numele atat timp cat nu va veni prea tarziu.
Am fost mereu deschisa spre a-i intelege pe altii, dar nu de fiecare data dornica sa ii imit, nici macar in partile lor bune. Am ajuns uneori sa imi para rau ca nu am invatat unele lucruri la timp sau ca m-am grabit sa le descopar prea devreme, insa nu am facut-o prin intermediul experientei altora. Ceva imi spune ca exemplul care ma va motiva sa imi castig in permanenta incredere voi fi eu insami. Privesc succesul sau esecurile altora, arunc o privire in istorie, la eroi si martiri vrednici de cinste, dar toate chipurile lor raman pentru mine dovezi colaterale, ce nu s-au interpus pana acum idealurilor mele. Nu stiu in ce masura as putea urma un exemplu, cu atat mai putin a asculta sugestii cotidiene neavizate.
Mi s-a reprosat ca am neglijat puterea unor cuvinte ce ar fi putut sa ma schimbe in bine ; chiar daca imi amintesc ca la momentul indemnului am reactionat pozitiv si am vrut sa ma ridic prin sprijinul acelor vorbe, o sovaiala sau o necredinta m-a oprit. De aceea, mi se pare ca a privi la alti si a face ca tine nu e nici pe departe o initiativa eronata. Binele poate fi al tuturor, dar ni-l modelam dupa propriile nevoi, dupa propriile idealuri.
Acum cred ca binele ce mi l-as putea incropi sta in a ma cobori si mai pe Pamant si in a alege calea de mijloc, drumul mangaierii si al nadejdii. De-l voi urma macar pentru cativa pasi, voi avea multumirea de a fi fost pentru o clipa pe drumul cel bun ... si nu voi privi inapoi.
Am fost mereu deschisa spre a-i intelege pe altii, dar nu de fiecare data dornica sa ii imit, nici macar in partile lor bune. Am ajuns uneori sa imi para rau ca nu am invatat unele lucruri la timp sau ca m-am grabit sa le descopar prea devreme, insa nu am facut-o prin intermediul experientei altora. Ceva imi spune ca exemplul care ma va motiva sa imi castig in permanenta incredere voi fi eu insami. Privesc succesul sau esecurile altora, arunc o privire in istorie, la eroi si martiri vrednici de cinste, dar toate chipurile lor raman pentru mine dovezi colaterale, ce nu s-au interpus pana acum idealurilor mele. Nu stiu in ce masura as putea urma un exemplu, cu atat mai putin a asculta sugestii cotidiene neavizate.
Mi s-a reprosat ca am neglijat puterea unor cuvinte ce ar fi putut sa ma schimbe in bine ; chiar daca imi amintesc ca la momentul indemnului am reactionat pozitiv si am vrut sa ma ridic prin sprijinul acelor vorbe, o sovaiala sau o necredinta m-a oprit. De aceea, mi se pare ca a privi la alti si a face ca tine nu e nici pe departe o initiativa eronata. Binele poate fi al tuturor, dar ni-l modelam dupa propriile nevoi, dupa propriile idealuri.
Acum cred ca binele ce mi l-as putea incropi sta in a ma cobori si mai pe Pamant si in a alege calea de mijloc, drumul mangaierii si al nadejdii. De-l voi urma macar pentru cativa pasi, voi avea multumirea de a fi fost pentru o clipa pe drumul cel bun ... si nu voi privi inapoi.
Intoarce-te cand dorm - Florin Chilian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu