Lumina mi-e înecată în ceaţa gândului că noaptea nu ar mai putea rămane în stăpânirea visului meu. Ceream partea mea de noapte, ciobul meu de lună şi o frântură de rază ca să-mi pot amăgi pleoapele închise.
Ochiul verde nu mai rabdă întuneric, pupila dilatată îi înghite din pleoape, făcând drum razei de noapte. Undeva, prin aşternuturi reci, e ascunsă vina ce nu îngăduie somnul. Mâinile o caută şi nu pot simţi în jur decât ceaţa grea şi nemişcarea; îşi întind degetele în încleştare, nu pot apuca firul de rază care să le desluşeasca vina.
Restul trupului e frământare - piele, carne şi oase înecate în visul febril al necunoştinţei. Mişcarea devine densă, apoi tensiune şi încremenire. Ochiul murind găseşte în aşternut chemarea razei. Acea scânteie îi arată locul pe unde sufletul s-a scurs în vid, lăsându-şi grămadă povara de patimi şi blesteme. A fugit către noaptea strălucită a arhanghelilor.
Noaptea visează odată cu mine.
Tu mă ai în grijă.
Ochiul verde nu mai rabdă întuneric, pupila dilatată îi înghite din pleoape, făcând drum razei de noapte. Undeva, prin aşternuturi reci, e ascunsă vina ce nu îngăduie somnul. Mâinile o caută şi nu pot simţi în jur decât ceaţa grea şi nemişcarea; îşi întind degetele în încleştare, nu pot apuca firul de rază care să le desluşeasca vina.
Restul trupului e frământare - piele, carne şi oase înecate în visul febril al necunoştinţei. Mişcarea devine densă, apoi tensiune şi încremenire. Ochiul murind găseşte în aşternut chemarea razei. Acea scânteie îi arată locul pe unde sufletul s-a scurs în vid, lăsându-şi grămadă povara de patimi şi blesteme. A fugit către noaptea strălucită a arhanghelilor.
Noaptea visează odată cu mine.
Tu mă ai în grijă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu