Felul in care m-am atasat de lucrurile concrete din jurul meu, de cele in jurul carora am trait o schimbare, ma face le simt starns legate de existenta mea trecuta. Nu vorbesc despre lucruri de pret, despre bijuterii de familie, sipete cu argint vechi sau coliere de os, ci de obiecte care au intrat fara premeditare in arsenalul meu. O parte sunt daruri, sau dovezi concrete ale unor daruri spirituale. Nu pot sa numesc exact ceea ce face obiectul meditatiei mele, fiindca e intr-adevar o paleta vasta de simboluri si de semne care imi amintesc de trecutul ...inconjurator; pe multe le-am recuperat cu greu de sub timp, ca pe o madeleina proustiana refrigerata.
Cele mai multe repere emotionale gasite printre lucrurile mele, sunt bineinteles 80% celuloza. Randurile scrise de mine, jurnale vechi si discontinue, rare scrisori primite, bilete de tren, cartele de metrou, bilete de intrare la cine-stie-ce show sau expozitie, lucrari de control cu continut neexplicit reprezinta doar 'materialul datat', in procent destul de mare. Restul de hartoage sunt ...multe si marunte : foi cu primele mostre de semnaturi 'oficiale', ale mele si ale colegilor, incercari caligrafice plastografiate, caricaturi de la sfarsitul caietelor(pe care apare detalierea fiecarei senzatii pe care personajul o traieste, exclamatii specifice), primul meu desen oficial in creion, (si singurul, de altfel), in care incercasem sa desenez ochiul lui Nichita. Mi-ar cere si un efort de memorie sa imi amintesc fiecare piesa a colectiei, dar odata ce as revedea-o as stii exact senzatia pe care o traiam la momentul scrierii. De aceea, una din marile mele drame din timpul anilor de scoala a fost pierderea unui stilou (care, ziceam eu, are multa experienta academica); la fel de dificila a fost si investirea in functie a actualei penite.
Pe fondul unor vise pe care le povestisem in copilarie, am aflat de la altii ca cel mai frecvent scenariu pe timp de somn era la mine "o foaie alba". Nu intru in simbolistica populara a visului, dar probabil ca in alb a fost catalogata, de fapt, absenta visului, sau poate s-a crezut intr-o predestinare a mea pentru acoperit spatiile albe. Nici una din explicatii n-as vedea-o plauzibila. As spune mai degraba ca a fost un semn timpuriu al pasiunii pentru adunat hartii.
Sa nu o luati ca pe un semnal patetic de incheiere, dar "mortii se ingroapa cu pamant, si vii cu hartii"; aici s-ar referi mai mult la birocratie, dar sunt convinsa ca la mine prin noptiere exista o replica foarte fidela a sistemului birocrat.
Cele mai multe repere emotionale gasite printre lucrurile mele, sunt bineinteles 80% celuloza. Randurile scrise de mine, jurnale vechi si discontinue, rare scrisori primite, bilete de tren, cartele de metrou, bilete de intrare la cine-stie-ce show sau expozitie, lucrari de control cu continut neexplicit reprezinta doar 'materialul datat', in procent destul de mare. Restul de hartoage sunt ...multe si marunte : foi cu primele mostre de semnaturi 'oficiale', ale mele si ale colegilor, incercari caligrafice plastografiate, caricaturi de la sfarsitul caietelor(pe care apare detalierea fiecarei senzatii pe care personajul o traieste, exclamatii specifice), primul meu desen oficial in creion, (si singurul, de altfel), in care incercasem sa desenez ochiul lui Nichita. Mi-ar cere si un efort de memorie sa imi amintesc fiecare piesa a colectiei, dar odata ce as revedea-o as stii exact senzatia pe care o traiam la momentul scrierii. De aceea, una din marile mele drame din timpul anilor de scoala a fost pierderea unui stilou (care, ziceam eu, are multa experienta academica); la fel de dificila a fost si investirea in functie a actualei penite.
Pe fondul unor vise pe care le povestisem in copilarie, am aflat de la altii ca cel mai frecvent scenariu pe timp de somn era la mine "o foaie alba". Nu intru in simbolistica populara a visului, dar probabil ca in alb a fost catalogata, de fapt, absenta visului, sau poate s-a crezut intr-o predestinare a mea pentru acoperit spatiile albe. Nici una din explicatii n-as vedea-o plauzibila. As spune mai degraba ca a fost un semn timpuriu al pasiunii pentru adunat hartii.
Sa nu o luati ca pe un semnal patetic de incheiere, dar "mortii se ingroapa cu pamant, si vii cu hartii"; aici s-ar referi mai mult la birocratie, dar sunt convinsa ca la mine prin noptiere exista o replica foarte fidela a sistemului birocrat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu