vineri, 22 februarie 2008

Consolare

Am cautat in serile cu luna raspunsul la tacerea din jur, pana cand mi-am dat seama ca doar eu o fac sa para apasatoare. Pentru putin timp am reusit sa o vad ca pe o implinire, o compensare a vorbelor nespuse. Si am putut inlocui astfel multe din replicile cu care as fi putut rani, lasand, insa, nespuse gandurile de mangaiere. Am facut pasi marunti in a-i ajuta pe cei apropiati macar prin cuvinte, si trebuie sa recunosc ca am fost dezamagita cand vorbele mele n-au ajuns atat de departe pe cat imi propusesem.

Consolarile vandute pe mess, sau in simplele discutii de incurajare nu mi-au adus mie resemnare, ci m-au facut sa imprumput din durerea altora. Cu gandurile neimplinte ale confidentilor mi-am faurit o tristete secundara, fiindca de fiecare data m-am straduit sa le inteleg durerile. M-am hotarat sa ma indepartez de ceea ce mi-ar putea amplifica nelinishtea. De aceea, incep sa vad in singuratate o modalitate de a-mi ordona viata.

Primii pasi vor fi nesiguri, ca la orice inceput, dar atat timp cat imi castig convingerea ca fac ceva spre binele meu, si chiar al altora.

Niciun comentariu: