Au crezut pentru o clipă că ploaia se oprise, şi poate chiar aşa era...erau prea tăcuţi în mâhnirea lor ca să îngăduie cerului să tacă. Nu mai era nici fulger, nu mai era nici ropot, doar şiroirea prelungă a cerului prin acoperişuri. Îl priveau mirate... cum putea rămâne atât de posac? cum îşi ascuţea tăcerile ? de ce nu şovăia când le arăta drumul spre casă? .
"Chip de lut născut din ploi !"
"Chip de nor sădit sub tină!"
"Chip sur şi uşă de tăceri, ne arăţi tu drumul drept?"
Nu răspundea, îşi aduna doar paltonul pe trup şi păşea tot mai aprig ...înainte? Doar el ştia ; fiindcă nu auzea decât împotrivirile lor pământeşti, îşi urma cărarea cu pasul lui uriaş. Le-ar fi îngăduit popasul, dar ştia că cei care îi vor ajunge din urmă aveau să-i alunge, şi atunci osteneala le-ar fi mai dureroasă. Le cerea să treacă doar dealul, până acolo unde mijea o geană de lumină. Ar fi fost salvaţi.
Dar mezina căzu; îşi rupse veşmântul şi zăcea cu faţa la pământ într-un suspin de renunţare. Ştia că tocmai ei îi era dator, ea îi ceruse căinţa, ea îi ceruse lumina, dar acum nu îi era îngăduit să o ajute.
"Tocmai pe ea au să o îngroape ploile.Va fi hrană lutului şi izvor apusului;cei ce vor veni o vor călca în picioare, iar durerea ei va rămâne după moarte, când paşii muritorilor nu vor mai contenii să treacă pe deasupră-i. Va fi seva grâului tânăr, roua viei în toamnă şi pâinea mea când voi veni în Biruinţă."
"Chip de lut născut din ploi !"
"Chip de nor sădit sub tină!"
"Chip sur şi uşă de tăceri, ne arăţi tu drumul drept?"
Nu răspundea, îşi aduna doar paltonul pe trup şi păşea tot mai aprig ...înainte? Doar el ştia ; fiindcă nu auzea decât împotrivirile lor pământeşti, îşi urma cărarea cu pasul lui uriaş. Le-ar fi îngăduit popasul, dar ştia că cei care îi vor ajunge din urmă aveau să-i alunge, şi atunci osteneala le-ar fi mai dureroasă. Le cerea să treacă doar dealul, până acolo unde mijea o geană de lumină. Ar fi fost salvaţi.
Dar mezina căzu; îşi rupse veşmântul şi zăcea cu faţa la pământ într-un suspin de renunţare. Ştia că tocmai ei îi era dator, ea îi ceruse căinţa, ea îi ceruse lumina, dar acum nu îi era îngăduit să o ajute.
"Tocmai pe ea au să o îngroape ploile.Va fi hrană lutului şi izvor apusului;cei ce vor veni o vor călca în picioare, iar durerea ei va rămâne după moarte, când paşii muritorilor nu vor mai contenii să treacă pe deasupră-i. Va fi seva grâului tânăr, roua viei în toamnă şi pâinea mea când voi veni în Biruinţă."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu