Am adormit o clipă şi ţi-am lăsat în urmă alintul. Am zăbovit deasupra ploii şi i-am zis să te dezlege de cântecul pe care mi-l îngâni noapte de noapte. Nu m-am plictisit să-l aud, dar , ştii, uneori mi se pare că glasul ţi-e prea străin. Nu ştiu să-ţi ascult respiraţia, dar mă poticnesc odată cu tine în notele grave. Mi-ar plăcea să te văd plângând la fiecare semiton. Îţi stă bine plângând, mai ales pe braţele mele. Dacă n-ai veni la mine să te mângâi atunci când plângi, poate aş uita iertarea, aş uita să mai fiu îndurătoare...Uite, aseară, fiindcă n-ai venit, mi-am plâns de milă şi nu m-am iertat. Mi-a fost greu să-mi cumpăr somnul. Nu mi l-au dat decât în schimbul unei ploi.
Să vii diseară, va fi senin şi mă voi fi iertat.
Să vii diseară, va fi senin şi mă voi fi iertat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu