Epopeea zilelor nescrise

Mare elan şi entuziasm...la început. Apoi letargie, intrări şi ieşiri din transă, somn. Povestea zilelor de mare euforie s-a derulat într-un ritm inegal, dictat mai mult de dorinţa de a ieşi din rutină, din somnul de toate zilele.

Am aflat că evenimentul plecării noastre era deja consemnat în ziare, încă înainte de a fi plecat noi spre Bucureşti.
Iată un articol de pe Voxword:
O primă tele-conferinţă româno-americană pentru elevi
La sediul Comisiei Fulbright din Bucureşti, sub direcţia d-nei Barbara Nelson, director executiv, pe data de 9 Aprilie, la ora 9.00 dimineaţa, se va desfăşura o tele-conferinţă cu Alice Rose, autoarea americană de origine română a romanului pentru copii „Maria Dracula”, tradus şi adaptat sub titlul „Micuţa Vrăjitoare” de către Editura Didactică şi Pedagogică.La acest eveniment interactiv, unic în felul său, vor participa elevi ai liceului din Gura Humorului care studiază la orele de limba engleză cartea autoarei americane, cu profesoara lor Patricia Sue Kohfeldt. Teleconferinţa, bazată pe întrebări şi răspunsuri privitoare la carte, va încerca să alăture elemente ale folclorului american celui românesc, aşa după cum sunt ele reliefate în povestire.Scriitoarea Alice Rose a organizat şi o competiţie de compuneri ce va avea ca subiect reflecţii asupra acestei cărţi care îmbină tradiţiile povestirilor româneşti cu cele americane. Elevii câştigători ai concursului vor primi diverse cadouri desenate de ilustratoarea cărţii, renumita Angela Ursillo, de la Hollywood, ale cărei lucrări pot fi văzute în filmele „Lord of the Rings” (Stăpânul Inelelor) şi „King Kong”.

Drumul propriu-zis
O astfel de avanpremieră referitoare la scopul excursiei noastre m-a făcut să iau în mod serios toată acţiunea şi să fiu cu ochii în patru la orice detaliu în materie de organizare la care aş fi putut contribui pozitiv.
Punctualitatea la români nu a lăsat foarte mult de dorit, aşa că până la alimentarea cu combustibil de la Peco Râpan, totul s-a desfăşurat conform graficului. Drumul a fost un permanent sharing de impresii de lectură, de completări şi 'îmbunătăţiri' ale acţiunii romanului cu ipoteze personale. De aici până 'În judeţul Hunedoara' n-a fost decât un singur pas. Pentru cei care nu cunosc aspecte ale folclorului şcolar, acesta reprezintă numele şi, în acelaşi timp versurile unui cântec intonat solemn de scumpii mei colegi timp de o oră.(în segmentul de drum Buzău-Ploieşti-peco Mol, la popas). Am nişte înregistrări ale acestei celebre arii, dar nu pot fi redate din cauza intervenţiilor necenzurate ale ascultătorilor. Ălaina die Zahnartztin ştie de ce!
Pot spune că însuşi mijlocul de transport, autocarul SV-01-FYG, mi-a stârnit oareşce nostalgii, fiindcă tot cu el am fost în Polonia astă-vară(aici a fost audiată o altă arie celebră, Ţaca-Paca, aici mi-am uitat carnetul cu impresii de călătorie şi cu scenarii despre Şuviţa Ucigaşă....de aia e bine să scrii direct pe blog!).

Bucharest at dawn se vede foarte...altfel;farurile şi panourile publicitare scot în relief intenţia unui modest Las Vegas. Oricum, ceea ce mi-a plăcut mai mult a fost vârsta primăverii de afară pe străzile din zona Primăverii. Magnolii, liliac, porumbei şi mai puţin zgomot. Bucureştiul meu, cel din a doua zi petrecută aici în afara excursiei oficiale, are şi detalii mai picante(era să dea peste mine un scuter care livra pizza, deci nu degeaba spun picante).Despre asta vorbesc mai târziu.

Fulbright experience, deşi mi-a amintit sentimentul crizei de timp din perioada în care mergeam acolo la pregătire, a fost de astă dată ceva mai oficios. Aţi citit în articol de video-conferinţă, însă nu ştiţi de problema tehnică ce ne-a prelungit suspansul. Eu zic că a fost, în fond, utilă,cel puţin pentru mine, fiindcă am reuşit să mă trezesc cât de cât până să intrăm în direct. Conversaţiile au fost degajate, nu numai pentru mine, care eram iniţiată în ospitalitatea celor de la centru, ci şi pentru cei puţin mai dezorientaţi. Am observat un aspect demn de apreciat la toţi americanii pe care i-am întâlnit de-a lungul vizitei noastre: dacă eram rugaţi să adresăm întrebări, sau aveam neclarităţi, felul în care ne formulam nedumeririle nu a fost deloc contestat, din perspectiva corectitudinii limbii.(care, fie vorba între noi, a lăsat de dorit de multe ori; pentru asta cred că merită să îmi dau şi eu o bilă neagră) Lumea ignora aspectul asta, încercând să ne lase să fim degajaţi, să ne simţim cât mai bine în chiar în compania unor oameni cu multe capete deasupra noastră. Conversaţiile au fost degajate, am fost de multe ori apreciaţi pentru ţinuta fresh, în ciuda unei nopţi pe autocar. Spun, totuşi, că deşi hainele ni s-au păstrat la dungă şi la patru ace, majoritatea am fost destul de şifonaţi şi zăpăciţi.
To the embassy,drumul ne-a lăsat să experimentăm o transă cataleptică, fiindcă ne vedeam victimele unui coşmar al transgresării spre o altă civilizaţie, în care nu eram acceptataţi, cel puţin la început, cu telefoane mobile şi accesorii IT. Mi se părea normal un astfel de control, chiar dacă a stârnit ceva frustrări în public ( inclusiv din partea telefonului Nokia 3220 pe care îl deţin, în momentul în care personalul de control a fost căscat şi l-a lăsat să ia cea de-a 5-a trântă din viaţa lui de telefon...până la urmă cred că a fost mândru, că doar a căzut în incinta ambasadei SUA)
Discursul de la ambasadă, cu toate elementele de atmosferă întâlnite în filme, pot spune că a fost mai mult visat (de la mine să nu fi avut nimeni pretenţie, fiindcă băusem doar un Pepsi şi o cafea, comparativ cu baxurile de Red Bull, consumate, în total, printre cei care ...vroiau aripi).
Dezertarea, în ţinută oficială şi cu rucsacul în spate, a rupt spiritul de turmă şi m-a abandonat au millieu de nulle part. De aici încolo am fost pe cont propriu.