Rămăsesem datoare cu o replică la "antisimbolism", adică la olimpiada de săptămâna trecută. Ei bine, mă obişnuisem cu ideea că o teză pe care nu am scris-o cu tragere de inimă, nu are cum să fie primită cu lauri, şi poate chiar credinţa mea că nota va rămâne aceeaşi a lăsat faimoasa chef-d'ouvre în acelaşi sinistru 9(nouă)....[bine, s-au mai adăugat câteva sutimi bune, dar.....este un joc de rol la case mai mari, pe care nu merită să-l discut acum]
M-am legat de episodul asta fiindcă mâine sunt pusă la o probă de foc asemănătoare. De data asta în spirit blog-ian, adică trebuie să redactez un jurnal pe o temă dată. E cam ciudat sa ţi se spună ce să simţi într-o anumită zi şi să mai şi întinzi pe hârtie ceea ce se presupune că ai fi trăit. Oricum, eu îl iau ca pe un exerciţiu de închipuire a unui segment paralel de viaţă. Nu cred că e mult spus, findcă atât timp cât orice încercare de creaţie mă implică afectiv, jurnalul e cea mai autentică formă de a trăi prin scris şi de a scrie trăirea. Nu aspir la niciun premiu, fiindcă o să mă duc tufă la concurs; chiar pretextul că am de mă pregătit pentru o competiţie m-a scutit de ceva responsabilităţi, în primul rând faţă de mine însămi. Cel puţin am găsit un pretext viabil pentru a mă abţine să contabilizez AMR bac-ul.
Nu ştiu dacă am spus-o până acum, dar sâmbata a devenit pentru mine o zi potrivită pentru a pune început bun, chiar şi în măruntele tendinţe de schimbare, impuse sau nu de lume. De data asta, ceea ce mi-am propus e consecinţa unor presiuni din afară, şi tocmai de aceea simt nevoia să mă văd biruitoare într-o luptă cu mine- pentru a învinge un mit fals creat de mult timp în jur. Pot să vă aduc aminte că sâmbata e pomenirea morţilor, aşa că dacă nu ies vie din încercarea asta o să puteţi da vina pe faptul că ....totul a început într-o sâmbătă.
Pentru noi toţi, totul a început într-o sâmbătă.
M-am legat de episodul asta fiindcă mâine sunt pusă la o probă de foc asemănătoare. De data asta în spirit blog-ian, adică trebuie să redactez un jurnal pe o temă dată. E cam ciudat sa ţi se spună ce să simţi într-o anumită zi şi să mai şi întinzi pe hârtie ceea ce se presupune că ai fi trăit. Oricum, eu îl iau ca pe un exerciţiu de închipuire a unui segment paralel de viaţă. Nu cred că e mult spus, findcă atât timp cât orice încercare de creaţie mă implică afectiv, jurnalul e cea mai autentică formă de a trăi prin scris şi de a scrie trăirea. Nu aspir la niciun premiu, fiindcă o să mă duc tufă la concurs; chiar pretextul că am de mă pregătit pentru o competiţie m-a scutit de ceva responsabilităţi, în primul rând faţă de mine însămi. Cel puţin am găsit un pretext viabil pentru a mă abţine să contabilizez AMR bac-ul.
Nu ştiu dacă am spus-o până acum, dar sâmbata a devenit pentru mine o zi potrivită pentru a pune început bun, chiar şi în măruntele tendinţe de schimbare, impuse sau nu de lume. De data asta, ceea ce mi-am propus e consecinţa unor presiuni din afară, şi tocmai de aceea simt nevoia să mă văd biruitoare într-o luptă cu mine- pentru a învinge un mit fals creat de mult timp în jur. Pot să vă aduc aminte că sâmbata e pomenirea morţilor, aşa că dacă nu ies vie din încercarea asta o să puteţi da vina pe faptul că ....totul a început într-o sâmbătă.
Pentru noi toţi, totul a început într-o sâmbătă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu