Am dedicat cea de-a doua şi ultima zi în capitală, unei inter-activităţi, defăşurată, all inclusive, în mall. Sună deja a fiţă de shopping, dar de data asta am fost foarte rapidă, şi mi-am găsit catrafusele căutate într-un timp record. Nu asta importă în decursul zilei, ci faptul că am împlinit o promisiune faţă de un vechi prieten. Am văzut împreună la cinema un film deosebit, cred că cel mai bun film românesc pe care am reuşit să-l simt , chiar.
"Restul e tăcere" m-a uimit prin substanţa epică în primul rând, aspect pe care m-am obişnuit să-l analizez mai atent în ultimul timp. Culmea e că, la final, am văzut că filmul primise încă din '90 şi '95 două premii pentru scenariu. La realizarea tehnică nu mă pricep, dar ştiu că asamblarea tuturor scenelor creează un efect deosebit. Fiind un film despre film, mesajul transmis prin imagine justifică şi apariţia conflictelor dramatice. Actorii m-au lăsat gură-cască, integraţi perfect în nişte scene puternice, bine ancorate în context. Culoarea locală a Bucureştiului de început de secol, care nu anunţă în niciun fel conflictele armate ce vor urma la doar 5 ani, lasă impresia unei societăţi civilizate, dominată de oameni cu o cultură formidabilă, de artişti de valoare. Spune un personaj, la un moment dat, ca "Va fi un secol în care pacea va domni", ceea ce pare o previziune eronată; declamaţia aduce, însă, un argument pentru rolul civilizator pe care îl aduce cinematografia şi pentru întreg progresul cultural care s-a făcut şi la noi.
Un film de peste două ore care nu te lasă să clipeşti, pe care ar fi recomandat să-l vedeţi la cinematograf, fiindcă la un moment dat se creează un efect de "oglindă inversă" cu pelicula, şi cu toate conceptiile despre film din perioada respectivă. Merită toate aprecierile pozitive ale criticilor, cu vârf şi îndesat.
"Restul e tăcere" m-a uimit prin substanţa epică în primul rând, aspect pe care m-am obişnuit să-l analizez mai atent în ultimul timp. Culmea e că, la final, am văzut că filmul primise încă din '90 şi '95 două premii pentru scenariu. La realizarea tehnică nu mă pricep, dar ştiu că asamblarea tuturor scenelor creează un efect deosebit. Fiind un film despre film, mesajul transmis prin imagine justifică şi apariţia conflictelor dramatice. Actorii m-au lăsat gură-cască, integraţi perfect în nişte scene puternice, bine ancorate în context. Culoarea locală a Bucureştiului de început de secol, care nu anunţă în niciun fel conflictele armate ce vor urma la doar 5 ani, lasă impresia unei societăţi civilizate, dominată de oameni cu o cultură formidabilă, de artişti de valoare. Spune un personaj, la un moment dat, ca "Va fi un secol în care pacea va domni", ceea ce pare o previziune eronată; declamaţia aduce, însă, un argument pentru rolul civilizator pe care îl aduce cinematografia şi pentru întreg progresul cultural care s-a făcut şi la noi.
Un film de peste două ore care nu te lasă să clipeşti, pe care ar fi recomandat să-l vedeţi la cinematograf, fiindcă la un moment dat se creează un efect de "oglindă inversă" cu pelicula, şi cu toate conceptiile despre film din perioada respectivă. Merită toate aprecierile pozitive ale criticilor, cu vârf şi îndesat.
Un comentariu:
filmul a costat peste 2 milioane de euro. este un film intr-adevar impresionant.. insa mie, finalul mi-a adus aminte cat de lung e filmul.
si cateva mici detalii, dar care nu strica filmul.
cum am si zis unul din cele mai reusite filme ale cinematografiei romanesti
Trimiteți un comentariu