Prima replică - un an

Ai uneori senzaţia că un chip pe care abia l-ai zărit îţi e cunoscut de o viaţă, şi, pe măsură ce ajungi să-l cunoşti cu adevărat, apare sentimentul că aveţi de mult ceva în comun. Mi s-a întâmplat şi mie să privesc chipuri pe care le-am asociat aproape instantaneu unui cântec, unui parfum, unei culori, după care am început să mă gândesc intens la ceea ce a determinat acel coup de foudre. De obicei, schimbul de priviri e atât de violent, încât îmi iau în serios poziţia şi mimica de interlocutor. Răspund şovăielnic, plecând capul sau uitându-mă în altă parte, dar totuşi îngădui gestul de a face cunoştinţă şi chiar un schimb banal de replici. În linii foarte vagi, aşa arată o primă conversaţie, dar unele elemente ce ţin de feed-back nu sunt întotdeauna sincrone.
S-a putea ca privirea pe care o cauţi în mulţime să rămână nestingherită, să te ignore sau să nu aibă încredere în ea. Ocheadele se opresc pentru o zi-două, dar aproape inevitabil de izbeşti de aceeaşi culoare opalină de verde sau castaniu, care peste noapte devine mai intensă în mintea ta.
Când o revezi, parcă o ştii de mult, şi chiar prinzi curaj să-i vorbeşti. Eşti ridicol la primele vorbe; vezi că omul din faţa ta e aproape cel pe care tu îl credeai genial, dandy sau poet, dar că e mult mai simplu în purtări şi vorbe. Conversaţi sub o politeţe mimată, va luaţi 'datele de contact', vă salutaţi ceva mai familiar spre sfârşit şi, întorcându-ţi privirea, gândeşti la cea mai stupidă replică pe care ai emis-o în timpul dialogului.
Deja cuvintele au spulberat jumătate din supoziţiile pe care le-ai făcut despre el: se pare că nu îi mai stă atât de bine verdele şi că nici n-ar asculta cu prea mult patos Radiohead. Dar l-ai privit 5 secunde în ochi şi l-ai auzit zâmbind...E destul ca să poţi spune că peste un an îl vei fi iubit, îl vei fi văzut plângând pentru tine şi nu vei fi ştiut să-l mângâi îndeajuns pentru nopţile voastre de tăcere.