Vertij

Am spus de prea multe ori că îmi doresc înaltul, că m-am săturat să privesc în jos. Nu m-am gândit, însă, că pot tânji spre pământ cu frica înălţimilor. Azi, m-am aplecat peste fereastră, dintr-un scop foarte practic, şi am stat câteva secunde în echilibru peste ...aer, sprijinită de marginea pervazului. Am avut acea senzaţie de vertij, mai mult tentaţie teribiliă decât simulacru de zbor, care m-a făcut totuşi să văd altfel culorile de jos. Toate tonurile de verde şi gri migrau pe o traiectorie semicirculară, încât blocul de unde priveam mi se părea rotund, şi eu însămi o aşchie de beton desprinsă din zid. Zborul meu neparalel s-a oprit într-o tresărire, şi m-am resemnat privindu-mi tălpile care nici măcar nu se desprinseseră de pe podea. Nici măcar nu îndrăznisem să îmi iau avânt.
Alunec încă spre pământ.