Prozodica

Când credeai că vine vară, ţi-am surâs uşor pe geană, şi uşor gând am făcut, să te spulber din cuvânt. Şi-ai şezut alături trist, să te chem din nou în vis, din noaptea cu tei sub lună, să te-aşez pe scări de brumă. Ger de tei şi puf de roua, s-adormim din nou sub oră.

Şi se apropie dogoarea, ne muşcă încet pe toţi, ne doboară în adieri şi ne sugrumă visul de margaretă. Răbdăm tăcuţi veninul de mai şi plângerea teiului neînflorit...la noi e încă primăvară.