"Când nu o să te mai saturi de mine, poate mai stăm de vorbă". Ameninţare reală, cu tentă e moft şi affair frivol, într-o undă de dispreţ faţă de sine şi faţă de trecut. Mi-am spus asta şi n-am aşteptat vreo reţetă inovatoare care să mă facă să mă accept aşa cum sunt. Crizele de genul asta au de cele mai multe ori o tentă emo, dar şi când nu ai pe cine acuza de producerea lor e şi mai critică situaţia. Nu mi-a devenit chiar un obicei acela de a mă dezvinovăţi, dar când şi cauza şi efectul se reflectă asupra mea, cercul se închide atât de tranşant încât chiar nu mai am în cine să caut pricină.
mmm....teoretizare până aici, că mai mult la asta mă pricep (sau nici la asta). În fine, contează că am aşa un chef neîmpărtăşit de a abera pe seama mea, de a face miştouri de subsemnata, de a "demitiza" tot ceea ce mă consacrase în faţa mea. Ţine de self-esteem, dar a devenit deja un obicei atât de practic atunci când nu am cu cine sta de vorba la modul serios. Şi cum în ultimul timp numai de conversaţii seci(nici măcar acide!) am parte, mă complac într-un sfârşit de vacanţă aberant şi plicticos, având speranţa că n-aţi citi post-ul până aici ca să vă molipsesc.
mmm....teoretizare până aici, că mai mult la asta mă pricep (sau nici la asta). În fine, contează că am aşa un chef neîmpărtăşit de a abera pe seama mea, de a face miştouri de subsemnata, de a "demitiza" tot ceea ce mă consacrase în faţa mea. Ţine de self-esteem, dar a devenit deja un obicei atât de practic atunci când nu am cu cine sta de vorba la modul serios. Şi cum în ultimul timp numai de conversaţii seci(nici măcar acide!) am parte, mă complac într-un sfârşit de vacanţă aberant şi plicticos, având speranţa că n-aţi citi post-ul până aici ca să vă molipsesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu