marți, 10 iunie 2008

A fost...

Puţin confussed, puţin distressed, dar am scăpat şi de cursul festiv. Sunt momente festive pe care lumea le pregăteşte cu mult elan şi dichis(+ emoţii, fiţe, divergenţă de opinii) şi le-ar fi pregătit şi cu mai multă abnegaţie dacă ar fi ştiut că se termină mai repede...sau că nu se mai ţin.
Momentul solemn de azi, sub sloganul "oficial e gata!", a aparţinut clasei de festinuri mai sus menţionate...Pentru mine, a însemnat o încheiere a socotelilor, cu tătă lumea, ca "să n-avem vorbe la proces". Am avut emoţii, am distrus miturile elocinţei într-un discurs....sec, dar măcar am s-a simţit că am avut ceva de zis despre anii care m-au schimbat cel mai mult. Mi-a părut rău că nu mi-am auzit prea mulţi colegi vorbind pe tema asta....să înţeleg că au rămas speechless după accesul meu de logoree?!

Mi-aş fi dorit să fiu şi mai puţin ipocrită în clipele astea, să fi avut tocuri mai comode, să las lucrurile mai naturale, să mă accept (physically) aşa cum sunt. Ca să îmi continui predicile pe tema sfârşitului de liceu, în aceeaşi tentă nostalgică, mă bate gândul să dedic fiecăruia dintre colegii mei două vorbe... Nuj cum să încep, aşa că las shuffle-ul din Winamp să-şi facă datoria. Deci, apăs forward în playlist, şi asociez titlul melodiei cu un gând despre voi, bun aşa? Ordinea numelor voastre n-aş vrea să fie aleatorie şi de aceea respect pentru ultima oară catalogul.


Irina A. goes with Milow- You don't know....ce a fost la curs, dar am simţit nevoia să fii tu number one-ul de la catalog, care să spargă gheaţa, aveam nevoie de un om de litere cu un discurs frumos. Sper să îţi împlineşti visul, să absolveşti facultatea pe care ţi-o doreşti. În viitor, te văd translator pe la vreo ambasadă, sau purtător de cuvânt la guvern. Un om de succes, ce să mai...

Ioana A. - Therion- Beauty in Black ...păi, mai întâi versuri..."She's the serpent of lust/Coiling down the tree in your Eden/To bring you the fruits"...Dur, Ioana! La tine mă reped cu felicitări pentru cea mai lungă dragoste pe care o porţi, e foarte frumos să fie aşa(ezitam dacă se te trec la G..în noul catalog improvizat aici). Nu uita ce mi-ai promis: că o să fii designerul care îmi va crea rochia de mireasă, sau dacă nu, măcar buchetul. În viitor, te văd lucrând ca grafician într-o firmă de publicitate.


Alex A. - Patrice - Soulstorm ...una dintre cele mai dansante melodii din playlist. Nu vreau să prevăd o "furtună în suflet", aşa cum zice titlul, ci o atmosferă foarte reggae, după cum sună. Îmi sună şi a imn pentru un campionat de fotbal. Ştiu că "de-un zlot bem, şi de restu' ...şşşşşşşttt", "doar nu suntem animale"... Nu prezic nimic cert, dar parcă tot văd un brainiac în tine, ceva un inginer şi un manager al unei echipe de fotbal. Forţa steaua!

Ana -Maria B. - Cocorosie - Terrible Angels. O atitudine şi o melodie şic;) Pe fondul unui ritm şucar, tind să cred că eşti una dintre persoanele inventive pe care le cunosc, cu succes în orice improvizaţie. Nu uita formula celebră, că tot mai ştii ceva algebră: Ana + 2Ana(diana) ->3Ana(Triana)Nuj de ce, dar te văd pe viitor un manager de proiecte cu mult succese la activ.

Ioana B. Cranberries - Linger. Suava şi timda colegă din banca a doua , care se va înrola în armată. Nu pot decât să rămân din nou paf!. Să realizez că dincolo de sfială "lingers" o raţiune dură de a fi, o puterie şi o ambiţie eroică. Rămâi imaginea pe care i-am asociat-o Monicăi din "La Medeleni" , dar şi glasul ferm al unui jurământ

Adrian B. - Luna Amară- Street spirit....îmi pare rău să spun că melodia asta e un cover.(that means a covered personality, right?)Problema e că s-a născut între timp o "lună amară" în cuvintele pe care am mai reuşit să ţi le mai spun în ultimul timp.Mai mult tăcere, mai mult uitare. Nu contează, u'r still the 1st!Nu ştiu cum rămâne cu Conservatorul pe care vroiai să îl urmezi la Viena, dar important e că eu şi cu Moro o să te finanţăm. Pe viitor, te văd "a legal Godfather", oricum, tot the money rulls!

Andi B.- Luna Amară- Happiness provider Titlul ăsta îmi spune din prima că o să fii un medic bun, sau un cineast de succes, sau ambele, încât vei aduce bucurie multora. Oricum, sper să nu crezi dezvăluirile din seria "ghiceşte punguţa roz", fiindcă nu o să mori de dorul negresei la care ai visat o viaţă întreagă. Vei fii un "happiness provider" pentru cei din lumea îndepărtată, mai puţin evoluată, care îţi va arăta alte valori decât cele obişnuite, altele mai sacre. Auzi, ştii, şi eu sunt genul "old-fashioned";;)...pentru restul de amintiri, reciteşte mesajele din clasa a 8a.

Alex B. - The Used- Sometimes I just go for it. E o piesă instrumentală, care instigă la realism, la ceea ce tu descoperi în versurile fără muzică ale rap-ului autohton şi american. Oricum, nu eşti "the used" în niciun caz. Mă bucur că am supravieţuit împreună majoratului lui Adi, mă bucur pentru recomandările cinematografice făcute. Te văd deja lucrând la Macintosh, ori dacă nu, hăcuind cele mai periculoase reţele. Aştept şi versiunea de Vista cu licenţă.

Rebeca C. - Melanie C.- I turn to you. În primul rând, "La mulţi ani!" şi mai mult decât succese, mai mult decât bucurii. Titlul de faţă , plus întregul sound al melodiei mă duce cu gândul la ideea de predestinare, pe care tu ai ştiut să o accepţi chiar de acum. Ştii tu la ce mă refer. Ştii când m-am făcut pielea-găinii când am văzut "compatibility 99%"? Nu pot să spun că eşti curajoasă. Pe viitor, te văd psiholog sau grafician, sau dacă nu, o expertă care ştie să le îmbine pe amândouă.

Alexandra C.-Paradise Lost - isolate. Tu eşti tocmai ceea ce nu se cheamă "isolate", primeşti de la mine titlul de
most sociablest din clasă. Veselă ca un cintezoi, purtătoare a zestrei pedagogice a domnului Dan, cea care m-ar face să mă simt greeeeeen ....with envy, dacă se întâmplă să proiectezi o nouă hartă citogenetică. Şi pentru prea-adolescenta din tine,...gândeşte-te şi la acel "paradise lost" care plânge pentru voi.


Diana C.(subsemnata!) Pearl Jam - Crazy Mary. N-am de a face cu mine, n-am de spus decât...go one, but choose the better way, never look behind, never say "never". ...pe viitor, mă văd exact ceea ce mi-am propus :
asta

Cristian C. - System of a Down - Blue. Mey Motan, nu pot să zic decât că you rock, and never feel blue! Ca portar, go on, ca viitor economist...banii-s pe mâna ta. Dacă nu ne mai faci o demonstraţie de dans la party-ul de după bac, ne supărăm! Sunt sigură că excursie mai surprising decât cea din Maramureş n-ai mai avut de când eşti tu...şi o retrăieşti chiar şi acum;)

Katarina C. -
Anathema - Bricks . O colegă a superlativelor: cea mai mică, dar şi cea mai mare, who needs some "bricks" to rebuild her childish curiosity. Viitor consultant la Banca Mondială (vrei tu la ASE, dar cine ştie un' te duce norocul!?), o să ştii să finanţezi din fonduri PHARE şi întâlnirea noastră de zece ani de la terminarea liceului.

Emilia C. - Blackmoor's Night - Queen for a Day (part 2) Colega mea de bancă din ultimele două semestre, cu care am împărţit până şi subiectele la oral şi cartea de bio (asta fiindcă una se întâmpla să nu le aibă) are toate accentele medievale ale acestui cântec. Aceasta e doar "part 2" , fiindcă dincolo de ea se ascunde a finest and refined lady(care îmi apreciază întotdeauna the fluffy texture of my body....don't worry, am şi alte părţi mai demne de apreciat:|). Ea ne va salva de la încălzirea globală, va breveta tot felul de invenţii cu caracter ecologist şi tot datorită ei o să mai reziste şi Terra încă 50 ani.

Mihaela C.- Bjork - Play Dead. Personalitate cu energii latente, ea mi se pare cea hotărâtă să joace totul pe o singură carte, chiar până la capăt - play dead. Are curajul să meargă în mediul rigid de la Poli, şi pe viitor vom avea un consultant creditabil în materie de inginerie a mediului.

Cristiana D.- Mad Season - Lifeless Dead Se mai întâmplă să avem şi câte un "anotimp nebun", dar în general suntem de treabă, şi cu argumente puternice, ajungem departe.

Ramona I. - Coma - În mine în şoaptă. Şoaptele tale de azi, mai ales roadele emoţiilor, te-au făcut să plângi - model de emoţie sinceră! Cred că eşti singura care şi-a păstrat opţiunea din clasa a 5a în ceea ce priveşte viitoarea carieră. Te felicit, ştiind că vei fi un medic bun. Cu siguranţă îi vei ajuta pe pacienţii tăi şi cu optimismul tău(îţi dai seama că dacă râzi o dată, încep aia să se vindece de depresie şi ridicându-le nivelul de serotonină mai scapă şi de restul "boalelor"?!) Sunt sigură că vei trăi şi pe mai departe în iubirea pe care ai câştigat-o.

Alex L. - The Cat Empire- The Lost Song. Cu mişcări de felină şi de heart-breaker,le-ai făcut pe jumate din fetele de pe hol să fie pierdute în uitare de sine. Dacă o ţii tot aşa, se duce şi Clujul de râpă, mai ales ISE-ul. Ai grijă cum gestionezi acţiunile Nokia, că altfel să ştii că nu-ţi meriţi telefonul ăla bengos de pe care se poate copia.

Andiana M.- Bjork- It's all so quiet. Gatita, sper să nu rămână "soooo quiet" între noi, fiindcă mă supăr şi nu mai merg cu tine la motoare. Să ştii că eu mai glumesc atunci când spun că ţi-a sărit lanţul de la bicicletă, aşa că nu e cazul să faci buf! şi nici să te sperii. În rest, să ştii că cel puţin de data asta, Justin e mai tare decât System of a Down, şi hope că u won't llorando la despărţire. Să ştii că tu ai profil de lingvistă, tot ceva pe la ambasade ai să ajungi.(I mean, high position)

Raluca M.- Keren Ann-Nolita. Cea care a avut curaj să se apuce de toate variantele la mate şi chiar să ia în serios igzamenu', suava Ţuşpicuţ, e pe cale să guverneze concernul ISE-iştilor de CJ şi să îl dea jos pe Isărescu. Te rog eu să nu ţi-l iei ca secretar pe Vierme, că iese boocluc cu Zahnartztina noastră. În rest, rămâi o dulce "nolita".

Emanuel M.- Therion- Schwarzalbenheim. Moro, după cum arată "pesa", să ştii că e posibil ca tu pe viitor să degaji mai multă energie în jur. Einstein-ul latent din tine tre' să revoluţioneze ceva pe lumea asta. Ai grijă, să nu te prea joci cu uraniul când o să creşti.

Sandrra P. - Shivaree - Goodnight moonlight. Don'şoara comisar aici de faţă va veghea la bunăstarea cetăţeanului, chiar şi sub clar de lună. Rămâi pe fază, dar don't make us shiver, că altfel îl punem pe Rrrică(ştii tu care, da?) să-şi dea drumul pe rrâu la vale, cu tot cu rrăâuşte şi rrămurele, şi rămâi singurrică.Poliţia e cu noi!

Anca P.- Akira Yamaoka- Music Box. Ştiu că ne-ai închide pe toţi într-o cutie muzicală la cât eşti tu de nostalgică (deşi nu vrei să o arăţi), dar să ştii că visele de acum, de la despărţire, vor supravieţui.Aştept invitaţia oficială pentru măreţul eveniment de la anul(abia aştept 23 august-ul din 2009) şi parcă te văd patroană peste câţiva ani, monopolizând zona.

Simona P. - Pearl Jam - Once. "Ţi-a căzut" o melodie de la Pearl Jam, ca şi mie de altfel, şi presupun că am avut mai mult decât atâta în comun, pe parcursul anilor de şcoală.Acel ceva cred că s-ar referi la iniţiativele luate în clasă, unele de multe ori sfidate, dar care s-au dovedit un succes până la urmă.Una dintre ele, "extemporalul" pe care l-am pus la cale profilor, a scris deja istorie. Te văd deja "a British Lady", una mult mai sociabilă şi mai de succes decât cele care organizează la momentul actual petreceri caritabile în arhipelag. Aici ceva din spiritul de solidaritate care te va duce mai sus decât ţi-ai dorit.

Bogdan P.- Coma - În interior(acustic). Bine că era melodia asta în variantă acustică; aşa mi-am amintit şi eu de orientările tale artistice. "În interior" eşti pe cât de raţional, pe atât de sensibil la ceea ce se întâmplă în preajmă. Cred că vei fi mai mult decât un programator de succes, vei rămâne la fel de atent şi la problemele celorlalţi.Vreau să mai aud un "Let it Be" de la tine, undeva departe de bac şi cu toţi colegii laolaltă.

Ancuţa R. - Beck-Tropicalia .Mmmmmiroase a vacanţă tropicală, miroase a Sydney, unde Ancuţix îşi va obţine un post de Judecător. Să trimiţi vederi, tuh, că dacă nu, vin la tine, şi te pun să îmi închiriezi un cangur ca mijloc de transport. Copilu',doar ştii că am fost atâta timp colege de banca:D. Ai să fii high,păpuşe!

Cristian R. - Pearl Jam - Who You Are.O melodie cu personalitate, la fel ca cel care ne-a fost "şef de trib", timp de mai bine de 2 ani. Un tânăr care promite(şi se ţine de cuvânt), un temperament în ascensiune, Cristien îşi cunoaşte bine targetul, şi va ştii să facă din medicină o artă. Un Chopin, ceva...aşa pe final? Oricum, dacă o să ai o clinică privată unde vei fi estetician, voi veni la tine să-mi fac primele injecţii cu botox."Cine e pe primul loc .....?"

Anda S. - Luna Amară - Întunecare. Cred că întunecarea " provine de la proximitatea" bacului, dar sper să nu se accentueze din cauza variantelor la mate lucrate în întregime (pentru faza asta aprecierile mele, că sincer, n-aş putea!). Aşteptam azi un discurs mai dur pentru "contextul IT", dar se pare că fenomenul Aldehida strikes back,aşa că abţinerea ta e perfect justificabilă. Vezi cum faci când o să crească_cotaţiile la bursă, să nu te cerţi cu foştii colegi, viitori brokeri, că pică bursa.

Daniela S. - HIM - Wings of a Butterfly. Să mai spui că asta n-a căzut la ţanc pentru viitoarea noastră medicinistă căreia îi plac fluturii?! Delicată, dar ambiţioasă, Daniela ca fi cea care va suferi metamorfoza completă de tip Carol Davila. Va rămâne în conştiinţa generaţiilor de pacienţi ca un pedant terapeut, cu brevete pentru teoretizarea panaceului universal.

Alina U. - The Used- Pretty Handsome Awkward. Vulcanul Alina va erupe pretty soon, nu va fi prea awkward pentru ea, căci e obişnuită cu senzaţiile tari. Die Zahnartztin va face ordine în presă, dar până atunci limpezeşte ea treburile şi pe la SNSPA. Sublima geometră din clasa a 7a riscă o luptă acerbă cu tendinţele de advertising(fără grijă, le schimbă şi pe alea!). Dacă nu ţii o conferinţă de presă purtând 3 nivele de piercing, eşti faţă palidă(:P), Ălaina!

Oana V. - Incubus - Paper Shoes. Acestă New-Age Barbie şi-ar croi şi "paper shoes" ca să fie în tendinţe, dar ea rămâne prin excelenţă imaginea cameleonică a podoabei capilare. Blonda de la jurnalism se va lupta cu morile de vânt, îl va învăţa până şi pe Becali să dea un interviu civilizat. Dacă-ţi scoţi revistă de scandal şi careva dintre fosta 12A intră în şăubiz, să scrii numa' de bine, da?

6 comentarii:

aalias spunea...

felicitari, diana!!!era si momentul sa faca cineva asa ca o trecere in revista a 12 A`ului,sa scoata ce`i mai bun din noi acum la urma si sa adune "piedicile in calea uitarii":)).ai facut o treaba foarte buna si ai zis pe`acolo niste lucruri minunate.diana draga, ideea este urmatoarea:daca te intalnesti cumva cu Vierme, sa nu te lasi rapita de privirea sau de zambetul lui etc etc.pt ca daca daca o sa`i pici in plasa, nu mai ai scapare si crede`ma pe cuvant.:))mult succes pe mai departe si ma bucur ca ai fost colega mea:)

Unknown spunea...

aaadi aaadi...ta tarala tarala ta ta daniela gyorfi; ai telent literar draga diană. am citit totul sa stii ;) si, dupa parerea mea, daca pot sa spun asa, cred as putea spune ca, in primul rand dar nu numai, admir subtilitatea descrierilor tale care, pentru cei neavizati, arunca sensul intr-un nor cabalistic penetrabil doar de scoarta cu 6 straturi celulare...in stare de functionare. shi dupa cum la majoritatea functioneaza paleocortexul ce integreaza sens. olfactiva intr-un mecanism motor general, instinctual/instinctiv si primitiv, tin sa-ti felicit abilitatea cu carejonglezi sensuri si cuvinte. Daca tu ma vezi cum ma vezi, apai atunci eu te vad scriitoare :) P.S. zboara`l pe gaby de la humanitas :* dar nu si X3`u lui

Anonim spunea...

murim maine cumva si eu nu stiu?!?:-w

Anonim spunea...

A fost o adevrata placere si amuzament citind descrierile fiecaruia... merci

Anonim spunea...

well... "the fluffy texture of your body" e ceva pe am sesizat ca nu l-ai luat in sesul pe care eu l-am declarat...si te inteleg pentru ca nu ai cum sa stii cat de mult imi place mie chestia asta.Dar ca sa empatizam poate stii cum e sa creada ceilati despre tine ca esti ironic, cand chiar nu esti...asadar crede-ma ca intentia mea e mai mult decat un compliment;)Istoria pasiunii mele pentru tot ceea ce are legatura cu "fluffy" e de la Tolbicuta incoace, asa ca are radacini puternice:))multumesc pentru cuvintele adresate, insa mai mult pentru intentia de a scrie cate ceva pentru fiecare(daruind vei dobandi!)sanatate si minte luminata!

Anonim spunea...

mda...ce sa zic? am ramas paf....f frumos ce ai scris(eu abia azi am citit :D) sincer am si uitat de tzushpicutz :))...oricum te cunosc de mai bine de 12 ani si nu as fi zis ca in tine zace un pui de george calinescu sau o "tudorita" vianu :)))....oricum astept de la tine o istorie a literaturii moderne sau ceva de genu' :))