Într-o dezorientare de zile mari, fac faţă vacanţei şi supravieţuiesc viselor de dimineaţă. Mă trezesc cu proaspăta impresie a tuturor acuzelor care mi se aduc în somn, dar îmi încep sâmbăta leneşă răsuflând uşurată că none of them is true.
O dată ieşită din festivalul monden al bacului, am hotărât să dau refresh la toate cunoştinţele mele de limbă germană. E o chestie nobilă să fii poliglot, dar, de data asta, intenţia mea nu e pur documentară. Având în vedere că mai am 48 de zile până îmi iau zborul către oraşul muzicanţilor (Die Bremer Stadtmusikanten), trebuie să imi intensific pregătirea emoţională pentru despărţirea de casă şi pentru acomodare. Chiar dacă nu o să mă confrunt la studii prea des cu nemţeasca, long live English!, contactul cu civilizaţia nord-germană îl voi face în limba locurilor. Abia aştept(dar am emoţii!)
Probabil că dintre cei implicaţi emoţional în plecarea mea, eu sunt singura care nu se gândeşte atât de intens la bagaje, împachetări, drum, argent de poche. Contează ca am valiză, că există autoroute şi bunăvoinţă, aşa că ce-mi rămâne mie de făcut este să închei socotelile cu oamenii plaiurilor natale fără a leza orgolii.
Cred că mi-a rămas partea cea mai grea, având în vedere divergenţa de opinii pe care o va stârni prestaţia mea la bac. Noi să fim sănătoşi, că "bacul"(n.r TOEFL, SAT-uri, eseuri) l-am dat de mult şi, dacă prin octombrie-decembrie, când l-am susţinut, nu am stârnit suspiciuni, nu văd de ce aş face-o tocmai acum. Totuşi, GH-ul are nevoie de un mic eveniment de la fiecare din cetăţenii lui.
Am nevoie de cineva care să mă convingă că totuşi o luna jumate liber înseamnă vacanţă, am nevoie de o îndeplinire imediată a planurilor mele (ca prea mă răzgândesc repede) şi de un şut în fund care să mă proiecteze direct în gară, cu tot cu bagaj. Totuşi, e mult şi până la casa de bilete...
O dată ieşită din festivalul monden al bacului, am hotărât să dau refresh la toate cunoştinţele mele de limbă germană. E o chestie nobilă să fii poliglot, dar, de data asta, intenţia mea nu e pur documentară. Având în vedere că mai am 48 de zile până îmi iau zborul către oraşul muzicanţilor (Die Bremer Stadtmusikanten), trebuie să imi intensific pregătirea emoţională pentru despărţirea de casă şi pentru acomodare. Chiar dacă nu o să mă confrunt la studii prea des cu nemţeasca, long live English!, contactul cu civilizaţia nord-germană îl voi face în limba locurilor. Abia aştept(dar am emoţii!)
Probabil că dintre cei implicaţi emoţional în plecarea mea, eu sunt singura care nu se gândeşte atât de intens la bagaje, împachetări, drum, argent de poche. Contează ca am valiză, că există autoroute şi bunăvoinţă, aşa că ce-mi rămâne mie de făcut este să închei socotelile cu oamenii plaiurilor natale fără a leza orgolii.
Cred că mi-a rămas partea cea mai grea, având în vedere divergenţa de opinii pe care o va stârni prestaţia mea la bac. Noi să fim sănătoşi, că "bacul"(n.r TOEFL, SAT-uri, eseuri) l-am dat de mult şi, dacă prin octombrie-decembrie, când l-am susţinut, nu am stârnit suspiciuni, nu văd de ce aş face-o tocmai acum. Totuşi, GH-ul are nevoie de un mic eveniment de la fiecare din cetăţenii lui.
Am nevoie de cineva care să mă convingă că totuşi o luna jumate liber înseamnă vacanţă, am nevoie de o îndeplinire imediată a planurilor mele (ca prea mă răzgândesc repede) şi de un şut în fund care să mă proiecteze direct în gară, cu tot cu bagaj. Totuşi, e mult şi până la casa de bilete...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu