Supravieţuiesc doar cu countdown-ul pe desktop: 109 ore rămase, 2 examene şi un teanc consistent de foi de învăţat până vineri la 1.
Sesiunea e un exerciţiu perfect de dezumanizare. După fiecare examen trecut ajungi să te bucuri tot mai puţin, fiindcă îţi pierzi şi puterea de a fi mulţumit de tine Treptat, din ceea ce contezi pentru tine rămâne doar imperativul unei prestaţii mediocre la examen. Nu mai depinde nici măcar de standardele personale, toţi reacţionaţi la fel.
Îi vezi pe toţi buimaci prin cantină, ratând şi masa de pranz fiindcă şi-au îngăduit un sfert de noapte de somn. În sala de examen îşi impun luciditate. Tot ce îi încurajează e faptul că, întorşi în cameră, pot uita tot ce au învăţat câteva nopţi la rând. Nu e prea echitabil schimbul: 15 ceşti de cafea pe 2 ore de meditaţie în mijlocul colectivului.
Primeşti foaia cu subiecte şi nu îţi stârneşte nicio curiozitate. Broşura de examen, fără tortura sigiliului (long die Aglaia !), ţi se pare cam inutilă de la început, dar încerci să o dai în folosinţă, pe seama improvizaţiei de moment - simţi că tot ce ai acumulat în zilele dinainte s-a şters brusc şi că ai rămas cu invariabilă foaie albă şi în minte. Te deprinzi cu opera ta spontană, care de la o vreme nu mai sună atât de fals: proastă, proasă, da-i a noastră!
Predai cu graţie dovada nopţilor tale de pătimire.Trebuie să treci din nou printr-atâtea uşi ca să ajungi în locul căruia i-ai fost încredinţată, în locul în care te simţi ceva mai safe. 'Acvariul' tău adăposteşte acelaşi pat nefăcut de vreo 3 zile, hârtii în teancuri, în evantai, în mototoale şi în coş, Pudding trântit printr-un colţ şi floarea pleoştită pe pervaz. Laptopul, nedormit de vreo săptămână, poartă urmele google-search-urilor tale disperate şi, prin tastatură, firmituri de la grisinele de aseară. Parcă ţi-ar fi foame şi-acum, dar nu mai rezişti până să înceapă masa, aşa că îţi permiţi să aţipeşti fără pedeapsa unui nou piuit de ceas.
Nu se ştie până când dormi, dar odată ce începi să pricepi ce se întâmplă în jur, eşti condamnat la 5 minute de criză/disperare/depresie 'stinsă' cu o Ritter Sport sau cu 5 minute de plâns. Te calmezi în final, şi parcă ţi-a trecut şi foamea şi setea. Te ia dorul...
Sesiunea e un exerciţiu perfect de dezumanizare. După fiecare examen trecut ajungi să te bucuri tot mai puţin, fiindcă îţi pierzi şi puterea de a fi mulţumit de tine Treptat, din ceea ce contezi pentru tine rămâne doar imperativul unei prestaţii mediocre la examen. Nu mai depinde nici măcar de standardele personale, toţi reacţionaţi la fel.
Îi vezi pe toţi buimaci prin cantină, ratând şi masa de pranz fiindcă şi-au îngăduit un sfert de noapte de somn. În sala de examen îşi impun luciditate. Tot ce îi încurajează e faptul că, întorşi în cameră, pot uita tot ce au învăţat câteva nopţi la rând. Nu e prea echitabil schimbul: 15 ceşti de cafea pe 2 ore de meditaţie în mijlocul colectivului.
Primeşti foaia cu subiecte şi nu îţi stârneşte nicio curiozitate. Broşura de examen, fără tortura sigiliului (long die Aglaia !), ţi se pare cam inutilă de la început, dar încerci să o dai în folosinţă, pe seama improvizaţiei de moment - simţi că tot ce ai acumulat în zilele dinainte s-a şters brusc şi că ai rămas cu invariabilă foaie albă şi în minte. Te deprinzi cu opera ta spontană, care de la o vreme nu mai sună atât de fals: proastă, proasă, da-i a noastră!
Predai cu graţie dovada nopţilor tale de pătimire.Trebuie să treci din nou printr-atâtea uşi ca să ajungi în locul căruia i-ai fost încredinţată, în locul în care te simţi ceva mai safe. 'Acvariul' tău adăposteşte acelaşi pat nefăcut de vreo 3 zile, hârtii în teancuri, în evantai, în mototoale şi în coş, Pudding trântit printr-un colţ şi floarea pleoştită pe pervaz. Laptopul, nedormit de vreo săptămână, poartă urmele google-search-urilor tale disperate şi, prin tastatură, firmituri de la grisinele de aseară. Parcă ţi-ar fi foame şi-acum, dar nu mai rezişti până să înceapă masa, aşa că îţi permiţi să aţipeşti fără pedeapsa unui nou piuit de ceas.
Nu se ştie până când dormi, dar odată ce începi să pricepi ce se întâmplă în jur, eşti condamnat la 5 minute de criză/disperare/depresie 'stinsă' cu o Ritter Sport sau cu 5 minute de plâns. Te calmezi în final, şi parcă ţi-a trecut şi foamea şi setea. Te ia dorul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu