Semibilanţ

Nu mai e mult nici până la sfârşit, nici până la prăşit. Actualitatea aduce în vizor încă o probă de bac bifată, şi încă o zi de sevraj. Până aici nimic spectaculos. E, dacă mai spun că am şi scăpat de matematică, de cea mai rigidă proiecţie în examen a intelectului personal(semi)-lucid, parcă începe să sune fain.
Mai important e că ne aflăm azi, într-o primă zi de Cupor (recomand poezia cu acelaşi titlu a lui Bacovia), care coincide cu mijlocul anului. Au trecut 183 de zile măreţe, şi ne aşteaptă până la rebelion încă pe-atâta, ţinând cont că trăim un an bi-sept(învăţ la bio!).
Mi-e greu să mă gândesc la bilanţuri, nu sunt necesare, dar sunt utile. Aş începe în sens invers, cu măreaţa examniare de azi care fu tare de tot! Cine ştie cunoaşte! Apoi aş revedea, deja ca prin ceaţă, problele precedente ale examenului, pregătirea, stresul, nopţile nedormite, care au populat aceasta primă jumătate de an. Ştiu că nici una din astea n-a fost 100% inutilă, că toate m-au mai trezit de cap, mi-au proectat în partea posterioară pecetea declinului mental, dar "orice şut în fund e un pas înainte!". Lunile de primăvară au fost ceea ce se numeşte "nimic pentru suflet", şi acum depinde cu priviţi sintagma. N-am făcut mare lucru pentru el, dar cu mărunte dezmierdări, cu nimicuri, a reuşit şi el să supravieţuiască aproape intact.
Jumătatea asta de an mi-a lărgit orizonturile, mi-a scăzut într-un fel încrederea în mine, şi a întărit-o pe de altă parte. Sunt tot eu.