Iunie spulberat

Printre joabe, assignmenturi, mutări şi învârteli, am demarat o vară foarte împiedicată. Mă bucur că Bremenul se dezminte în privinţa vremii, şi am avut parte de soare în ultimele două săptămâni, destul cât să scot dejtu prin sandală şi să mă împiedic într-o fustă de in.

Mp3leru' e cel mai compassionate device de umplut drumurile singure până la lucru şi-napoi...mda, cam doar el. Când nici shuffle-ul nu mai merge calumea, şi ajung să ajung să îmi urăsc fostele piese preferate de la răs-ascultat, senzaţia de deja-vu-deja-vecu devine usturătoare...

Sfârşitul de iunie, măcar o dată la 4 ani, aduce câte o revelaţie ... fac din asta o regulă doar ca să marchez un jubileu destul de important pentru pozitia mea bipeda de astăzi...in simple terms. În runda asta, revelatia a fost pe fundal de tv series sau meci şi a fost doar ceva mai mult decat o constatare asupra împrejurărilor...singură, între bălării aproape halucinogene (iasomie, tei et al.şi strada pe care stau se numeşte ca atare, "Unter den Linden"), cu ceea ce se poate numi studenţeşte fonduri de topit pe nimicuri şi început de carieră corporatistă /research bifate, dar cu tot mai multe nemulţumiri şi never reachable goals... Fiindcă e greu de stiut unde e mijlocul, şi locul care se poate numi "pe val", cu atât mai greu cu cât te simţi undeva departe de ceea ce restul văd prin fundul ochilor tăi:P.

E încă mult de spulberat din vara asta încât să îmi simt şi eu gândurile mai sus. Aştept să se mai limpezească aerul, poate scot nasul şi prin stratul de ...real.

Epopea

EPOPÉE, s.f. Poem epic de mari dimensiuni în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de personaje extraordinare sau supranaturale; epos; p. ext. producție epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte eroice și glorioase. – Din fr. épopée (sursa: DEXonline)

...Că tot am aflat care substratul etimologic, mă dau la povestit, de la recent la demult, de la detalii mărunțele la 'pictura globală'.

Cântul 1 sau "Pierdut în tranziție"

Prolog:

Ca să vedeți cum se leagă toate...Ultima postare aici pe epitaf avusese loc pe vremea când îmi pregăteam plecarea acasă de Paști. Nu s-a schimbat cu mult contextul, fiindcă, de exemplu, acum relatez din foarte-pătuțul propriu și personal.

Alte elemente de decor remarcabile: pijama cu Snoopy, cearșafuri leneșe în jur, șevaletul soră-mi cu chestii osăm desenate, perdele cum mai psychedelic posibil

Constante (devenite) universale: cafea și cola zero la bord(fără utilitate practică, doar de moft și cu măsură), ploaie afară(ca să nu pierdem legătura cu planeta Bremen), DW-radio pe fundal

FAQ:

1.De ce/Cumde acasă?

Luna mai este luna mea preferată, când înfloresc toate cele, când mă năpădesc aniversările și voia bună. De asemenea, luna mai este luna în care am toate motivele de luat câmpiile - remarcați recurența conținutului vegetal-pastoral - fiindcă Jacobsu prescrie munceală pe brânci, eseuri în cantități industriale, examene și colegi cel puțin la fel de stresați în jur. Cu alte cuvinte, tocmai nu mediul pe care ți l-ai dori să serbezi luna mai. Totuși, până la jumătatea ei m-am supus aprigului calvar, chiar l-am forțat în câteva privințe, ca să îmi iasă surpriza aniversară pentru mama, fără să suflu o vorbuliță, dar cu countdown pe desktop.

Mulțumiri speciale: complicelui meu, soră-mea, care a știu să fake my being online pe mess în timpul călătoriei, care a aranjat mediul emoțional al familiei și care s-a îngrijorat alături de mine pentru toate chestiile neprevăzute de pe drum.

2.Cum am ajuns acasă?

Pentru informarea surprinșilor, aventura asta era plănuită cam de pe vremea ultimei postări pe blog, fiindcă taaare mi-a plăcut cum a zburat Wizzu de Paști, dizolvând o bună parte din paranoia turbulențelor. În aceeași ordine de idei, gândirea pe fast-forward cultivată de Jacobs m-a făcut să prevăd evoluția temporală a eseurilor și examenelor cu care fusesem înzestrată, așa că am zis că le pot îngrămădi puțin pe la începutul lui mai, încât să am vacanță de vară cu anticipație - mai ales că o să tot văd campusul cam toată vara.(researchuiesc o chestie osăm, o să "act CoCo" și o să iau parte la (c)IRC, pentru cunoscători; pe scurt, treabă tătă vara, sans conge).

Deci mi-am luat inima în dinți, 8 kile de bagaj în rucsacul de munte, toată munculița mea de un semestru pe un usb stick, 1gb de muzică și am pornit la drum, Sâmbătă pe la 9 jumate, ora locală. De fapt, am ieșit cu oamenii mei la o cafea, de unde am fost condusă de o delegație de 3 până pe peron. De acolo, tren, McDo, aeroport...și aeropooort. Adică 5 ore întârziere, cu lungire de urechi de nerăbdare, no laptop (asta da lovitura sub centura), nicio posibilitate de comunicare cu exterioru(issues cu telefonul), eseu neterminat care trebuia predat luni la 4 și siguranța că nu voi călca pragul casei părintești înainte de 3am a doua zi, că atunci ajungea următorul Timișoara-Iași în gară.

Am avut și oleacă de noroc, căci, odată ajunsă pe Dealu Feleacului, am nimerit într-o autogară de funcționari plictisiți, cu coji de semințe printre dinți, care însă, pe lângă un butic de unde să îmi iau o cola, aveau pentru mine un super-mini-autocar pe ruta mult visată, și un nene cu burtă la volan care mi-a lăsat două locuri la dispoziție, și cu reducere pe deasupra. Asta promitea ajuns acasă pe la 12 :D

După ameliorarea stării de transă, liniștirea complicelui de acasă cu vreo 15 esemesuri, și un somn tocmai cand treceam pasul Tihuța, pe acolo pe unde e fake-castelu lu Dracula, am trăit intens și cu pierderi de echilibru întâlnirea cu mama-tata. Nu vreau să descriu reacțiile lor...:P

3. Cum e acasă?

Prea bine. Presiunea studențească a eseului pentru cursul de drama- pentru curioși, se chema pretențios Male Authority and the Foreign Other in Tennessee Williams' A Streetcar Named Desire - mi-a permis doar o povesteală scurtă și vreo 3-4 ore de somn înainte de reluarea calvarului compozițional. Dar s-a terminat la timp, chiar cu ceva ore toleranță

Mulțumiri speciale: Piticilor, care mi-au spell-checkuit eseul și l-au submittuit în hard copy

De când începeam să realizez că următorul deadline[aka linea muerta:))] de eseu e abia la 10 zile distanță, am putut să îmi relaxez meandrele suflețelului și să mă gândesc la chestii normale, simple și fun. Cum ar fi...

Cântul 2 sau Elogiul somnului

...somnul! Acasă creează cu totul alt feeling, în primul rând liniște, răsfăț, bucurie. Am dormit ca un bebe, și cred că prima dată după acele vremuri fericite, 13(treisprezece) ore, punând monopol pe un pat dublu (din nou, mulțumiri piticului marginalizat care mi-a cedat locul), o plapumă smooooth și o cămeruță atât de a mea.

În ultimele luni ajunsese să fie un timp de refugiu, o scuză umană ca să mp sustrag de la scris-citit. Mă bucuram fragmentar de somn ca de un guilty pleasure și ajungeam de atâtea ori să invoc stări ca ale personajului din Fight Club. Și faza cu creatul unui perfect other imaginar cred că se aplică și la mine(nu, nu mă refer la vreo Jolie cu club underground); cât eram foarte obosită aveam pusee de fericire, care îmi dadeau elan la scris și chiar încrederea că ceea ce scriam era bine (un complement al metodei Do-not-use-backspace-in-first-drafts, prescrisă de M.). Mai mult, transa invocată îmi îmbunătățea imaginea de sine...Și asta se suprapune peste un alt discurs, care merită un cânt separat.

Cântul 3 sau Ochii Știe

Se prea poate ca secțiunea asta să fie mai clar înțeleasă doar de cei cu recent visual updates despre mine, dar nu-s impetuos necesare:P, că parcă deja mă plictisesc să povestesc tot despre moi-meme. E vorba, în schimb, de oamenii cu care interacționez zi de zi, sau care îmi influențează oarecum evoluția/involuția, fiindcă de la o vreme e chiar altfel să conversezi cu ei. Mă aflu, dintr-o dată în poziția în care sunt privită în ochi când vorbesc, când sunt ascultată dacă vorbesc, când sunt salutată de cei cunoscuți chiar în treacăt. Cui zice că_contează doar interiorul aș putea să îi răspund la fel de cacofonic, că_contează cum apari în fața ta(da, la cel mai basic level, adică în fața oglinzii), cât de bine îți încadrează fața zâmbetul, cât de atent ești cu alegerea hainelor, doar atât timp cât sunt sub 38, cât de bine te potrivești ca lățime în poza de grup cu prietenii, fiindcă toate astea se adună în Imaginea Ta, care te lasă să vorbești în numele tău.

De ce nu mă miră, de exemplu, ca am avut succes la job interviews doar după ce am acoperit măcar parametrii random trasați mai sus? E semi-retorică întrebarea, fiindcă, la nivel mai abstract, își găsește răspunsuri obiective. Majoritatea chestiilor pe care le construim sunt "pe baza de ochi" și tot aștia le dau lor hinturi în decizii.

Deja începe să sune ciudățel, așa că puteți lua ultimele două paragrafe ca o prelegere subiectivă rău de tot, din perspectiva unui visual communication research assistant. Cam asta o să fac la vară, cu o super echipă, prietenii știu de ce :P; ș-aici intervine cântul blink-blink

Cântul 4 sau Vară profesională

Totul a început cu un curs obligatoriu pentru maiestousul prim major pe care îl urmez, legat de cum comparam noi, ca nijte experți care vom fi, sistemele de comunicare ale Ț+1 țări. M-a vrăjit suficient de bine profa, încât să fiu hyperactive la oră - de fiecare dată vinerea de la 15 45 la 18 30 - și să mă bag în seamă când trebuie. Bine, am avut niște multe nopți nedormite pentru a ieși cu fața impecabilă din curs(mulțumiri Laurei și photoshopului again), dar parcă a meritat. Nu fiindcă m-ar fi interesat într-așa un hal să compar media chineză cu media japoneză, ci pentru că mi-am dat seama că aș putea să fac asemenea lucrușoare mult timp de-acum încolo fără să mă plictisesc...pentru început, pe următoarele 3 luni.

Ideea mi-a dat deja o direcție pentru vara 2010, cum va fi cunoscută în literatură, și mi-a schițat în contur finuț planurile de viitor - ceva integrated PhD, ceva PR/advertising/ publishing house și poate self-employment la un moment dat. Ca să nu mai zic că joabele propriu-zise pe timpul verii sunt în tendințe: asistență la Corporate Communication în numele lu Jacobs și la fel de asistență la centru' de resurse informaționale(nu m-am gândit că sună așa comunist în traducere).

De asta zic că mă simt mai stăpână pe picioarele mele și că îmi merit două săptămâni de vacanță anticipată; chiar pe deasupra, merit să îmi fac planuri draguțe pentru activități chill pentru vremuri cu soare.

Cântul 5 sau Vrute și nevrute

Vreau să citesc lucruri frumoase, cum ar fi toată lista de lectură pentru cursul de Literature and Cultural Conflicts, sau lucruri cu gust în română - dacă bagajul va permite, îl iau pe Stănescu. Vreau să învăț lucruri deștepte la Bild-Film-Diskurs, și să cresc și eu odată cu proiectul.

Vreau să mă plimb prin Nemția în weekenduri - să văd măcar 2-3 castele pe valea Rhinului, ceva Bavaria, ceva Berlin.

Vreau să să pitrec cu studențimea colegă, rămasă pe vară în împrejurimi.

Vreau să vizitez colegi plecați la internshipuri(mulțumiri anticipate Ryan Air, easyJet, Wizzair); obiective vizate, sau păzea că venim, Bruxelles, Cambridge, Dublin; ...sau orașe cu legături low-cost directe din Bremen - un Milano, Oslo, Riga, Krakowia.

...până acum au fost doar vrute, dar nevrutele sunt aproape deduse: nu vreau program ca de școală, nu vreau să plouă în Bremen, nu vreau rutină.

Încheiere sau prolog la epilog

O să întreb cititorul calvinic, dacă mă mai urmărește, deși mi-am pierdut de mult speranțele. Pentru mine a fost un exercițiu bun de tastare de pe laptop împrumutat, o activitate productivă de trezire și de așteptat lumea să se întoarcă de la școală/serviciu. De-acum sper să raportez într-un ritm mai constant...de exemplu să vă spun cum va fi să fac cumpărături în super molurile din Suceava (eu vroiam un exercițiu naturalist bazat pe o călătorie re-ințiatică în bazarul din Burdujeni, dar cica lunea e închis).

Oricum, sunt sigură că revin cu impresiuni despre românica, birocrație, reforme și băgări de picioare în sistem, dar mi le înfrânez momentan, doar ca să trăiesc încă în haloul întoarcerii acasă. Revin cu conținut vizual explicit :P

Cafeaua s-a răcit, afară încă plouă și nu i-am abandonat nici pe cei aproximativ 300 de Snoopy alături de care am dormit. Such a good day for dreaming...

Flowa' Powa'

Fac bagaje, dau refresh la countdown...Diseară îmi iau zborul, literally, spre casă şi mă apucă tot felul de impresii pe urma răs-analizării situaţiei. În primul rând, e tare greu să îmi intru în ritmul de vacanţă...Well, nu că ar fi greu de stat degeaba, dar când ştii cum se vor întoarce vremurile sumbre după numai o săptămână, parcă nu-mi vine să scot din viteză.

Bineee, ş-apoi mare challenge cu "bagajul"...(n.b. în contextul de faţă, a se citi ca derivat de la un verb...oarecare). Low cost din Dortmund înseamnă laptop în geanta de rigoare îndesat printre ciocolată şi marţipan în ediţie limitată de Paşti. Haine s-or găsi şi pe-acasă, cadoaie cărăbănite mai slăbuţ, dar contează să ajung integer în halta Cluuuj. Acolo voi fi întâmpinată cu alai şi c-un termos de cafea 100%, ce-mi va refreshui Weltanschauungu'.

Lăsând le futur proche deoparte, că dă prea mari emoţii, şi revenind on campus pustiit, trăiesc Floriile cu nasu-n primăvară. Aici sunt deja muguri şi chiar boscheţi înfloriţi, confirmaţi într-o plimbare de dimineaţă.

Ştiind că o să îmi fac veacul (a se citi 'vacanţa de vară') prin zonă, tre' să îmi găsesc frumuseţi acceptabile prin natură, încât să nu mi se urască până la toamnă. Că tot am pomenit, realizarea săptămânii se leagă tocmai de şederea aici pe vară - m-am aciuciat pe lângă un cel mai super tare research group şi reasearch project din campus, care se ocupă de fix ce vrea sufleţelul meu să facă_ca_carieră(well intended phrasing!): Visual Communication and Expertise, Bild-Film-Diskurs. Ain't that cute? Până la ziua copilulu' când încep lucrul propriu-zis, documentare nene!

Câte puţin din asta o să fac şi în vacanţă, dar presimt că o să fiu easily corruptible de orice plimbăreală prin Ariniş, frământat de cozonaci sau aprovizionat la piaţă. Dar mna, de asta e vacanţă de Paşti...

Echinocţiu

Sunt unele zile în care îţi vine chiar să trăieşti. Căutând poate un echilibru între ceea ce ai vrea să faci pentru sufleţelul personal şi ceea ce ţi se cere la nivel ...contextual, ajungi foarte rar să fi mulţumit de ...ce iese.

Dar azi nu caut mulţumire...E soare proaspăt afară, flori şi copii jucându-se lângă fereastră, număr puţinele zile care mi-au rămas până la marea revedere a meleagurilor natale. (Mda, de data asta am bătut 'recordul' şi am bătut şi vestul EU vreo 8 luni)

Ca să umplu cele 7 zile jumate rămase până atunci, nu trebuie nici măcar să îmi muncesc coatele cu teme nesuferibile. Pomenesc de asta doar ca să îndemn lumea să se uite la An Education, al cărui screenplay o să îl review pe la o marţi, să citească ceva estetică analitică - Dewey's Art as Experience, de exemplu - prezentabilă joi, dar, şi în spirit de solidaritate cu mine, să se gândească la marile social inequalities din post-communist societies sau la consideraţii etice şi politice ale excluderii simbolurilor islamice din şcolile franţuzeşti.

Sursa:http://petergiger.files.wordpress.com/2008/12/dewey.jpg

http://meerchant.files.wordpress.com/2010/01/an_education.jpg

Gata cu elanul academic, si cu reasoningul bazat pe "în veaţă trebe să înveţi", cel puţin pentru foarte Duminica echinocţiului, neîntinată cu schimbarea de oră, sau de mai ştiu eu ce invenţii postindustriale .

Sometimes there is so much beauty in the world...

Enjoy the video!

Apel Umanitar...

"Sosit-a ziua de asalt

Cea zi de sânge udă

Părea tot omul mai înalt

Faţă cu moartea crudă"

Am prezentare la Comparing Mass Communication Systems...si cei din breaslă ştiu ce înseamnă:17 criterii de notare, group work, rehearsals, topic destul de greu - Japonia şi China, în comparaţie -

62 de slideuri, handout pentru colegi, scris cu 10.5 .....cum s-ar zice "Moartea ficatului"!, ţinând cont şi de nesomnul din ultima săptămână şi jumătate.

De aceea fac apel la pumni strânşi şi fingers crossed timp de o oră, începând cu 17:15, ora locala, aka 18:15 acasă. Promit să întorc favoarea dacă e cazul :D şi să vă ţin la curent cu desfăşurarea măreţului eveniment, eventual sa disclose câte ceva din researchul prestat.

Mulţumiri mai speciale Laurei, pentru tot efortul investit cot la cot în prezentare, multumiri... doar speciale, lui Ben...noi 3 o sa kick ass seara asta.

Later edit: A fost suuuper tare. I've rushed through la un moment dat, ca sa stick to time constraints. overall ma gandesc ca o sa fie un super feedback...pacat ca primesc rezultatul doar la sfarsitul semestrului.

Oricum, multumesc de sustinere, de reactii pozitive din sala, de tot gandul bun de departe:)

Primăvara

M-am trezit cu un februarie omis în arhiva de blog - o lipsă parcă mai justificată de data asta, tocmai fiindcă a lăsat ceva în urmă, ceva bun aş îndrăzni să zic.

Lupta cu gerurile, dusă până acum vreo săptămână, m-a călit pentru bătălia cu somnul, self-esteemul şi excesul de cafea. Am început un semestru cu fruntea olea' mai sus şi am cules deja roadele. Am intrat într-un alt sistem decât cel strict academic, şi poate împărţirea atenţiei la mai multe taskuri o să mă dezveţe de prostul obicei numit frustrare.

Până să mă obişnuiesc cu noi statuturi şi tipuri de isterie, ar trebui să îmi întorc mecla către primăvară...

A venit mărţişorul cu flori şi răsfăţ timid. Mă bucur de oamenii de aici cât îi mai prind prin Jacobs (curând o abordare mai sobră-slash-solemnă a temei...so, stay tuned), mă bucur de cei de acasă pe bază de countdown - da, luna asta voi păşi şi pe pământul patriei <=> supravieţuiesc prezentărilor/eseurilor/examenelor de până atunci. Cu starea de spirit de acum - efect de lună plină, înot de o oră, cafea şi noapte lungă înainte - aş zice "tătu' ghini" în perspectivă...

Şi vouă celor luaţi prin suprindere de ploi, soare, zăpada mieilor şi strănut astenic, să vă fie primăvara tot mai nouă şi mai tânără până dă în pârg. Să adunaţi flori şi zâmbete în spinare,cât să le puteţi duce până în Mai, ...şi mai apoi.

2009-2010

I give it a try...

După atata timp de nescris, îmi vine greu să reiau şirul ideilor, dar dacă tot se întâmplă un început de an, am zis că nu strică să fac un bilanţ al celor petrecute până acum, şi chiar o promisiune pentru 2010...sau mai multe.

Abia ce am reuşit să îmi adun minţile zăpăcite printre teme şi eseuri - am realizat că e prima mea zi de vacanţă deplină după 23 iunie 2009. Definind ca vacanţă deplină timpul acela în care poţi să faci absolut ce vrei 24/24, fără să dai socoteală nimănui, fără să ai vreun deadline la orizont, când îţi permiţi să dormi mai mult de 12 ore din zi, când lenea bântuie fără să se ceară productivă.
Eu o consider o răsplată, mai mult sau mai puţin meritată, a ceea ce am numit Examenul Mid-Jacobs. Da, am dat gata jumătate din (anii de) facultate, şi meritul mi se putea recunoaşte doar după o asceză de 10 zile, în care mi-am încercat limita răbdării pe doo eseuri (aka 40jde pagini). Mulţi dintre colegi mi-ar spune să mă opresc cu descrierea aici, fiindcă îmi cunosc deja countdown-ul de cuvinte, depresiile de 5 am, când îmi spuneam că renunţ, ambiţia stupidă de a lua notă maximă, treasure-hunting după tot ce înseamnă glucoză şi, mai ales, marele compromis de a nu pleca acasă de sărbători.

Tocmai de aia Crăciunul a fost aproape fake; partea autentică a stat doar în colindele de fundal ,în cei doi cozonaci munciţi de mine şi în zăpadă. Restul a fost ceva foarte blur - o iarnă cu cearcăne şi mult prea întunecată, care m-a ţintuit în casă cu ochii în laptop pentru cel puţin 15 ore pe zi. Well, dacă stau să mă gândesc bine, asta a fost şi atmosfera ultimului şi celui mai dureros semestru de student(cel puţin până acum). De multe ori am simţit prăbuşirea aproape, de depresie nu mai zic, şi asta a contribuit mult la calificarea lui 2009 ca fiind ...cel mai prost an de cand mă ştiu.

...Şi fiindcă am dat-o pe "cel mai"-uri, o să mai enumăr câteva superlative şi statistici (cu descriere bonus) pentru anu' ce-o trecut.

Cea mai frumoasă zi din an: 25 septembrie - Ziua mea şi petrecerea noastră...
Am simţit că pentru oamenii mei chiar contez, şi chiar dacă am îmbătrânit(schimbat prefixul, chiar) şi mi-am adaugat încă o galeată de frustrări, tot o să am pe umărul cui să plâng...dacă-i musai.

Cea mai proastă zi din an: 28 iulie - un eşec în materie de socializare, şi multe acuze primite pe nedrept. Mult plâns şi ură adunată.

Cei mai buni prieteni câştigaţi sau updataţi - M.&M., piticii mei; colegi de care nu m-aş putea lipsi.(Există şi un trade-off, un alt M. pierdut de prieten)

Cea mai frumoasă călătorie: o lună la Paris

Cel mai frumos canticel descoperit: The Pixels - Lifebuoy /...şi în alt plan "Cum dederit dilectis"- Vivaldi(ajung mai încolo la cea mai mare ipocrizie:P)
Cantecul care descrie cel mai bine atmosfera anului: The Doors - The End

Cea mai mare ipocrizie: lentile de contact mov

Cel mai mare challenge: eseurile sus-mentionate

Cel mai energic moment: concertul Gogol Bordello

Cea mai creativă iniţiativă: desenat vectori în PS

Cuvintele anului: osăm!, lejereanu, opulobot, platfus-mental(fără credit pe ele)

Cel mai mare regret(e mai multe): că n-am citit destul, că n-am scris nici atâta, că nu mi-am improved germana

Nu a existat un 'cel mai mare' succes, nici 'cea mai mare bucurie', nicio faptă bună de care să fiu mulţumită. Niciun moment în care să simt că m-am autodepăşit, sau că m-am maturizat(dimpotrivă!), niciun proiect/vis/gând în care să investesc energie şi să mă fi răsplătit.
Poate că n-am ştiut să îmi atrag asemenea bucurii, poate că am urmărit doar superficialul, şi de aici şi chronical dissatisfaction (asta poate fi lejer'Diagnosticul Anului')

Totuşi, am reuşit să îmi rearanjez priorităţile pentru viitor, chiar să le răstorn - m-am hotărât să îmi fac un PhD sau doo, eventual încă un bachelor pe real, să las ideea de familie doar ca ipoteză abstractă.

Promisiunile pentru anul asta sunt totusi foarte in ceaţa. Îmi doresc doar să citesc mai mult, să fac mai mult sport, să vizitez mai des împrejurimile(i.e. să nu mă rătăcesc în Bremen şi Hamburg), să nu dezamăgesc pe nimeni care şi-ar pune încrederea în mine, să învăţ bine germana şi ceva olandeză, să scriu mai mult, să fiu mai puţin deprimată, să râd doar când trebuie, să nu îmi mai pese de note, să fiu mai self-confident, să petrec mai mult timp acasă(nu doar 38 de zile ca anu'trecut)...şi, most important, să îmi câştig noţiunea de limită.

Busy

În ultimele 3 luni de când n-am mai dat pe blog, am fost ocupată cu marea trecere...Well, nici chiar aşa, dar m-a consumat mult gândul că am schimbat prefixul. N-ar fi doar atât - mai dureros e că asta n-a adus nicio transformare care să mă ţină aware de mine însămi până la următoarea aniversare.

Ăsta a fost fundalul abstract al gândurilor vară-toamnă 2009, însă ceea ce a umplut timpul propriu-zis au fost irosiri necontrolate de energie, totuşi plănuite minuţios din timp: stagiul - o parte dezamăgire, o parte deschidere de drumuri/ochi -, întoarcerea la facultate - anul II şi aceeaşi angoasă înecată în banal -, începerea sesiunii de parţiale şi, pentru intrarea în buclă, planuri de vacanţă, stagiu şi examene pentru sfârşitul anului. Fără doar şi poate, am atins şi nişte stări extreme care mi-au dat conştiinţa slăbiciunii:

Starea A. Singură, oraş străin, trăit în provizorat şi fără vreun resort altul decât "customized countdown"

Starea B. Cu oamenii mei de la facultă, într-un oraş în care teoretic stau de un an, dar în care mă rătacesc dacă mă abat din drumul standard, trai de acvariu cu încercări de reabilitare a environmentului fizic - redecorat camera, adică - resort moral în ora 10 pm într-o marţi când voi termina prima rundă de examene. Highest peak din starea B - cea de-a 20-a zi a mea şi petrecerea -urările scăldate în plâns, depresia de mahmureală, cozynessul de after-party. Momente de fericire - poate prea dese, poate doar fake - sticlele de cola, mai ales cele de după 12am.

Acum m-am obişnuit atât de mult cu variaţiunile pe stările AB, încât iau seama de mine după labelulurile atribuite de alţii. De exemplu, sunt tagged de altii pe facebook ca fiind Miss Hyper sau avand cel mai funny laugh - chestii pe care am început să le cred, chestii care mi-au întărit sentimentul bufoneriei pe care o prestez on current basis.

Fiindcă practic de asta şi doar prin asta fac umbră...terenului; se spune că am prea mari aşteptări de la mine şi că felul în care reacţionez la dezamăgiri nu face decât furtuni într-un pahar - de aici şi bufoneria.

O să mă opresc cu introspecţia after midnight chiar aici şi o să împart cu voi un cânticel...aşa de mult ca mine...

Paris a la Cortazar

Nu îmi mai place să scriu despre plecări; le las să treacă fără vreo consemnare, încât să le accept ca pe nişte treceri obişnuite, fără dezechilibre. Câteodată plecările astea tacite se acumulează şi îşi cer drept de apel, uneori chiar cu indiscreţie...

*La o primă privire şi Parisul e cam indiscret cu tine, te adună parcă de pe străzile cochete şi te târâie într-un nod aglomerat de priviri pierdute în gol, coborâte în pământ sau prea ridicate pentru ochii tai.*

Mi-am consolidat cu grija frica de zbor - cu avionul cel puţin - cultivând sechelele de data trecută. M-a îngrijorat mai tare, însă, faptul că nu am reuşit să îmi găsesc singură un gând care să îmi stăpânească teama. Am încercat sa reformulez statistici si probabilităţi ale incidentelor de zbor, să mă conving că două ore mai târziu voi fi inspirat aer de Paris.

**Nu ştiu cât de mult are un miros al lui, dar Parisul amesteca pentru mine mirosul cafenelelor şi al librăriilor, cu ceva din aerul de octombrie, puţin învechit. Acum îl simt ceva mai prăfos, mai dominat de asfalt şi mai îmbâcsit de turism. Chanel No. 5 aşteaptă liniştit în vitrină. Privirile unei femei uscăţive îl ating dispreţuitor şi îl domină, de dincolo de sticlă, cu fumul de ţigară împrimat în cămaşa ei gri fonce, de parcă cele două nuanţe volatile s-ar fi întâlnit în vidul aburit al geamului.**

După m-am apropiat de oamenii locului, de cei asimilaţi şi de cei importaţi (o mare diferenţă între ultimele două categorii, vizibilă şi pe un eşantion de 7 persoane din ambientul profesional), m-am ferit să intru la categorisiri şi am început stagiul, cu un elan real de muncă, venit nu ştiu de unde...Poate fiindcă e o porţie zilnică de ' a descoperi', puţin mai rutinizată decât restul.

*** La început, 'a descoperi' mi se părea sinonim cu 'a săpa', 'a dezgropa', şi mi se asocia vizual cu ziduri crescute din pământ, scoase la lumină cu multă trudă. Acum, când umblând cu camera după mine printre 'ziduri', cred că am revenit la sensul de bază al cuvântului, la cel însuşit de mine, dar uneori mă sfiesc să captez şi să iau cu mine o faţă a lucrurilor pe care nici măcar cu ochii nu o stăpânesc.
...Aşa mi-am amintit de Cortazar, mai exact de "Funigei", şi despre cultul fotografiei în Paris. Apoi mi-am adus aminte şi de Rayuela(Şotron), şi tot de Paris, dar nu mi-a ieşit săritura printre paragrafe decât formal.
...Din nou Cortazar, pe curând în Montparnasse.

Provizoriu

Cum s-ar zice, vacanţă...mai mult pe drumuri, mai mult printre valize, şi plecarea finală e, ca şi vara, într-o joi...
M-am întors de la Sighisoara cu bateriile încărcate binişor şi ceva mai mult chef de viaţă - păcat că îmi rămân doar câteva zile de petrecut prin preajma acas..-ei principale. Timpul atât de liber mi-ar lăsa loc de atâtea chestii frumoase de făcut...citit, scris pe tihnă, 'prins dorurile' de prin preajmă. Păcat că am revăzut doar lumea esenţială...mi-ar fi plăcut să simt din nou GH-ul din suma multor nimeni-cineva, cunoscuţi din vedere, numiţi generic 'colegi de şcoală', 'tanti', 'neni' şi toate tranzitivităţile derivate. Am ratat şi zilele oraşului, nefiind nici 'validă' pentru urcări pe scenă :P, nici capabilă să mă ataşez unei găşti de ex-colegi adunaţi la o poveste.
E greu şi cu plictiseala. De prea mult timp liber ajung să nu mă coordonez eficient şi să îmi reproşez mereu lenea generală, oarecum scuzată de faptul că va veni greul în toamnă. Parcă mi-ar prinde bine puţină activitate intelectuală a la Jacobs, doar de-aş ştii că şi restul lumii 'mele' se va alătura. Până una alta, număr cursuri, scriu orare provizorii, mă gândesc cum să îmi redecorez camera.
E tot un provizorat în mintea mea, de care încep să mă dezgust, odată cu ideea că schimb prefixul, sau cu ideea că a trecut jumate de an şi nu simt că am făcut mare lucru pentru sufleţelul meu. Nu că ar fi fost neapărat, dar totuşi.... Mi-aş fi dorit să rămână în picioare povestea(superstiţie personală şi inventată) cu "even years for mind, odd years for soul", chiar de s-ar fi răsturnat treaba. Probabil şi anii se numără altfel de acum încolo...nu mai contează ultima cifră, ci mai degrabă prima a vârstei mele.
Şi parcă toate foile de bloc, scrise până acum în pastel de o mână de copil devin mâzgălituri cu tuş negru care chinuie hârtia şi o rup pe alocuri. Cernelurile sunt prea închise şi amprentele lăsate pe colţuri miros deja a anchetă. Oricât de kafkian ar suna, ţi-e străină vina şi aştepţi ca din coridoarele înguste prin care ai fost târât să se ivească un chip cunoscut, să îţi spună că trebuie să te trezeşti ca să ajungi la timp la şcoală...

Lungă zi

Cea mai scurtă noapte. Nu doar fiindcă e înaintea unei noi plecări, nu fiindcă împachetez de zor, mecanic şi fără să mă gândesc de ce şi pentru...unde. Şi-n calendar zice la fel...
Mâine în zori m-aşteaptă un drum spre miezul ţării, acolo unde şi teilor şi castanilor le şedea bine înfloriţi, sau scuturându-se. Pornesc ceva mai vestejită decât la prima vizită în cetate, cu gânduri tinere pentru alţii şi cu norocul meu în praf.
Cea mai lungă zi, de vară, într-un oraş mic şi atât de posac până să se termine sesiunea şi bacul. Aşteptam o revedere oricât de banală, cu orice faţă mai trecută cu un an, dar care să îmi amintească de oraşul-acasă, aşa cum ar trebui să arate el după o întoarcere. Ar trebui? încă nu se ştie, poate e mai bine să văd aici altceva, să trec uşor cu vederea lumea ce îmi pare aproape necunoscută, să trec şi eu mai departe.Drumul la Sighişoara, departe de scopul lui extracurricular-academic-nostalgic, vine ca o poveste pentru ziarul de Duminică - fără pretenţii de recunoaştere, totuşi neîncadrată în tiparul obişnuit, cu mulţumirea tăcută a celui care a scris - poate pentru a se destăinui şi a crea ceva, poate pentru a-şi preda articolul la timp. În orice caz e o promisiune în faţa unei foi învechite, dar încă albe. Va veni o despărţire cu un scenariu aproape frivol, cu accente de acomodare la pension, cu feţe noi şi leni resuscitate. O să stau din nou în turn, citind nu distanţele spre lumi şi ţări, ci măsurând timpul până când voi spune "verile cu mine".

Drumul şi concertul

N-am lăsat să treacă săptămâna de stat acasă fără să îmi ies din cocon, aşa că am pornit cu una bucată rudă de gradul I mai tânără decât mine pe drumul de fier către capitală: 8(opt) ore - inuman- până în urbea cu miros de asfalt, metrou, salcâm sufocat de praf şi 'provincii' adunate la un loc. Incursiunea, programată aproximativ, a avut ca punct central concertul Gogol Bordello, teatrul de vară Herăstrău, 17 iunie, orele 19...aşa cum scria pe bilete de cu mult timp înainte. Ziua 1 s-a văzut mai puţin blur după un ceai la Serendipity, uite aici, cu lume bună şi soare chill. Trebuia să mă înarmez cu mult mai multă energie pentru concert, dar a mers şi aşa... Atmosfera a crescut în awsomeness de la sine parcă, pe măsură ce tinerimea rasta-punk năpădea arena. Cele două ore de aşteptare, umplute cu concertul de deschidere şi pregătirile scenei au meritat din prea plin. Foarte energici şi cu un feed-back pe măsură din partea publicului, Hutz & Co. au scaldat mulţimea într-un sound foarte purple(vorba cântecului!) şi-ntr-un elan nebunesc, cu gust slavo-occidental.

Până spre final, aerul devenise mov, iar noi pluteam pe deasupra parcului, împiedicându-ne uşor de Arcul de Triumf şi alunecând pe brânci până sub cearşaf.

Ziua 2, iminenţa plecării ... totuşi o incursiune culturală decentă până la Bookfest ne-a purtat prin soare, la locul cu ceva mai multe cărţi decât cititori pe metru pătrat. Spun 'cărţi', excluzând maculatura şi titlurile care se găsesc mai uşor pe tarabe decât în librării...
Revenind în zone mai centrale, am revăzut lume veche ş-am cunoscut lume nouă, cu gândul înecat din nou în ceai. Bila era tot pe ASE;în gară, o diversitate culturală de teapa Jacobs, căreia i-am supravieţuit moţăind până dimineaţă.
Şi nu voi fi în Bucureşti de dragul efectului/concertului Placebo...

Întoarcerea

Mă simt ca un desktop la o rezoluţie de 1024 x 768. Culori diluate pe un fond blur, faţă ştearsă afişată peste atâta banal. Nici n-am apucat să văd cum s-a făcut vară şi cât de brusc s-a schimbat decorul. Am revenit pe tărâmuri natale după ce am recuperat prom-ul de anul trecut şi am făcut curăţenie în celula/acvariul Jacobs cât pentru două hramuri acasă. Trecerea a fost cam aşa:




Cu puţin hublou, ca să keep it real. Oricum, cu Wizz! am trăit o experienţă inedită în materie de vertij şi paranoia(nu, nu din cauza rozului). Am ajuns, în sfârşit, cu picioarele pe pământ transilvan şi apoi ...nu ştiu, acasă, cred.
Încă nu mi-am venit în fire. E ca după orice episod stresant, când trebuie să mă adaptez la un program normal, cu mult mai lejer. E atâta timp liber care mi-ar fi fost aşa de folos acum vreo lună. Sunt inadaptată la plictiseală, simt cu eman lene şi plictis, iar tot ce pot să fac e să planific. De exemplu, restul vacanţei...mda, de-abia a început, dar odată ce simt că se apropie solstiţiul mă iau fricile de toamnă.
Nu ştiu cum s-a făcut că toate wannabe-urile pentru anul asta, dar 'cerute' de anul trecut, s-au cam împlinit - mă plimb oficial prin Paris şi Sighişoara, în total vreo 2 luni jumate, cu scop de documentare, practică, şi întemeiere de viitoruri măreţe. Aici şi Aici
În schimb, tot ce mi-am dorit de la 1 Ianuarie încoace se îneacă în domeniul 'planuri provizorii', deşi mi se păreau de fiecare dată foarte justificate şi aplicabile. Tot ce a intrat în sfera "pofta-n-cui" de la începutul anului până acum începe să se transforme într-un "Mic abecedar de frustrări", de utilzat la nevoie şi dat ca exemplu tuturor nemulţumiţilor cărora nu li s-a luat încă darul.
Aseară am ajuns până la capătul pământului, de unde m-am întors urmărind un iepure. M-am simţit ca Alice în Ţara Minunilor, şi mi-aş fi dorit să ştiu că e doar un vis. Nici de atât n-am fost în stare. Încă joc cricket într-un pachet de cărţi de joc.

Un Freshman sfârşit

Slăbuţ cu blogul în ultima vreme...slăbuţ şi cu timpul de pomină şi cel de somn. S-au scuturat castanii, am crescut cu un an pentru ei, deşi nu e încă un an de când am sfârşit aici. Sunt nişte luni neterminate, acum înecate în vacanţă şi în sângele (închegat deja!) al sesiunii. De când nu m-am auzit în mod constant cu lumea pe blog, s-au întâmplat multe chestii mărunte şi neconsemnabile, dar fie...
1.Am terminat multele task-uri de sfârşit de an în ceea ce priveşte şcoala.(examene, hârtii, birocraţie de sertar). Am început cu partea asta academică, nu fiindcă ar fi cea mai semnificativă, ci tocmai, fiindcă mi-am dat seama că nu este decât o anexă la...vârsta asta.
2.Am recuperat din cultura cinematografică(aici, mai degrabă, filmologică:P) filmele cu "must" în faţă, şi am aruncat un ochi si pe chestiile noi şi de duzină.(vezi, sau mai degrabă, nu vedeţi! "Push").
3.Am mutat locaţia reuniunilor de grup în cuibul personal, astfel încât am depăşit un număr de 30 de gatheringuri cu junk, cola, baguettes francaises şi cafea. Asta a fost şi pentru că am învăţat să joc poker( şi chiar am devenit un campion debutant) sau pentru că pretindeam să studiem, chipurile, laolaltă sau fiindcă pur şi simplu trăiam cronic o depresie.
Am schimbat tactica de învăţare pentru examene( ca urmare a alineatelor 1 şi 3) şi o mărime (în plus) la haine.
4. Am trăit în semi-indecizie asupra vacanţei de vară, cât de departe mi s-ar fi părut ea acum o lună în urmă. După lupte, planuri şi algoritmi, a dat cu virgulă şi am refăcut calculul:bilet spre GH, via Dortmund, Cluj şi Trenul Foamei, săptămâni de lene, săptămâni cu şmen somewhere in Romania, concert Gogol Bordello, bagaj, plecări spre ţări şi misiuni culturale, revenire la bordul Jacobs(big sigh!)
5. Am stat exponenţial mai prost la capitolul luciditate; nopţi fake de somn, priviri galeşe către viitor(cam peste 5 ani aşa), grija internshipurilor şi a deplinătăţii facultăţilor mentale au fost doar câteva dintre motive.
6. Am învăţat să pierd, (aşa puţin) şi că e bine să fii un hibrid social ca să poţi conta pentru restul lumii. Eh, concluzii deplasate uşor, dar foarte valabile atunci când simţi că ai împărţit cu încredere în stânga şi în dreapta.

Nu e loc de alte concluzii, e doar loc de lene şi de uitat coaja de' ştiinţă' rumegată anul ăsta. Nu cred că o să îmi trebuiască prea multe efort, ci doar voinţa de a fi mai ignorantă cu un an: doar pentru că simt că trebuie să recuperez deja vârsta care a devenit un nou 'atunci'. Şi mi se face somn de gânduri şi de veghe.

Nicio sinchiseala...

Uite că nu-mi vine să cred, dar am terminat astăzi, oficial, cursurile de anul 1...deci sunt cu un picior în vacanţă. Celălalt picior, însă, rămâne, bălăngănind, deasupra sesiunii. Sesiunea, însă, nu- i numa' turma de examene pentru care înveţi de pe o zi pe alta. desi, ce-i drept, doar atât a rămas din ea.
La început au fost eseuri...şi ele erau trei la număr, şi fiecare purta în sine şi în cerinţă +/- 3000 de cuvinte. Şi cele două mai mari îl purtau pe H în spate - Herder, Humboldt - şi câte un text suport cât să citeşti o noapte. Dar eu începui, acum vreo 2 săptămâni, cu mezinul...care avea cu totul altă chemare decât cei mari - rădăcini în "Civil society in Russia", şamd, etcetera. Marea durere, pentru toţi cei 3 prunci era că valorau 50% din pământul de împărăţie pe care îl stăpâneau; dacă îi înecam în sânge, pierea faima cetăţii cu tot cu metereze.
Mai nealegoric vorbind, am scris în vreo săptămână jumate peste 10 000 de cuvinte (că nu m-am putut stăpâni să nu depăşesc limita) adica vreo 35-40 de pagini documentate straşnic. Ideea nu era să mă laud în niciun fel, ci să-mi plâng 'postum' de milă pentru nedormitele nopţi. Pentru MotherRussia am răscolit internetul până am dat de grafice verzi creditabile; la Herder, mama ei de inspiraţie m-a împins către o paralelă cu ţ+1 alte texte; la Humboldt a fost apogeul "bărbii", cunoscută la Jacobs şi sub numele de "blană". Chiar nu mă vedeam în stare să scriu într-o singură zi, aka lunea asta, 3000+ cuvinte care să aibă şi o logică. După performanţa asta, încă 2000 de cuvinte miercuri noapte nu păreau mare lucru. La deadline-ul de joi, m-am prezentat în faţa profului, între somn şi veghe, cu capodoperele în hard copy şi dublu exemplar, uluind majoritatea clasei care ceruse (mercy!!) încă vreo două zile. Ce-i drept, m-am simţit foarte tare să ştiu că eu ,cu aproape dublu de cursuri faţă de alţii ,am predat la timp hârţoagele....apoi mi-am dat seama că nu e nicio virtute în asta, că cerinţele eseurilor fuseseră anunţate din prima ziulică a semestrului. ...Până aici expunerea mea a fost o compătimire a unui bad time management, salvat eroic pe ultima sută de metri.
Ideea generală era că începuse să mi se facă dor să îmi îmbrac frumos pijamaua, să am patul întins frumos la linie şi să dorm întinsă pe salteluţă, cu Pudding alături(chiar de la o ora ciudată cum ar fi 3 sau 4 am). Multele sticle de Cola au prevenit toate acestea; zombi-ness-ul indus mă făcea să dorm vreo 2-3 ore, să mai tai de pe listă câte un curs, şi să mănânc junk peste miezul nopţii. Confuză când se făcea ziuă, îmi număram cuvintele şi făceam scăderea...
Trist, dar am supravieţuit....
Acum, restul de 5 examene în două săptămâni, la care nu cred să scriu, în total, 3000 de cuvinte, sunt doar o formalitate, una care va folosi doar RAM-ul din dotare. Nicio sinchiseala..

Aproape vară

Deodată toate planurile mele de vacanţă aveau ca parametru sesiunea şi mai ales eseurile, care au şi creat un leitmotiv în cercul meu de prieteni. Nu, încă nu am terminat cu niciunele, chiar ceea ce fac acum e un motiv să mă abat de la fluxul ideilor despre "social capital in post-soviet Russia".
Printre alte scuze cu care m-aş fi putut sustrage de la scris citit - dacă tot am dezinstalat windows games, am şters quick linkul pentru facebook şi am trecut pe miniclip - au venit şi o serie mai nostalgice. De exemplu, 1 mai, Vama Veche, excursii, Sighişoara...şi invariabilul gând al internshipului. Asociindu-le pe ultimele 2, a făcut ...trrrrinc! Ce a decurs din măreaţa idee cu care mi-am început luna, nu e greu de dedus - scrisoare de intenţie cu fler, cv şi două vorbe bune.
E, şi ca să vedeţi că e "meant to be", nenea de la cetate - cavalerul, ca să se potrivească imaginii de ansamblu - mi-a raspuns foarte încântat că mă aşteaptă la Sighişoara. Aflu, mai apoi, că fics weekendul asta sunt zilele oraşului...Deci triumful talentului şi o vară cu potenţial! De fapt, încă o vară în care nu voi face şcoala de şoferi şi mă voi eschiva de la orice program prestabilit. ....daaar, toate acestea dacă voi scăpa rezonabil cu eseul 1. Pot oferi deja un preview la tratatul despre limbaj al lui Herder (eseu2) şi la o chestie despre limba kawi de-a lui Humboldt...acestea vor face obiectul nervilor tociţi cu deadline pe 13 mai. Ţineţi-mi pumnii!

P.S. au înflorit castanii, ca şi atunci

Tremblement

Constat cu stupoare că hotărârile de moment, aproape decizii improvizate, pot avea chiar şi pentru mine un rezultat bun. Cam aşa a început săptămâna... Ultima zi de vacanţă oficială, dar multe altele întrezărite, doar sub pretextul unui mail răzleţ (un foarte ...curs amânat, deci liber şi de Paşti).
Nici nu-mi vine să cred câte mişcări şi tranzacţii online se pot face într-o jumate de oră, aşa încât să rezulte un bilet perfect de vacanţă: ACASĂ, cu tovarăş de drum, cu 'escală' pe Dealul Feleacului şi descindere în Timişoara-Iaşi...toate astea fără ştirea niciunei rude de sânge . deeeeci Supriză!
'Coaptă' doar 3 zile, a fost o pastilă de emoţie şi pentru mine - nesomn de vreo 3 zile, bagaj îngrămădit pe fugă (din seria iepuraşi Milka confiaţi), somn de boschetar prin aeroport şi McD, zbor, apoi gara din Cluj, bilet parţial fără loc şi gara din GH.
Reacţiile de acasă au fost foarte ...adverse, cert e că mi-a ieşit pasenţa, fără vreo bănuială din partea lor. De aceea, dorm de 2 nopţi în patul propriu şi personal, frământ cozonaci şi fac shopping în 'Casa Afacerilor' (o marcă înregistrată GH); sunt alintată şi creez contrast printre fizionomiile familiare...
Mă pregătesc de Paşti. Îmi dau seama că nu mi-am adunat destulă linişte pentru a mă bucura senin de Înviere şi că nici n-am lăsat loc de prea mult zâmbet. Zările de primăvară, chiar şi acasă, sunt destul de înceţoşate, prea uşor şterse de ceea ce îmbătrâneşte în mine - chemarea şi chipul de copil. Primăvara să vă descopere o sărbătoare tânără şi plină de nădejde, să vă întâmpine cu belşug şi binecuvântare. Hristos a înviat !

Vacanţă

Îmi rămâne doar o zi din vacanţa de primăvară - scurtă, dar exploatabilă şi teoretic plină de studiu individual intens. Acum că mă uit la ce aş fi putut face zilele astea, mai că mi-aş plânge de milă. Am renunţat la orice gând academic, începând cu prima zi ai lui Aprilie, mai ales ca am avut musafiri şi răceală. Am fost o gazdă nebună, dezamăgită de my user-friendliness, puternic decăzut, după cum se vede, după cele 6 luni de Jacobs. Fiindcă şi imunitatea mea a dat greş, am intrat în primăvară cu nasul în batistă şi cu ceai (şierbinti) la căpătâi.

Am continuat, convalescentă, cu shopping letargic ca pretext off-campus - peste tot iepuraşi de ciocolată tentanţi, născuţi prematur pe toate rafturile de mall şi de tarabă. Apoi..."Serile din catunul de lângă Dikanka" - lume bună, filme bune(Watchmen'n 300), Dungeons 'n Dragons,cola, ceai verde, nuci de acasă şi foarte multe planuri... Master, copii, maşină, nepoţi, 2028 şi impactul asteroidului, timp, moarte, Dumnezeu, acasă, note, sesiunea finală, internship, vacanţă.


Cum ar spune cineva "there is no wonder that you all ended up here"...a tunat şi ne-a adunat, tocmai de aia suntem Noi -la grămadă.
Toate minunatele seri alături de ei s-au terminat spre ziuă, când ne era prea dor de pernă. Mic dejun exclus, câte un brunch sporadic cu lume împiedicată prin cantină, înapoi la somn...= viaţa noastră fără cafea şi teme.
Amicalul "Yellow Europe" vs. "Asia"(Lemuria), a făcut deliciul zilei de ieri, mai ales că s-a soldat cu victorie 2-1 pentru echipa formată majoritar de conaţionali. Premergătoare campionatului mondial Jacobs, partida a fost o bună metodă de intimidare pentru viitorii combatanţi. Cu încredere şi suflet patriot de galerie, susţin echipa!






Azi s-au sărbătorit Paştile around, şi într-un fel mă bucur că n-am intrat în atmosferă, ca să pot trăi frumos Floriile şi să mă pregătesc în linişte de marea sărbăoare.

Twilight

De mult timp nu m-a încercat o atât de mare vulnerabilitate la un film. De fapt, cred că e chiar prima de felul ăsta. De vreo săptămână încoace, de când am răspuns recomandărilor din partea publicului şi l-am vizionat, m-am ataşat ciudat de irevocabil de "Twilight". Din zvonurile de dinainte nu ştiam decât că e un "film cu vampiri,cheesy şi pentru fete". Şi totuşi...
Pe un fir narativ simpluţ şi uneori previzibil, filmul vrăjeşte, cred, nu atât prin punerea în scenă, cât prin punerea în imagini. Cu un prolog destul de 'sauvage' şi de impersonal, intrarea în acţiune e abruptă -imaginea aproape mereu vinovată a Bellei (Kristen Stewart) şi plecarea ei din Phoenix introduc o atmosferă de nesiguranţă - transpusă la nivel cinematografic printr-o lumină difuză care accentuează contrastele. Acest 'twilight', un crepuscul permanent, va însoţi acţiunea până în scena finală.
Tot clişeul- tată clumsy, nouă şcoală, noi colegi, priviri insistente, gossips - e un pretext pentru întâlnirea cu Edward Cullen (Robert Pattison) şi inevitabilul 'coup de foudre'. Vulnerabili unul la celalalt, cei doi trăiesc o iubire controlată de omenescul sau neomenescul din ei - el, nemuritor şi rece, vampir 'vegetarian', trebuie să îşi stăpânească setea de ea, gândul tânăr pe care nu îl poate citi, dar de care este înfruntat. Iubirea evoluează cu semi-happy end, cu câteva scene cheesy, şi no sexual intercourse, care o fac să se clatine între platonic şi banal.
Cred că mi-a plăcut atmosfera indusă de film, asta incluzându-l pe leading actor:D, muzica, imaginile panoramice şi ...luminaaaa. Mi-a dat o senzaţie de ... vis translucid, cu chipuri palide, cu priviri adânci, cu teama de a lăsa urme pe unde gândesc.
Mă simt cumva vinovată că toată gama de impresii post-vizionare s-a format prin asociere cu aspiraţii din viaţa reală- în primul rând, atmosfera de Bremen ploios de unde ţi-ai dori pe de o parte să scapi, pe de alta să rămâi, munţi şi pajişti ca pe acasă, lume banală într-un oraş mic şi El-ul perfect, venit ca de pe altă lume. Se mai întâmplă...

Scrisoare

Am împlinit 200 de postări pe blog şi cifra asta rotundă nu-mi aduce aminte decât că mă apropii de o altă schimbare de prefix. Dacă am început să scriu aici de prin liceu, nu mi-am uitat deloc pornirile de atunci. Legat de ce puteam face atunci, de ceea ce am şi împlinit, am găsit nişte vorbe extraordinare pe blogul lui Chirilă. Merită citite sau ascultate...

scrisoare catre liceeni

Mi-e dor să citesc şi să am timp de luptă cu mine însămi. Mi-e dor să vorbesc pentru mulţi şi să îi fac bucuroşi. Mi-e dor să ascult cum se înalţă pe fiecare fir de iarbă o nouă biruinţă.