Lungă zi

Cea mai scurtă noapte. Nu doar fiindcă e înaintea unei noi plecări, nu fiindcă împachetez de zor, mecanic şi fără să mă gândesc de ce şi pentru...unde. Şi-n calendar zice la fel...
Mâine în zori m-aşteaptă un drum spre miezul ţării, acolo unde şi teilor şi castanilor le şedea bine înfloriţi, sau scuturându-se. Pornesc ceva mai vestejită decât la prima vizită în cetate, cu gânduri tinere pentru alţii şi cu norocul meu în praf.
Cea mai lungă zi, de vară, într-un oraş mic şi atât de posac până să se termine sesiunea şi bacul. Aşteptam o revedere oricât de banală, cu orice faţă mai trecută cu un an, dar care să îmi amintească de oraşul-acasă, aşa cum ar trebui să arate el după o întoarcere. Ar trebui? încă nu se ştie, poate e mai bine să văd aici altceva, să trec uşor cu vederea lumea ce îmi pare aproape necunoscută, să trec şi eu mai departe.Drumul la Sighişoara, departe de scopul lui extracurricular-academic-nostalgic, vine ca o poveste pentru ziarul de Duminică - fără pretenţii de recunoaştere, totuşi neîncadrată în tiparul obişnuit, cu mulţumirea tăcută a celui care a scris - poate pentru a se destăinui şi a crea ceva, poate pentru a-şi preda articolul la timp. În orice caz e o promisiune în faţa unei foi învechite, dar încă albe. Va veni o despărţire cu un scenariu aproape frivol, cu accente de acomodare la pension, cu feţe noi şi leni resuscitate. O să stau din nou în turn, citind nu distanţele spre lumi şi ţări, ci măsurând timpul până când voi spune "verile cu mine".