M-am trezit cu un februarie omis în arhiva de blog - o lipsă parcă mai justificată de data asta, tocmai fiindcă a lăsat ceva în urmă, ceva bun aş îndrăzni să zic.
Lupta cu gerurile, dusă până acum vreo săptămână, m-a călit pentru bătălia cu somnul, self-esteemul şi excesul de cafea. Am început un semestru cu fruntea olea' mai sus şi am cules deja roadele. Am intrat într-un alt sistem decât cel strict academic, şi poate împărţirea atenţiei la mai multe taskuri o să mă dezveţe de prostul obicei numit frustrare.
Până să mă obişnuiesc cu noi statuturi şi tipuri de isterie, ar trebui să îmi întorc mecla către primăvară...
A venit mărţişorul cu flori şi răsfăţ timid. Mă bucur de oamenii de aici cât îi mai prind prin Jacobs (curând o abordare mai sobră-slash-solemnă a temei...so, stay tuned), mă bucur de cei de acasă pe bază de countdown - da, luna asta voi păşi şi pe pământul patriei <=> supravieţuiesc prezentărilor/eseurilor/examenelor de până atunci. Cu starea de spirit de acum - efect de lună plină, înot de o oră, cafea şi noapte lungă înainte - aş zice "tătu' ghini" în perspectivă...
Şi vouă celor luaţi prin suprindere de ploi, soare, zăpada mieilor şi strănut astenic, să vă fie primăvara tot mai nouă şi mai tânără până dă în pârg. Să adunaţi flori şi zâmbete în spinare,cât să le puteţi duce până în Mai, ...şi mai apoi.
După atata timp de nescris, îmi vine greu să reiau şirul ideilor, dar dacă tot se întâmplă un început de an, am zis că nu strică să fac un bilanţ al celor petrecute până acum, şi chiar o promisiune pentru 2010...sau mai multe.
Abia ce am reuşit să îmi adun minţile zăpăcite printre teme şi eseuri - am realizat că e prima mea zi de vacanţă deplină după 23 iunie 2009. Definind ca vacanţă deplină timpul acela în care poţi să faci absolut ce vrei 24/24, fără să dai socoteală nimănui, fără să ai vreun deadline la orizont, când îţi permiţi să dormi mai mult de 12 ore din zi, când lenea bântuie fără să se ceară productivă. Eu o consider o răsplată, mai mult sau mai puţin meritată, a ceea ce am numit Examenul Mid-Jacobs. Da, am dat gata jumătate din (anii de) facultate, şi meritul mi se putea recunoaşte doar după o asceză de 10 zile, în care mi-am încercat limita răbdării pe doo eseuri (aka 40jde pagini). Mulţi dintre colegi mi-ar spune să mă opresc cu descrierea aici, fiindcă îmi cunosc deja countdown-ul de cuvinte, depresiile de 5 am, când îmi spuneam că renunţ, ambiţia stupidă de a lua notă maximă, treasure-hunting după tot ce înseamnă glucoză şi, mai ales, marele compromis de a nu pleca acasă de sărbători.
Tocmai de aia Crăciunul a fost aproape fake; partea autentică a stat doar în colindele de fundal ,în cei doi cozonaci munciţi de mine şi în zăpadă. Restul a fost ceva foarte blur - o iarnă cu cearcăne şi mult prea întunecată, care m-a ţintuit în casă cu ochii în laptop pentru cel puţin 15 ore pe zi. Well, dacă stau să mă gândesc bine, asta a fost şi atmosfera ultimului şi celui mai dureros semestru de student(cel puţin până acum). De multe ori am simţit prăbuşirea aproape, de depresie nu mai zic, şi asta a contribuit mult la calificarea lui 2009 ca fiind ...cel mai prost an de cand mă ştiu.
...Şi fiindcă am dat-o pe "cel mai"-uri, o să mai enumăr câteva superlative şi statistici (cu descriere bonus) pentru anu' ce-o trecut.
Cea mai frumoasă zi din an: 25 septembrie - Ziua mea şi petrecerea noastră... Am simţit că pentru oamenii mei chiar contez, şi chiar dacă am îmbătrânit(schimbat prefixul, chiar) şi mi-am adaugat încă o galeată de frustrări, tot o să am pe umărul cui să plâng...dacă-i musai.
Cea mai proastă zi din an: 28 iulie - un eşec în materie de socializare, şi multe acuze primite pe nedrept. Mult plâns şi ură adunată.
Cei mai buni prieteni câştigaţi sau updataţi - M.&M., piticii mei; colegi de care nu m-aş putea lipsi.(Există şi un trade-off, un alt M. pierdut de prieten)
Cea mai frumoasă călătorie: o lună la Paris
Cel mai frumos canticel descoperit: The Pixels - Lifebuoy /...şi în alt plan "Cum dederit dilectis"- Vivaldi(ajung mai încolo la cea mai mare ipocrizie:P) Cantecul care descrie cel mai bine atmosfera anului: The Doors - The End
Cea mai mare ipocrizie: lentile de contact mov
Cel mai mare challenge: eseurile sus-mentionate
Cel mai energic moment: concertul Gogol Bordello
Cea mai creativă iniţiativă: desenat vectori în PS
Cuvintele anului: osăm!, lejereanu, opulobot, platfus-mental(fără credit pe ele)
Cel mai mare regret(e mai multe): că n-am citit destul, că n-am scris nici atâta, că nu mi-am improved germana
Nu a existat un 'cel mai mare' succes, nici 'cea mai mare bucurie', nicio faptă bună de care să fiu mulţumită. Niciun moment în care să simt că m-am autodepăşit, sau că m-am maturizat(dimpotrivă!), niciun proiect/vis/gând în care să investesc energie şi să mă fi răsplătit. Poate că n-am ştiut să îmi atrag asemenea bucurii, poate că am urmărit doar superficialul, şi de aici şi chronical dissatisfaction (asta poate fi lejer'Diagnosticul Anului')
Totuşi, am reuşit să îmi rearanjez priorităţile pentru viitor, chiar să le răstorn - m-am hotărât să îmi fac un PhD sau doo, eventual încă un bachelor pe real, să las ideea de familie doar ca ipoteză abstractă. Promisiunile pentru anul asta sunt totusi foarte in ceaţa. Îmi doresc doar să citesc mai mult, să fac mai mult sport, să vizitez mai des împrejurimile(i.e. să nu mă rătăcesc în Bremen şi Hamburg), să nu dezamăgesc pe nimeni care şi-ar pune încrederea în mine, să învăţ bine germana şi ceva olandeză, să scriu mai mult, să fiu mai puţin deprimată, să râd doar când trebuie, să nu îmi mai pese de note, să fiu mai self-confident, să petrec mai mult timp acasă(nu doar 38 de zile ca anu'trecut)...şi, most important, să îmi câştig noţiunea de limită.
În ultimele 3 luni de când n-am mai dat pe blog, am fost ocupată cu marea trecere...Well, nici chiar aşa, dar m-a consumat mult gândul că am schimbat prefixul. N-ar fi doar atât - mai dureros e că asta n-a adus nicio transformare care să mă ţină aware de mine însămi până la următoarea aniversare.
Ăsta a fost fundalul abstract al gândurilor vară-toamnă 2009, însă ceea ce a umplut timpul propriu-zis au fost irosiri necontrolate de energie, totuşi plănuite minuţios din timp: stagiul - o parte dezamăgire, o parte deschidere de drumuri/ochi -, întoarcerea la facultate - anul II şi aceeaşi angoasă înecată în banal -, începerea sesiunii de parţiale şi, pentru intrarea în buclă, planuri de vacanţă, stagiu şi examene pentru sfârşitul anului. Fără doar şi poate, am atins şi nişte stări extreme care mi-au dat conştiinţa slăbiciunii:
Starea A. Singură, oraş străin, trăit în provizorat şi fără vreun resort altul decât "customized countdown"
Starea B. Cu oamenii mei de la facultă, într-un oraş în care teoretic stau de un an, dar în care mă rătacesc dacă mă abat din drumul standard, trai de acvariu cu încercări de reabilitare a environmentului fizic - redecorat camera, adică - resort moral în ora 10 pm într-o marţi când voi termina prima rundă de examene. Highest peak din starea B - cea de-a 20-a zi a mea şi petrecerea -urările scăldate în plâns, depresia de mahmureală, cozynessul de after-party. Momente de fericire - poate prea dese, poate doar fake - sticlele de cola, mai ales cele de după 12am.
Acum m-am obişnuit atât de mult cu variaţiunile pe stările AB, încât iau seama de mine după labelulurile atribuite de alţii. De exemplu, sunt tagged de altii pe facebook ca fiind Miss Hyper sau avand cel mai funny laugh - chestii pe care am început să le cred, chestii care mi-au întărit sentimentul bufoneriei pe care o prestez on current basis.
Fiindcă practic de asta şi doar prin asta fac umbră...terenului; se spune că am prea mari aşteptări de la mine şi că felul în care reacţionez la dezamăgiri nu face decât furtuni într-un pahar - de aici şi bufoneria.
O să mă opresc cu introspecţia after midnight chiar aici şi o să împart cu voi un cânticel...aşa de mult ca mine...
Head on the floor and only one dream´s broken. Fall asleep remember what she told me. Lean on my wall tell me how it should be till it´s crashed, but only one dream's broken"
Acum aproape un an începea festivalul "Toamnă la Voroneţ"...bune vremuri atunci! La proiecţia de diaporamă am auzit pentru prima oară cântecul astă, şi l-am reascultat, din întâmplare, ieri pe Radio3net. Se potriveşte extraordinar de bine stării mele de acum, şi, în general, sesiunii.
...de ce eşti vinovat, de ce nu poţi să fii sincer cu tine, de ce renunţi atât de des la tine, cauţi chemarea , cauţi nimicul mai presus de "este"şi mai jos decât " a fost".
"here’s still a little bit of your taste in my mouth there’s still a little bit of you laced with my doubt it’s still a little hard to say what's going on"
Green mood, fresh morning dreams drown in the morning coffee...1st of September. Office clothes prepared, discreet make-up, shy smile hiding inner tension. Ceremony begins. President, professors, organizers delivering speeches, students and faculty cheering up. I pinch myself to believe it is true.
I am officially student.(first from my ex-high school class)
Signing the code of integrity and the official book of students was a part of the ritual, and so did the loyalty oath. The few words we all repeated loudly just made me tremble. I remembered again the previous comparison between university and army. Well, I still don't feel responsibility running through my veins, but it is quite big step towards maturity.
I even took my first courses today - Academic and Professional Skills and French- and even change some courses in my schedule for this week. I consider myself to be very committed to what means academic mission, but I won't make a supreme ideal from high school achievement. I'm really sick of that! I need a refreshing goal, one to turn on the mechanisms of affection and sensibility. I'm starting to want being myself.
.."la toţi pretinii mei" şi ca să crape rânza duşmanilor . Nu o luaţi în nume de rău, dar e în directă concordanţă cu ceea ce se întâplă în sistem. Ta-dam !
sarmalele reci - tara te vrea prost!
Şi versuri...
Ce folos ai daca-nveti prea multe-n viata? Poa' sa-ti explodeze creierul ... Ce folos din carti despre domnitorii morti ?! Tot ce ti se cere azi e sa fii nul ...
La ce bun sa-nveti limba romana? O vorbesti cursiv de la doi ani ... Nu exagera nici cu matematica ... S-o stii numai cat sa nu te-ncurci la bani ...
Ah, ce frumos ... Viitorul luminos li se-arata celor idioti ... Deci fii supus fata de cel mai sus pus ... Nu uita ca tara te vrea prost!
Nu incerca sa te realizezi in viata! Nici o meserie n-are viitor ... Si nu cuteza sa incerci sa schimbi ceva Dupa doua mii de ani de somn usor. Mai cinstit e sa-ti gasesti o cunostinta: Ea sa te serveasca, tu sa o servesti ... Un spate solid te va promova rapid In armata nationala-a capetelor seci!
Ah, ce frumos ... Viitorul luminos li se-arata celor idioti ... Deci fii supus fata de cel mai sus pus ... Nu uita ca tara te vrea prost!
Toate aceastea sub motto-ul "Sentimental irony is a dog that bays at the moon while pissing on graves."
Uite că iar mă aflu în ajun de morcovărie şi nici gând de recapitulări sau trabăluri. Mi-a plăcut nespus ploaia de azi, cu tot cu fulgere şi noroi, chiar am reuşit şi o ieşire în natură...everything for a healthy life- no stress, no worries! Ia uitaţi o "altă istorie insolită", a unei piese pe care am întâlnit-o în coloana sonoră a multor filme, (mai cu seamă la "secvenţe tari"). Din seria "ce poate cavărul" , vă prezint:
Gloria Jones - Tainted Love
Soft Cell - Tainted Love
Marilyn Manson-Tainted Love
joi, 29 mai 2008
First of all, lyrics...well...some of them:
Close your eyes and roll a dice Under the board there's a compromise If after all we only live twice Which life is the runroad to paradise
Don't say a word Here comes the break of the day In while clouds of sand raised by the wind of the end of May
Karen Ann - End of May Şi se termină şi luna asta, cu prea multe gânduri de primăvară, cu pleoape prea grele de somn. Noi am rămas în urma ei, cu secundele împingându-ne tot mai în urmă, cu ierburile verii văzute de tot mai departe.
N-aş fugi de ploaie, nici măcar sub umbrelă, dar parcă e aşa frumos să priveşti totul de dincolo de geam. Chiar verdele e mai sincer cu ochii, şi cerul mai simpatic sub fulgere.
Pai dacă tot am făcut şi noi rost de un concert Metallica "pe viu", până se dau în vânzare biletele putem medita pe un solo bass, gândindu-ne cum facem rost de bani sau de o conexiune la internet care să nu pice fix mâine la 0:00.
M-a sensibilizat atât de mult melodia asta, încât am simţit în ritmul ei uşor patetic ceva din vitalitatea murindă a unui aprilie spulberat. Mai întâi versurile...
The call to arms was never true Time to imbibe here’s to you I’ll tell you stories bruised and blue Of drum machines and landslides
Just one more round before we’re through More psychedelic yuppie flu It’s such a silly thing to do Now we’re stuck on rewind
Let’s follow the cops back home Follow the cops back home Let’s follow the cops back home And rob their houses
The call to arms was never true Let’s take a ride and push it through Suspended animation glue Blame it on apartheid
Let’s spend the night in Jimmy Choo's I’ll give you coats and cheap shampoo I’ll give you nothing else to do Now we’re stuck on rewind
The call to arms was never true I’m medicated, how are you? Let’s take a dive, swim right through Sophisticated points of view
şi apoi sunetul... Placebo - Follow the Cops Back Home
Şi ca spectrul senzaţiilor să fie complet, am auzit câinii urlând la lună şi am simţit porniri de vârcolac...din motive obiective.
P.S.Se pare că nu toate veştile bune sunt făcute pentru mine, şi în favoarea celor rele aş prefera tăcerea, însă nici aceasta nu va dura mai mult de cateva zile. I still hope, [şi merg pe mâna ta, data viitoare]
Asa cum anticipasem, inceputul saptamanii mele a stat sub semnul unei epuizari mai mult decat fizice. Daca ar fi fost doar obstacolul asta, as fi putut avea mai multe de spus, m-as fi intors altfel catre mine. Cert este ca m-am resemnat, realizand in acelasi timp cat de mult face sa ai pe cineva caruia sa i te destainui....cine se simte merita multumiri.
Acum, intr-o stare de veghe intinsa cu mult peste miezul noptii incep sa visez la rasfatul pernutei. Tocmai adineaori, citind si ziarul de maine, am gasit un articol dragut despre felul in care te poate caracteriza pozitia in timpul somnului.
De mica ma obisnuisem sa dorm 'covrig', si stiam ca intr-adevar asta imi da siguranta; de curand, am inceput sa adorm si pe partea stanga. Iata caracterizarea pentru acestea:
"Cei care dorm ghemuiţi sau în aşa-zisa poziţie fetală sunt caracterizaţi drept persoane sensibile, care au nevoie crescută de iubire, protecţie, căldură. Somnul în poziţie ghemuită arată o stare de retragere în sine, dar nu ca în cazul procesului de introspecţie, ci apare din nevoia de autoprotejare de mediul extern.
Aceasta este una dintre cele mai frecvente poziţii de dormit, fiind însă adoptată mai degrabă de femei decât de bărbaţi. Oricum, cei care dorm astfel tânjesc după siguranţă şi intimitate. Uneori sunt timizi, însă disimulează această stare şi se prezintă celor din jur sub masca unor persoane puternice.Cei care se confruntă cu stări de deprimare, singurătate, abandon, trăite la intensităţi mari, pot începe la un moment dat să doarmă ghemuiţi(...)
Dormitul lateral este caracterizat în funcţie de partea aleasă. Cei care preferă partea stângă sunt raţionali, înclinaţi spre logică şi analiză. Sunt calmi, nu doresc să fie în centrul atenţiei, sunt generoşi, amabili şi ştiu să-şi facă prieteni. Sunt persoane de încredere şi se adaptează uşor situaţiilor noi."
Ma asteptam ca descrierea sa furnizeze generalitati particulare mie, dar de data asta chiar s-a nimerit. Merita sa imi reanalizez tendintele in materie de nani. de asta data pe viu.......ZzZzZzZ
Luna Amara -Somn
[o melodie care ma lasa intotdeauna fara cuvinte...P.S."sa stii ca totusi mi-as dori sa mai ascultam impreuna chiar pentru ultima oara cantecul asta. Somn lin!"
