Uite că nu-mi vine să cred, dar am terminat astăzi, oficial, cursurile de anul 1...deci sunt cu un picior în vacanţă. Celălalt picior, însă, rămâne, bălăngănind, deasupra sesiunii. Sesiunea, însă, nu- i numa' turma de examene pentru care înveţi de pe o zi pe alta. desi, ce-i drept, doar atât a rămas din ea.
La început au fost eseuri...şi ele erau trei la număr, şi fiecare purta în sine şi în cerinţă +/- 3000 de cuvinte. Şi cele două mai mari îl purtau pe H în spate - Herder, Humboldt - şi câte un text suport cât să citeşti o noapte. Dar eu începui, acum vreo 2 săptămâni, cu mezinul...care avea cu totul altă chemare decât cei mari - rădăcini în "Civil society in Russia", şamd, etcetera. Marea durere, pentru toţi cei 3 prunci era că valorau 50% din pământul de împărăţie pe care îl stăpâneau; dacă îi înecam în sânge, pierea faima cetăţii cu tot cu metereze.
Mai nealegoric vorbind, am scris în vreo săptămână jumate peste 10 000 de cuvinte (că nu m-am putut stăpâni să nu depăşesc limita) adica vreo 35-40 de pagini documentate straşnic. Ideea nu era să mă laud în niciun fel, ci să-mi plâng 'postum' de milă pentru nedormitele nopţi. Pentru MotherRussia am răscolit internetul până am dat de grafice verzi creditabile; la Herder, mama ei de inspiraţie m-a împins către o paralelă cu ţ+1 alte texte; la Humboldt a fost apogeul "bărbii", cunoscută la Jacobs şi sub numele de "blană". Chiar nu mă vedeam în stare să scriu într-o singură zi, aka lunea asta, 3000+ cuvinte care să aibă şi o logică. După performanţa asta, încă 2000 de cuvinte miercuri noapte nu păreau mare lucru. La deadline-ul de joi, m-am prezentat în faţa profului, între somn şi veghe, cu capodoperele în hard copy şi dublu exemplar, uluind majoritatea clasei care ceruse (mercy!!) încă vreo două zile. Ce-i drept, m-am simţit foarte tare să ştiu că eu ,cu aproape dublu de cursuri faţă de alţii ,am predat la timp hârţoagele....apoi mi-am dat seama că nu e nicio virtute în asta, că cerinţele eseurilor fuseseră anunţate din prima ziulică a semestrului. ...Până aici expunerea mea a fost o compătimire a unui bad time management, salvat eroic pe ultima sută de metri.
Ideea generală era că începuse să mi se facă dor să îmi îmbrac frumos pijamaua, să am patul întins frumos la linie şi să dorm întinsă pe salteluţă, cu Pudding alături(chiar de la o ora ciudată cum ar fi 3 sau 4 am). Multele sticle de Cola au prevenit toate acestea; zombi-ness-ul indus mă făcea să dorm vreo 2-3 ore, să mai tai de pe listă câte un curs, şi să mănânc junk peste miezul nopţii. Confuză când se făcea ziuă, îmi număram cuvintele şi făceam scăderea...
Trist, dar am supravieţuit....
Acum, restul de 5 examene în două săptămâni, la care nu cred să scriu, în total, 3000 de cuvinte, sunt doar o formalitate, una care va folosi doar RAM-ul din dotare. Nicio sinchiseala..
La început au fost eseuri...şi ele erau trei la număr, şi fiecare purta în sine şi în cerinţă +/- 3000 de cuvinte. Şi cele două mai mari îl purtau pe H în spate - Herder, Humboldt - şi câte un text suport cât să citeşti o noapte. Dar eu începui, acum vreo 2 săptămâni, cu mezinul...care avea cu totul altă chemare decât cei mari - rădăcini în "Civil society in Russia", şamd, etcetera. Marea durere, pentru toţi cei 3 prunci era că valorau 50% din pământul de împărăţie pe care îl stăpâneau; dacă îi înecam în sânge, pierea faima cetăţii cu tot cu metereze.
Mai nealegoric vorbind, am scris în vreo săptămână jumate peste 10 000 de cuvinte (că nu m-am putut stăpâni să nu depăşesc limita) adica vreo 35-40 de pagini documentate straşnic. Ideea nu era să mă laud în niciun fel, ci să-mi plâng 'postum' de milă pentru nedormitele nopţi. Pentru MotherRussia am răscolit internetul până am dat de grafice verzi creditabile; la Herder, mama ei de inspiraţie m-a împins către o paralelă cu ţ+1 alte texte; la Humboldt a fost apogeul "bărbii", cunoscută la Jacobs şi sub numele de "blană". Chiar nu mă vedeam în stare să scriu într-o singură zi, aka lunea asta, 3000+ cuvinte care să aibă şi o logică. După performanţa asta, încă 2000 de cuvinte miercuri noapte nu păreau mare lucru. La deadline-ul de joi, m-am prezentat în faţa profului, între somn şi veghe, cu capodoperele în hard copy şi dublu exemplar, uluind majoritatea clasei care ceruse (mercy!!) încă vreo două zile. Ce-i drept, m-am simţit foarte tare să ştiu că eu ,cu aproape dublu de cursuri faţă de alţii ,am predat la timp hârţoagele....apoi mi-am dat seama că nu e nicio virtute în asta, că cerinţele eseurilor fuseseră anunţate din prima ziulică a semestrului. ...Până aici expunerea mea a fost o compătimire a unui bad time management, salvat eroic pe ultima sută de metri.
Ideea generală era că începuse să mi se facă dor să îmi îmbrac frumos pijamaua, să am patul întins frumos la linie şi să dorm întinsă pe salteluţă, cu Pudding alături(chiar de la o ora ciudată cum ar fi 3 sau 4 am). Multele sticle de Cola au prevenit toate acestea; zombi-ness-ul indus mă făcea să dorm vreo 2-3 ore, să mai tai de pe listă câte un curs, şi să mănânc junk peste miezul nopţii. Confuză când se făcea ziuă, îmi număram cuvintele şi făceam scăderea...
Trist, dar am supravieţuit....
Acum, restul de 5 examene în două săptămâni, la care nu cred să scriu, în total, 3000 de cuvinte, sunt doar o formalitate, una care va folosi doar RAM-ul din dotare. Nicio sinchiseala..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu