Nu mă regăsesc neapărat în Marquez, dar săptămâna de home alone care se va termina mâine mi se pare cel puţin...străină de mine. Am avut ocazia să-mi demonstrez abilităţile de organizare, sau de lene, creativitatea sau stereotipia, abuzul de self-confidence sau colapsul de self-esteem. Până la urmă, mi-am dat seama că n-am avut destul curaj/tupeu/chef/răbdare, încât să-mi creez singură o atmosferă 100% de vacanţă.
De cele mai multe ori ne trăim timpul liber la aceeaşi intensitate cu rutina, deconectarea e parţială şi, în cazul meu, anticipaţia intervine dramatic. Se pot întâmpla atât de multe în 32 de zile, încât să simt că, pornind într-acolo, aş avea ceva de pierdut aici? Nici vorbă! Pot doar să-mi adun gândurile nu doar pe lista cu bagaje, pot să fac comparaţii fictive între ce a fost şi ce va fi. Am timp să regret un rău trecut, dar poate nu destulă vreme pentru a-l vindeca. But, there is always a full side...
Ce simt eu că o să îmi placă de la un început e perspectiva din care voi fi privită: Fără comparaţii cu trecutul (acesta rămâne vag întipărit pe 2-3 hârţoage), cu aşteptări suficient de mari cât să mă mobilizeze, cu mult mai multă luciditate.
Legat de ceea ce înseamnă "acum", gândurile care mi-au bântuit săptămâna de soledad sunt mai mult proiecţii ale unor schimbări şi drame superficiale petrecute recent. Nu îmi mai place să fac cazuistică pe emoţiile mele, mă plictiseşte şi oscilaţia "carpe diem"-"memento mori", încât orice senzaţie, care , mai demult mi se părea extremă, acum nu face parte decât dintr-un arsenal fumat.
Mai am câteva ore de stat la poveşti în faţa calculatorului, aparent de una singură, si tot atâtea ore în care să îmi fac un idol din comunicarea reală, "pe bune". Într-adevăr e chiar prea comod să comunici cu 2-3 amici pe mess, să schimbi două vorbe frustrate la telefon, să nu primeşti răspuns la ultimele 6-7 sms-uri şi să ai impresia că oamenii de la radio sau de la TV vorbesc pentru tine. Se creează o atmosferă de "vorbesc, că n-am cu cine" şi un cerc vicios care se închide când nu mai ai niciun motiv să comunici.
Ne vindecăm încet de vorbe, de vise şi de aşteptări aşteptând ca uitarea să lase loc pentru un alt regn de gânduri, pe care le vom accepta, fireşte, cu vină şi cu resemnare.
De cele mai multe ori ne trăim timpul liber la aceeaşi intensitate cu rutina, deconectarea e parţială şi, în cazul meu, anticipaţia intervine dramatic. Se pot întâmpla atât de multe în 32 de zile, încât să simt că, pornind într-acolo, aş avea ceva de pierdut aici? Nici vorbă! Pot doar să-mi adun gândurile nu doar pe lista cu bagaje, pot să fac comparaţii fictive între ce a fost şi ce va fi. Am timp să regret un rău trecut, dar poate nu destulă vreme pentru a-l vindeca. But, there is always a full side...
Ce simt eu că o să îmi placă de la un început e perspectiva din care voi fi privită: Fără comparaţii cu trecutul (acesta rămâne vag întipărit pe 2-3 hârţoage), cu aşteptări suficient de mari cât să mă mobilizeze, cu mult mai multă luciditate.
Legat de ceea ce înseamnă "acum", gândurile care mi-au bântuit săptămâna de soledad sunt mai mult proiecţii ale unor schimbări şi drame superficiale petrecute recent. Nu îmi mai place să fac cazuistică pe emoţiile mele, mă plictiseşte şi oscilaţia "carpe diem"-"memento mori", încât orice senzaţie, care , mai demult mi se părea extremă, acum nu face parte decât dintr-un arsenal fumat.
Mai am câteva ore de stat la poveşti în faţa calculatorului, aparent de una singură, si tot atâtea ore în care să îmi fac un idol din comunicarea reală, "pe bune". Într-adevăr e chiar prea comod să comunici cu 2-3 amici pe mess, să schimbi două vorbe frustrate la telefon, să nu primeşti răspuns la ultimele 6-7 sms-uri şi să ai impresia că oamenii de la radio sau de la TV vorbesc pentru tine. Se creează o atmosferă de "vorbesc, că n-am cu cine" şi un cerc vicios care se închide când nu mai ai niciun motiv să comunici.
Ne vindecăm încet de vorbe, de vise şi de aşteptări aşteptând ca uitarea să lase loc pentru un alt regn de gânduri, pe care le vom accepta, fireşte, cu vină şi cu resemnare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu