De fapt, a început acum 48 de ore şi e încă în toi. Vineri cam pe vremea prânzului am ieşit şi eu în lume, am văzut amenajările , a-menajările şi menajeriile instalate cu prilejul zilelor oraşului. Prin fumul de grătar am desluşit scena, pe care am şi păşit într-un moment de fake-glory, realizat de penibilul "maestru de ceremonii"( poate doar nu şi-a adaptat glumele la mentalitatea bucovineană). Momentul s-a consumat, pentru mândrele talente humorene, într-o atmosferă stânjenibilă, repidi-repijor, ca să n-apuce lumea sî prişeapă ce se-ntâmplă.
Eu mi-am continuat periplul prin mulţime, şi dincolo de graniţele fictive ale imperiului humorean, ajungând într-un final la Ieşi, la locul de hodină de prin Agronomie C2. Noaptea ce-a urmat, foarte confuză, ce-i drept, am petrecut-o într-o atmosferă letargică, de oboseală cronică, alături de oameni care nu se izbăviseră definitiv de sesiune.
Mă gândeam ce uzată mental e generaţia noastră, ce afectată de tumultul cotidian, încât să nu poată renunţa la gândurile pragmatice, nici când e vorba de o zi "impusă" de vacanţă. Deşi seara la Iaşi se dorea a fi una aniversară, am petrecut-o bavardând spasmotic, cu obsesia trenului care avea să plece, pentru majoritatea, la o oră prematură. Nu sunt dezamăgită deloc de party-ul nostru, doar că eu am rămas să-l privesc au derriere, când toată lumea plecase.
Te simţi foarte ciudat când camera e aproape intactă şi nu lasă de loc amintirea celor care au stat, fie şi pentru câteva ore, în ea. Cum era ora 5 a.m. când eu am rămas singură şi nedormită, am privit lucrurile lăsate în urmă ca pe o vină că nu am reuşit să rup ceva din formalismul împrejurării. Preferam să am de spălat pe jos, de reparat chestii, de plătit geamul spart sau o amendă pentru tulburarea liniştii publice, decât să privesc aşternuturile abia boţite şi jaluzelele rotite cu 2 grade. Am făcut tot posibilul să reţin doar momentele mai intense ale întrevederii şi am adormit forţat pentru câteva ore.
Dimineaţa era la o oră târzie şi m-am căznit cu greu să-mi amintesc ceva spectaculos din seara precedentă, abia vreun râset sau un acces de ironie. Ca o compensare, deşi fără elan, am aplicat planul şoping pentru restul de 3 ore până la plecare. S-a lăsat cu 35 de grade la umbră afară şi cu aer condiţionat în microbuz. Ce folos de aere, că tot manelismul rulează, plus plictiseala obezilor de pe ultimele banchete. Cu Cărtărescu şi cu mp4-ul am rezolvat criza de comunicare, făcându-mă că plouă la tot restul stimulilor externi.
Acăsucă lumea îmi înmânează port-ochelarul ...plin şi îmi probez pentru prima oară lunetele. Vă spun cinstit, chiar se cunoaşte efectul dioptriilor adaptate, fiindcă am reuşit să văd foarte limpede concertul Proconsul, singurul, de altfel, pe care îl aşteptam din tot festivalul.
Lume pestriţă pe post de gură-cască: triburile de la Berchişeşti, Măzănăieşti, Păltinoasa, casta bucşoienilor şi frăsinenilor, printre care infiltraţii firave de humoreni. Când m-am băgat în mulţime, mai să nu cunosc lumea, aşa că m-am retras în glorie după primul concert, la o ţâr de Iors.
Nu am prea mare elan la detalii, aşa că am să fac o dedicaţiune, cu întârziere.
Eu mi-am continuat periplul prin mulţime, şi dincolo de graniţele fictive ale imperiului humorean, ajungând într-un final la Ieşi, la locul de hodină de prin Agronomie C2. Noaptea ce-a urmat, foarte confuză, ce-i drept, am petrecut-o într-o atmosferă letargică, de oboseală cronică, alături de oameni care nu se izbăviseră definitiv de sesiune.
Mă gândeam ce uzată mental e generaţia noastră, ce afectată de tumultul cotidian, încât să nu poată renunţa la gândurile pragmatice, nici când e vorba de o zi "impusă" de vacanţă. Deşi seara la Iaşi se dorea a fi una aniversară, am petrecut-o bavardând spasmotic, cu obsesia trenului care avea să plece, pentru majoritatea, la o oră prematură. Nu sunt dezamăgită deloc de party-ul nostru, doar că eu am rămas să-l privesc au derriere, când toată lumea plecase.
Te simţi foarte ciudat când camera e aproape intactă şi nu lasă de loc amintirea celor care au stat, fie şi pentru câteva ore, în ea. Cum era ora 5 a.m. când eu am rămas singură şi nedormită, am privit lucrurile lăsate în urmă ca pe o vină că nu am reuşit să rup ceva din formalismul împrejurării. Preferam să am de spălat pe jos, de reparat chestii, de plătit geamul spart sau o amendă pentru tulburarea liniştii publice, decât să privesc aşternuturile abia boţite şi jaluzelele rotite cu 2 grade. Am făcut tot posibilul să reţin doar momentele mai intense ale întrevederii şi am adormit forţat pentru câteva ore.
Dimineaţa era la o oră târzie şi m-am căznit cu greu să-mi amintesc ceva spectaculos din seara precedentă, abia vreun râset sau un acces de ironie. Ca o compensare, deşi fără elan, am aplicat planul şoping pentru restul de 3 ore până la plecare. S-a lăsat cu 35 de grade la umbră afară şi cu aer condiţionat în microbuz. Ce folos de aere, că tot manelismul rulează, plus plictiseala obezilor de pe ultimele banchete. Cu Cărtărescu şi cu mp4-ul am rezolvat criza de comunicare, făcându-mă că plouă la tot restul stimulilor externi.
Acăsucă lumea îmi înmânează port-ochelarul ...plin şi îmi probez pentru prima oară lunetele. Vă spun cinstit, chiar se cunoaşte efectul dioptriilor adaptate, fiindcă am reuşit să văd foarte limpede concertul Proconsul, singurul, de altfel, pe care îl aşteptam din tot festivalul.
Lume pestriţă pe post de gură-cască: triburile de la Berchişeşti, Măzănăieşti, Păltinoasa, casta bucşoienilor şi frăsinenilor, printre care infiltraţii firave de humoreni. Când m-am băgat în mulţime, mai să nu cunosc lumea, aşa că m-am retras în glorie după primul concert, la o ţâr de Iors.
Nu am prea mare elan la detalii, aşa că am să fac o dedicaţiune, cu întârziere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu