Exchange

Somehow they are turning around, turning their dreams to what I've barely forgotten . I am not running against my past, but watch how it has become a part of others' dreams. I cannot lend my hopes, neither can I teach them to avoid my mistakes. It is weird to notice how my thoughts are recycled and nicely designed in order to be commercial. Once I thought them to express a unique sensibility, a reflexive state of mind, but now I see them just as worn out ideals.
Maybe I have borrowed them myself.

Summer tastes great. Almost three weeks left and plenty of things to pack. In fact, I have just my suitcase prepared. Lucky me, I am not restricted to take only 20 kilos baggage, because I am going by car(the whole clan joins me to Deutschland) My list with "to take" items is no bigger than 3kb in a notepad file, and everything is getting virtual up here. "To-reflect-upon-before-leaving" items are all together in an imaginary old schoolbag, where they cannot be sorted.
I was astonished to find even my schedule for the first semester, watch some pictures with the faculty members on Jacobs' Website. For any civilized student (I mean, citizen of a civilized country), this is not surprising at all, but for us, the eager-to-leave-Romanian-students it is quite unusual. A random example of a Romanian University Web page would reveal the difference(no actual information, no organized data). Thanks God I don't have to beg information in front of secretaries and ignorant staff.

I am looking forward to meeting my mates, but for instance I am curious how many Freshmen from our dear country will be "victims" of the brain-drain phenomenon (with Jacobs-target).
Better brain-drained than drained brains!

Mulţănici

Sărbătoresc azi cel mai important eveniment anual din istoria clanului din care fac parte, mai exact 16 ani de când suntem în formulă completă. E ziua lui Prâslea (ar fi fost util ca înţelepciunea populară să găsească şi un alternativ feminin). Sunt om-de-bază în organizarea sort-of-party-ului, despre care garantez că va fi un succes. Cine mai vrea să vină astăzi la ziua lui Lemon este aşteptat să trimită un Instant Message pe YM ; astfel va intra în posesia unei invitaţii la petrecerea anivesară.
Nu vreau să spoil the emotional pleasure a evenimentului, fără a face nişte urări suroreşti. Mey, Magaduşă, să ştii că mi-ar fi făcut mare plăcere să îmi aduc mai clar aminte despre cea de-a 16-a aniversare a mea. Nu pot spune decât că pentru mine a fost un fussy dream, în care se amestecau bucuria falsă şi impulsul "breaking the law"(ştiu că-ţi place cântecul). Nu am adus vorba despre my 16th b'day decât pentru a te felicita că ştii să fii mai open-minded decât eram eu la vârsta aceea. Mai lucidă, mai handsome, mai echilibrată. Dacă o să continui pe drumul asta, dacă o să adaugi puţin self-esteem'n'confidence, ai toate şansele să rămâi o adolescentă veritabilă, un suflet tânăr. La mulţi ani!

Beatles - You're Sixteen

Una Semana de Soledad

Nu mă regăsesc neapărat în Marquez, dar săptămâna de home alone care se va termina mâine mi se pare cel puţin...străină de mine. Am avut ocazia să-mi demonstrez abilităţile de organizare, sau de lene, creativitatea sau stereotipia, abuzul de self-confidence sau colapsul de self-esteem. Până la urmă, mi-am dat seama că n-am avut destul curaj/tupeu/chef/răbdare, încât să-mi creez singură o atmosferă 100% de vacanţă.
De cele mai multe ori ne trăim timpul liber la aceeaşi intensitate cu rutina, deconectarea e parţială şi, în cazul meu, anticipaţia intervine dramatic. Se pot întâmpla atât de multe în 32 de zile, încât să simt că, pornind într-acolo, aş avea ceva de pierdut aici? Nici vorbă! Pot doar să-mi adun gândurile nu doar pe lista cu bagaje, pot să fac comparaţii fictive între ce a fost şi ce va fi. Am timp să regret un rău trecut, dar poate nu destulă vreme pentru a-l vindeca. But, there is always a full side...
Ce simt eu că o să îmi placă de la un început e perspectiva din care voi fi privită: Fără comparaţii cu trecutul (acesta rămâne vag întipărit pe 2-3 hârţoage), cu aşteptări suficient de mari cât să mă mobilizeze, cu mult mai multă luciditate.
Legat de ceea ce înseamnă "acum", gândurile care mi-au bântuit săptămâna de soledad sunt mai mult proiecţii ale unor schimbări şi drame superficiale petrecute recent. Nu îmi mai place să fac cazuistică pe emoţiile mele, mă plictiseşte şi oscilaţia "carpe diem"-"memento mori", încât orice senzaţie, care , mai demult mi se părea extremă, acum nu face parte decât dintr-un arsenal fumat.
Mai am câteva ore de stat la poveşti în faţa calculatorului, aparent de una singură, si tot atâtea ore în care să îmi fac un idol din comunicarea reală, "pe bune". Într-adevăr e chiar prea comod să comunici cu 2-3 amici pe mess, să schimbi două vorbe frustrate la telefon, să nu primeşti răspuns la ultimele 6-7 sms-uri şi să ai impresia că oamenii de la radio sau de la TV vorbesc pentru tine. Se creează o atmosferă de "vorbesc, că n-am cu cine" şi un cerc vicios care se închide când nu mai ai niciun motiv să comunici.
Ne vindecăm încet de vorbe, de vise şi de aşteptări aşteptând ca uitarea să lase loc pentru un alt regn de gânduri, pe care le vom accepta, fireşte, cu vină şi cu resemnare.

De pe geam

Cam aşa se vede Gura Humorului de pe geam...

Prima imagine, e chiar "muşcata din fereastră"( mi-a adus aminte de piesa de teatru a lui Victor Eftimiu şi de tabieturile descrise acolo)
Dup-aia puteţi admira un apus deasupra bisericii. Când am făcut poza băteau şi clopotele, aşa că vă puteţi imagina tabloul complet.
A treia poză nu e decât o punctare a contrstelor din oraş. Două clase sociale suprapuse imagistic, a căror embleme sunt latrina şi termopanul.
Last, but not least, o casă încă locuită, frumoasă la vremea ei, artistică acum.

P.S. Acest post este un omagiu adus Photoshop CS2-ului pe care îl folosesc cu încredere de exact acum un an. Mulţumesc celui ce m-a iniţiat în domeniu, şi îl rog să nu critice prea aspru mostrele prestaţiei mele fotografice...sunt încă la început.

Salonul de lectură

Poate fiindcă e vară, lună plină şi noapte cu furtună, nu-mi rămâne decât să....somn, să...vis, să...Cărtărescu. Citind Rem, mi-am adus aminte de primul capitol studiat la Limba Română într-a 9-a, şi anume, Joc, Joacă, şi mi s-a înăcrit gustul când am realizat că şi viitoarele generaţii vor buchisi aceleaşi texte-suport. Oricât de bune ar fi, tot merită o schimbare în peisaj, şi nu mă refer la literatura pokemonică, ci la ceva care ar putea cultiva cât de cât gustul pentru lectură. Ţin minte că microromanul asta mi-a fost recomandat chiar în vacanţa dintre clasele a 8 şi a 9, însă, spre ruşinea mea, doar acum o săptămână m-am încumetat să mă apuc de el. Cred că ar fi excelent de studiat la şcoală, ca o pledoarie pentru postmodernism şi literatură de calitate.
Dacă am reuşit să citesc o bună parte din Rem pe drumul spre Iaşi, fără ochelari şi cu un public manelist în jur, vă daţi seama că are o putere incantatorie foarte mare. Pur şi simplu m-a răpit proiecţia fantastică şi, totdată, lucidă a copilăriei în monologul Svetlanei. Atâtea schimbări de atmosferă şi de stare, atâtea vise ale copilăriei împlinite sau înghiţite de maturitate, de atâtea ori eu, de atâtea ori alţi copii care au înţeles Jocul.(da, îmi lipseşte mult critica literară).
Fiindcă pe tot parcursul lecturii am fost singură, acasă sau în orice mijloc de transport, am reuşit să mă transpun mai bine în paginile cărţii, şi să reacţionez cât mai pueril cu putinţă.
Nu cred că există vreun copil, sau ex-copil care să nu-şi fi făcut măcar o dată cort în casă, din pături întinse pe scaune, cu toate utilităţile de interior necesare. Ale mele au fost mai bine tolerate în casa buncilor, unde rezistau mai mult şi unde nu mă plicitiseam de ele aşa de repede. De cele mai multe ori aveau câte două camere, căci am avut, norocul meu!, tovarăş de joacă încă de pe la vreo trei ani(cu care, de altfel, mă cert şi acum de la plapumă); fiecare trebuia să aibă camera ei şi să-i ofere un design adecvat, încât şi noi, şi păpuşile să ne putem simţi bine.
Nevoia asta de a crea un spaţiu protector nu ţine doar de copilărie, căci cel puţin la mine s-a prelungit până în contemporaneitate. Din lipsă de ocupaţie şi de tovarăşi de joacă, mi-am amenajat un salon de lectură pe balcon. Vorba vine "salon", e de fapt un "cort" imaginar. Important e că pot să citesc şi să stau noaptea până târziu acolo să admir peisajul, să mă uit la lună sau la fulgere. Aseară a fost foarte spooky, în condiţiile în care vraja Rem-ului se risipise şi nu aveam la îndemână decât un Joyce şi lumina de la o veioză chioară. Tuna şi fulgera şi becurile din stradă lăsau umbre contorsionate pe pereţi, aşa încât l-am luat pe Pudding şi ne-am dus amândoi în tradiţionalul pat.
Aşa se întâmpla şi când eram mică: joaca în cort ţinea până cineva făcea presiuni să mergem în pat sau ne strica adăpostul minat, încât adormeam tot în pat, eventual cu o lacrimă în colţul ochiului. De data asta, am renuntat de bună voie la salon, ca mai apoi, dimineaţa, să-mi beau ceaiul în aceeaşi lumină blândă de salon.

Mefiez-vous des apparences

Placebo - Burger Queen (francais )

Toujours stupefiee par ce manque de direction.

Home alone

Avantaje:

Comiţi, voluntar sau nu, un exerciţiu de supravieţuire în propria casă. Probabil influenţat de "Lost", pe care îl urmăreşti cu genunchii sub nas de câteva zile, ţi se pare că trebuie să desăvârşeşti administrarea teritoarială a casei, să economiseşti resurse, să îţi faci provizii, să vânezi orice insectă care atentează la securitatea căminului.
Tu creezi şi distrugi atmosfera din jur, tocmai fiindcă nu ai cu cine să dezbaţi, nici măcar pe tema bătutului covoarelor.
După ce faci curăţenie-bec, te poţi juca la nesfţrşit cu detaliile, îţi poţi amenaja cel mai cochet colţ de lectură în balcon.
Telefonul sună întotdeauna pentru tine.
Poţi da muzica la maxim, deşi de obicei timpanele tale cedează primele.
Te simţi puţin student, puţin turist, puţin musafir în propria casă, şi joci toate aceste roluri încercând să-ţi intrii în voie.
Liberul tău arbitrul cunoaşte adevărate mutaţii, în lipsă totală de constrângeri sau sfaturi.

Dezavantaje:

Deşi ai tot timpul la dispoziţie, nu îţi găseşti prea uşor un moment prielnic de a scrie pe blog, simţi că tot ce era de scris e o sinteză a articolelor scris-citite mai înainte.
Nu îţi poţi ţine decât promisiunile practice, bifând pe lista cu "To Do", nu şi pe cea cu "To Feel"
La un moment dat, simţul responsabilităţii te copleşeşte şi ai tendinţa de a imita rutina celor mari, care au, de obicei, grijă de bunăstarea familială.
Îţi creezi gânduri negre despre ce s-ar întâmpla dacă ai rămâne blocat în baie, sau ai cădea...pentru mai mult timp... în cadă, dacă te-ar curenta fierul de călcat, sau ai uita aragazul deschis.
Pe de altă parte, te gândeşti la consecinţele şederii home alone la întoarcerea din vacanţă a celorlalţi: Dacă n-ai udat florile destul, dacă ai mai stricat ceva prin casă, dacă ai halit un virus pe calculator, dacă ai împrumutat un lucru fără să ceri voie şi l-ai deteriorat.
Nu ţi s-au interzis prea multe chestii nici de obicei, aşa că nu poţi trăi sentimentul "breaking the law", oricâte ar scorni imaginaţia ta de solitar.
Dimineaţă, sau după somnul de după-amiază, nu ai cui să-ţi povesteşti visele, le ţii în tine şi ţi se par absurde sau rău-prevestitoare.
Nu ştii de ce, dar ţi-e foarte greu să faci conversaţie cu cineva întâlnit pe stradă(asta în cazul în care renunţi la atitudinea de legumă şi ieşi din casă); nu ai chef nici de vorbit la telefon sau pe mess.
Momentul de maximă intensitate a zilei este înainte de somn, când dai refresh întregii zile, şi ai senzaţia că eşti încă incapabil să live on your own, fiindcă nu înţelegi cum poate fi vacanţă şi acasă.
....
Şi ca o urmare la toate astea, consulţi mersul trenurilor.

O foarte zi

De fapt, a început acum 48 de ore şi e încă în toi. Vineri cam pe vremea prânzului am ieşit şi eu în lume, am văzut amenajările , a-menajările şi menajeriile instalate cu prilejul zilelor oraşului. Prin fumul de grătar am desluşit scena, pe care am şi păşit într-un moment de fake-glory, realizat de penibilul "maestru de ceremonii"( poate doar nu şi-a adaptat glumele la mentalitatea bucovineană). Momentul s-a consumat, pentru mândrele talente humorene, într-o atmosferă stânjenibilă, repidi-repijor, ca să n-apuce lumea sî prişeapă ce se-ntâmplă.
Eu mi-am continuat periplul prin mulţime, şi dincolo de graniţele fictive ale imperiului humorean, ajungând într-un final la Ieşi, la locul de hodină de prin Agronomie C2. Noaptea ce-a urmat, foarte confuză, ce-i drept, am petrecut-o într-o atmosferă letargică, de oboseală cronică, alături de oameni care nu se izbăviseră definitiv de sesiune.
Mă gândeam ce uzată mental e generaţia noastră, ce afectată de tumultul cotidian, încât să nu poată renunţa la gândurile pragmatice, nici când e vorba de o zi "impusă" de vacanţă. Deşi seara la Iaşi se dorea a fi una aniversară, am petrecut-o bavardând spasmotic, cu obsesia trenului care avea să plece, pentru majoritatea, la o oră prematură. Nu sunt dezamăgită deloc de party-ul nostru, doar că eu am rămas să-l privesc au derriere, când toată lumea plecase.
Te simţi foarte ciudat când camera e aproape intactă şi nu lasă de loc amintirea celor care au stat, fie şi pentru câteva ore, în ea. Cum era ora 5 a.m. când eu am rămas singură şi nedormită, am privit lucrurile lăsate în urmă ca pe o vină că nu am reuşit să rup ceva din formalismul împrejurării. Preferam să am de spălat pe jos, de reparat chestii, de plătit geamul spart sau o amendă pentru tulburarea liniştii publice, decât să privesc aşternuturile abia boţite şi jaluzelele rotite cu 2 grade. Am făcut tot posibilul să reţin doar momentele mai intense ale întrevederii şi am adormit forţat pentru câteva ore.
Dimineaţa era la o oră târzie şi m-am căznit cu greu să-mi amintesc ceva spectaculos din seara precedentă, abia vreun râset sau un acces de ironie. Ca o compensare, deşi fără elan, am aplicat planul şoping pentru restul de 3 ore până la plecare. S-a lăsat cu 35 de grade la umbră afară şi cu aer condiţionat în microbuz. Ce folos de aere, că tot manelismul rulează, plus plictiseala obezilor de pe ultimele banchete. Cu Cărtărescu şi cu mp4-ul am rezolvat criza de comunicare, făcându-mă că plouă la tot restul stimulilor externi.
Acăsucă lumea îmi înmânează port-ochelarul ...plin şi îmi probez pentru prima oară lunetele. Vă spun cinstit, chiar se cunoaşte efectul dioptriilor adaptate, fiindcă am reuşit să văd foarte limpede concertul Proconsul, singurul, de altfel, pe care îl aşteptam din tot festivalul.
Lume pestriţă pe post de gură-cască: triburile de la Berchişeşti, Măzănăieşti, Păltinoasa, casta bucşoienilor şi frăsinenilor, printre care infiltraţii firave de humoreni. Când m-am băgat în mulţime, mai să nu cunosc lumea, aşa că m-am retras în glorie după primul concert, la o ţâr de Iors.
Nu am prea mare elan la detalii, aşa că am să fac o dedicaţiune, cu întârziere.

Mărunţele

Trebur'le astea de vacanţă, schimbările de program şi fantastica rutină printre blide mă fac să cred că m-am desprins de mult timp de şcoală. Mare lucru nu fac, dar azi, de exemplu, mi-am pus la bătaie ghiarele pentru un exerciţiu de "uojare", care mi-a luat, în total vreo 2 ore şi ceva. Constat însă că rezultatul este....ciudat, arat de parcă am mâncat huba-bubba sau chupa-chups cu unghiile (oja e verde!).

Nu v-am comunicat, însă, efectele apariţiei mele pe prima pagină a ziarului de ieri. Pot spune că în sat la bunica sunt vedetă, m-au recunoscut vecinele bunicii şi m-au felicitat indirect. Cea mai dură reacţie a fost a bunicului, care, înainte de a citi articolul, a întrebat dacă "mă da mai departe[la ştudii]". M-am amuzat, evident, dar am şi trăit ipotetic o eventuală finalizare a studiilor mele. Probabil că în câţiva ani mama ar fi scos zestrea de la naftalină şi peste încă vreo 2 ani, bunica ar fi trăit revelaţia de a avea un strănepot pe care să-l crească "cu pempărşi, nu cu pelinci". Şi eu care mă gândeam să-l legăn pe laptop, şi să-i citesc Harry Potter...


Sub impactul dramatic al ploilor din ultimele zile, mâine vor începe zilele oraşului meu natal. Patetic, ştiu! Prelungite cu o zi, adică anul asta încep de cu joi, celebrările gospodarilor humoreni vor aduce în vizor multe obiceiuri şi proaste obiceiuri. Personal, fiindcă voi lipsi la secţiunea destinată premierii olimpicilor, mă interesează reacţia generală a publicului la acţiunile culturale din aceste zile. Probabil voi pierde şi eu timpul prin mulţime, probabil mă voi teleporta vineri în Târgul Ieşilor să prind ultima creangă de tei înflorit, deşi puţin probabil. Voi crea, deci, legătura între cele două "leagăne" ale copchilărei mele: locul naşterii şi oraşul unde am bătut mingea pe maidan, într-o legătură eternă de 160 de kilometri zdrăngăniţi pe microbuz.
Să ne auzim sănătoşi, să nu ni se pună sardelele la stomac şi să ne reziste fierea la atâţia mici învârtiţi pe grătar şi în praful de GH!

Încă un "Tă-dăm!"

Uite că vacanţa mea nu poate rămâne anonimă. După o conversaţie destul de degajată cu o tanti de la Monitorul SV, iată ce-mi văzură azi ochii pe pagina 1 a ziarului:

Foarte hemoţionată, am cetit şi articolul încadrat în parametrii unei veritabile success story. Nu-mi permit să-l reproduc direct, vă dau un graţios link http://www.monitorulsv.ro/Local/2008-07-08
/Ei-au-luat-bacalaureatul-cu-10
[Puteţi comenta pe blog la mine, sau direct în pagina indicată]
Normal că eu nu puteam să nu dau la ziar poza cu crăvăţică făcută pentru promoţie. Nu vroiam să par dură, dar trebuia să mimez un rânjet. (acesta a fost un comment al pozei mele gen "haifaiv cu pretenţii)
În rest, viaţa mea de VIP de-o zi (chiar dacă Bunica va păstra departe de oala cu lapte ziarul de azi) se umple şi de alte evenimente cu efecte histrionice. După un control oftalmologic minuţios, s-a constatat că subsemnata needs horse- glasses , de fapt , doar glasses. Cu gândul de a căpăta circumstanţe atenuante i-am spus doamnei doctor că stau (doar) 6 ore pe zi la calculator. Evident, reacţia a fost pe măsura,vă daţi seama ce era dacă spuneam adevărul. Deci, bacul şi-a spus încă o dată cuvântul.Etapa următoare, destul de confussing pentru mine, a fost un amestec de agonie şi nervi. În primul rând nu puteam să îmi aleg nicio ramă din alea expuse, fie ele Dior, Diesel, Saint Laureant sau Bazar-like, fiindcă nu mă puteam obişnui cu ideea. (nici nu consultasem un ghid de modă, nici unul de recomandări pentru round face). Cineva a fost din nou de partea mea, şi am supravieţuit alegerii. Rezultatul o să-l vedeţi la o vineri-sâmbătă (probabil o bunicuţă new-age, cu rimless glasses-look...de fapt, orice, numai tocilară să nu-mi spuneţi că par).
E ciudat să îmi exploatez ochii la fel de intens şi după verdict, dar mai alarmant e faptul că îmi constat dependenţa de net. Colac peste pupăză, decanul de la Jacobs a şi iniţiat un proiect-blog(iar pe net!!!) în care să make Freshmen aware of what happens in the campus, before arriving there. Deci, urmează o nouă repriză de cercetări internautice. Eu stau tunned, voi faceţi cum vreţi.

Wacanzza

Cum ştii că e vacanţă?
Te trezeşti, din reflex, la fel de devreme, dar te agăţi de ultimul vis de dimineaţă, încât să prelungeşti somnul până peste ora 10.
E surprinzător de mult spaţiu în biroul tău, dar, ca să compensezi, ai scos destule cărţi din bibliotecă pe care ai plănuit să le citeşti vara asta.
Ai început să iei parte la activităţile mărunte de prin "gospodărie": nu mai eşti scutit de la făcut curăţenie, fiindcă ai scăpat de examen, duci gunoiul, faci cumpărături.
Reuşeşti să-ţi aminteşti zilele de naştere ale cunoscuţilor şi, eventual, le dai un telefon ca să-i feliciţi (deci, cei mai provilegiaţi prieteni ai tăi sunt născuţi în iulie-august)
Simţi că ştirile din ziar sunt lipsite de conţinut şi că sunt scrise de oameni cu gândul la vacanţă.
Citeşti fiecare blog dintre cele favorite, "recuperezi" articolele mai vechi, îţi completezi tacticos blogul, la rândul tău.
Simţi nevoia să spui altora orice bucurie măruntă, să o descoşi, să o repeţi până toată lumea e sătulă de ea şi te ia de nebun (dar nu te superi!)
Creşte factura oranj, bateria la telefon te lasă în 2-3 zile, ca o consecinţă a aceluiaşi verbalism.
Rememorezi cât mai des cu putinţă scene din verile copilăriei, faci analogii cu personaje din cărţile citite atunci.
O rogi pe mama să-ţi spună poveşti seara, te laşi alintată şi te arăţi plângăcioasă doar ca să pari din nou copil.
Zăboveşti până târziu fără somn, după ce toată după-amiaza te-ai plâns că vrei să aţipeşti şi n-ai reuşit.
Aculţi tangouri în portugheză din anii '50, te gândeşti ce frumos ar suna la o serată cochetă cu prietenii.
Savurezi orice gust al verii, te opreşti pe stradă ca să simţi parfumul de tei, priveşti cerul la apus şi-ai vrea să adormi odată cu soarele.

Ră-souflée-uri

Într-o dezorientare de zile mari, fac faţă vacanţei şi supravieţuiesc viselor de dimineaţă. Mă trezesc cu proaspăta impresie a tuturor acuzelor care mi se aduc în somn, dar îmi încep sâmbăta leneşă răsuflând uşurată că none of them is true.
O dată ieşită din festivalul monden al bacului, am hotărât să dau refresh la toate cunoştinţele mele de limbă germană. E o chestie nobilă să fii poliglot, dar, de data asta, intenţia mea nu e pur documentară. Având în vedere că mai am 48 de zile până îmi iau zborul către oraşul muzicanţilor (Die Bremer Stadtmusikanten), trebuie să imi intensific pregătirea emoţională pentru despărţirea de casă şi pentru acomodare. Chiar dacă nu o să mă confrunt la studii prea des cu nemţeasca, long live English!, contactul cu civilizaţia nord-germană îl voi face în limba locurilor. Abia aştept(dar am emoţii!)
Probabil că dintre cei implicaţi emoţional în plecarea mea, eu sunt singura care nu se gândeşte atât de intens la bagaje, împachetări, drum, argent de poche. Contează ca am valiză, că există autoroute şi bunăvoinţă, aşa că ce-mi rămâne mie de făcut este să închei socotelile cu oamenii plaiurilor natale fără a leza orgolii.
Cred că mi-a rămas partea cea mai grea, având în vedere divergenţa de opinii pe care o va stârni prestaţia mea la bac. Noi să fim sănătoşi, că "bacul"(n.r TOEFL, SAT-uri, eseuri) l-am dat de mult şi, dacă prin octombrie-decembrie, când l-am susţinut, nu am stârnit suspiciuni, nu văd de ce aş face-o tocmai acum. Totuşi, GH-ul are nevoie de un mic eveniment de la fiecare din cetăţenii lui.
Am nevoie de cineva care să mă convingă că totuşi o luna jumate liber înseamnă vacanţă, am nevoie de o îndeplinire imediată a planurilor mele (ca prea mă răzgândesc repede) şi de un şut în fund care să mă proiecteze direct în gară, cu tot cu bagaj. Totuşi, e mult şi până la casa de bilete...

Înainte şi după (III)

Oficial am trecut de partea cealaltă a baricadei, în rândul oamenilor care au săvârşit "lauda fructului bine copt" şi au absolvit cursul de educaţie antreprenorială la botul calului, în ograda bacului. De pe la ora 2 pm încerc să mă conving că e gata, că afişarea rezultatelor va fi doar o fake-încununare a sfârşitului, că de acum înainte sunt oficial în vacanţă. Sunt într-o stare de semi-sevraj, în care nu pot lua cunoştinţă cu deliciile libertăţii off-bac şi cred că mulţi dintre colegii mei de suferinţă reacţionează la fel. După ce am aşteptat cu toţii ziua asta şi am privit de zeci de ori calendarul, tăind , bifând, marcând , acum, când am scăpat la liber, totul pare frustrant şi banal. Parcă nu ştii de ce să te apuci, ce să mai scanezi pentru mâine-poimâine, ce măsuri anti-babe-unfucked să mai iei.
Personal, am privit proba F, la Geogra, ca pe o scoatere din viteză a motoarelor afectivităţii mele pentru bac. Nu sunt patetică, nici pe departe, dar am simţit că, măcar azi, oamenii, subiectele, copiuţele nu mi-au stat împotrivă şi am putut să termin cu ambiţia celor 11 pagini scrise, la fel ca şi la română şi bio.
Acomodarea la viaţa casnică e cam stânjenitoare, şi pentru aceasta, toţi cei apropiaţi mie au încercat să-mi intre azi în voie. Dintre toate formele de răsfăţ recepţionate, cea mai delicioasă, din toate punctele de vedere, a fost surpriza mamei. Imaginea vorbeşte de la sine.
Adevărul este că am inventat un nou concept după ziua de ieri - aglăismul- care a fost îmbrăţişat de toţi membrii clanului căruia îi aparţin. Sunt convinsă că noul curent ideologic a căpătat deja proporţii printre bacalaureaţi. Clasa celor supravegheaţi de "babanebună" a fost supranumită "clasa-emo", fiindcă lumea chiar începuse să plângă pe la baie.Pericolul lamei fiind eliminat, astăzi victimele aglăiţei s-au numărat la proba de educaţie fizică. Parcă o văd pe euglenă în trening de bazar, lucind în fund, de la cât a fost frecat pe altarul sportului. Voi încerca mai târziu să obţin un interviu cu Blossom, care îmi va da detalii despre prestaţia simpaticei. So, stay tunned!
După-amiaza leneşă de vară se scurge încet, ca şi cum toate s-au petrecut de mult, cu cel puţin două luni în urmă. M-am delectat cu pepenele-aglaia şi am pregătit o tartă cu vişine pentru cei care vor să sărbătorească în stil cochet alături de mine victoria împotriva bacului.

Hepisodu' -1

Mă adresez exclusiv celor care ştiu ce-i ăla bacalaureat,... în context contemporan. Problema este că elevul, supus lipsei de logică din sistemul de învăţământ preuniversitar, trebuie să-şi îmbunătăţească performanţa şcolară, fiindcă altfel n-ar supravieţui 12 ani în şcoală, şi n-ar supravieţui nici învăţământul. Aşa că se formează un cerc vicios....până acum nimic surprinzător! Reflexul concis al acestuia e chiar examenul de bac, unde toată lumea, elev şi supraveghetor, are ocazia să-şi dea în petec, după cum îi dictează co'ştinţa.

Ce mi s-a întâmplat azi, la penultima probă de examen, rămâne un moment crucial pentru tătă istoria mea de şcoler. Ziua începută sub auspiciile "ungerii osiei" pentru bunul mers al examenului nu şi-a continuat cursul normal, cel puţin în sala 2 de la parter. Ne întâmpina radioasă persoana din imagine, cu o moacă de pretinsă exigenţă , o unfucked hoaşca care saliva şi după arginţii adunaţi mână de la mână de 24 de inşi spărieţi. Toată lumea a zis că "nu pune botul", când colo, leliţa aglaia(nu merită majusculă!) întinde coarda şi supralicitează. Io ştiu că ai stofă de biznis uămăn, doar o arată şi pantalonaşii de bazar şi bluziţa în dunguliţe , dar nu tre' să te crezi aici la licitaţie, ne-am înţeles?Ce să mai zicem de freza tarantulică, vopsită , cum altfel decât blond, de cerceii moşteniţi de la mă-ta, pe care nu i-ai scos din urechi de când te-ai măritat. Scrisul ala uşchit şi vorba neigienizată te-a dat pe faţă, nu eşti mai mult decât o NFHH la menopauză. Hormonii nu te mai ajută, te credem, dar ştii, păpuşe, că nu tre’ să-ţi expui lipsurile în public.

Ea, care se dă mare mafioată în ale examenului nu e decât o profesoară de 2 bani , care n-o fost în stare să dea decât definitivatul(cel mai coborât nivel în învăţământ) şi să facă gât la ea în ogradă, la Nicu Gane Fălşeni. Predă sportul, unul extrem, dar răspândit în toată ţara, şi anume „învărteala”, la care nu ştie decât să saliveze şi să facă gură. Gimnastica minţii nu o prea ajută, deşi mă învaţă ea pe mine cum să completez foaia şi, cică, cum să fac semn pe teză. Cucoană, dacă vroiam să fac semn, semnam în colţul paginii cu numele tău, să ştie aia care ramolită promovează stricteţea şi rigurozitatea în învăţământ. Să te mai iei tu de scrisul meu, când ţi-oi lipi pe frunte „unfucked” şi oi dubla liniuţa curba de la C, clar? Sper că ne-am înţeles..Oricum, bag mâna în foc că am fost la mai multe examene şi olimpiade decât tine, aşa că până să-mi aminteşti tu cum să mă semnez în colţul secretizat(by the way, a crezut că e semn dacă în interior îmi scriu numele cu majuscule bold) poate dai mai întâi cu subsemnata la miliţie şi videm noi.

Să vedeţi metamorfoză…după ce îşi supraapreciază valoarea de supraveghetor, cerând să îngrăşăm puţin plicul, se transformă în blonda cosânzeană cu picioare strâmbe care îşi formulează frazele cu colţul inimii. Ne zice..”nu suntem pe post de bau-bau[ooo, ba da!!!! ], nu vrem să vă stresăm, că doar aveţi examen şi trebuie să daţi ce-aveţi mai bun” ahaaam.. de asta-mi eşti? Îţi merge pozitiv ţâfla când te-ai văzut cu sacii în căruţă. Îşi dă toată lumea seama că singura mea modalitate de ripostă a fost amânată până acum, atunci, însă, a fost prima oară în viaţa mea când am început să tremur de nervi. Mă stăpânesc, mă spăl pe faţă, mă dotez cu tăt ci trebi, devin calmă. Întreabă euglena, după ce a anulat mai mult de jumate din foile date, şi ne-a făcut proşti („uită-te-n buletin, paote nu ştii cum te cheamă!”) cine are media 10 la bio. Rădic mâna, rădică şi alţii. „păi sunteţi copii deştepţi, terminaţi în juma’ de oră, nici nu trebuie să vă inspiraţi”. Opaaa, punctul slab: baba are limbrici, şi nu poate sta pe scaun mai mult de jumate de oră, şi nici tocurile cui de la şiubotele ei demodate nu o ţin mai mult. Planul de acţiune era pe deplin legal pentru oricine din sală – hotărât-au cele trei powerpuff girls silitoare din 12A să îşi facă lucrările de 10, să stea până la 13 20, până crapă rânza babei. Stăturăm ce stăturăm, până face gât, şi ne zice mai serios mai ironic că ne batem joc de ea. O drege: „nu, nu glumeam, e timpul vostru, aveţi 3 ore”. Ca să i se înece limbricul mai cer o foaie de examen. Baba: „nu se poate!”. Zic: „nu mai aveţi?”. Tace. Scriu încă două pagini, întreabă: „dar copiaţi toată cartea?” Cum pana mea să copii, ce să copii, când sunt 3 copchii în clasă, în risc direct de percheziţie. Plus că la ecosisteme poţi aburi, poţi cita şi altă sursă decât manualul albastru. Nu contează, baba face spume, limbricul o excită şi nu se poate abţine până nu se ridică pe tocurile ei cui şi se duce la Buttercup să-i ia foaia. Cu un sughiţ isteric, care aducea vag a limba română, o întreabă dacă a terminat. Buttercup se intimidează, zice că da, Blossom şi cu mine ne conformăm, şi ne târâm până la catedră, cu lucrările vălvoi, neverificate. Baba scoate pixu’ face „zorro” pe orice colţ gol al lucrării, face o moacă acră, se doreşte cooperantă (sau cooperativă agricolă de isterie). Powerpuff întorc posterioritatea cu un nod în gât, recuperează ceea ce a mai rămas întreg din trăistuţele depozitate în canţilerie şi tiva la mama acasă, cu înjurăturile până pe omuşor.

Aşa am lăsat în urmă o parte a istoriei mele ca „apsolvent” de Ghcity haiscul şi m-am îngropat în Logos Rhythm cu speranţa că cineva este într-adevăr de partea mea. Haideţi să-i oferim aglăiţei circumstanţe atenunante: „Femeile se pot confrunta cu iritabilitate, oboseala, scaderea memoriei si a puterii de concentrare pe masura ce se apropie de menopauza. Aceste simptome au fost puse pe seama fluctuatiilor hormonale.” …că tot am învăţat ceva din biologia asta.

Dedicaţie

.."la toţi pretinii mei" şi ca să crape rânza duşmanilor .
Nu o luaţi în nume de rău, dar e în directă concordanţă cu ceea ce se întâplă în sistem.
Ta-dam !


sarmalele reci - tara te vrea prost!

Şi versuri...

Ce folos ai daca-nveti prea multe-n viata?
Poa' sa-ti explodeze creierul ...
Ce folos din carti despre domnitorii morti ?!
Tot ce ti se cere azi e sa fii nul ...

La ce bun sa-nveti limba romana?
O vorbesti cursiv de la doi ani ...
Nu exagera nici cu matematica ...
S-o stii numai cat sa nu te-ncurci la bani ...

 Ah, ce frumos ...
 Viitorul luminos li se-arata celor idioti ...
 Deci fii supus fata de cel mai sus pus ...
 Nu uita ca tara te vrea prost!

Nu incerca sa te realizezi in viata!
Nici o meserie n-are viitor ...
Si nu cuteza sa incerci sa schimbi ceva
Dupa doua mii de ani de somn usor.
Mai cinstit e sa-ti gasesti o cunostinta:
Ea sa te serveasca, tu sa o servesti ...
Un spate solid te va promova rapid
In armata nationala-a capetelor seci!

 Ah, ce frumos ...
 Viitorul luminos li se-arata celor idioti ...
 Deci fii supus fata de cel mai sus pus ...
 Nu uita ca tara te vrea prost!

Toate aceastea sub motto-ul "Sentimental irony is a dog that bays at the moon while pissing on graves."

Semibilanţ

Nu mai e mult nici până la sfârşit, nici până la prăşit. Actualitatea aduce în vizor încă o probă de bac bifată, şi încă o zi de sevraj. Până aici nimic spectaculos. E, dacă mai spun că am şi scăpat de matematică, de cea mai rigidă proiecţie în examen a intelectului personal(semi)-lucid, parcă începe să sune fain.
Mai important e că ne aflăm azi, într-o primă zi de Cupor (recomand poezia cu acelaşi titlu a lui Bacovia), care coincide cu mijlocul anului. Au trecut 183 de zile măreţe, şi ne aşteaptă până la rebelion încă pe-atâta, ţinând cont că trăim un an bi-sept(învăţ la bio!).
Mi-e greu să mă gândesc la bilanţuri, nu sunt necesare, dar sunt utile. Aş începe în sens invers, cu măreaţa examniare de azi care fu tare de tot! Cine ştie cunoaşte! Apoi aş revedea, deja ca prin ceaţă, problele precedente ale examenului, pregătirea, stresul, nopţile nedormite, care au populat aceasta primă jumătate de an. Ştiu că nici una din astea n-a fost 100% inutilă, că toate m-au mai trezit de cap, mi-au proectat în partea posterioară pecetea declinului mental, dar "orice şut în fund e un pas înainte!". Lunile de primăvară au fost ceea ce se numeşte "nimic pentru suflet", şi acum depinde cu priviţi sintagma. N-am făcut mare lucru pentru el, dar cu mărunte dezmierdări, cu nimicuri, a reuşit şi el să supravieţuiască aproape intact.
Jumătatea asta de an mi-a lărgit orizonturile, mi-a scăzut într-un fel încrederea în mine, şi a întărit-o pe de altă parte. Sunt tot eu.