Promiteam să revin cu detalii despre măreaţa zi. Joi a fost într-adevăr un adevărat exerciţiu pentru stăpânire de sine, de pe urma căruia am ieşit triumfătoare faţă de mine însămi, şi chiar faţă de alţii, prin ceea ce am investit sufleteşte. Continuu...
Cât sunt pe val , merită să fiu la înălţime şi la propriu. De 4 zile umblu pe tocuri(& Co.), în diferite misiuni oficiale, dintre care cea mai resource-absorbing e Jacobs Open 2009. Nu doar eticheta şi organizarea nemţească m-au attrapé în manifestul celor mai tari debateri, ci şi faptul că atmosfera aduce a olimpiadă. Probabil m-am implicat şi fiindcă anul asta îmi lipsesc sâmbetele cu peripeţii pe la "Petru", "Ştefan", "Samuil" (aka, licee din SV), cele 3 ore de concentrare maximă, răsplătite cu privare de la orice activităţi de salubrizare pentru ziua-6-a, cu răsfăţ şi somn de voie; spre seara, flash-back-urile din timpul lucrării, cu ce-aş fi putut scrie, cu inspiraţie tardivă în interpretarea lui Bacovia, apoi tresăritul la fiecare ring de telefon, apoi extaz sau ciudăăăăăăă. Cât era gimnaziu, încă ştiam să mă bucur sau să îmi manifest obşeteşte nervii; când veni liceul, începură agonia şi reacţiile degenerate. Abia spre sfârşit, mi-am dat seama că nu doar Bacovia, ci şi ierarhiile sunt interpretabile, că nu doar există doar NEcuvintele lui Stănescu, ci şi Necifrele din note, când cercul cu unghiul crăcănat al lui Arghezi devenea perfect imaginabil şi argumentabil, nu-mi rămăseseră decât puţine competiţii oficiale şi prea mai multe cu mine.
Oricât de obositoare deveneau olimpiadele la un moment dat, măcar la etapele superioare aveam show - prin atmosfera aia de plictiseala intelectuală colectivă, obsesivă în timpul somnului (când se întâmplă ca tu să dormi iepureşte şi restul lumii să rezolve probleme la geometrie, sau să recite din... whatever.
După opt ani consecutivi de olimpiadă (mai ales că mulţi ştiu varietatea contextului, spun toate astea fără nicio dare în petec) simt nevoia unei competiţii şi cred ca am găsit un surogat perfect.(tehnic şi calitativ mai bun, "surogat" fiindcă am schimbat decorul). Membrii tuturor echipelor internaţionale de debate sunt olimpici ti-pici! printre care m-am infiltrat ca să aud strategii, planuri, învăţături de minte. Îşi stăpânesc ceva mai bine lupta, nu disimulează şi sunt stăpâni pe subiect, dar parcă îi simt tulburaţi de orice pas neprevăzut în strategie. Improvizaţia, uneori atât de meritoasă la SV, e apreciată aici tot după parametrii rigizi, care vor răspunde în final doar cu DA sau NU. Merg şi ei mai departe, păcat că nu sunt calificări pe galaxie.
Apropo de galaxii, m-am întâlnit tot aici cu "Omul anului" (apud Realitatea feat. Cotidianul), absolventă la Jacobs - GeoAstro major -, cu câteva generaţii înainte. Foarte firească şi occidentalish, nu are nimic din frustrările estului sau din ipocrizie. Aşa îşi câştigă admiraţie şi oameni de încredere.
Mă gândesc că dacă, peste ani, toţi românii de la Jacobs, întorşi în ţară măcar pentru vacanţă, ar reuşi să mobilizeze lumea în felul asta, macar un judeţ din toată Românica ar fi liber. Nu discut acum şi aici chestiuni politice sau morale, dar ne dăm mulţi seama de ce se întâmplă...acolo. Tot ce îmi doresc sunt nişte decizii fireşti pentru lumea actuală, luate de Oameni.
Mi-am lăsat înadins timpul asta pentru scris, fiindcă peste puţin intru din nou în focuri. Mâine e marea finală, iar ei nu se luptă şi nu concurează decât... firesc.
Cât sunt pe val , merită să fiu la înălţime şi la propriu. De 4 zile umblu pe tocuri(& Co.), în diferite misiuni oficiale, dintre care cea mai resource-absorbing e Jacobs Open 2009. Nu doar eticheta şi organizarea nemţească m-au attrapé în manifestul celor mai tari debateri, ci şi faptul că atmosfera aduce a olimpiadă. Probabil m-am implicat şi fiindcă anul asta îmi lipsesc sâmbetele cu peripeţii pe la "Petru", "Ştefan", "Samuil" (aka, licee din SV), cele 3 ore de concentrare maximă, răsplătite cu privare de la orice activităţi de salubrizare pentru ziua-6-a, cu răsfăţ şi somn de voie; spre seara, flash-back-urile din timpul lucrării, cu ce-aş fi putut scrie, cu inspiraţie tardivă în interpretarea lui Bacovia, apoi tresăritul la fiecare ring de telefon, apoi extaz sau ciudăăăăăăă. Cât era gimnaziu, încă ştiam să mă bucur sau să îmi manifest obşeteşte nervii; când veni liceul, începură agonia şi reacţiile degenerate. Abia spre sfârşit, mi-am dat seama că nu doar Bacovia, ci şi ierarhiile sunt interpretabile, că nu doar există doar NEcuvintele lui Stănescu, ci şi Necifrele din note, când cercul cu unghiul crăcănat al lui Arghezi devenea perfect imaginabil şi argumentabil, nu-mi rămăseseră decât puţine competiţii oficiale şi prea mai multe cu mine.
Oricât de obositoare deveneau olimpiadele la un moment dat, măcar la etapele superioare aveam show - prin atmosfera aia de plictiseala intelectuală colectivă, obsesivă în timpul somnului (când se întâmplă ca tu să dormi iepureşte şi restul lumii să rezolve probleme la geometrie, sau să recite din... whatever.
După opt ani consecutivi de olimpiadă (mai ales că mulţi ştiu varietatea contextului, spun toate astea fără nicio dare în petec) simt nevoia unei competiţii şi cred ca am găsit un surogat perfect.(tehnic şi calitativ mai bun, "surogat" fiindcă am schimbat decorul). Membrii tuturor echipelor internaţionale de debate sunt olimpici ti-pici! printre care m-am infiltrat ca să aud strategii, planuri, învăţături de minte. Îşi stăpânesc ceva mai bine lupta, nu disimulează şi sunt stăpâni pe subiect, dar parcă îi simt tulburaţi de orice pas neprevăzut în strategie. Improvizaţia, uneori atât de meritoasă la SV, e apreciată aici tot după parametrii rigizi, care vor răspunde în final doar cu DA sau NU. Merg şi ei mai departe, păcat că nu sunt calificări pe galaxie.
Apropo de galaxii, m-am întâlnit tot aici cu "Omul anului" (apud Realitatea feat. Cotidianul), absolventă la Jacobs - GeoAstro major -, cu câteva generaţii înainte. Foarte firească şi occidentalish, nu are nimic din frustrările estului sau din ipocrizie. Aşa îşi câştigă admiraţie şi oameni de încredere.
Mă gândesc că dacă, peste ani, toţi românii de la Jacobs, întorşi în ţară măcar pentru vacanţă, ar reuşi să mobilizeze lumea în felul asta, macar un judeţ din toată Românica ar fi liber. Nu discut acum şi aici chestiuni politice sau morale, dar ne dăm mulţi seama de ce se întâmplă...acolo. Tot ce îmi doresc sunt nişte decizii fireşti pentru lumea actuală, luate de Oameni.
Mi-am lăsat înadins timpul asta pentru scris, fiindcă peste puţin intru din nou în focuri. Mâine e marea finală, iar ei nu se luptă şi nu concurează decât... firesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu