Surpat

Şi tu o să te topeşti încet cu ziua, cu ora care ţi-a tăiat în suflet o rază. Gândul ţi-e ars. De ce-ai privit? te întrebi. De ce ţi-a alunecat în minte chipul ei de piatră? Obrazul tău călit de gheţuri nu se va mai întoarce la adăpost. Te-a blestemat să-ţi duci tăcerile în tină şi să rabzi deasupra nisipul ei cernut. O să respiri cu greu din ceţuri şi din mâl şi cu mâna amorţită o să cauţi tăişul de rază ce ţi l-a înfipt în piept.
Să nu mai asculţi de noaptea ta cu lună.