Expediţie

Acum vei începe să uiţi... Priveşte în umbrele acelea şi nu gândi la nimic.
Te vei desprinde încet de sub umerii de stâncă şi vei vedea plutind sub tine trecutul, în forme transparente de fum. Contorsionate.
Te va uda de deasupra o roua de lut galben şi, când vei încerca să priveşti de unde cade, îţi vei izbi fruntea de ţărm. Te va durea. Sângerândă.
Îţi vei pierde echilibrul şi, căzut pe orizonat, vei urca încă vreo două mile. În lut.
Vei avea sub gene sare şi pe braţe îţi vor creşte mări. Înecate.
Te vei boteza cu ele până când pleoapele ţi se vor topi. Transparente.
Întorşi înăuntru, ochii nu vor vedea cu îţi cresc aripi. De sare.
Vei simţi lumina dinafară cum te înalţă. Topindu-te.
Când vei fi rămas un ghem de sare şi lut ars, te va lua în palme şi va sufla asupra-ţi. Cu lacrimi.
Şi atunci, vei începea din nou să vezi cum umbrele de fum se prefac în clipe. De viaţă