Bucurie

Fiindcă trec atât de repede pe lângă mine şi mi se opresc în preajmă doar când e să mint, bucuriile îşi caută locul printre acei Alţii, cu inimi de lut proaspăt. Eu nu le primesc decât cu o şovăire de o clipă, cu un ras amuţit, ca o trădare. Prefer să stau în tihnă la umbra visului şi să simt cum mă îneacă încet. Respir apoi deasupra lui şi plutesc în golul de suflet pe care mi l-a deschis. Valul de lumină aşternut deasupra mă îngroapă sub fărâmele ce odată au fost eu, suflet tânăr şi patimă neşovăitoare. Între lumină şi rouă, gândul mi se agaţă de păcat, căci prin el sunt legată de glie, de uitarea binelui şi a recunoştinţei. De asta nu pot să mă bucur...