Dacă toate serile se închid cu tăceri şi cu un zâmbet amar, ajungi chiar să te temi de bucuriile neaşteptate ce ar putea veni. Nu poţi ieşi dintre pereţii pe care ţi-i ridici împrejur şi tot mai sus, cu fiecare zi ce trece. Nu îţi clădeşti nici uitare, nici izbăvire, doar mândria păgână că ai supravieţuit propriilor patimi.
Te sperie săptămâna ce urmează, deşi eşti convins că ţi s-au întâmplat şi lucururi mai grele decât o sesiune. Te mulţumeşti cu două ore de somn din (da, îţi aminteşti că ai promis că nu o să se mai întâmple, şi e din nou "ultima dată, promit!"), chiar cu o singură ceaşcă de cafea. Trăieşti foarte intens "sindromul femeii de serviciu": îţi găseşti tot felul de nimicuri de făcut prin casă, şi tot amâi marea confruntare cu biblia cps-ului(aka Comparing Political Systems). De exemplu...
Ţi-ar prinde bine să faci puţină curăţenie prin cameră şi să lustruieşti oglinda din baie la ora 4 am. Trebuie să verifici mersul trenurilor la nemţi, să vezi cu cât a crescut preţul la biletul de avion pe care l-ai luat acum o lună pentru întoarcerea în ţară(ca să te convingi că ai făcut o afacere bună), să citeşti ziarul, să verifici a 5a oară mailul şi contul de facebook, să îţi plângi de milă pe messenger, să aberezi pe blog.
Ieri nu a fost chiar aşa...
Efectele nesomnului nu ieşiseră încă la iveală, şi într-o stare de transă mă puteam bucura de weekend. Am reuşit să mă trezesc, la fel de devreme ca şi în cursul săptămânii, şi mi-am croit uşor drum către lăpticul cu cereale de la micul dejun - e cea mai dulce parte a rutinei...
Ajungeam , mai demult, să nu mă pot bucura de momentele de linişte sufletească, nici de o clipă de meditaţie, fiindcă îmi erau prea la îndemână. În schimb ieri, la Liturghie (prima departe de casă, prima după o lună jumate), am trăit din nou o bucurie înălţătoare şi smerită, luminată de gândul că minunea s-a abătut din nou asupra noastră...
După amiezile şi-au găsit un nou loc pentru lene şi învăţare(chiar în ordinea asta) - biblioteca. Fiindcă în cameră, chiar dacă e a mea şi numai a mea, pătuţul e o tentaţie prea mare pentru somnic şi mă distrage de la lectura intensă, am convertit sala de lectură într-un spaţiu de autoconstrângere. A fost parţial eficientă alegerea. Cea mai utilă parte e că am descoperit nişte cărţi şi nişte albume de artă numai bune de răsfoit după sesiune, tot în bibliotecă, dar într-o atmosferă mai degajată.
În stilul ăsta continui planurile pentru after-mids. De exemplu, meciul de aseară a fost o avanpremieră a ceea ce va urma începând de duminica următoare. Am urmărit şi nu prea evoluţia naţionalei în faţa Franţei; oricum, ne-am conectat online la Antena 1 abia după ce românii dăduseră cele două goluri. Mi-am luat pastila de râs pentru sâmbătă seară, răstâlmăcind,împreună cu amicii mei, comentariile pe marginea jocului. Rezultatul jocului a fost prea puţin important, bine că n-am luat bătaie! Furaţi de magia micului ecran, la care niciunul dintre noi nu privise de cel puţin o lună jumate pe un canal românesc, am continuat să ne uitam la reclame şi promo-uri, toate Made in Romania. Apoi am trecut pe stand-up comedy autohton, deci Cafe Deko (ştiţi voi, diateza reflexivă şi Eminescu, 2 bucăţi de ler, cum rezolvi toate problemele în două cuvinte...şi altele)
Având în vedere că nu dormisem decât 2 ore din ultimele 40 , aveam toate motivele să îmi duc cartea de CPS la nani şi, simultan, pe mine.
Duminica începută fără cafea nu a durat decât până la 2pm: iar am picat buştean(ă) într-un somn năuc. De la mood-ul d'apres-midi până la a freca menta, nu a fost decât un pas -cina şi bârfele aferente. Aşa că, fraţilor, urmează o noapte lungă, şi o săptămână foarte grea.
Mă consolez cu peisajul de afară (watch the pics!) şi cu cel de mai prin preajmă
Toamna nu e chiar aşa de amară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu