Când te gândeşti că ai lăsat în urmă abia două ore de somn, că săptămâna viitoare ai trei midterm-uri, două "referate":P (mi-era dor să folosesc conceptul asta) şi că mai vrei să citeşti ceva şi pentru sufleţelul tău, parcă e tot mai greu să începi o nouă săptămână cu optimism. Te hrăneşti cu gândurile de weekend, trecute deja în rândul amintirilor, şi tot speri că va mai ţine soarele de toamnă pentru o plimbare pe sub castani.
Mi-era atât de dor să scriu ceva pe blog, chiar nimicuri şi gânduri repetate ; acum o fac pe răspunderea mea şi a celor, în total, 500 de pagini de învăţat până vinerea viitoare. Mă deranjează că zilele, cât or fi ele de monotone, se succed după o lege a compensaţiei, care trasează atât de clar ups and down-urile itinerarului studenţesc.
De exemplu...
Vineri am sărbătorit în mod patriotic-de-mprumut Ziua Unificării Germaniei - zi dragă sufletului meu pentru faptul că m-a scutit de două cursuri semi-matinale. Având în vedere că nici la anul, nici peste doi ani nu voi avea o zi de weekend în plus din acelaşi motiv, merita să o trăiesc mai intens. De fapt, a fost o zi a pregătirilor pentru măreaţa escapadă la Hamburg.
...somn puţin sau chiar deloc, procrastinating homework and learning, şi multe, mult prea multe speranţe.
Sâmbătă în zori, după nici mai mult nici mai puţin de 2(două) ore de somn, am fost cel mai mai matinal enoriaş, fidel sandwishurilor improvizate din mâncarea Aramark. Nicicând nu mi s-a părut cafeaua mai amară decât în dimineaţa aia -banală doctorie antisomn, de care m-aş fi lipsit cu drag doar ca să aţipesc şi eu într-un tren nemţesc. Am fost foarte mândră de punctualitatea grupului, cu toate că era cât pe-aci să pierdem trenul - ne-ar fi costat 20 de minute de aşteptare în plus, pe un frig de 7 grade.
8 omuleţi, pornim la drum :D
Între veghe şi somn, discutăm pentru a mia oara problema midterm-urilor: orice cuvânt rostit la întâmplare, de oricare dintre noi conţine o referinţă externă către acest subiect tabu. Chiar argumentul care mi-a decis înrolarea în operaţiunea 'Hamburg- 4 octombrie' a fost legat de ...conduita mea academică: dacă tot am şanse să nu trec "acel" examen, măcar merită să ştiu că am pierdut timpul de învăţare pentru o cauză nobilă- să îmi cunosc patria-mumă-vitregă.
Am încercat să mă detaşez de context, să mă bucur că nu am o oră limită de întoarcere, să mă bucur de cei din jurul meu.
Poate că am reuşit, până în momentul în care senzaţia de nou, de imens, de...altfel a fost copleşitoare. Doar priveliştea unei soooo gara m-a lăsat fără vorbe, la fel şi ritmul bine măsurat al trecătorilor de pe peroane. O asemănare cu Gara de Nord am putut găsi decât în privinţa trenurilor - tot pe şine merg. (nu, nu s-a apropiat niciun meseriaş de mine, care să mă întrebe dacă nu cumpăr cu cinci sute de mii o cameră de filmat)
Degeaba mă străduisem să încropesc o hartă, să îmi organizez măcar mental itinerarul... Mi-ar fi fost de-ajuns să citesc câte ceva despre oraş, ca să îmi dau seama că mi-ar trebui pe puţin o săptămână să-l cunosc câtuşi de puţin. Nu mi-am agăţat nici gâtul de aparatul foto, nici ochii nu mi-i am clătit prin vitrine, m-am luminat doar cu chipuri şi cu zâmbete. (oricum, o să primesc cât de curând şi poze de la tovarăşii de drum)
Locurile vizitate, cu nume şi date istorice le-am cam uitat instantaneu. Am rămas în minte cu imaginea ploii stârnite din senin, ce n-a înecat nici o rază din soarele de toamnă. Priveam parcă două peisaje suprapuse, peste care treceau holograme a două mulţimi de oameni ce să se intersectau fără să se recunoască.
N-am regretat că mi-am uitat umbrela acasă...
S-a terminat şi weekend-ul prelungit, înecat în delirul adolescentin al primei toamne petrecute ...departe.
Mi-era atât de dor să scriu ceva pe blog, chiar nimicuri şi gânduri repetate ; acum o fac pe răspunderea mea şi a celor, în total, 500 de pagini de învăţat până vinerea viitoare. Mă deranjează că zilele, cât or fi ele de monotone, se succed după o lege a compensaţiei, care trasează atât de clar ups and down-urile itinerarului studenţesc.
De exemplu...
Vineri am sărbătorit în mod patriotic-de-mprumut Ziua Unificării Germaniei - zi dragă sufletului meu pentru faptul că m-a scutit de două cursuri semi-matinale. Având în vedere că nici la anul, nici peste doi ani nu voi avea o zi de weekend în plus din acelaşi motiv, merita să o trăiesc mai intens. De fapt, a fost o zi a pregătirilor pentru măreaţa escapadă la Hamburg.
...somn puţin sau chiar deloc, procrastinating homework and learning, şi multe, mult prea multe speranţe.
Sâmbătă în zori, după nici mai mult nici mai puţin de 2(două) ore de somn, am fost cel mai mai matinal enoriaş, fidel sandwishurilor improvizate din mâncarea Aramark. Nicicând nu mi s-a părut cafeaua mai amară decât în dimineaţa aia -banală doctorie antisomn, de care m-aş fi lipsit cu drag doar ca să aţipesc şi eu într-un tren nemţesc. Am fost foarte mândră de punctualitatea grupului, cu toate că era cât pe-aci să pierdem trenul - ne-ar fi costat 20 de minute de aşteptare în plus, pe un frig de 7 grade.
8 omuleţi, pornim la drum :D
Între veghe şi somn, discutăm pentru a mia oara problema midterm-urilor: orice cuvânt rostit la întâmplare, de oricare dintre noi conţine o referinţă externă către acest subiect tabu. Chiar argumentul care mi-a decis înrolarea în operaţiunea 'Hamburg- 4 octombrie' a fost legat de ...conduita mea academică: dacă tot am şanse să nu trec "acel" examen, măcar merită să ştiu că am pierdut timpul de învăţare pentru o cauză nobilă- să îmi cunosc patria-mumă-vitregă.
Am încercat să mă detaşez de context, să mă bucur că nu am o oră limită de întoarcere, să mă bucur de cei din jurul meu.
Poate că am reuşit, până în momentul în care senzaţia de nou, de imens, de...altfel a fost copleşitoare. Doar priveliştea unei soooo gara m-a lăsat fără vorbe, la fel şi ritmul bine măsurat al trecătorilor de pe peroane. O asemănare cu Gara de Nord am putut găsi decât în privinţa trenurilor - tot pe şine merg. (nu, nu s-a apropiat niciun meseriaş de mine, care să mă întrebe dacă nu cumpăr cu cinci sute de mii o cameră de filmat)
Degeaba mă străduisem să încropesc o hartă, să îmi organizez măcar mental itinerarul... Mi-ar fi fost de-ajuns să citesc câte ceva despre oraş, ca să îmi dau seama că mi-ar trebui pe puţin o săptămână să-l cunosc câtuşi de puţin. Nu mi-am agăţat nici gâtul de aparatul foto, nici ochii nu mi-i am clătit prin vitrine, m-am luminat doar cu chipuri şi cu zâmbete. (oricum, o să primesc cât de curând şi poze de la tovarăşii de drum)
Locurile vizitate, cu nume şi date istorice le-am cam uitat instantaneu. Am rămas în minte cu imaginea ploii stârnite din senin, ce n-a înecat nici o rază din soarele de toamnă. Priveam parcă două peisaje suprapuse, peste care treceau holograme a două mulţimi de oameni ce să se intersectau fără să se recunoască.
N-am regretat că mi-am uitat umbrela acasă...
S-a terminat şi weekend-ul prelungit, înecat în delirul adolescentin al primei toamne petrecute ...departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu