Când n-ai să mai chemi din urmă nici amintiri cu ploi şi toamne, nici seri din iatacul verde,
Când n-o să plângi la fiecare clătinare a viselor tale,
Când o să trăieşti din tine...
O să-mi poţi cere să-ţi fiu umbră, călăuză şi rădăcini.
N-o să mai tremuri în somnul de neguri, căci tâmplele mele te vor hrăni de gânduri.
Îmi vei fi sălaş, îţi voi fi lumină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu