Scrisoare

Am împlinit 200 de postări pe blog şi cifra asta rotundă nu-mi aduce aminte decât că mă apropii de o altă schimbare de prefix. Dacă am început să scriu aici de prin liceu, nu mi-am uitat deloc pornirile de atunci. Legat de ce puteam face atunci, de ceea ce am şi împlinit, am găsit nişte vorbe extraordinare pe blogul lui Chirilă. Merită citite sau ascultate...

scrisoare catre liceeni

Mi-e dor să citesc şi să am timp de luptă cu mine însămi. Mi-e dor să vorbesc pentru mulţi şi să îi fac bucuroşi. Mi-e dor să ascult cum se înalţă pe fiecare fir de iarbă o nouă biruinţă.

1Martie Călător

Un început de lună pe măsură... Cu bilanţul pe februarie lăsat deoparte, am pus la cale un Mărţişor multicultural şi de-al nostru....Nu a semănat nici pe departe cu ce a fost anul trecut şi a devenit un soi de compensare pentru atunci

Faza 1: pregătirile -anunţate cu surle şi trâmbiţe prin tot Jacobs-ul - au mobilizat o echipa...cum altfel decât "de forţă şi talent". Sortimentele de turta dulce, sărăţele, doi-se-pupa au făcut deliciul bucătarilor(pentru început) - majoritatea neiniţiaţi în prealabil. Cu toate astea, partea feminină a echipei de lucru a dominat pe toate fronturile, si ma simt mandra de asta.

Faza 2: workshop - toate neamurile rasucind la mărţişoare. Sentiment înălţător. punct. Faza 3 fara un sfert : gătit, repriza a doua - mărţişor digerabil. Good to know: zahărul nemţesc nu e dulce!

Faza 3+ schimbare de plan-locaţie: la mine în acvariu, 20 oameni prin rotaţie, radio zu şi râs cât cuprinde. Prăjitura cu vişine are succes imens (sau?), mai ales de lăsata secului. Adevărul e că m-am simţit foarte high ca gazdă, pentru prima oara cu atâţia oaspeţi, cu atâtea flori şi mărţişoare în jur.

De-aş fi plecat atunci

Voi fi tăcut în lut cu uşi de lemn deasupra când, plânsă, ai să-nţelegi şi vezi c-am fost un gând. Să nu porţi umbra mea cu lauri, să jeleşti mai bine tot ce ea n-a putut cuprinde: părul tău cărunt, zorile şi apa vie. Rosteşte peste toate acestea vorba ta blândă şi mirarea, gândul dintâi ce te-a făcut să mă chemi atunci în tine. Priveşte-ţi mâinile cum tremură răscolind ţărâna şi negăsind nimic. Mult mai adânc, oase albe ţi se vor arăta şi n-or s-ascundă nici patimă, nici dor de viaţă. Se vor întinde subţiri peste mâl şi-ţi vor zgâria palmele când vei voi să le mângâi. Aruncă-le-napoi, să nu le prindă lumina şi-ntoarce-ţi faţa către răsărit şi casă. Te-aşteaptă în albie pruncul ce astăzi n-ai vrut să-l hrăneşti. Te strigă şi plânge mai aprig decât mine, adulmecă viaţa şi nu o pedepseşte. Te ştie doar cu obrazul brăzdat, căci lui n-ai vrut să-i întorci faţa cea bună. Ţi-a păsat de lut şi ceară, pe când el se ridica din albie, iar eu căcam deja poteci de jar...

Iertăciune

Te-am luat la rost ş-am spus în faţă că mi-eşti aprig. Că n-ai cu mine vorbe sub fereşti şi nici aleanul n-ai să mi-l propteşti pe uşa de la tindă. Întinde braţul să cuprinzi de mijloc ursita ce te joacă-n palme muncite de pământ. Leagă-ţi gândul de glie şi judecata întinde-o pe uliţi, să ştie alţii cât de vrednic mi-eşti. Nu zăbovi la sfaturi cu mustrare şi nici cu ochi de tină să priveşti la ţară. Să-ţi ţie Domnul fruntea sus şi gândul cu smerită rugă, să ai pâmânt de-o palmă să te închini la cer şi prunduri. Să ţi se-nchine sus paharul de pe urmă ş-udat să fie lutul pe care-acum păşeşti, de lacrimi de femeie cu prunc crescut cât bradul. Să-ţi ţie casa roadă şi ogrăzile belşugul de-mpăcare.

[Să sune puţin a Coşbuc]

Bucurie

Fiindcă trec atât de repede pe lângă mine şi mi se opresc în preajmă doar când e să mint, bucuriile îşi caută locul printre acei Alţii, cu inimi de lut proaspăt. Eu nu le primesc decât cu o şovăire de o clipă, cu un ras amuţit, ca o trădare. Prefer să stau în tihnă la umbra visului şi să simt cum mă îneacă încet. Respir apoi deasupra lui şi plutesc în golul de suflet pe care mi l-a deschis. Valul de lumină aşternut deasupra mă îngroapă sub fărâmele ce odată au fost eu, suflet tânăr şi patimă neşovăitoare. Între lumină şi rouă, gândul mi se agaţă de păcat, căci prin el sunt legată de glie, de uitarea binelui şi a recunoştinţei. De asta nu pot să mă bucur...

High [Heels], Olimpiade, Firesc

Promiteam să revin cu detalii despre măreaţa zi. Joi a fost într-adevăr un adevărat exerciţiu pentru stăpânire de sine, de pe urma căruia am ieşit triumfătoare faţă de mine însămi, şi chiar faţă de alţii, prin ceea ce am investit sufleteşte. Continuu...

Cât sunt pe val , merită să fiu la înălţime şi la propriu. De 4 zile umblu pe tocuri(& Co.), în diferite misiuni oficiale, dintre care cea mai resource-absorbing e Jacobs Open 2009. Nu doar eticheta şi organizarea nemţească m-au attrapé în manifestul celor mai tari debateri, ci şi faptul că atmosfera aduce a olimpiadă. Probabil m-am implicat şi fiindcă anul asta îmi lipsesc sâmbetele cu peripeţii pe la "Petru", "Ştefan", "Samuil" (aka, licee din SV), cele 3 ore de concentrare maximă, răsplătite cu privare de la orice activităţi de salubrizare pentru ziua-6-a, cu răsfăţ şi somn de voie; spre seara, flash-back-urile din timpul lucrării, cu ce-aş fi putut scrie, cu inspiraţie tardivă în interpretarea lui Bacovia, apoi tresăritul la fiecare ring de telefon, apoi extaz sau ciudăăăăăăă. Cât era gimnaziu, încă ştiam să mă bucur sau să îmi manifest obşeteşte nervii; când veni liceul, începură agonia şi reacţiile degenerate. Abia spre sfârşit, mi-am dat seama că nu doar Bacovia, ci şi ierarhiile sunt interpretabile, că nu doar există doar NEcuvintele lui Stănescu, ci şi Necifrele din note, când cercul cu unghiul crăcănat al lui Arghezi devenea perfect imaginabil şi argumentabil, nu-mi rămăseseră decât puţine competiţii oficiale şi prea mai multe cu mine.

Oricât de obositoare deveneau olimpiadele la un moment dat, măcar la etapele superioare aveam show - prin atmosfera aia de plictiseala intelectuală colectivă, obsesivă în timpul somnului (când se întâmplă ca tu să dormi iepureşte şi restul lumii să rezolve probleme la geometrie, sau să recite din... whatever.
După opt ani consecutivi de olimpiadă (mai ales că mulţi ştiu varietatea contextului, spun toate astea fără nicio dare în petec) simt nevoia unei competiţii şi cred ca am găsit un surogat perfect.(tehnic şi calitativ mai bun, "surogat" fiindcă am schimbat decorul). Membrii tuturor echipelor internaţionale de debate sunt olimpici ti-pici! printre care m-am infiltrat ca să aud strategii, planuri, învăţături de minte. Îşi stăpânesc ceva mai bine lupta, nu disimulează şi sunt stăpâni pe subiect, dar parcă îi simt tulburaţi de orice pas neprevăzut în strategie. Improvizaţia, uneori atât de meritoasă la SV, e apreciată aici tot după parametrii rigizi, care vor răspunde în final doar cu DA sau NU. Merg şi ei mai departe, păcat că nu sunt calificări pe galaxie.
Apropo de galaxii, m-am întâlnit tot aici cu "Omul anului" (apud Realitatea feat. Cotidianul), absolventă la Jacobs - GeoAstro major -, cu câteva generaţii înainte. Foarte firească şi occidentalish, nu are nimic din frustrările estului sau din ipocrizie. Aşa îşi câştigă admiraţie şi oameni de încredere.

Mă gândesc că dacă, peste ani, toţi românii de la Jacobs, întorşi în ţară măcar pentru vacanţă, ar reuşi să mobilizeze lumea în felul asta, macar un judeţ din toată Românica ar fi liber. Nu discut acum şi aici chestiuni politice sau morale, dar ne dăm mulţi seama de ce se întâmplă...acolo. Tot ce îmi doresc sunt nişte decizii fireşti pentru lumea actuală, luate de Oameni.

Mi-am lăsat înadins timpul asta pentru scris, fiindcă peste puţin intru din nou în focuri. Mâine e marea finală, iar ei nu se luptă şi nu concurează decât... firesc.

Sehr wichtig

Zi importantă pentru conduita mea Jacobs. Keep in touch, cu detalii diseară. Mă pregătesc să fiu eu, chiar şi cu un kil de emoţii pe mine. Îmi măsor gândurile şi răspund mai întâi în gând fiecărei întrebări din afară, mă privesc sceptic şi încerc să-mi uit înclinaţia spre gafă. Voi fi :) ca şi când aşa aşa aş merita să fiu. Nu intimidez, nu mă substiui niciunui 'mie' din trecut, fiindcă sunt aici, acum, cu gândul înainte.
Aş vrea să cad pe gânduri şi să rămân deasupra lor până când n-or să mai aibă deloc putere asupra mea. Voi întreba atunci,' sunt gândurile cui?' şi căutând să răspund şoaptei mai întâi, voi fi uitat de unde a pornit glasul. Ale lui, ale noastre. Ale celui ce n-a şovăit să păşească peste praguri, ale celui înfrânt de celce va fi voit să ajungă. Ale tuturor care s-au întrecut în răni de vorbe şi blesteme. Ale trecutului spart în oglinzi de ceară.
Fără lumini, fără căinţă.