De ce sunt în stare colegii de palier...

Planuri

Lucruri de făcut după sesiune (aka la sfârşitul acestei săptămâni şi, apoi, după 8 noiembrie):

- de revăzut Vanilla Sky, de terminat sezonul 4 din Lost , de început sezonul 4 din Prison Break
- de mers la shopping (în Bremen şi Hamburg)
- de vizitat portul din Hamburg şi plaja din Bremerhaven
- de răsfoit albume de artă din bibliotecă, cărţi bune şi autori post-moderni (exploatat latura pozitivă a şoricitului în bibliotecă)
- de dormit 8 ore pe noapte
- de gătit româneşte cu fellow Romanians din Campus
- de vizitat cimitirul din Vegesack şi Knoops parc
- de citit Întoarcerea din Rai şi o carte-două de Amelie Nothomb
- de scris în fiecare zi pe blog
-de redecorat camera

Cozy song

Acum aproape un an începea festivalul "Toamnă la Voroneţ"...bune vremuri atunci! La proiecţia de diaporamă am auzit pentru prima oară cântecul astă, şi l-am reascultat, din întâmplare, ieri pe Radio3net. Se potriveşte extraordinar de bine stării mele de acum, şi, în general, sesiunii.


Spitalul de nebuni Daniel Iancu

Toamnă cu gust de cafea

Dacă toate serile se închid cu tăceri şi cu un zâmbet amar, ajungi chiar să te temi de bucuriile neaşteptate ce ar putea veni. Nu poţi ieşi dintre pereţii pe care ţi-i ridici împrejur şi tot mai sus, cu fiecare zi ce trece. Nu îţi clădeşti nici uitare, nici izbăvire, doar mândria păgână că ai supravieţuit propriilor patimi.
Te sperie săptămâna ce urmează, deşi eşti convins că ţi s-au întâmplat şi lucururi mai grele decât o sesiune. Te mulţumeşti cu două ore de somn din (da, îţi aminteşti că ai promis că nu o să se mai întâmple, şi e din nou "ultima dată, promit!"), chiar cu o singură ceaşcă de cafea. Trăieşti foarte intens "sindromul femeii de serviciu": îţi găseşti tot felul de nimicuri de făcut prin casă, şi tot amâi marea confruntare cu biblia cps-ului(aka Comparing Political Systems). De exemplu...
Ţi-ar prinde bine să faci puţină curăţenie prin cameră şi să lustruieşti oglinda din baie la ora 4 am. Trebuie să verifici mersul trenurilor la nemţi, să vezi cu cât a crescut preţul la biletul de avion pe care l-ai luat acum o lună pentru întoarcerea în ţară(ca să te convingi că ai făcut o afacere bună), să citeşti ziarul, să verifici a 5a oară mailul şi contul de facebook, să îţi plângi de milă pe messenger, să aberezi pe blog.
Ieri nu a fost chiar aşa...
Efectele nesomnului nu ieşiseră încă la iveală, şi într-o stare de transă mă puteam bucura de weekend. Am reuşit să mă trezesc, la fel de devreme ca şi în cursul săptămânii, şi mi-am croit uşor drum către lăpticul cu cereale de la micul dejun - e cea mai dulce parte a rutinei...

Ajungeam , mai demult, să nu mă pot bucura de momentele de linişte sufletească, nici de o clipă de meditaţie, fiindcă îmi erau prea la îndemână. În schimb ieri, la Liturghie (prima departe de casă, prima după o lună jumate), am trăit din nou o bucurie înălţătoare şi smerită, luminată de gândul că minunea s-a abătut din nou asupra noastră...

După amiezile şi-au găsit un nou loc pentru lene şi învăţare(chiar în ordinea asta) - biblioteca. Fiindcă în cameră, chiar dacă e a mea şi numai a mea, pătuţul e o tentaţie prea mare pentru somnic şi mă distrage de la lectura intensă, am convertit sala de lectură într-un spaţiu de autoconstrângere. A fost parţial eficientă alegerea. Cea mai utilă parte e că am descoperit nişte cărţi şi nişte albume de artă numai bune de răsfoit după sesiune, tot în bibliotecă, dar într-o atmosferă mai degajată.



În stilul ăsta continui planurile pentru after-mids. De exemplu, meciul de aseară a fost o avanpremieră a ceea ce va urma începând de duminica următoare. Am urmărit şi nu prea evoluţia naţionalei în faţa Franţei; oricum, ne-am conectat online la Antena 1 abia după ce românii dăduseră cele două goluri. Mi-am luat pastila de râs pentru sâmbătă seară, răstâlmăcind,împreună cu amicii mei, comentariile pe marginea jocului. Rezultatul jocului a fost prea puţin important, bine că n-am luat bătaie! Furaţi de magia micului ecran, la care niciunul dintre noi nu privise de cel puţin o lună jumate pe un canal românesc, am continuat să ne uitam la reclame şi promo-uri, toate Made in Romania. Apoi am trecut pe stand-up comedy autohton, deci Cafe Deko (ştiţi voi, diateza reflexivă şi Eminescu, 2 bucăţi de ler, cum rezolvi toate problemele în două cuvinte...şi altele)

Având în vedere că nu dormisem decât 2 ore din ultimele 40 , aveam toate motivele să îmi duc cartea de CPS la nani şi, simultan, pe mine.
Duminica începută fără cafea nu a durat decât până la 2pm: iar am picat buştean(ă) într-un somn năuc. De la mood-ul d'apres-midi până la a freca menta, nu a fost decât un pas -cina şi bârfele aferente. Aşa că, fraţilor, urmează o noapte lungă, şi o săptămână foarte grea.
Mă consolez cu peisajul de afară (watch the pics!) şi cu cel de mai prin preajmă
Toamna nu e chiar aşa de amară.

De veghe

Când n-ai să mai chemi din urmă nici amintiri cu ploi şi toamne, nici seri din iatacul verde,
Când n-o să plângi la fiecare clătinare a viselor tale,
Când o să trăieşti din tine...

O să-mi poţi cere să-ţi fiu umbră, călăuză şi rădăcini.
N-o să mai tremuri în somnul de neguri, căci tâmplele mele te vor hrăni de gânduri.
Îmi vei fi sălaş, îţi voi fi lumină.

Printre ploi

Când te gândeşti că ai lăsat în urmă abia două ore de somn, că săptămâna viitoare ai trei midterm-uri, două "referate":P (mi-era dor să folosesc conceptul asta) şi că mai vrei să citeşti ceva şi pentru sufleţelul tău, parcă e tot mai greu să începi o nouă săptămână cu optimism. Te hrăneşti cu gândurile de weekend, trecute deja în rândul amintirilor, şi tot speri că va mai ţine soarele de toamnă pentru o plimbare pe sub castani.
Mi-era atât de dor să scriu ceva pe blog, chiar nimicuri şi gânduri repetate ; acum o fac pe răspunderea mea şi a celor, în total, 500 de pagini de învăţat până vinerea viitoare. Mă deranjează că zilele, cât or fi ele de monotone, se succed după o lege a compensaţiei, care trasează atât de clar ups and down-urile itinerarului studenţesc.
De exemplu...
Vineri am sărbătorit în mod patriotic-de-mprumut Ziua Unificării Germaniei - zi dragă sufletului meu pentru faptul că m-a scutit de două cursuri semi-matinale. Având în vedere că nici la anul, nici peste doi ani nu voi avea o zi de weekend în plus din acelaşi motiv, merita să o trăiesc mai intens. De fapt, a fost o zi a pregătirilor pentru măreaţa escapadă la Hamburg.
...somn puţin sau chiar deloc, procrastinating homework and learning, şi multe, mult prea multe speranţe.
Sâmbătă în zori, după nici mai mult nici mai puţin de 2(două) ore de somn, am fost cel mai mai matinal enoriaş, fidel sandwishurilor improvizate din mâncarea Aramark. Nicicând nu mi s-a părut cafeaua mai amară decât în dimineaţa aia -banală doctorie antisomn, de care m-aş fi lipsit cu drag doar ca să aţipesc şi eu într-un tren nemţesc. Am fost foarte mândră de punctualitatea grupului, cu toate că era cât pe-aci să pierdem trenul - ne-ar fi costat 20 de minute de aşteptare în plus, pe un frig de 7 grade.
8 omuleţi, pornim la drum :D
Între veghe şi somn, discutăm pentru a mia oara problema midterm-urilor: orice cuvânt rostit la întâmplare, de oricare dintre noi conţine o referinţă externă către acest subiect tabu. Chiar argumentul care mi-a decis înrolarea în operaţiunea 'Hamburg- 4 octombrie' a fost legat de ...conduita mea academică: dacă tot am şanse să nu trec "acel" examen, măcar merită să ştiu că am pierdut timpul de învăţare pentru o cauză nobilă- să îmi cunosc patria-mumă-vitregă.
Am încercat să mă detaşez de context, să mă bucur că nu am o oră limită de întoarcere, să mă bucur de cei din jurul meu.
Poate că am reuşit, până în momentul în care senzaţia de nou, de imens, de...altfel a fost copleşitoare. Doar priveliştea unei soooo gara m-a lăsat fără vorbe, la fel şi ritmul bine măsurat al trecătorilor de pe peroane. O asemănare cu Gara de Nord am putut găsi decât în privinţa trenurilor - tot pe şine merg. (nu, nu s-a apropiat niciun meseriaş de mine, care să mă întrebe dacă nu cumpăr cu cinci sute de mii o cameră de filmat)
Degeaba mă străduisem să încropesc o hartă, să îmi organizez măcar mental itinerarul... Mi-ar fi fost de-ajuns să citesc câte ceva despre oraş, ca să îmi dau seama că mi-ar trebui pe puţin o săptămână să-l cunosc câtuşi de puţin. Nu mi-am agăţat nici gâtul de aparatul foto, nici ochii nu mi-i am clătit prin vitrine, m-am luminat doar cu chipuri şi cu zâmbete. (oricum, o să primesc cât de curând şi poze de la tovarăşii de drum)
Locurile vizitate, cu nume şi date istorice le-am cam uitat instantaneu. Am rămas în minte cu imaginea ploii stârnite din senin, ce n-a înecat nici o rază din soarele de toamnă. Priveam parcă două peisaje suprapuse, peste care treceau holograme a două mulţimi de oameni ce să se intersectau fără să se recunoască.
N-am regretat că mi-am uitat umbrela acasă...

S-a terminat şi weekend-ul prelungit, înecat în delirul adolescentin al primei toamne petrecute ...departe.

Erată

Nu, n-am uitat dulcele târg al Ieşilor... Doar că nu exista un monument dărâmabil şi cu valoare studenţească. Oricum, drajii mei, sî nu tăieţi teiul lu' Eminescu, că cine ştie ce geniu pustiu îl bântuie. Nu-l alungaţi, că vă piere tătă inspiraţiunea.
Urările erau pentru tot neamul studenţesc, şi le înoiesc dacă tot am făcut erată: Cât mai mult timp pentru voi, cât mai multă răbdare, cât mai mult zâmbet pentru cei din jur.