Lungă zi

Cea mai scurtă noapte. Nu doar fiindcă e înaintea unei noi plecări, nu fiindcă împachetez de zor, mecanic şi fără să mă gândesc de ce şi pentru...unde. Şi-n calendar zice la fel...
Mâine în zori m-aşteaptă un drum spre miezul ţării, acolo unde şi teilor şi castanilor le şedea bine înfloriţi, sau scuturându-se. Pornesc ceva mai vestejită decât la prima vizită în cetate, cu gânduri tinere pentru alţii şi cu norocul meu în praf.
Cea mai lungă zi, de vară, într-un oraş mic şi atât de posac până să se termine sesiunea şi bacul. Aşteptam o revedere oricât de banală, cu orice faţă mai trecută cu un an, dar care să îmi amintească de oraşul-acasă, aşa cum ar trebui să arate el după o întoarcere. Ar trebui? încă nu se ştie, poate e mai bine să văd aici altceva, să trec uşor cu vederea lumea ce îmi pare aproape necunoscută, să trec şi eu mai departe.Drumul la Sighişoara, departe de scopul lui extracurricular-academic-nostalgic, vine ca o poveste pentru ziarul de Duminică - fără pretenţii de recunoaştere, totuşi neîncadrată în tiparul obişnuit, cu mulţumirea tăcută a celui care a scris - poate pentru a se destăinui şi a crea ceva, poate pentru a-şi preda articolul la timp. În orice caz e o promisiune în faţa unei foi învechite, dar încă albe. Va veni o despărţire cu un scenariu aproape frivol, cu accente de acomodare la pension, cu feţe noi şi leni resuscitate. O să stau din nou în turn, citind nu distanţele spre lumi şi ţări, ci măsurând timpul până când voi spune "verile cu mine".

Drumul şi concertul

N-am lăsat să treacă săptămâna de stat acasă fără să îmi ies din cocon, aşa că am pornit cu una bucată rudă de gradul I mai tânără decât mine pe drumul de fier către capitală: 8(opt) ore - inuman- până în urbea cu miros de asfalt, metrou, salcâm sufocat de praf şi 'provincii' adunate la un loc. Incursiunea, programată aproximativ, a avut ca punct central concertul Gogol Bordello, teatrul de vară Herăstrău, 17 iunie, orele 19...aşa cum scria pe bilete de cu mult timp înainte. Ziua 1 s-a văzut mai puţin blur după un ceai la Serendipity, uite aici, cu lume bună şi soare chill. Trebuia să mă înarmez cu mult mai multă energie pentru concert, dar a mers şi aşa... Atmosfera a crescut în awsomeness de la sine parcă, pe măsură ce tinerimea rasta-punk năpădea arena. Cele două ore de aşteptare, umplute cu concertul de deschidere şi pregătirile scenei au meritat din prea plin. Foarte energici şi cu un feed-back pe măsură din partea publicului, Hutz & Co. au scaldat mulţimea într-un sound foarte purple(vorba cântecului!) şi-ntr-un elan nebunesc, cu gust slavo-occidental.

Până spre final, aerul devenise mov, iar noi pluteam pe deasupra parcului, împiedicându-ne uşor de Arcul de Triumf şi alunecând pe brânci până sub cearşaf.

Ziua 2, iminenţa plecării ... totuşi o incursiune culturală decentă până la Bookfest ne-a purtat prin soare, la locul cu ceva mai multe cărţi decât cititori pe metru pătrat. Spun 'cărţi', excluzând maculatura şi titlurile care se găsesc mai uşor pe tarabe decât în librării...
Revenind în zone mai centrale, am revăzut lume veche ş-am cunoscut lume nouă, cu gândul înecat din nou în ceai. Bila era tot pe ASE;în gară, o diversitate culturală de teapa Jacobs, căreia i-am supravieţuit moţăind până dimineaţă.
Şi nu voi fi în Bucureşti de dragul efectului/concertului Placebo...

Întoarcerea

Mă simt ca un desktop la o rezoluţie de 1024 x 768. Culori diluate pe un fond blur, faţă ştearsă afişată peste atâta banal. Nici n-am apucat să văd cum s-a făcut vară şi cât de brusc s-a schimbat decorul. Am revenit pe tărâmuri natale după ce am recuperat prom-ul de anul trecut şi am făcut curăţenie în celula/acvariul Jacobs cât pentru două hramuri acasă. Trecerea a fost cam aşa:




Cu puţin hublou, ca să keep it real. Oricum, cu Wizz! am trăit o experienţă inedită în materie de vertij şi paranoia(nu, nu din cauza rozului). Am ajuns, în sfârşit, cu picioarele pe pământ transilvan şi apoi ...nu ştiu, acasă, cred.
Încă nu mi-am venit în fire. E ca după orice episod stresant, când trebuie să mă adaptez la un program normal, cu mult mai lejer. E atâta timp liber care mi-ar fi fost aşa de folos acum vreo lună. Sunt inadaptată la plictiseală, simt cu eman lene şi plictis, iar tot ce pot să fac e să planific. De exemplu, restul vacanţei...mda, de-abia a început, dar odată ce simt că se apropie solstiţiul mă iau fricile de toamnă.
Nu ştiu cum s-a făcut că toate wannabe-urile pentru anul asta, dar 'cerute' de anul trecut, s-au cam împlinit - mă plimb oficial prin Paris şi Sighişoara, în total vreo 2 luni jumate, cu scop de documentare, practică, şi întemeiere de viitoruri măreţe. Aici şi Aici
În schimb, tot ce mi-am dorit de la 1 Ianuarie încoace se îneacă în domeniul 'planuri provizorii', deşi mi se păreau de fiecare dată foarte justificate şi aplicabile. Tot ce a intrat în sfera "pofta-n-cui" de la începutul anului până acum începe să se transforme într-un "Mic abecedar de frustrări", de utilzat la nevoie şi dat ca exemplu tuturor nemulţumiţilor cărora nu li s-a luat încă darul.
Aseară am ajuns până la capătul pământului, de unde m-am întors urmărind un iepure. M-am simţit ca Alice în Ţara Minunilor, şi mi-aş fi dorit să ştiu că e doar un vis. Nici de atât n-am fost în stare. Încă joc cricket într-un pachet de cărţi de joc.

Un Freshman sfârşit

Slăbuţ cu blogul în ultima vreme...slăbuţ şi cu timpul de pomină şi cel de somn. S-au scuturat castanii, am crescut cu un an pentru ei, deşi nu e încă un an de când am sfârşit aici. Sunt nişte luni neterminate, acum înecate în vacanţă şi în sângele (închegat deja!) al sesiunii. De când nu m-am auzit în mod constant cu lumea pe blog, s-au întâmplat multe chestii mărunte şi neconsemnabile, dar fie...
1.Am terminat multele task-uri de sfârşit de an în ceea ce priveşte şcoala.(examene, hârtii, birocraţie de sertar). Am început cu partea asta academică, nu fiindcă ar fi cea mai semnificativă, ci tocmai, fiindcă mi-am dat seama că nu este decât o anexă la...vârsta asta.
2.Am recuperat din cultura cinematografică(aici, mai degrabă, filmologică:P) filmele cu "must" în faţă, şi am aruncat un ochi si pe chestiile noi şi de duzină.(vezi, sau mai degrabă, nu vedeţi! "Push").
3.Am mutat locaţia reuniunilor de grup în cuibul personal, astfel încât am depăşit un număr de 30 de gatheringuri cu junk, cola, baguettes francaises şi cafea. Asta a fost şi pentru că am învăţat să joc poker( şi chiar am devenit un campion debutant) sau pentru că pretindeam să studiem, chipurile, laolaltă sau fiindcă pur şi simplu trăiam cronic o depresie.
Am schimbat tactica de învăţare pentru examene( ca urmare a alineatelor 1 şi 3) şi o mărime (în plus) la haine.
4. Am trăit în semi-indecizie asupra vacanţei de vară, cât de departe mi s-ar fi părut ea acum o lună în urmă. După lupte, planuri şi algoritmi, a dat cu virgulă şi am refăcut calculul:bilet spre GH, via Dortmund, Cluj şi Trenul Foamei, săptămâni de lene, săptămâni cu şmen somewhere in Romania, concert Gogol Bordello, bagaj, plecări spre ţări şi misiuni culturale, revenire la bordul Jacobs(big sigh!)
5. Am stat exponenţial mai prost la capitolul luciditate; nopţi fake de somn, priviri galeşe către viitor(cam peste 5 ani aşa), grija internshipurilor şi a deplinătăţii facultăţilor mentale au fost doar câteva dintre motive.
6. Am învăţat să pierd, (aşa puţin) şi că e bine să fii un hibrid social ca să poţi conta pentru restul lumii. Eh, concluzii deplasate uşor, dar foarte valabile atunci când simţi că ai împărţit cu încredere în stânga şi în dreapta.

Nu e loc de alte concluzii, e doar loc de lene şi de uitat coaja de' ştiinţă' rumegată anul ăsta. Nu cred că o să îmi trebuiască prea multe efort, ci doar voinţa de a fi mai ignorantă cu un an: doar pentru că simt că trebuie să recuperez deja vârsta care a devenit un nou 'atunci'. Şi mi se face somn de gânduri şi de veghe.

Nicio sinchiseala...

Uite că nu-mi vine să cred, dar am terminat astăzi, oficial, cursurile de anul 1...deci sunt cu un picior în vacanţă. Celălalt picior, însă, rămâne, bălăngănind, deasupra sesiunii. Sesiunea, însă, nu- i numa' turma de examene pentru care înveţi de pe o zi pe alta. desi, ce-i drept, doar atât a rămas din ea.
La început au fost eseuri...şi ele erau trei la număr, şi fiecare purta în sine şi în cerinţă +/- 3000 de cuvinte. Şi cele două mai mari îl purtau pe H în spate - Herder, Humboldt - şi câte un text suport cât să citeşti o noapte. Dar eu începui, acum vreo 2 săptămâni, cu mezinul...care avea cu totul altă chemare decât cei mari - rădăcini în "Civil society in Russia", şamd, etcetera. Marea durere, pentru toţi cei 3 prunci era că valorau 50% din pământul de împărăţie pe care îl stăpâneau; dacă îi înecam în sânge, pierea faima cetăţii cu tot cu metereze.
Mai nealegoric vorbind, am scris în vreo săptămână jumate peste 10 000 de cuvinte (că nu m-am putut stăpâni să nu depăşesc limita) adica vreo 35-40 de pagini documentate straşnic. Ideea nu era să mă laud în niciun fel, ci să-mi plâng 'postum' de milă pentru nedormitele nopţi. Pentru MotherRussia am răscolit internetul până am dat de grafice verzi creditabile; la Herder, mama ei de inspiraţie m-a împins către o paralelă cu ţ+1 alte texte; la Humboldt a fost apogeul "bărbii", cunoscută la Jacobs şi sub numele de "blană". Chiar nu mă vedeam în stare să scriu într-o singură zi, aka lunea asta, 3000+ cuvinte care să aibă şi o logică. După performanţa asta, încă 2000 de cuvinte miercuri noapte nu păreau mare lucru. La deadline-ul de joi, m-am prezentat în faţa profului, între somn şi veghe, cu capodoperele în hard copy şi dublu exemplar, uluind majoritatea clasei care ceruse (mercy!!) încă vreo două zile. Ce-i drept, m-am simţit foarte tare să ştiu că eu ,cu aproape dublu de cursuri faţă de alţii ,am predat la timp hârţoagele....apoi mi-am dat seama că nu e nicio virtute în asta, că cerinţele eseurilor fuseseră anunţate din prima ziulică a semestrului. ...Până aici expunerea mea a fost o compătimire a unui bad time management, salvat eroic pe ultima sută de metri.
Ideea generală era că începuse să mi se facă dor să îmi îmbrac frumos pijamaua, să am patul întins frumos la linie şi să dorm întinsă pe salteluţă, cu Pudding alături(chiar de la o ora ciudată cum ar fi 3 sau 4 am). Multele sticle de Cola au prevenit toate acestea; zombi-ness-ul indus mă făcea să dorm vreo 2-3 ore, să mai tai de pe listă câte un curs, şi să mănânc junk peste miezul nopţii. Confuză când se făcea ziuă, îmi număram cuvintele şi făceam scăderea...
Trist, dar am supravieţuit....
Acum, restul de 5 examene în două săptămâni, la care nu cred să scriu, în total, 3000 de cuvinte, sunt doar o formalitate, una care va folosi doar RAM-ul din dotare. Nicio sinchiseala..

Maneaua Mtv

Nu suport RnB-ul. Dintr-o aversiune pentru manele şi un dram de ureche muzicală, îmi dau seamă că pussycat dolls, timberland sau mai stiu eu ce rihanna, dacă ar învăţa să cânte în română, ar vocifera prima oară un "fără număr" cu ecou. Totusi, sunt tolerantă dacă e vorba de gusturile muzicale ale Jacobs-ilor pentru petreceri, însă până la un punct. Punctul 1 ar fi asta:



pussicat dolls Jai Ho 2009



Înţeleg şi inspiraţia din cultura orientală şi includerea pe coloana sonoră a celui mai premiat film de la Hollywood, dar cea mai rudimentară înţelegere a mesajului sonor nu mă duce cu gândul mai departe de o manea.
Să zicem că e totuşi un gen muzical, produs al fanteziei creatoare, indiferent de ce rasă /etnie e ea(fantezia!) - mă refer aici la RnB/manele. Ce mă deranjează este kitchul promovat prin acestea, cel vestimentar şi de atmosferă. Nu mă încumet să embed aici material video, fiindcă ar agresa cu siguranţă retina publicului, dar un exerciţiu de rememorare al secvenţelor văzute pe Mtv de orice posesor de telecomandă confirmă ideea - nu destul că e foarte invaziv stilul, dar mai e si oferit in exclusivitate....
Asta fiindcă rockerii, sau orice muzicieni cu greutate, investesc mai mult în concerte live, decât în promovări pe sticlă cumpărate cu bani grei de fătuci cu gablonţuri.
Hai să mai dau un exemplu, să mă ţineţi minte.



Rakata-Daddy Yankee

Aproape vară

Deodată toate planurile mele de vacanţă aveau ca parametru sesiunea şi mai ales eseurile, care au şi creat un leitmotiv în cercul meu de prieteni. Nu, încă nu am terminat cu niciunele, chiar ceea ce fac acum e un motiv să mă abat de la fluxul ideilor despre "social capital in post-soviet Russia".
Printre alte scuze cu care m-aş fi putut sustrage de la scris citit - dacă tot am dezinstalat windows games, am şters quick linkul pentru facebook şi am trecut pe miniclip - au venit şi o serie mai nostalgice. De exemplu, 1 mai, Vama Veche, excursii, Sighişoara...şi invariabilul gând al internshipului. Asociindu-le pe ultimele 2, a făcut ...trrrrinc! Ce a decurs din măreaţa idee cu care mi-am început luna, nu e greu de dedus - scrisoare de intenţie cu fler, cv şi două vorbe bune.
E, şi ca să vedeţi că e "meant to be", nenea de la cetate - cavalerul, ca să se potrivească imaginii de ansamblu - mi-a raspuns foarte încântat că mă aşteaptă la Sighişoara. Aflu, mai apoi, că fics weekendul asta sunt zilele oraşului...Deci triumful talentului şi o vară cu potenţial! De fapt, încă o vară în care nu voi face şcoala de şoferi şi mă voi eschiva de la orice program prestabilit. ....daaar, toate acestea dacă voi scăpa rezonabil cu eseul 1. Pot oferi deja un preview la tratatul despre limbaj al lui Herder (eseu2) şi la o chestie despre limba kawi de-a lui Humboldt...acestea vor face obiectul nervilor tociţi cu deadline pe 13 mai. Ţineţi-mi pumnii!

P.S. au înflorit castanii, ca şi atunci