Încă un "Tă-dăm!"

Uite că vacanţa mea nu poate rămâne anonimă. După o conversaţie destul de degajată cu o tanti de la Monitorul SV, iată ce-mi văzură azi ochii pe pagina 1 a ziarului:

Foarte hemoţionată, am cetit şi articolul încadrat în parametrii unei veritabile success story. Nu-mi permit să-l reproduc direct, vă dau un graţios link http://www.monitorulsv.ro/Local/2008-07-08
/Ei-au-luat-bacalaureatul-cu-10
[Puteţi comenta pe blog la mine, sau direct în pagina indicată]
Normal că eu nu puteam să nu dau la ziar poza cu crăvăţică făcută pentru promoţie. Nu vroiam să par dură, dar trebuia să mimez un rânjet. (acesta a fost un comment al pozei mele gen "haifaiv cu pretenţii)
În rest, viaţa mea de VIP de-o zi (chiar dacă Bunica va păstra departe de oala cu lapte ziarul de azi) se umple şi de alte evenimente cu efecte histrionice. După un control oftalmologic minuţios, s-a constatat că subsemnata needs horse- glasses , de fapt , doar glasses. Cu gândul de a căpăta circumstanţe atenuante i-am spus doamnei doctor că stau (doar) 6 ore pe zi la calculator. Evident, reacţia a fost pe măsura,vă daţi seama ce era dacă spuneam adevărul. Deci, bacul şi-a spus încă o dată cuvântul.Etapa următoare, destul de confussing pentru mine, a fost un amestec de agonie şi nervi. În primul rând nu puteam să îmi aleg nicio ramă din alea expuse, fie ele Dior, Diesel, Saint Laureant sau Bazar-like, fiindcă nu mă puteam obişnui cu ideea. (nici nu consultasem un ghid de modă, nici unul de recomandări pentru round face). Cineva a fost din nou de partea mea, şi am supravieţuit alegerii. Rezultatul o să-l vedeţi la o vineri-sâmbătă (probabil o bunicuţă new-age, cu rimless glasses-look...de fapt, orice, numai tocilară să nu-mi spuneţi că par).
E ciudat să îmi exploatez ochii la fel de intens şi după verdict, dar mai alarmant e faptul că îmi constat dependenţa de net. Colac peste pupăză, decanul de la Jacobs a şi iniţiat un proiect-blog(iar pe net!!!) în care să make Freshmen aware of what happens in the campus, before arriving there. Deci, urmează o nouă repriză de cercetări internautice. Eu stau tunned, voi faceţi cum vreţi.

Wacanzza

Cum ştii că e vacanţă?
Te trezeşti, din reflex, la fel de devreme, dar te agăţi de ultimul vis de dimineaţă, încât să prelungeşti somnul până peste ora 10.
E surprinzător de mult spaţiu în biroul tău, dar, ca să compensezi, ai scos destule cărţi din bibliotecă pe care ai plănuit să le citeşti vara asta.
Ai început să iei parte la activităţile mărunte de prin "gospodărie": nu mai eşti scutit de la făcut curăţenie, fiindcă ai scăpat de examen, duci gunoiul, faci cumpărături.
Reuşeşti să-ţi aminteşti zilele de naştere ale cunoscuţilor şi, eventual, le dai un telefon ca să-i feliciţi (deci, cei mai provilegiaţi prieteni ai tăi sunt născuţi în iulie-august)
Simţi că ştirile din ziar sunt lipsite de conţinut şi că sunt scrise de oameni cu gândul la vacanţă.
Citeşti fiecare blog dintre cele favorite, "recuperezi" articolele mai vechi, îţi completezi tacticos blogul, la rândul tău.
Simţi nevoia să spui altora orice bucurie măruntă, să o descoşi, să o repeţi până toată lumea e sătulă de ea şi te ia de nebun (dar nu te superi!)
Creşte factura oranj, bateria la telefon te lasă în 2-3 zile, ca o consecinţă a aceluiaşi verbalism.
Rememorezi cât mai des cu putinţă scene din verile copilăriei, faci analogii cu personaje din cărţile citite atunci.
O rogi pe mama să-ţi spună poveşti seara, te laşi alintată şi te arăţi plângăcioasă doar ca să pari din nou copil.
Zăboveşti până târziu fără somn, după ce toată după-amiaza te-ai plâns că vrei să aţipeşti şi n-ai reuşit.
Aculţi tangouri în portugheză din anii '50, te gândeşti ce frumos ar suna la o serată cochetă cu prietenii.
Savurezi orice gust al verii, te opreşti pe stradă ca să simţi parfumul de tei, priveşti cerul la apus şi-ai vrea să adormi odată cu soarele.

Ră-souflée-uri

Într-o dezorientare de zile mari, fac faţă vacanţei şi supravieţuiesc viselor de dimineaţă. Mă trezesc cu proaspăta impresie a tuturor acuzelor care mi se aduc în somn, dar îmi încep sâmbăta leneşă răsuflând uşurată că none of them is true.
O dată ieşită din festivalul monden al bacului, am hotărât să dau refresh la toate cunoştinţele mele de limbă germană. E o chestie nobilă să fii poliglot, dar, de data asta, intenţia mea nu e pur documentară. Având în vedere că mai am 48 de zile până îmi iau zborul către oraşul muzicanţilor (Die Bremer Stadtmusikanten), trebuie să imi intensific pregătirea emoţională pentru despărţirea de casă şi pentru acomodare. Chiar dacă nu o să mă confrunt la studii prea des cu nemţeasca, long live English!, contactul cu civilizaţia nord-germană îl voi face în limba locurilor. Abia aştept(dar am emoţii!)
Probabil că dintre cei implicaţi emoţional în plecarea mea, eu sunt singura care nu se gândeşte atât de intens la bagaje, împachetări, drum, argent de poche. Contează ca am valiză, că există autoroute şi bunăvoinţă, aşa că ce-mi rămâne mie de făcut este să închei socotelile cu oamenii plaiurilor natale fără a leza orgolii.
Cred că mi-a rămas partea cea mai grea, având în vedere divergenţa de opinii pe care o va stârni prestaţia mea la bac. Noi să fim sănătoşi, că "bacul"(n.r TOEFL, SAT-uri, eseuri) l-am dat de mult şi, dacă prin octombrie-decembrie, când l-am susţinut, nu am stârnit suspiciuni, nu văd de ce aş face-o tocmai acum. Totuşi, GH-ul are nevoie de un mic eveniment de la fiecare din cetăţenii lui.
Am nevoie de cineva care să mă convingă că totuşi o luna jumate liber înseamnă vacanţă, am nevoie de o îndeplinire imediată a planurilor mele (ca prea mă răzgândesc repede) şi de un şut în fund care să mă proiecteze direct în gară, cu tot cu bagaj. Totuşi, e mult şi până la casa de bilete...

Înainte şi după (III)

Oficial am trecut de partea cealaltă a baricadei, în rândul oamenilor care au săvârşit "lauda fructului bine copt" şi au absolvit cursul de educaţie antreprenorială la botul calului, în ograda bacului. De pe la ora 2 pm încerc să mă conving că e gata, că afişarea rezultatelor va fi doar o fake-încununare a sfârşitului, că de acum înainte sunt oficial în vacanţă. Sunt într-o stare de semi-sevraj, în care nu pot lua cunoştinţă cu deliciile libertăţii off-bac şi cred că mulţi dintre colegii mei de suferinţă reacţionează la fel. După ce am aşteptat cu toţii ziua asta şi am privit de zeci de ori calendarul, tăind , bifând, marcând , acum, când am scăpat la liber, totul pare frustrant şi banal. Parcă nu ştii de ce să te apuci, ce să mai scanezi pentru mâine-poimâine, ce măsuri anti-babe-unfucked să mai iei.
Personal, am privit proba F, la Geogra, ca pe o scoatere din viteză a motoarelor afectivităţii mele pentru bac. Nu sunt patetică, nici pe departe, dar am simţit că, măcar azi, oamenii, subiectele, copiuţele nu mi-au stat împotrivă şi am putut să termin cu ambiţia celor 11 pagini scrise, la fel ca şi la română şi bio.
Acomodarea la viaţa casnică e cam stânjenitoare, şi pentru aceasta, toţi cei apropiaţi mie au încercat să-mi intre azi în voie. Dintre toate formele de răsfăţ recepţionate, cea mai delicioasă, din toate punctele de vedere, a fost surpriza mamei. Imaginea vorbeşte de la sine.
Adevărul este că am inventat un nou concept după ziua de ieri - aglăismul- care a fost îmbrăţişat de toţi membrii clanului căruia îi aparţin. Sunt convinsă că noul curent ideologic a căpătat deja proporţii printre bacalaureaţi. Clasa celor supravegheaţi de "babanebună" a fost supranumită "clasa-emo", fiindcă lumea chiar începuse să plângă pe la baie.Pericolul lamei fiind eliminat, astăzi victimele aglăiţei s-au numărat la proba de educaţie fizică. Parcă o văd pe euglenă în trening de bazar, lucind în fund, de la cât a fost frecat pe altarul sportului. Voi încerca mai târziu să obţin un interviu cu Blossom, care îmi va da detalii despre prestaţia simpaticei. So, stay tunned!
După-amiaza leneşă de vară se scurge încet, ca şi cum toate s-au petrecut de mult, cu cel puţin două luni în urmă. M-am delectat cu pepenele-aglaia şi am pregătit o tartă cu vişine pentru cei care vor să sărbătorească în stil cochet alături de mine victoria împotriva bacului.

Hepisodu' -1

Mă adresez exclusiv celor care ştiu ce-i ăla bacalaureat,... în context contemporan. Problema este că elevul, supus lipsei de logică din sistemul de învăţământ preuniversitar, trebuie să-şi îmbunătăţească performanţa şcolară, fiindcă altfel n-ar supravieţui 12 ani în şcoală, şi n-ar supravieţui nici învăţământul. Aşa că se formează un cerc vicios....până acum nimic surprinzător! Reflexul concis al acestuia e chiar examenul de bac, unde toată lumea, elev şi supraveghetor, are ocazia să-şi dea în petec, după cum îi dictează co'ştinţa.

Ce mi s-a întâmplat azi, la penultima probă de examen, rămâne un moment crucial pentru tătă istoria mea de şcoler. Ziua începută sub auspiciile "ungerii osiei" pentru bunul mers al examenului nu şi-a continuat cursul normal, cel puţin în sala 2 de la parter. Ne întâmpina radioasă persoana din imagine, cu o moacă de pretinsă exigenţă , o unfucked hoaşca care saliva şi după arginţii adunaţi mână de la mână de 24 de inşi spărieţi. Toată lumea a zis că "nu pune botul", când colo, leliţa aglaia(nu merită majusculă!) întinde coarda şi supralicitează. Io ştiu că ai stofă de biznis uămăn, doar o arată şi pantalonaşii de bazar şi bluziţa în dunguliţe , dar nu tre' să te crezi aici la licitaţie, ne-am înţeles?Ce să mai zicem de freza tarantulică, vopsită , cum altfel decât blond, de cerceii moşteniţi de la mă-ta, pe care nu i-ai scos din urechi de când te-ai măritat. Scrisul ala uşchit şi vorba neigienizată te-a dat pe faţă, nu eşti mai mult decât o NFHH la menopauză. Hormonii nu te mai ajută, te credem, dar ştii, păpuşe, că nu tre’ să-ţi expui lipsurile în public.

Ea, care se dă mare mafioată în ale examenului nu e decât o profesoară de 2 bani , care n-o fost în stare să dea decât definitivatul(cel mai coborât nivel în învăţământ) şi să facă gât la ea în ogradă, la Nicu Gane Fălşeni. Predă sportul, unul extrem, dar răspândit în toată ţara, şi anume „învărteala”, la care nu ştie decât să saliveze şi să facă gură. Gimnastica minţii nu o prea ajută, deşi mă învaţă ea pe mine cum să completez foaia şi, cică, cum să fac semn pe teză. Cucoană, dacă vroiam să fac semn, semnam în colţul paginii cu numele tău, să ştie aia care ramolită promovează stricteţea şi rigurozitatea în învăţământ. Să te mai iei tu de scrisul meu, când ţi-oi lipi pe frunte „unfucked” şi oi dubla liniuţa curba de la C, clar? Sper că ne-am înţeles..Oricum, bag mâna în foc că am fost la mai multe examene şi olimpiade decât tine, aşa că până să-mi aminteşti tu cum să mă semnez în colţul secretizat(by the way, a crezut că e semn dacă în interior îmi scriu numele cu majuscule bold) poate dai mai întâi cu subsemnata la miliţie şi videm noi.

Să vedeţi metamorfoză…după ce îşi supraapreciază valoarea de supraveghetor, cerând să îngrăşăm puţin plicul, se transformă în blonda cosânzeană cu picioare strâmbe care îşi formulează frazele cu colţul inimii. Ne zice..”nu suntem pe post de bau-bau[ooo, ba da!!!! ], nu vrem să vă stresăm, că doar aveţi examen şi trebuie să daţi ce-aveţi mai bun” ahaaam.. de asta-mi eşti? Îţi merge pozitiv ţâfla când te-ai văzut cu sacii în căruţă. Îşi dă toată lumea seama că singura mea modalitate de ripostă a fost amânată până acum, atunci, însă, a fost prima oară în viaţa mea când am început să tremur de nervi. Mă stăpânesc, mă spăl pe faţă, mă dotez cu tăt ci trebi, devin calmă. Întreabă euglena, după ce a anulat mai mult de jumate din foile date, şi ne-a făcut proşti („uită-te-n buletin, paote nu ştii cum te cheamă!”) cine are media 10 la bio. Rădic mâna, rădică şi alţii. „păi sunteţi copii deştepţi, terminaţi în juma’ de oră, nici nu trebuie să vă inspiraţi”. Opaaa, punctul slab: baba are limbrici, şi nu poate sta pe scaun mai mult de jumate de oră, şi nici tocurile cui de la şiubotele ei demodate nu o ţin mai mult. Planul de acţiune era pe deplin legal pentru oricine din sală – hotărât-au cele trei powerpuff girls silitoare din 12A să îşi facă lucrările de 10, să stea până la 13 20, până crapă rânza babei. Stăturăm ce stăturăm, până face gât, şi ne zice mai serios mai ironic că ne batem joc de ea. O drege: „nu, nu glumeam, e timpul vostru, aveţi 3 ore”. Ca să i se înece limbricul mai cer o foaie de examen. Baba: „nu se poate!”. Zic: „nu mai aveţi?”. Tace. Scriu încă două pagini, întreabă: „dar copiaţi toată cartea?” Cum pana mea să copii, ce să copii, când sunt 3 copchii în clasă, în risc direct de percheziţie. Plus că la ecosisteme poţi aburi, poţi cita şi altă sursă decât manualul albastru. Nu contează, baba face spume, limbricul o excită şi nu se poate abţine până nu se ridică pe tocurile ei cui şi se duce la Buttercup să-i ia foaia. Cu un sughiţ isteric, care aducea vag a limba română, o întreabă dacă a terminat. Buttercup se intimidează, zice că da, Blossom şi cu mine ne conformăm, şi ne târâm până la catedră, cu lucrările vălvoi, neverificate. Baba scoate pixu’ face „zorro” pe orice colţ gol al lucrării, face o moacă acră, se doreşte cooperantă (sau cooperativă agricolă de isterie). Powerpuff întorc posterioritatea cu un nod în gât, recuperează ceea ce a mai rămas întreg din trăistuţele depozitate în canţilerie şi tiva la mama acasă, cu înjurăturile până pe omuşor.

Aşa am lăsat în urmă o parte a istoriei mele ca „apsolvent” de Ghcity haiscul şi m-am îngropat în Logos Rhythm cu speranţa că cineva este într-adevăr de partea mea. Haideţi să-i oferim aglăiţei circumstanţe atenunante: „Femeile se pot confrunta cu iritabilitate, oboseala, scaderea memoriei si a puterii de concentrare pe masura ce se apropie de menopauza. Aceste simptome au fost puse pe seama fluctuatiilor hormonale.” …că tot am învăţat ceva din biologia asta.

Dedicaţie

.."la toţi pretinii mei" şi ca să crape rânza duşmanilor .
Nu o luaţi în nume de rău, dar e în directă concordanţă cu ceea ce se întâplă în sistem.
Ta-dam !


sarmalele reci - tara te vrea prost!

Şi versuri...

Ce folos ai daca-nveti prea multe-n viata?
Poa' sa-ti explodeze creierul ...
Ce folos din carti despre domnitorii morti ?!
Tot ce ti se cere azi e sa fii nul ...

La ce bun sa-nveti limba romana?
O vorbesti cursiv de la doi ani ...
Nu exagera nici cu matematica ...
S-o stii numai cat sa nu te-ncurci la bani ...

 Ah, ce frumos ...
 Viitorul luminos li se-arata celor idioti ...
 Deci fii supus fata de cel mai sus pus ...
 Nu uita ca tara te vrea prost!

Nu incerca sa te realizezi in viata!
Nici o meserie n-are viitor ...
Si nu cuteza sa incerci sa schimbi ceva
Dupa doua mii de ani de somn usor.
Mai cinstit e sa-ti gasesti o cunostinta:
Ea sa te serveasca, tu sa o servesti ...
Un spate solid te va promova rapid
In armata nationala-a capetelor seci!

 Ah, ce frumos ...
 Viitorul luminos li se-arata celor idioti ...
 Deci fii supus fata de cel mai sus pus ...
 Nu uita ca tara te vrea prost!

Toate aceastea sub motto-ul "Sentimental irony is a dog that bays at the moon while pissing on graves."

Semibilanţ

Nu mai e mult nici până la sfârşit, nici până la prăşit. Actualitatea aduce în vizor încă o probă de bac bifată, şi încă o zi de sevraj. Până aici nimic spectaculos. E, dacă mai spun că am şi scăpat de matematică, de cea mai rigidă proiecţie în examen a intelectului personal(semi)-lucid, parcă începe să sune fain.
Mai important e că ne aflăm azi, într-o primă zi de Cupor (recomand poezia cu acelaşi titlu a lui Bacovia), care coincide cu mijlocul anului. Au trecut 183 de zile măreţe, şi ne aşteaptă până la rebelion încă pe-atâta, ţinând cont că trăim un an bi-sept(învăţ la bio!).
Mi-e greu să mă gândesc la bilanţuri, nu sunt necesare, dar sunt utile. Aş începe în sens invers, cu măreaţa examniare de azi care fu tare de tot! Cine ştie cunoaşte! Apoi aş revedea, deja ca prin ceaţă, problele precedente ale examenului, pregătirea, stresul, nopţile nedormite, care au populat aceasta primă jumătate de an. Ştiu că nici una din astea n-a fost 100% inutilă, că toate m-au mai trezit de cap, mi-au proectat în partea posterioară pecetea declinului mental, dar "orice şut în fund e un pas înainte!". Lunile de primăvară au fost ceea ce se numeşte "nimic pentru suflet", şi acum depinde cu priviţi sintagma. N-am făcut mare lucru pentru el, dar cu mărunte dezmierdări, cu nimicuri, a reuşit şi el să supravieţuiască aproape intact.
Jumătatea asta de an mi-a lărgit orizonturile, mi-a scăzut într-un fel încrederea în mine, şi a întărit-o pe de altă parte. Sunt tot eu.