Refugii

Învăţ. Nu tot timpul în scopul pentru care am venit aici, ci pentru înţelegerea unor lucruri mărunte care ar putea însemna...salvarea. E atât de obositor să fugi de tine prin locuri pe care nu le cunoşti încă bine, printre indicii false ce te-ar putea pierde.
Pentru asta există refugii, un fel borne kilometrice care îţi dau speranţa că drumul ales nu e unul greşit.
Pentru asta există învăţături în lucruri mărunte.
Le-aş pune pe toate într-un ghid, pe care, însă, nu ştiu cât de des l-aş folosi mai departe. Sunt lucruri care o dată învăţate, nu merită trăite la fel, ci redescoperite. Ca mersul pe bicicletă.
De curând am învăţat (sau reînvăţat) să patinez. Dacă aş fi fost singură pe patinoar, m-aş fi simţit mult mai nesigură, dar privindu-i am prins curaj. Era ceva tânăr în privirea tuturor - mulţumirea de a şti treptat ceva nou, de a redescoperi. Starea intermediară între 'a şti' şi 'a învăţa' îmi dă tot timpul senzaţia unui urcuş controlat, îmi dă siguranţă. Poate chiar aş vrea să uit să patinez până data viitoare...
Mai de curând am încercat să cad: 'Încercat', cu sensul de ceva nou.'Cad', cu sensul de buf!. Am fost imediat supărată pentru neatenţie, pentru grabă, dar mi-am dat seama că se putea mult mai rău. A fost doar o atenţionare blândă, prin care mi-am putut exersa calităţile de autoterapeut, să zicem.
Mai sărbătoresc şi oamenii, şi...îmbătrânirea lor. Implicit pe a mea. Îmi aduc aminte de aniversările mele, de fiecare stare a fiecărei noi vârste. Nu îmi place să cred că la anul pe vremea asta o să am alt prefix. Mă bucur că sunt încă printre cei mici, că sunt freshman, dar prevăd o schimbare de atitudine la anul prin septembrie...la vremea când o să înceapă a plânge bobocii.
Dintre toate aşa-numitele refugii, somnul rămâne în fruntea listei. Mă amăgesc cu antidot brazilian, dar când rămân cu datorii mari faţă de pernă, devine nasol.
Îmi merit şi eu sfertul de vis, şi dorul de gând.